luni, 23 iulie 2018

Filmul „3/4”, câștigătorul trofeului Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu”



Filmul bulgar „3/4”, realizat de tânărul regizor Ilian Metev, a fost desemnat de juriu câștigătorul premiului „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiție la cea de-a 5-a ediție a festivalului Ceau, Cinema!, care a avut loc între 19 și 22 iulie la Timișoara și Gottlob și care a adunat peste 3.000 de spectatori.
Juriul format din actrița Alina Grigore, criticul de film Ileana Bîrsan și regizorul Florin Iepan a decis ca trofeul Ceau, Cinema!„Răzvan Georgescu” să meargă la filmul „3/4”, debutul în ficțiune al regizorului bulgar Ilian Metev. Premiul este în valoare de 1.500 de euro și este acordat de către festival.

Juriul și-a motivat alegerea prin „curajul și credibilitatea cu care regizorul împreună cu actorii ne fac martorii descompunerii unei relații dintre un tată și copiii săi, a desprinderii fiecăruia dintre ei de familie și fac din absența mamei o prezență subtilă, dar definitorie, și o sursă de emoție, fără a cădea vreo clipă în sentimentalism”.
Premiul Publicului, în valoare de 500 euro și oferit de Casa Auto Timișoara, a fost împărțit de două filme, aflate la egalitate în preferințele spectatorilor: „Căderea”, al regizoarei ucrainene Marina Stepanska, și „Comic Sans”, al regizorului croat Nevio Marasovic.

„Căderea” a fost desemnat și câștigătorul Trofeului Vitas România pentru film independent sau de debut. În valoare de 1.000 de euro, premiul a fost stabilit împreună de echipa Ceau, Cinema!și Vitas România.
Un premiu onorific din partea festivalului a primit și cunoscutul cineast Andrei Ujică, invitatul special al ediției din acest an. Andrei Ujică a susținut un masterclass extrem de apreciat și a participat la discuții cu publicul după fiecare din cele trei proiecții din retrospectiva care i-a fost dedicată: „Videograme dintr-o revoluție”, „Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” și „Out of the Present”, acesta din urmă fiind proiectat în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol”, la gala de închidere.

Un foarte mare interes au stârnit și celelalte două proiecții de la Grădina de Vară „Capitol”: comedia „Povestea unui pierde-vară”, prezentat la gala de deschidere în prezența regizorului Paul Negoescu și a directorului de imagine Ana Drăghici, și documentarul „Procesul”, în prezența realizatorilor Claudiu Mitcu și Ileana Bărsan, a protagonistului Mihai Moldoveanu și a avocatei Alina Cojocaru, care au discutat cu publicul mai mult de o oră.


De succes la public au fost parte de asemenea cele șase filme din competiție, filmul sârbesc „Afterparty”, proiectat în prezența unei părți a echipei, „W.R. Misterele organismului”, de Dušan Makavejev, „Vinovatul”, de Gustav Möller, sau documentarele „Dacii liberi”, de Monica Lăzurean-Gorgan și Andrei Gorgan, „Chipuri, locuri”, de Agnès Varda și JR, și „Comisia de recrutare”, cu participarea regizoarei Tatiana Chistova.




Momente speciale au fost proiecția omagială a documentarului „Testimonial” și a unui interviu video inedit, dedicată regretatului regizor Răzvan Georgescu, focusul Florin Iepan, precum și proiecția aniversară cu „Reconstituirea”, la Gottlob, în prezența unui invitat-surpriză - Emil Mateiaș, martorul întâmplării care a inspirat nuvela lui Horia Pătrașcu după care Lucian Pintilie și-a realizat capodopera. 
Ceau, Cinema!este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.
Proiectul este organizat cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), al Consiliului Judeţean Timiş și al Primăriei Timișoara.
Evenimentul este realizat de voluntari, cu susţinerea: TNT România, Vitas România, Groupama Asigurări, Casa Auto Timişoara, Bicicleta Pegas, Ursus Retro, Institutul Francez din Timişoara, Hotel Timişoara, Hostel Costel, EuCeMănânc, Restaurantul Vinto, The Tube Gastro Pub, Restaurant Intermezzo, iaBilet.ro, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş, Filarmonica Banatul, Teatrul Auăleu, Documentor, Institutul Polonez din Bucureşti, AMBASADA, Cuib d’Arte, Misc., Balamuc - loc de joacă ș-altele, Librăria „La două bufniţe”, JOE, Forum Apulum, Primăria Gottlob.
Parteneri media: Kiss FM, TVR Timișoara, Radio Timişoara, All about Romanian Cinema (AaRC), Zile şi Nopţi, Radio Banat Link, Ziarul Metropolis. 




Un comentariu:

  1. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care mi-a oferit-o Dr.saguru, ajutându-mă să-mi recuperez ex-soțul cu vraja lui magică și de dragoste. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de teribil pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex și de a ajuta la stabilirea relației. și să facă oamenii să fie fericiți în relația lor. Mi-am explicat situația și i-am căutat ajutorul, dar spre cea mai mare surpriză, mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu și că acum sarbatoresc pentru că soțul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea întotdeauna să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o celebrare mare. Voi continua să depun mărturie pe internet pentru că Dr. Saguru este cu adevărat un adevărat vrăjitor. DACĂ NU AȚI VĂ RUGĂM AJUTAȚI, DOCTOR SAGURU CONTACT ACUM prin e-mail: drsagurusolutions@gmail.com sau WhatsApp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și te face să te simți fericit în relația ta.
    1 LOVE SPELL
    2 CÂȘTIGĂȚI BACK EX
    3 FRUCTE DE FEMEI
    4 PROMOȚIE SPELL
    5 SPELL DE PROTECȚIE
    6 SPELL BUSINESS
    7 SPELL GOOD JOB
    8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE SPELL.

    RăspundețiȘtergere