luni, 1 aprilie 2013

Angoasă existenţială. Deşertul roşu (1964)


Puţine filme reuşesc să-ţi invadeze pe deplin simţurile şi să-ţi răscolească cele mai ascunse trăiri. Să te învăluie lent, dar ferm - ca un gaz eliberat într-o încăpere izolată - pe toate fronturile de atac pe care le poate deschide: de la culori, sunete şi jocul actorilor, la mizanscenă, încadraturi şi ritm. 

Deşertul roşu (1964), căruia nu îi lipseşte şi nu îi prisoseşte nimic, este o experienţă cinematografică extremă, avangardistă, solicitantă, epuizantă. La fel de viu şi astăzi ca acum 50 de ani, filmul este desăvârşit şi a reprezentat vârful carierei lui Michelangelo Antonioni.


Regizorul şi unul din fidelii său colaboratori, scenaristul Tonino Guerra, propun o nemiloasă radiografie a angoasei existenţiale, determinată parţial de alienarea şi singurătatea omului modern, citadin, într-un peisaj industrializat, mecanic, mort, străin, ameninţător, şi într-o lume care a pierdut iremedial „ceva”-ul ce o făcea suportabilă. 

Nimeni nu a mai ştiut să redea stările unui personaj exploatând la maxim culorile, sunetele sau ambientul aşa cum a făcut-o Antonioni în acest prim film color al său. Peisajele dezolante prin care rătăceşte Giuliana (Monica Vitti), suferinţa sufletească vizibilă a femeii (în ciuda confortului material), zgomotele omniprezente ale unui mediu supraindustrializat, care induc nelinişte, nesiguranţă şi iritare, predominanţa culorilor reci şi şterse, lipsa căldurii şi a comunicării reale în relaţiile umane, ritmul lent practicat de Antonioni – toate acestea produc în spectator o stare de disconfort interior, o senzaţie de gol existenţial, de rătăcire, de lipsă a unui scop. 


Însă nu trebuie să-l invinovăţim pe cineastul italian pentru „nereguli”: el nu este decât doctorul care pune un diagnostic, dar care se fereşte să ofere şi un tratament. Antonioni aşază o oglindă în faţa noastră, a celor din lumea modernă. Nu ne rămâne decât să ne acceptăm aşa cum suntem şi, eventual, dacă nu ne bucură ce vedem, să căutăm a ne schimba. Dacă mai putem.

P.S. Deşertul roşu poate fi văzut gratuit, marţi, 2 aprilie, de la ora 18, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara, în cadrul seriei "50 de ani de cinema italian în capodopere".


Ionuţ Mareş                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu