luni, 21 septembrie 2009
Reuniunea Seinfeld
Fanii Seinfeld purişti vor fi entuziasmaţi de vestea că eroii lor preferaţi se vor reuni din nou pe micul ecran. Fanii Seinfeld purişti îşi vor mai potoli din entuziasm fiindcă reuniunea se va petrece în cadrul serialului lui Larry David. Ieri (20 septembrie) a început pe HBO al şaptelea sezon din Curb Your Enthusiasm. Entuziasmul meu a ajuns la cota de alarmă.Cei care au refuzat o sumă record (jdemilioane de dolari) în istoria televiziunii ca să facă un ultim sezon, sunt acum convinşi de bătrînelul cu calviţie şi ochelari, asocial şi antisocial. Larry se reîntîlneşte cu Jerry, Jason Alexander, Julia Louis-Dreyfus şi Michael Richards (da, Kramer), de data asta ca şi colegi de platou. Ca de obicei pentru Curb, vor apărea as themselves. Şi tot într-o mişcare tipică de "serial în serial" sau "serial despre nimic", vom urmări cum eroii din Seinfeld se pregătesc pentru o nouă reuniune Seinfeld. Este, de departe, evenimentul anului pentru lumea televiziunii. Şi totul a izvorît din mintea bolnavă şi prodigioasă a lui Larry David. Pretty good. Pretty-pretty good.
"Comedia americană e bazată pe premisa că cei mai mulţi oameni vor să fie plăcuţi, inclusiv eu" spune Jay Leno, un fan declarat al serialului. "Larry nu vrea, şi asta îl face amuzant".
duminică, 20 septembrie 2009
Azul oscuro casi negro (2006)
Cum privim situatia in care un barbat il roaga pe fratele sau mai tanar si mai potent sa-i impregneze "natural" iubita care-si doreste neaparat un copil, iar acesta accepta desi are deja o relatie. Tehnic se numeste inselare dar in fapt poate nu-i decat un gest omenesc sau o "datorie familiala", un sacrificiu printre multe altele la care soarta l-a obligat pe fratele mai mic in decursul dificilei sale maturizarii. Despre asta e vorba in Azul oscuro casi negro (Albastru inchis aproape negru) melodrama spaniola cu care Daniel Sanchez Arevalo a debutat pe scena internationala. Si ce debut! Trei premii Goya si inca multe altele pe la festivalurile de profil. Filmul le merita cu prisosinta iar mie mi-a placut foarte mult modul in care a pus in scena trairile si dificultatile tinerilor din partea de jos a scarii sociale si felul in care a dezvoltat personajele facandu-te sa empatizezi cu toate, in momente diferite, ce-i drept.
Tanarul Jorge are nesansa ca tocmai atunci cand era pe cale sa scape de viitorul pregatit de tatal sau - om de servici la scara blocului - batranul sa faca un atac cerebral si sa ajunga o semi-leguma. Sapte ani mai tarziu Jorge e tot portar si gunoier la bloc, ingrijitor pentru batranu' si proaspat absolvent de facultate la fara frecventa. Simultan, iubita din copilarie, Natalia, se intoarce de la masterat prin tari straine iar fratele sau puscarias, Antonio, se indragosteste de o colega de detentie, Paula, in cursul orelor de teatru, fara a sti ca tipa il vrea ca animal de prasila. Tanarul se gaseste astfel in situatia de a-si infrunta propria nesiguranta in reinodarea relatiei cu fata odata iubita, a da piept cu pragmatismul HR-ilor la interviurile pentru slujba si a-l rezolva pe fratele sau temporar impotent. Mai mult, prietenul sau cel mai bun, Israel, are proprii sai demoni de infruntat: tatal lui freventeaza un barbat maseur si, in plus, nici chiar el nu e indiferent la gandul unei finalizari "barbatesti". Cam multe lucruri dintr-odata pentru un tanar de 18 ani. Din fericire filmul nu se sprijina doar pe un singur rol, toate personajele punand umarul si ducand intriga la bun sfarsit, impartindu-si generoase timpul pe ecran.
Filmul, desi are cateva momente de comedie neagra, e in principal o drama a maturizarii si constientizarii drumului pe care trebuie sa mearga aceste personaje. Toti au de rezolvat probleme, de aflat ce anume ii tine in loc pentru a putea trece mai departe. E mai usor sa accepti niste lucruri care la prima vedere ti-ar starni repulsie sau jena odata ce ai inteles motivatiile personajelor, odata ce ai fost facut partas la viata lor. E de inteles ca Paula isi doreste un copil neaparat dupa ce suferise un avort si acum era abuzata de colegele de puscarie. Conditia de mama ar muta-o la maternitate. Sau de ce Antonio ar face orice pentru ea, chiar sa-i ceara propriului frate samanta imprumut: o asemenea femeie nu s-ar fi uitat la el in afara inchisorii, deci e gata sa-si calce mandria. Nici acceptarea lui Jorge nu implica probleme prea mari de constiinta de vreme ce "iubita" sa nu a dat niciun semn ca ar fi ceva mai mult decat o prietena cu beneficii. E foarte interesant cum a reusit regizorul sa teasa o astfel de panza intre atatea personaje si sa o dezvaluie totusi cu claritate spectatorului. Rar am vazut un film care sa ma prinda asa usor fara artificii ca thrill-mystery-FX si sa ma tina alaturi doar pe ideea de inter-relationare a personajelor in eforturile lor de a se maturiza comportamental. Meritul deosebit al acestui regizor promitator comparat de unii cu Almodovar.
Trailer
sâmbătă, 19 septembrie 2009
G-Force 3D (2009)
G-Force e un film care se vrea si comedie si actiune si animatie si din pacate nu straluceste la nici un capitol, dar asta nu inseamna ca e total nevizionabil. Eu m-am dus la el in principal pentru ca era 3D si deci, neputand sa-l vad decat pe marele ecran, am riscat sa intru la un film pentru copii inconjurat desigur de o gloata de copii. Ceea ce nu m-a deranjat foarte tare. E chiar reimprospatant sa-i vezi pe cei mici hlizindu-se de poantele si efectele speciale ale filmului. In G-Force avem o echipa de porcusori de Guinea + o cartita, antrenati de Zach Galifianakis (tipu' din Hangover) ca un comando de infiltrare si spionare in cadrul unui program super-secret menit a-i transforma in agenti speciali FBI. Tinta lor e un nene corporatist, seful celui mai mare producator de electrocasnice, un tip banuit ca ar avea ambitii de anihilare a umanitatii. Lipsesc insa dovezile astfel ca "hamsterii supradimensionati" se dau peste cap sa scoata complotul la iveala, luptandu-se cand cu FBI-ul care vrea sa inchida proiectul, cand cu stapanii care-i adopta nestiind ca de fapt sunt niste "genetically-engineered-highly-trained-guinea-pigs". Un film lejer, destul de bine facut, cu o doza de umor destinat mai ales celor mici.
vineri, 18 septembrie 2009
Trailerul zilei: Paranormal Activity
Paranormal Activity e la ora actuala filmul promovat ca "cel mai infricosator film al anului" si urmasul demn a lui Blair Witch Project. Rezumatul e cam asa: un cuplu de tineri se muta intr-o casa si incep s-o banuiasca de activitati paranormale. Isi instaleaza echipamente de supraveghere (handy-cam) care sa inregistreze ce se intampla noaptea si ... hai sa spunem ca filmul e de fapt montajul a ceea ce s-a intamplat noaptea :D. Deci un film cu imagine tremurata si filmari alb-negru de tip surveillance cam, lipsit de muzica, ceea ce va fi si mai disconfortant, si despre care review-urile celor mai norocosi care au ajuns pe la festivaluri vorbesc foarte laudativ. Citeam pe un site de profil:
You are no doubt thinking, "Yeah, right. There's no way some no-budget, no-name docu-style flick is keeping ME up at night!" Well, my friends, I beg to differ. This here is the real deal. Simply put, Paranormal Activity is the most frightening ghost story of the year. I'd bet cash money nobody can watch the entire thing without saying at least three or four times, "That's some fucked up shit." Or, more accurately, "That's some seriously fucked up shit." .... It's a bite-your-nails, squirm-in-your-seat bonanza of spookiness with a healthy dose of holy-shit-I-can't-believe-that-just-happened thrown in for good measure.
Abia astept sa-l vad. Trailer jos:
marți, 15 septembrie 2009
Mad Men
Motto: "MAD MEN = termen care intra in uz la sfarsitul anilor '50 pentru a descrie directorii din publicitate de pe Madison Avenue"
Întrerupem programul nostru obişnuit pentru o scurtă pauză publicitară Micului Ecran. Mad Men, cel mai apreciat show tv din ultimii ani (la Emmy şi Golden Globe), a ajuns la al treilea sezon. „Publicitatea e bazată pe un lucru: fericire. Ştii ce e fericirea? Mirosul unei maşini noi. Eliberarea de frică. E panoul de pe marginea şoselei care te asigură că orice ai face e ok. Esti OK.” Cît de actual sună acest discurs. Şi totuşi e rostit la începutul anilor ’60. Mad Men urmăreşte viaţa (sau absenţa ei) dintr-o agenţie de publicitate de pe Madison Avenue, în plină „epocă de aur” a advertising-ului. Personajele arată perfect, ca în reclame. Fumează aproape în fiecare cadru. Beau în timpul orelor de program. Au familii frumoase. Ei au inventat "fericirea", visul publicitar si societatea hedonista de consum.
Întrerupem programul nostru obişnuit pentru o scurtă pauză publicitară Micului Ecran. Mad Men, cel mai apreciat show tv din ultimii ani (la Emmy şi Golden Globe), a ajuns la al treilea sezon. „Publicitatea e bazată pe un lucru: fericire. Ştii ce e fericirea? Mirosul unei maşini noi. Eliberarea de frică. E panoul de pe marginea şoselei care te asigură că orice ai face e ok. Esti OK.” Cît de actual sună acest discurs. Şi totuşi e rostit la începutul anilor ’60. Mad Men urmăreşte viaţa (sau absenţa ei) dintr-o agenţie de publicitate de pe Madison Avenue, în plină „epocă de aur” a advertising-ului. Personajele arată perfect, ca în reclame. Fumează aproape în fiecare cadru. Beau în timpul orelor de program. Au familii frumoase. Ei au inventat "fericirea", visul publicitar si societatea hedonista de consum.
Dincolo de faţadă se întrevede, cu fiecare episod, o mare minciună. „Disperare sofisticată” zice Rolling Stone ( revista care il considera "tv's best show"; cinci stele primeste de la revista britanica TotalFilm, cinci stele ii dam si noi). Nu întîmplător, genericul de început prezintă o cădere liberă printre zgîrie-nori şi panouri publicitare uriaşe ( "Enjoy the best America has to offer", "It's the gift that never fails" etc).
Eroul principal, Don Draper (John Hamm) este un director de creaţie misterios şi talentat care duce o viaţă dublă, uneori triplă. Don e self-made man (sau self Mad men?). Toate personajele au o textură bogată ca în The Sopranos ( intamplator, la Sopranos a lucrat ca scenarist şi Matthew Weiner, creatorul Mad Men). Dincolo de castingul impecabil (January Jones, Vincent Kartheiser, Elisabeth Moss, John Slattery etc), fascinează atmosfera simultan sumbră şi glamuroasă completata de o coloana sonora delicioasa, care asigura intoarcerea deplina in timp.
Pasionaţii de advertising –cum e cazul meu- vor gusta referinţele publicitare (aproape in fiecare episod vedem cum se face o campanie publicitara). Dar Mad Men nu e un produs găunos învelit în hîrtie lucioasă, aşa cum sunt reclamele de obicei. N-am mai fost atît de entuziasmat de vreun serial de la Curb Your Enthusiasm şi Rome încoace. Am "topit" doua sezoane ( la noi, seria e disponibila deocamdata doar pe canale "ascunse" pe net) cu o frecventa de doua episoade pe seara. Mai spun doar ca al doilea sezon e HD si... gata reclama!
Pasionaţii de advertising –cum e cazul meu- vor gusta referinţele publicitare (aproape in fiecare episod vedem cum se face o campanie publicitara). Dar Mad Men nu e un produs găunos învelit în hîrtie lucioasă, aşa cum sunt reclamele de obicei. N-am mai fost atît de entuziasmat de vreun serial de la Curb Your Enthusiasm şi Rome încoace. Am "topit" doua sezoane ( la noi, seria e disponibila deocamdata doar pe canale "ascunse" pe net) cu o frecventa de doua episoade pe seara. Mai spun doar ca al doilea sezon e HD si... gata reclama!
Acum trebuie sa incercati produsul. Condica de reclamatii e mai jos.
duminică, 13 septembrie 2009
The Bothersome Man (2006)
Am vazut Omul Problema acum cativa ani intr-unul din cinematografele "vechi" din oras, inainte de inaltarea Mall-ului si, deci, in conditii nu dintre cele mai bune. Dar mi-a placut. Ma gandesc daca acum, in zilele de glorie ale multiplex-urilor, ar avea loc in program un film norvegian de factura fantastica, o parabola suprarealista ce atinge subtil modul de viata din statele nordice, un cosmar rece cu insertii de comedie neagra in care parca nu ti-ai dori sa sfarsesti. M-am straduit cateva ore sa-mi amintesc cum se chema filmul (Den brysomme mannen e prea mult pentru memoria mea) si dupa o munca "investigativa" pe wiki si imdb l-am redescoperit. Si revizionat, desigur.
Imaginati-va scena urmatoare: pe peron, in statia de metrou asteapta un tip. I se citeste in ochi tristetea, disperarea, sentimentul de pierdere de sine, ceva nu-i in regula. Priveste dezamagit la cuplul de "indragostiti" din spatele lui care se saruta mecanic si fad, ca doua papusi de silicon. O garnitura de metrou trece pe linia cealalta facandu-i parul sa fluture, trezindu-l si totodata aratandu-i solutia. Simte curentul de aer adus de metroul asteptat, isi aduna curajul si sare. Tipul e Andreas, cetatean al unui oras aseptic, o utopie de sticla si otel ce inspira perfectiune si curatenie, aflat in mijlocul unui desert. Nu stie cum a ajuns acolo, cert e ca de cand s-a dat jos din autobuz, era asteptat cu sofer, casa si slujba de corporatist. Asa ca se lasa dus de val, incearca sa se integreze, isi face treaba ca un automat, socializeaza formal cu colegii, isi gaseste o companioana cu care sa aleaga canapele si sa decoreze apartamentu. Dar simte ca ceva nu-i cum trebuie. Ceva lipseste in lumea in care a fost aruncat. E prea mult artificial si prea putin uman. Viata n-are mai mult gust sau miros decat mancarea, pasarica sau alcoolul, dupa cum ii destainuie un coleg de pahar intristat ca nu se poate imbata oricat ar bea. Descopera pe propria piele ca iubirea si sentimentele profunde sunt lucruri straine de aceasta lume distopica. Totul e doar "interesant", nimic nu e special, frumos, senzational, extraordinar sau nasol. Lucrurile care i se par lui normale nu sunt de gasit iar asta e deprimant. Devine deci un inadaptat si un transgresor, incalcand regulile si cautand o cale de scapare. Si atunci descopera lucrul cel mai groaznic: nu poate muri.
Am oscilat intre a considera destinatia lui Andreas un iad sau un rai. E discutabil, pentru ca daca e Iad, te intrebi de ce restul oamenilor sunt fericiti, sau par asa cel putin. Daca e Rai de ce e dansul nefericit, si tot asa. Poate lipsa copiilor e cea care face distinctia. Sau poate nu e niciunul, poate e Purgatoriul, ori doar o metafora care propune un iad desprins din catalogul Ikea. Filmul lui Jens Lien e intrigant, punandu-te intr-o situatie de confuzie si dorinta de raspunsuri, plus ca e chiar amuzant, scenele de dark comedy fiind perfect interpretate de actorul principal cu nume imposibil - Trond Fausa Aurvaag. Cum se zice pe la noi: merita toti banii!
sâmbătă, 12 septembrie 2009
Trailerul zilei: A serious man
Sunt sigur ca o multime de oameni sunt curiosi de urmatorul film al fratilor Coen. Si eu sunt la fel de curios. Mai ales dupa ce am vazut trailerul. A Serious Man e, bineinteles si cum altfel decat, o comedie neagra in stilul deja consacrat de "frati". Astfel avem un tip obisnuit, dintr-un oras obisnuit al Americii anilor '60, care incearca sa-si gaseasca echilibrul intr-un univers care pare sa o ia razna in jurul sau. Tipul, profesor de fizica, e lasat de nevasta pentru un coleg de facultate si se vede nevoit sa se descurce singur cu doi copii, unul cu carente la disciplina si una ce-l face de bani pentru o operatie la nas, plus un frate jobless ce doarme pe canapea. Mai mult, cineva il sapa la catedra, un student incearca sa-l mituiasca, iar vecina face plaja goala. Asa ca se duce sa ceara sfatul la trei rabini diferiti, care sa-i arate chipurile calea prin care poate deveni barbat serios. Delicoasa de-a dreptul povestirea asta :) Si ce-i mai misto e ca sunt numai actori necunoscuti (pentru mine), fara staruri de Hollywood. In octombrie are premiera.
Trailer:Azi în Timişoara. Mîine nicăieri?
joi, 10 septembrie 2009
Îngroparea cinematografelor. Sau învierea lor?
Daca n-ati murit de plictiseala si ati reusit sa cititi articolul nostru legat de cinematografele muribunde din Romania, v-ati prins ca se afla in coma indusa politic. Moarte clinica. Kaput. Ei bine, se pare ca nu sunt moarte. Ele -vorba cantecului- se transforma. Din sali de cinema in sali de priveghi.
Avem (inca) niste cinematografe. Cum procedam? Pai, le punem cruce.
Dupa ce a fost violata prin lege, dezmembrata si decapitata la comanda, reteaua nationala de cinematografe mai trebuie doar ingropata. Surpriza, groparu a venit la Ministerul Culturii. Cu o oferta (pe care o prezentam si noi mai jos, cu mare pompa funebra).
Asadar, un "investitor" spaniol ( din provincia Barcelona) vrea sa transforme cateva cinematografe in tanatorii ( ma rog, case funerare) care vor oferi "servicii funerare de inalt nivel". O afacere bine gandita, cu potential de extindere (mai ceva ca Sturbucks) in toata reteaua RADEF. Necesita investitii minime. Mai ales pentru sala frigorifica (se stie ca in batranele cinematografe e frig ca in cripta). Scaunele vechi sunt numai bune pentru sala de priveghi. Pe ecran se pot proiecta imagini din viata decedatului (deci proiectionistul va supravietui schimbarii). Holurile mari vor gazdui expo de cosciuge cu vanzare. Iar in loc de popcorn se va servi coliva. Cat de ironic ar suna acum oferta Orange de miercuri: la doi morti, unul intra gratis.
Cat de ironic suna toata treaba asta? Si ce o fi aia "autopsie juridica"? In orice caz, as vrea sa se faca niscaiva "autopsie juridica" in fraudele de la RADEF RomaniaFilm. ACUM, nu in Ziua de Apoi.
Multumim sursei noastre, liderul sindical din RADEF RomaniaFilm, ca a rupt din nou tacerea. Doamna Maria Bikfalvi garanteaza pentru autenticitatea documentelor prezentate si isi asuma raspunderea pentru ele. Multumiri speciale graficianului Zoly Fodor, pentru suportul logistic.
Multumim sursei noastre, liderul sindical din RADEF RomaniaFilm, ca a rupt din nou tacerea. Doamna Maria Bikfalvi garanteaza pentru autenticitatea documentelor prezentate si isi asuma raspunderea pentru ele. Multumiri speciale graficianului Zoly Fodor, pentru suportul logistic.
Sauna (2008)
Sauna este un stylish horror finlandez, al treilea film al tanarului regizor Antti-Jussi Annilla, un film care m-a surprins placut desi prima oara cand am aflat de el nu mi-a starnit curiozitatea. E finlandez doar nu-i asa, iar noi mancam popcorn american pe paine. Ei bine m-am inselat ca un ignorant pentru ca aseara dupa vizionare am ramas cu genul ala de intrebari care mi le lasau in cap Bergman sau Tarkovski. Departe de a-l compara pe Annila cu dansii, e suficient de zis ca baiatul asta, in loc sa se inchida intr-un stil ermetic pe care sa-l proclame ca original, se inspira din cei mari, macar la nivelul subliminal de creare a unei atmosfere de nesiguranta si teama de neinteles.
Setat in timpuri istorice, pe la 1500, Sauna e povestea a doi frati, unul razboinic incercat iar celalalt un tanar studios cu veleitati de cartograf, care in urma incheierii razboiului ruso-suedez fac parte dintr-o comisie mixta de stabilire a noilor granite dintre cele doua state. Eerik si Knut pornesc astfel in compania catorva rusi spre nordul indepartat, zona ramasa alba pe harta epocii. Pe drum, in timpul unui popas la o ferma, tanarul Knut manifesta ganduri necurate fata de fata fermierului, si refuzat, o inchide intr-o pivnita, in vreme ce fratele lui il ucide barbar pe tata! Continuand drumul spre nord, Knut incepe sa aibe mustrari de constiinta si halucinatii cu chipul fetei moarte, regrete care palesc insa in fata pacatosului sau frate mai mare, cu 73 de victime la activ. Calatoria lor presupune strabaterea unei mlastini intinse, in centrul careia dau peste un sat nestiut cu 73 de locuitori foarte curati si care poseda o sauna misterioasa in apropiere. Acum, trebuie sa stiti ca, in Finlanda mai ales, sauna e cel mai sfant loc dupa biserica. Ca traditie, acolo e locul unde se nasteau copiii si se spalau mortii, functiona ca loc purificator si de esenta spirituala. Deci are un simbolism aparte. Aparitia ei in film e un mod de a sugera ca pana la final cine isi va spala pacatele. Calatorii nostri afla astfel de la tarani ca sauna exista de mult timp acolo si nu se stie cine a construit-o. "Poate nici nu e o sauna, ci doar apare asa pentru ca noi nu intelegem ce e." Ideea e ca initial atat rusii cat si suedezii pretind drepturi asupra locului dar pana la final erau gata sa si-l faca cadou, numai sa supravietuiasca. Cata naivitate sa crezi ca-ti poti spala pacatele fara post si rugaciune.
Vizual filmul arata foarte bine, are o cinematografie excelenta, decoruri creepy de iarna incarcate cu "fineturi" din categoria rauri insangerate, copile cu par in ochi etc. Cei doi actori principali, Ville Virtanen si Tommi Eronem sunt buni, chiar daca nu va zic nimic numele lor, dar se descurca minunat in a vorbi si arata creepy. Virtanem chiar are o alura ce-mi aminteste de Max von Sydow filosofand despre moarte si pacat. Filmul per total mi s-a parut reusit, chiar daca sfarsitul devine previzibil, asta nelipsindu-ne de tensiunea momentelor finale. Sunt doar cateva clipe de "spaima", mai degraba oroarea e plasata sugestiv in mintea privitorului lasandu-l sa-si inchipie el cea mai mare frica. E un film de atmosfera care te prinde. Recomand a se vedea in locul unui flick american plin de gore si bancuri proaste.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)