sâmbătă, 15 iunie 2013

Chaplin din anticariat

Puţine cărţi de cinema se citesc cu plăcerea asociată de obicei lecturii marilor romane sau eseurilor strălucitoare ieşite din minţile unor stilişti. Majoritatea volumelor din domeniul filmului ori sunt prea aride prin limbajul şi multitudinea de informaţii dedicate în general inţiaţilor, ori se dovedesc a fi mai degrabă simple portavoci pentru egoul celor care le semnează.

Greu de găsit sunt cărţile ale căror autori sunt străbătuţi de un real talent al scrisului, de o ascuţime a capacităţii de a înţelege şi explica secretele cinemaului, de un amestec de admiraţie şi luciditate faţă de subiectul ales.

Din această ultimă categorie privilegiată face parte şi volumul Charles Chaplin, scris de jurnalistul, criticul şi istoricul francez de cinema Pierre Leprohon (1903-1993).

Credit foto: Okazii.ro
În urmă cu câteva luni, într-un anticariat din centrul Bucureştiului, la preţul de doar 10 lei, am dat peste traducerea în limba română după o ediţie franceză din 1957. Volumul, tradus admirabil de Maria Herberescu şi Ioan Grigorescu, a apărut la noi în 1967, la celebra pe atunci Editură Meridiane.

Înainte să vă spun de ce mi-a plăcut acest volum care de-a lungul anilor trecuţi de la apariţie a încântat, cu siguranţă, generaţii de pasionaţi ai filmelor lui Chaplin, trebuie să vă recomand să îl căutaţi urgent printre cărţile familiei, în bibliotecile publice sau prin anticariate.

Apărută înainte de lansarea Contesei din New York, ultimul film al cineastului britanico-american, Charles Chaplin este deopotrivă o fascinantă biografie, o strălucitoare radiografie a geniului pur şi incontestabil al „prinţului tăcerii” şi o pasionantă dare de seamă despre cinema şi despre o epocă dispărută (scuzaţi-mi abundenţa de epitete, dar chiar mi se par justificate).



Cartea este structurată în două mari părţi ce pot fi citite intercalat sau succesiv. A doua jumătate, extrem de bogată în informaţii, conţine câteva din scrierile lui Chaplin, o „încercare de cronologie”, note despre persoanele care, într-un fel sau altul, au jucat un rol în viaţa cineastului (de la familie, partenere şi prietene, prieteni şi colaboratori, până la figuranţi şi interpreţi; eu, de pildă, nu ştiam că a fost foarte bun prieten cu Stan Laurel), precum şi o utilă filmografie.

Prima parte, cea mai consistentă şi care constituie de fapt substanţa volumului, este o incursiune în viaţa şi diversele perioade creative ale lui Chaplin, marile sale filme primind spaţii generoase de exegeză. Leprohon corelează informaţiile privind viaţă privată cu influenţa acesteia asupra operei (şi invers), ne poartă prin povestea realizării fiecărui film şi ne explică unicitatea lui Chaplin. Surprinde evoluţia stilului marelui comic, de la simplele gaguri de început până la emoţionantele momente de cinema de geniu de mai târziu.

De la originile sale londoneze marcate de sărăcie, trecând prin primele încercări artistice din Marea Britanie şi, apoi, de peste Ocean şi până la câştigarea faimei mondiale – totul este relatat cu pasiune, stil şi atenţie la esenţe.


Senzaţia pe care am avut-o după lectură a fost aceea că nimic nu mai poate fi spus important despre opera şi viaţa lui Chaplin. Totul pare cuprins în acest volum care nu ocoleşte nici momentele delicate din viaţa privată sau profesională a protagonistului său.

Ne reamintim astfel de iubirile şi divorţurile lui Chaplin, de acuzaţiile pe care i le-a adus a parte puritană a societăţii americane, de plecarea din America în urma campaniei "anti-comuniste", de războiul cu Hollywoodul, de iubirea sa faţă de public şi a publicului faţă de el, de implicarea în viaţa cetăţii şi în acte caritabile, de numeroşii săi copii, de reîntoarcerea în Marea Britanie natală, de instalarea în Elveţia.

Dar ne emoţionăm de asemenea la tragedia pe care a trăit-o Chaplin odată cu apariţia sonorului, schimbare pe care nu a depăşit-o niciodată complet, dovadă filmele lui vorbite, inferioare capodoperelor mute. Însă, chiar şi în cazul ultimelor pelicule, Leprohon ne face să înţelegem de ce nu mai regăsim măreţia de altădată şi de ce autorul lor a renunţat la (sau, mai degrabă, a transformat radical) personajul vagabondului.

Însă, şi mai important, cartea ne ajută să pătrundem întreaga filosofie pe care omuleţul creat de Chaplin a construit-o şi pe care Leprohon o descrie astfel: Comicul său? De fapt, ceea ce ne amuză totdeauna sunt tentativele lui de a se înscrie în ordinea convenţională a lucrurilor, dorinţa lui de a fi aidoma celorlalţi pentru a avea parte de bucuriile lor. Dar oare bucuriile lor vor fi şi ale sale? E însetat de dragoste, de eleganţă, de bunăstare, dar naivitatea şi stângăciile lui nu-i îngăduie să-şi realizeze asemenea aspiraţii. Tristeţea lui ne copleşeşte atunci când devine conştient de eşec. Dar această tristeţe nu e decât o formă trecătoare, dincolo de care reapar nepăsarea şi libertatea lui, pentru că prin eşec el se regăseşte, se împlineşte, există...

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu