marți, 23 aprilie 2013

Nostalgia lui Tarkovski


Nostalgia (1983) este filmul unei profunde suferinţe cu multiple faţete ce au însă o cauză unică: îndepărtarea de casă, familie şi ţară, care la Andrei Tarkovski echivalează inevitabil cu îndepărtarea de rădăcini şi de izvorul credinţei. 

Nostalgia este şi filmul unei crize existenţiale, inspirată direct din exilul dureros în care ajunsese cineastul. De aici tristeţea care învăluie întreaga atmosferă, de la ploaia apăsătoare şi clădirile în paragină şi descompunere, la promiscuitatea oamenilor şi obiectele care şi-au pierdut utilitatea.


Asemenea Oglindei, de care este puternic legat în special prin pronunţata înclinaţie autobiografică, Nostalgia se propune ca incursiune într-o lume subiectiv-afectivă. Demersul tarkovskian abandonează "acţiunea" în favoarea meditaţiei şi arderii interioare. 

În voiajul său de căutare a urmelor lăsate în Italia de un compozitor rus din secolul al XVIII-lea, poetul Andrei Gorceakov (Oleg Iankovski) poartă în suflet imaginea recurentă a familiei, fără de care viaţa sa îşi pierde sensul. Amintirea copiilor, soţiei, mamei, câinelui sau casei din Rusia îi invadează visele şi (non)existenţa italiană.


Cadrele secvenţă lungi şi mişcările lente ale camerei de filmat permit acutizarea sentimentului de nostalgie, chiar până la suferinţa fizică a protagonistului. Irizările de afectivitate nu perturbă ritmul progresiei narative (care este de fapt o non-narativitate), ci constituie substratul său poetic.

Tarkovski nu ajunsese încă la starea din Sacrificiul, marcat puternic de presimţirea sfârşitului iminent şi de atmosfera bergmaniană a Suediei. De aceea Nostalgia conţine şi salvatorul moment al îndeplinirii "misiunii" de către Andrei, care traversează bazinul părăsit reuşind să menţină aprinsă flacăra lumânării primite de la "nebunul" Domenico (Erland Josephson), cel care se sacrifică dându-şi foc în centrul Romei şi denunţând proasta aşezare a lumii.      



Filmul, şi de fapt întreaga operă a lui Tarkovski, arată că cel mai modern stil cinematografic (care foloseşte numeroase cadre secvenţă atât de familiare astăzi, timpul real suprapus timpului cinematografic, sunete şi dialoguri fără surse în cadru, ştergerea graniţelor între realitatea obiectivă şi proiecţiile subiective etc.) poate servi temelor tari, pe care postmodernismul filmic al momentului le-a uitat în favoarea jocurilor de-a citatele şi a anecdoticului devenit aproape normă.     

P.S. Nostalgia poate fi văzut gratuit marţi,  23 aprilie, de la ora 18.00, în Aula Bibibliotecii Centrale Universitare din Timişoara, în prezentarea lui Marian Rădulescu. Cu acest film, proiectul 50 de ani de cinema italian în capodopere, început la 26 februarie şi de care Marele Ecran a fost aproape (în ciuda unor critici potrivit cărora am promova excesiv aceste proiecţii, care nu se fac întotdeauna în cele mai bune condiţii pentru sunet şi imagine), se apropie de final. Ultimul eveniment, prezentarea documentarului TV Tempo di viaggio (r. Andrei Tarkosvki şi Tonino Guerra), urmează să aibă loc după Paşte. Însă avem semnale că va mai exista în acest an, nu se ştie exact când, un nou proiect la BCUT, care va cuprinde o serie din numeroasele filme mari ale cinematografiei cehe.

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu