marți, 12 noiembrie 2013

Un film de Palme d'Or la BCUT

Pe la jumătatea filmului Blow-Up (1966), Thomas, fotograful jucat de un dezinvolt David Hemmings, este în atelierul său împreună cu Jane, interpretată de Vanessa Redgrave.

Pe fundal de jazz, cei doi împart o țigară. Jane începe să dea din cap în ritmul melodiei, într-un gest instinctiv, necontrolat, aproape spasmodic.

Atunci David îi spune: ”Încet. Ascultă și nu te mișca. Împotriva ritmului”.

Este secvența care mi-a rămas cel mai puternic în minte după prima vizionare a filmului, în urmă cu câțiva ani (de atunci au mai urmat vreo două vizionări, printre care și una impecabilă într-o sală de cinematecă din Bruxelles).

Chiar și acum, secvența mi se pare una cheie. Este, dacă vreți, o ars poetica, atât a lui Thomas, protagonistul din acest film pornit de la o scriere a lui Cortazar, cât și a lui Antonioni însuși, care, prin filmele sale înaintea vremurilor, a fost împotriva curentului și în favoarea unui cinema contemplativ (să nu uităm că, în 1960, Aventura fusese huiduit, dar și premiat la Cannes).  

Îndemnul la nemișcare, la rezistență împotriva ritmului îl definește pe Thomas, singurul capabil să vadă detaliile esențiale acolo unde ceilalți sunt prea anesteziați moral pentru a le mai sesiza.

Este vorba, în primul rând, de detaliul crimei surprinse întâmplător de aparatul de fotografiat. Detaliu care cântărește cât un tratat despre ce înseamnă să cauți dincolo de aparențe, despre tragicul din spatele lejerității vieții.

Mai este, apoi, mingea invizibilă din jocul de tenis al celor doi clovni, joc în care David Thomas se lasă prins, în finalul fără egal al unui film care, așa cum am citit undeva, a devenit instantaneu un clasic (Anul acesta s-au împlinit 47 de ani de când Blow-Up câștiga Palme d'Or la Cannes).

Blow-Up (trailer) este proiectat marți, 12 noiembrie, de la ora 18.00, la BCUT, în cadrul miniseriei de filme italiene alese de Marian Rădulescu.





3 comentarii:

  1. L-am vazut aseara. Excelent. Mi-a placut modul in care s-a creat suspansul care precede descoperire crimei, prin fotografii, ca la un microscop intr-un laborator cand dai zoom si descoperi din ce in ce mai multe detalii dar, intr-un fel, devii parte a respectivei lumi. E abia al doilea film de Antonioni pe care-l vad (primul a fost Zabriskie Point).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e un suspans minimalist, ca să zic aşa :) Dar antrenant. Iar finalul, deşi supus multor interpretări, este cumva revelator.
      Ai început cu filmele lui de limbă engleză (poti să continui si cu cel cu Jack Nicholson), dar trebuie să mergi pe fir înapoi şi să ajungi şi la cele 4 care au precedat Blow-Up si chiar la primele lui filme. sunt fantastice

      Ștergere
    2. Primele lui filme nu sunt chiar senzationale, desi imi plac bucatzele din ele (sa zicem finalul din la signora senza camelie, probabil il grido. iar a treia parte din i vinti ar putea fi punctul de plecare pentru blow up). dar de la l'avventura incoace e de neratat. mi-ai facut pofta sa revad cateva :)

      Ștergere