vineri, 4 februarie 2011
Mesrine - Inamicul Public nr 1
rating: Brainwash
In cazul lui Jacques Mesrine, inamicul public numarul 1 al Frantei in anii 70 si cel mai faimos gangster de care n-am auzit, libertate insemna trei lucruri: spart banci, lipsit alte persoane de libertate sau evadat din inchisori. Pe fiecare din acestea le-a repetat de suficiente ori incat sa-i atraga etichetata de cel mai periculos infractor si sa fie vanat non-stop de politie. La 2 noiembrie 1979, pe cand tocmai iesise la plimbare cu prietena, un camion cu prelata se incadreaza in fata BMW-ului sau si, fara somatie, jumatate de duzina de politisti isi descarca automatele in parbrizul masinii. Din moment ce Mesrine nu era dispus sa-si ofere libertatea, aparatorii legii i-au cerut moartea. Parisul a rasuflat usurat. Cel mai cool gangster francez tocmai iesise din scena. Cel care aflat in puscarie scrisese o carte autobiografica in care recunostea vreo 40 de asasinate doar pentru a i se acorda atentie, cel care dadea inteviuri revistelor sau aparea fotografiat inarmat pana-n dinti, cel care dupa o cariera infractionala de “succes” avea iluzii de revolutionar anti-sistem si haiduc urban, a cazut in ambuscada pe care singur si-a construit-o, cu migala si naivitate, ani de-a randul.
Jean-Francois Richet si diptic-ul sau despre ‘viata si opera’ infamului personaj este o excelenta adaptare biografica, comparabila din multe puncte de vedere (autenticitate, ritm, suspans in ciuda unui sfarsit cunoscut, joc actoricesc) cu celelalte biografii cinematice contemporane: Che si Carlos. Nu-mi pot imagina un alt actor mai potrivit pentru un gangster de felul lui Mesrine decat Vincent Cassel. Omul e un cameleon. Intr-un minut e sarmant cu femeile, in urmatorul e un ucigas nemilos. In ciuda cruzimii sale Mesrine a incercat sa-si formeze o imagine de talhar onorabil pastrandu-si gloantele doar pentru rivali sau politie. In acelasi timp era un maestru al deghizarilor si un actor inascut, un performer ce nu rateaza nici o ocazie de a face spectacol in fata auditoriului, fie acesta un complet de judecata, jurnalisti, politisti sau angajati de banca.
Prima parte, intitulata L’instinct de mort, se ocupa de perioada de juniorat a viitorului gangster, cand tanarul Jacques revine de pe frontul algerian si intra in banda condusa de Guido (Gerard Depardieu). Sub protectia unui “seigneur du crime” Mesrine isi face mana cu mici gainarii, furturi din locuinte, urcand treptat scara valorii si afirmandu-si o reputatie. Numele sau in special capata o atentie deosebita, multi fiind pusi la punct in privinta pronuntiei (merin) intr-un mod mai bland sau mai dur. Sunt vizate si relatiile sale cu parintii (nu prea bune) dar mai ales cu femeile: carisma lui e irezistibila. Casatoria cu o frumoasa spaniola si nasterea fiicei ne arata si o alta fata a “dusmanului”, una tandra si protectoare, dispusa la o viata banala. Nu dureaza mult insa pana Mesrine intra intr-un razboi de bande si trebuie sa se refugieze in Canada. Acolo imaginea sa primeste un boost major prin asocierea cu Jeanne Schneider (superba Cecile de France) cuplul devenind versiunea franceza a lui Bonnie si Clyde pana la capturarea si incarcerarea lor intr-o inchisoare de maxima securitate. Bine, “maxima” e un termen derizoriu intrucat dupa ce indura batai si umilinte, Mesrine evadeaza si apoi descinde “rambo style” asupra tortionarilor intr-o scena de o intensitate dramatica extraordinara.
La deuxieme partie - L'ennemi public n°1 - il gaseste pe Mesrine inapoi in Franta spargand banci si ironizand politia. Tovarasia cu maestrul in evadari Francois Besse (Mathieu Almaric) il scoate de dupa gratii si ii da sansa la lovitura vietii: rapirea unui bogatan si eliberarea lui contra unei sume cu 6 zerouri. Mesrine incepe sa traiasca pe picior mare, sa se bucure de atentia presei si televiziunii, face declaratii incendiare contra judecatorilor si sistemului corectional, rapeste un jurnalist de dreapta care-l jignise intr-un articol si-l tortureaza provocand astfel autoritatile sa ia masuri exceptionale. Erau anii Brigazilor Rosii si a gruparii Baader Meinhoff. Inspirat de notorietatea si zelor lor Mesrine se considera el insusi revolutionar si planuieste sa loveasca sistemul corectional. Se constituie insa o brigada speciala de crima organizata “anti-Mesrine”, departamentele incep sa colaboreze mai eficient, gangsterul e permanent supravegheat si in cele din urma anihilat. Scena din final (abil montata si executata) e aceeasi din debutul primei parti, ca un fel de coperta sangeroasa a unei vieti incarcata de violenta, cu diferenta ca punctul de vedere nu mai este acela al victimei ci al plutonului de executie condus de comisarul Broussard si a concluziei expuse intr-un cadru ciudat de cristianic: un Mesrine cu ochii deschisi si barbia in piept, cu picaturi de sange alunecandu-i din par, “crucificat” de un sistem care nu-i tolera faradelegea.
Dubla biografica a lui Richet se inspira partial din cartea lui Mesrine - L’ Instinct de Mort - dar are la fundatie un scenariu excelent al aceluiasi Abdel Raouf Dafri responsabil pentru visceralul Un Prophet. Mesrine e insa ceva mai episodic si intentionat mai cool, dar beneficiaza de o cinematografie clara, autentica, un excelent ritm in scenele de actiune (montajul e foarte rapid, iar unghiurile de filmare variaza intr-o geometrie de stil) si de un Vincent Cassel cu 20 de kg in plus in partea a doua. Insa la fel de carismatic. Exact opusul lui Christian Bale. Mesrine e Scarface francez, fara doar si poate.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
@ da, dar din pacate nu reuseste sa se ridice nici macar la inaltimea unui, sa zicem, The Public Enemies.
RăspundețiȘtergereBine facut, cum ai zis, dar inegal si, de cele mai multe ori, lipsit de intensitate. In ciuda scenelor de actiune si a performantei imbibata de testosteron a lui Cassel.
Se recomanda, si prin lungime, drept o serie de televiziune. Nimic mai mult. Dommage!
de acord, e cam neomogen, doamne si de cate ori am auzit degaje, degaje...
RăspundețiȘtergereCa sa evitam contradictiile, ce rating ii dai?
RăspundețiȘtergereLol, am uitat ce era mai important. Brainwash.
RăspundețiȘtergeremi-a placut prima parte cand personajul era parca mai bine inchegat si mai tupeist, un adevarat gangster. A doua mai slabuta dar merge.
RăspundețiȘtergere