miercuri, 7 mai 2014
Afisul zilei: Oh boy!
Colectivul Marele Ecran a apreciat că Oh, Boy! a fost unul dintre cele mai bune filme din 2013. Felix scria atunci că e o "comedie alb-negru absurda si pe alocuri woody-allen-esca, un debut regizoral impresionant. Un anti-erou care m-a tras cu gandul la After Hours-ul lui Scorsese, un alt film bizar şi subapreciat". Adina scria mai multe aici. Mâine, 8 mai, puteţi vedea la Timişoara dramedia lui Jan Ole Gerster, în ceainăria librăriei Cărtureşti (Mercy), de la 18.30, graţie Centrului Cultural German. Oh, boy!
luni, 5 mai 2014
De ce e Transcendence prost?
Hmm, sper că era mai bună cartea, am glumit la ieșirea de la Transcendence, "ultimul film cu Johnny Depp”. O altă ironie la îndemână: deși e despre inteligență artificială și geniul uman, Transcendence e surprinzător de prost.
Dar de ce e prost?
-pentru că, în primul rând, scenariul e prost: situațiile evidente sunt explicate și subliniate ca pentru copiii de american care cred că Soarele se învîrte în jurul Terrei, iar cele complexe -să le zicem "transcedentale"- sunt rezolvate inexplicabil și trebuie să le înghițim ca pe floricelele de porumb, cu multă cola
-pentru că nici actorii nu au crezut în scenariu, în frunte cu Depp, pe care nu l-am mai văzut într-o formă așa letargică de la Turistul. În loc să îl cred în postura de savant genial, îmi evocă un Austin Powers sub chimioterapie, cu planuri de cucerire a lumii. Apogeul ridicolului este atins de sărmanul Morgan Freeman, etern dezorientat (stare pe care probabil o simțea și în realitatea din platoul de filmare), siderat, cu ochii bulbucați, pare rătăcit în filmul ăsta, aterizat din greșeală din alt film în care juca un bolnav de Alzheimer
-relațiile între personaje nu au nici o noimă, nici un sens, ele trebuie să ducă spre "iluminarea" de sfîrșit cu sacrificarea oricărei urme de logică sau reguli dramatice
-pentru că nu poți șterge impresia generală de eră pre-Matrix, în ciuda efectelor vizuale moderne (care, by the way, sunt atât de lucrate încât vezi cu ochiul liber codurile din spatele lor)
-pare inspirat dintr-un articol de revistă (gen WIRED) și era bine dacă era doar atît. Ideea de pornire e validă: când îți faci din tehnologie un zeu s-ar putea să pici rău. Sunt agitate actualele pericole ale dependenței de tehnologie (cît am scris articolul ăsta, am intrat o dată pe twitter și mi-am verificat de două ori e-mailul) și transferul conștiinței unui dude în memoria unui computer. Transcendence e exemplul perfect de cum să distrugi o idee (adevărat, nu foarte nouă, nici foarte originală) prin punerea ei în practică. Pentru că nu duce niciunde.
-nu rămâi cu nimic după el, în afară de evocarea perfectă a senzației de vid, după cele aproape două ore pierdute (același efect îl poți obține dacă te uiți fix timp de 15 minute la geamul pe care scrie HIDRANT din casa scării); nu îți oferă nimic, nici în timpul vizionării, nici la final, iar cele câteva chicoteli pe care sigur ți le provoacă se datorează ridicolului scenelor, nu umorului lor
-pentru că nici acum nu înțeleg care a fost intenția realizatorilor (printre care se numără Christopher Nolan): să facă un thriller-SF, un cyber-romance sau new-age-bullshit
-și, da, vă rog să mă scuzați, "pentru că calculatoare și pentru că seria filmelor cu Johnny Depp". Block-busterul (+100 mil. $) a fost penalizat la box-office. Mă bucur că a fost distrus mitul creator al superstarului invincibil și degrabă vânzătoriu de bilete. Pentru a vinde un film nu ajunge un nume (la succesele anterioare de casă ale lui Johnny D. gen Pirații...-a fost o echipă, o franciză în spate).
Partea și mai gravă din toată istoria asta e că vor continua să apară genul acesta de mega-producții cu conținut (aproape) zero. Dar asta nu cred că mai e o surpriză pentru cineva. Din acest motiv publicul transcede, transhumează (dacă vreți) spre micul ecran, unde lucrurile se mișcă mai cu talent. Valar morghulis?
Afisul zilei: Nu vandaliza!
Astăzi, de la ora 19.00, la Cărtureşti (Mercy) are loc proiecţia scurt metrajului Nu Vandaliza! (de Luiza Alecsandru), urmată de o dezbatere pe tema publicităţii.
vineri, 2 mai 2014
miercuri, 30 aprilie 2014
Privilege (1967)
This black card will be issued to you as you leave the Stadium tonight. On it there are three words.They are simple words but they are vital words. They are words which we must now, all of us, begin using because, since the end of the War, we in Britain have become apathetic, slack, loose in our morality. National cohesion has become unimportant to us! We must fight this. We must. Now, all of us begin to use the words on the card! "We will conform."
Probabil ca in 1967 cand a fost lansat, Privilege nu a starnit prea multe reactii insa acum falsul documentar al lui Peter Watkins apare ca una din ciudateniile profetice care percuteaza mai adanc la 50 de ani distanta. Desi serveste fara ocolisuri meniul orwellian din 1984 pe muzica pop-rock a anilor ‘60 abia intr-o lume care a cunoscut atat isteria Beatles cat si ingineria din spatele unor icoane media ca Britney Spears sau Justin Bieber, satira taioasa din Privilege ofera satisfactia mesajului corect receptionat: expunerea manipularii mediatice din spatele sponsorizarii artistilor de catre mari corporatii. In 1967 nu cred ca acest lucru era atat de raspandit ca acum.
Plasat intr-o Anglie fictionala a anilor ‘70, Privilege il are in prim plan pe artistul pop absolut, Steven Shorter, o icoana fabricata de industria muzicala si agentiile de PR pentru a functiona ca un adevarat zeu al maselor. Steve (interpretat de Paul Jones, solistul trupei Manfed Mann) simbolizeaza tot ce e pur si frumos in lume si e astfel o unealta in mainile rapace ale managerilor sai. Viata sa se imparte intre concerte (concepute ca scene teatrale cu efect cathartic asupra spectatorilor) si reclame publicitare la orice poate fi vandut. Toti ravnesc la o bucata din Steve si toti au o idee despre cum sa-l exploateze. Branduit ca un mesia pop cu simt altruist pana la sacrificiu, pustiul de nici 20 de ani e un model superficial si artificial dar urmat de tanara generatia cu atata zel incat orice gest al sau devine imediat o ‘moda’.
Or fi voit exagerate ideile lui Watkins dar ele sunt expuse cu seriozitate de reportaj si fara complicitatea unei farse. Te fac sa te gandesti in termeni de ‘cum ar fi daca?’ In plus, anturajul de manageri intriganti si lacomi din jurul lui Steve apare pe cat de autentic si real ni-l putem imagina, oglindind destul de bine prezentul. Prin urmare cand Biserica Angliei vrea sa foloseasca popularitatea lui Steve pentru a aduna mai multi enoriasi, gestul nu pare lipsit de sens. In definitiv, guvernul lor finanta deja spectacolele omului stiind ca elibereaza controlat tensiunile sociale care altfel s-ar fi rasfrant pe strazile Londrei. Presiunea idolatrica isi lasa insa amprenta asupra tanarului Steve iar acesta, obosit, deziluzionat, deprimat si satul sa se "imparta" cu toti, va incerca sa se recastige pentru sine.
In concluzie, Privilege - satira pop-rock pe seama mariajului dintre muzica, business si stat si a felului in care poate deveni o forma de control social - e una din curiozitatile cinemaului britanic care din motive numai de ei stiute a zacut in obscuritatea vreme de 4-5 decenii. Poate si-a asteptat doar timpul potrivit pentru a fi vizionat.
Imperial Walter
Ca un fan Breaking Bad ce sunt, nu puteam să nu-mi fac acest cadou (desenat de Fredo &Pid'jin). A sosit astăzi la poștă. Me, He(heliu)P(fosfor)I(iod)!
marți, 29 aprilie 2014
Adrian Sitaru transeaza stereotipic festivalurile de film
Intr-un trailer foarte inspirat la a 18-a editie a Festivalului Filmului European (Bucuresti 9-18 mai, Tg. Mures 16-18 mai) Adrian Sitaru si echipa sa obisnuita (Adrian Silisteanu - imagine - si actorii Ioana Flora, respectiv, Adrian Titieni) puncteaza cu umor si putina ironie ce anume e special la filmul european in contrast cu celelalte "cinema-uri" care ajung cat de cat la public.
vineri, 25 aprilie 2014
Luna filmului sarbesc la Casa Artelor
De marti, 29 aprilie, si pana la sfarsitul lunii mai, Marele Ecran si Directia Judeteana pt Cultura Timis va invita saptamanal la cateva proiectii de filme sirbesti in mica noastra cinemateca din Casa Artelor (Str. Augustin Pacha nr 8). Avem patru productii cinematografice realizate de vecinii nostri sârbi, din genuri diferite (comedie neagra, drama, thriller respectiv comedie muzicala) si cu autori diferiti, reprezentanti atat ai mainstreamului cat si ai noului cinema sirbesc (Dejan Zecevic). Vrem sa fie mai mult decat un simplu gest de implicare activa a Asociatiei la imbunatatirea "coeziunii sociale si culturale a zonei", la diversificarea ofertei de film, etc, ci si o tentativa de a ingrosa programul cinematecii si de a verifica 'capacitatea de mobilizare' si 'rata de absortie' a publicului. Simplu spus, nivelul de interes si de atentie starnit. Multumim Consulului General al Serbiei pentru sprijinul acordat. Multumim Vesna Stepanov pentru mâna intinsa in realizarea acestei idei.
Mica noastra Cinemateca revine asadar, marti 29 aprilie, ora 19:00, cu forte proaspete si cu urmatorul film:
Marti, 29 aprilie, ora 19:00
Mrtav Ladan/Frozen Stiff (Serbia, 2002, r. Milorad Milinkovic)
Un film de debut regizat de Milorad Milinkovic cu situatii bizare si replici colorate, scene si personaje pitoresti, in care il veti regasi pe Srdjan Todorovic (inubliabilul Dadan din Pisica Alba, Pisica Neagra). Lemi si Kiza sunt doi frati care trebuie sa aduca trupul neinsufletit al bunicului lor de la Belgrad la Varset insa, neavand destui bani, decid sa-l transporte clandestin cu trenul. Filmul e o versiune balcanica a comediei hitchcockiene 'The trouble with Harry' dar si o interpretare artistica a cunoscutei legende urbane care a circulat si pe la noi intr-o vreme. Un subiect altfel morbid e supus unui tratament comic ingenios rezultand o comedie neagra savuroasa cu un cadavru umblator si o serie de personaje care traiesc cu impresia ca au ucis un om nevinovat.
Intrarea este liberă. Capacitatea salii: 50 de locuri.
Pentru detalii ulterioare tintiti spre pagina de facebook.
Restul programului se va anunta pe parcurs.
Nici Pelicula Culturala nu se lasa mai prejos si va invita la inca un eveniment de profil cu structura deja obisnuita (un spatiu alternativ de proiectie, o componenta umanitara, un bilet de acces inedit). Miercuri, 30 aprilie, de la ora 19:00, veti putea urmari la Galeria Calpe (Bastion Maria Theresia) filmul lui Denis Villeneuve, Incendies, o coproductie canadiano-franceza onorata cu o multime de premii si nominalizari intre care una la Oscar 2011 pentru Cel mai bun film strain. Daca nu l-ati vazut, e musai. Detalii pe facebook.
miercuri, 23 aprilie 2014
R.I.P. Michael Glawogger
S-a stins un mare General al filmului documentar european, cineastul austriac Michael Glawogger. A murit "pe campul de lupta", a murit de malarie in Liberia, acolo unde isi filma cel mai proaspat proiect. Cunoscut mai ales pentru trilogia lui de documentare tulburatoare din lumea celor de jos: Megacities (1998), Workingman’s Death (2005) si Whores’ Glory (2011), Michael Glawogger ne-a oferit intr-un stil unic imagini si povesti cu franjuri ai societatii, a pus camera, sensibilitatea si profesionalismul la bataie si ne-a facut sa nu intoarcem capul, a lasat in noi 3 dintre cele mai importante si fascinante documentare din istoria cinematografului plus cateva filme si colaborari (din care eu imi aduc aminte cu mare drag de "Slumming", o comedie eleganta). O sa ne lipseasca, nu incape indoiala. Cine nu a vazut cele 3 documentare, sa faca bine sa le vada. Nu e timpul pierdut. S-a pierdut doar artistul ...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)