vineri, 1 februarie 2013

"Lola". Idealism şi decadenţă


Cronică cerebrală a idealismului donquijotesc eşuat în pragmatism şi compromis, Lola (1981), printre ultimele filme ale lui Rainer Werner Fassbinder, continuă demersul cineastului de demitizare a visului vest-german. 

Boomul economic postbelic al RFG s-a construit, în viziunea lui Fassbinder şi a co-scenariştilor săi, pe un amestec de iluzii spulberate şi decadenţă morală. Principalul reprezentant al tânărului cinema vest-german din anii '60 şi '70 nu este însă în niciun moment moralizator. El se arată mai degrabă un exersat observator deopotrivă al resurselor de măreţie şi al tarelor omeneşti.


Von Bohm, idealistul inspector-şef în construcţii îndrăgostit, fără să-i cunoască „meseria”, de o prostituată de lux (Lola) în relaţii libertine cu unii dintre colegii bărbatului din administraţia unei localităţi neidentificate, se aseamănă, până la un punct, cu visătorii din filmele lui Zanussi. Numai că, în timp ce personajele polonezului nu se dezic până la capăt de convingerile lor, Von Bohm acceptă pactul cu cei împotriva cărora luptase, după ce renunţă, convins de Lola, şi la tentativa de răzbunare. 

Nu există o morală a întregii poveşti, ci mai degrabă o credibilă şi realistă asumare a ambiguităţilor sufleteşti. Fassbinder nu anticipează comportamente şi reacţii. El construieşte diverse situaţii dramaturgice în care pare a-şi lăsa personajele să se mişte liber, fără a le atribui o psihologie uşor identificabilă şi evitând melodrama.

Culorile primare reci şi ţipătoare folosite de Fassbinder în majoritatea cadrelor din acest film de aproape două ore conturează un extrem de provocator comentariu auctorial menit a deturna orice încercare a spectatorilor de a empatiza cu personajele. Este, cumva, o atmosferă respingătoare, dar nu mai puţin pasionantă atunci când o observi de la depărtarea fotoliului de cinematecă.     

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.