luni, 30 decembrie 2013

'She does more without a voice than anyone I've ever heard'

Pe Ida Lupino am vazut-o intaia oara in noir-ul lui Raoul Walsh, High Sierra, facand pereche cu banditul de Humphrey Bogart intr-o ultima tentativa de scapare dupa un heist ratat. Desi Ida era tot o priveliste din cap pana-n picioare, cu gesturi si vorbe de femeie cinica trecuta prin viata, prezenta ei a fost cumva umbrita de interpretarea lui Bogart si astfel am scapat ocazia sa aprofundez cariera ei. Recent insa am redescoperit-o intr-un alt noir, putin mai atipic, regizat de romano-americanul Jean Negulesco in 1948. In Road House, un triunghi amoros cu umbre sumbre si replici-croseu, Ida Lupino da viata opusului unei "femei fatale" (adica nu-si foloseste farmecul pentru a tese intrigi si nici nu e o demoazela la ananghie), aparand ca o solista de cabaret dura, cinica si epuizata inainte de vreme, care-si reface viata intr-o crasma rurala. Fatalismul titpic genului insa o gaseste si acolo facand din ea subiect de cearta intre proprietarul barului, un pusti imatur si posesiv (Richard Widmark) si managerul sau (Cornel Wilde).

Fara a intra in alte detalii merita remarcata scena din 'opening night'. Lipsita de o muzicalitatea extraordinara,  ba chiar sugrumata de whiskey si fum de tigara, vocea Idei dublata de comportament si mimica, exprima clar tot ce trebuie retinut despre personajul Lily: non-conformism, independenta, melancolie, plictiseala, deziluzie, incapatanare si un pic de optimism. Nu e nici o surpriza ca in cativa ani ea va deveni scenarist, producator, regizor si pionier al cinema-ului independent.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.