duminică, 29 decembrie 2013
Natură urbană cu oameni singuri: Oh Boy (2012) vs La grande bellezza (2013)
Berlin, ich liebe dich / Roma, ti amo
Ştiţi genul de
filme pe care după ce le vezi îţi vine să îţi faci bagajele şi să te apuci de
couchsurfing prin Europa? (Sau America latină, India etc.) Întâmplarea face că
am văzut două filme din astea în ultimele câteva zile. Unul se petrece pe
străzile Berlinului, iar altul în Roma (şi nu e regizat de Woody Allen :)). Ambele
construiesc câte o mică declaraţie de amor pentru atmosfera fiecărui oraş. Dar
nu la modul uşurel-haios al lui Midnight in Paris, de exemplu. Ci intrând cu
camera în viaţa câte unui om care trăieşte pe viu – deşi detaşat, cu mintea
adesea absentă – frumuseţea oraşului.
Oh Boy şi La grande bellezza folosesc
amândouă câte un decor urban european pentru a schiţa o poveste despre singurătate,
neadaptare şi un fel angst latent. În ambele evoluează câte un personaj care
duce o viaţă pusă în mişcare de hedonism, e visător, boem şi vânător de plăceri
pasagere, dar cu toate astea nu reuşeşte să îşi găsească locul. În ambele filme
se simte izul amărui al depresiei şi al decăderii, şi o relaţie ambivalentă cu
trecutul. Ambii regizori privesc oraşul cu ochii foarte larg deschişi, cu toate
simţurile concentrate pentru a-i surprinde respiraţia.
Prin ochii lui
Sorrentino, Roma apare ca genul de oraş care găzduieşte la fel de generos
petreceri animate de cocaină, cât şi călugăriţe cu aură de sfinte. Genul de
oraş în care o poţi întâlni într-o noapte pe stradă pe Fanny Ardant, păşind elegant
pe tocuri pe o străduţă pavată, poate în drum spre o petrecere. Şi îi spui
îmbătat de şansă doar „Bonsoir Mademoiselle Ardant” şi pleci mai departe.
Pe de
altă parte, Berlinul văzut de Jan Ole Gerster e alb-negru şi uneori distant. Nu neapărat
rece, însă. E un loc unde poţi să îţi trăieşti singurătatea şi melancolia, deşi
aparent eşti înconjurat de o grămadă de oameni, lucruri şi evenimente care parcă vor să îşi forţeze intrarea în viaţa ta.
Deşi cei doi
regizori vorbesc în registre evident diferite, între grandoarea şi spiritul
flamboiant de videoclip din La Grande
Bellezza, şi depresia discretă, întunecată, din Oh Boy există un numitor comun foarte clar. Iar acesta e fascinaţia
pentru cele două oraşe. Cu toate contradicţiile, suişurile şi coborâşurile,
crizele şi problemele lor.
Categorii:
CinemAdinA,
Film European
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.