luni, 4 aprilie 2016

Dați câte o finanțare să ajungă la toată lumea!

FACEM CE PUTEM ȘI NU NE RUGĂM DE NIMA'

În 2014, când am pornit Ceau, Cinema! am considerat că e un pariu cu orașul.

Știam că nu va fi ușor să-l creștem mare. Știam că trebuie să fim mereu all in.

Dar nu ne-am imaginat că o vom lua ca de la zero, cu fiecare ediție.

Când am aflat deunăzi rezultatele jurizării proiectelor culturale finanțate de Primăria Timișoara via Casa de Cultură am simțit ceva între dezamăgire și indignare. Dar să nu ne emoționăm prea tare și să lăsăm faptele să vorbească:

Proiectul elaborat și depus de colegele noastre de la Pelicula Culturală pentru co-finanțarea festivalului Ceau, Cinema! a fost notat de juriu cu 98,75 de puncte din 100. Adică, este al șaselea cel mai bun proiect dintr-un total de 114. Cu toate acestea, primește doar 8900 lei din 44100 lei, aproximativ 20 % din suma solicitată. Sau jumătate din suma primită de festival anul trecut (deși primarul se laudă cu "inițierea și organizarea festivalului").

Nu că ar fi Ceau, Cinema! singurul nedreptățit. Același "algoritm" a fost aplicat la majoritatea proiectelor culturale depuse. La fel în cazul proiectului notat cu 100 din 100 (al prietenilor de la Plai), dar și în cazul proiectului notat cu 65 (nota minimă pentru a primi finanțare).

Ceea ce ridică mai multe întrebări: cum se corelează notele juriului cu sumele primite? care e procentul/ algoritmul de calcul după care nota influențează suma finanțată? La ce mai e util juriul, dacă notele nu contează prea mult? Poate că ajunge să lăsăm proiectele la poarta Casei de Cultură?

(Apropo, am aplicat pentru finanțare și cu Asociația Marele Ecran, cu un proiect de film documentar. A fost respins cu motivația "lipsă documente buget". În ziua când am depus documentația nu ne-a sesizat nimeni că ar lipsi ceva din -nu puținele- hârtii. Mai mult, am scanat tot dosarul și l-am trimis și online pe adresa Casei de Cultură, conform regulamentului. Varianta online conține toate actele, inclusiv bugetul. Avem și o confirmare de primire în acest sens. Este atât de greu să verifice cineva dacă lipsește bugetul și în dosarul online? Atunci, de ce îl mai solicită, dacă nu servește la nimic? Contestația depusă azi la Casa de Cultură contestă doar procedura. Nu mai dorim bani pentru că, dacă ni s-ar aloca 20 % din cât am cerut, nu ne-ar ajuta cu nimic. Tot ce vrem este ca procedura să fie mai clară și mai eficientă pe viitor).

Toate aceste vicii de procedură ridică întrebări serioase legate de transparența și corectitudinea procesului și lasă loc la interpretări. Pare că s-a desfășurat sub deviza Dați câte o finanțare să ajungă la toată lumea! Ceea ce mi-a fost confirmat, neoficial. La Casa de Cultură mi s-a spus că anul acesta a fost același buget ca anul trecut (hm! păi nu era vorba că l-au mărit?), dar au participat un număr dublu de proiecte. Așa că s-a preferat să dea bani la cât mai multe organizații/proiecte.

Parcă suntem în God Almighty, când Jim Carrey se joacă de-a Dumnezeu și îi face câștigători pe toți participanții la loterie. Toți câștigă câte 1 dolar, deci toți sunt nemulțumiți. Sigur, la loto e vorba și de noroc. La un asemenea concurs de proiecte, criteriul de departajare ar trebui să fie meritul proiectului. Dar 98,75 din 100 se pare că nu e suficient.

Descurajantă pentru evenimentele independente mici, ca al nostru, este și susținerea de către Primăria Timișoara a unor proiecte similare, de talie națională, cum e Caravana Metropolis (primește 14.400 de lei finanțare). Nu spunem că aceste proiecte din afară nu ar trebui susținute. Și nici că proiectele culturale de aici ar trebui finanțate integral de Primărie. În fond, de aceea și vrem să rămânem festival independent: pe lângă contribuția proprie, beneficiem și de sponsorizări. Dar, totuși, 8900 de lei (adică 2000 de euro) nu acoperă nici fondul premiilor pe care le acordăm cineaștilor în competiția Ceau, Cinema!.

În asemenea condiții, e foarte greu să crești un festival de buzunar (din buzunar), ca al nostru. Un eveniment făcut de voluntari. Din câte se vede, acțiunile care dau culoare și prospețime vieții culturale locale, sunt făcute mai mult "în ciuda" decât "cu sprijinul" municipalității. O situație tristă (să nu zicem revoltătoare) în contextul candidaturii orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Vă mărturisesc că, la sfârșitul fiecărei ediții, ne gândim că va fi și ultima.

Dar imediat ne gândim la oameni. La cei care și-au luat abonamente la festival din clipa în care le-am pus în vânzare. La cei care au venit la filmele din competiție în "sauna" care a fost Casa Artelor. La cei care au rămas la discuții în fața Grădinii de Vară după filme. La cei care ne-au urmat 50 de kilometri și au campat la Gottlob. La invitații din lumea filmului, care s-au îndrăgostit de festival și au promis că vor reveni. La regizorii români care ne-au oferit filmele lor în mod gratuit. La producătorii străini, precum estonianul care ne dăruiește trei animații, fără pretenții financiare. La o companie locală care ne sprijină al treilea an la rând. La partenerii culturali care ne acordă tot suportul, din puținul lor. La voluntarii care își iau concediu în funcție de perioada fest-ului. La cei peste 2000 de spectatori care au plătit bilet, spectatori care gândesc ca Ana. Până la urmă, Ceau, Cinema! este făcut de toți aceștia.

Pentru ei trebuie să continue...așa cum va continua. Mai mare, mai de buzunar. E o vorbă în Banat (puteți s-o rostiți cu accent de Cimișoara): facem ce putem și nu ne rugăm de nima'. Combustibilul care alimentează un festival este entuziasmul organizatorilor. Din păcate, entuziasmul e o cantitate finită, care se consumă cu fiecare nouă frână.

Până una alta, pentru sprijin mai consistent s-ar putea să mergem tot la Gottlob. Acolo nu ne rugăm de nima' și tot primim. Măcar lubeniță.

PS. Lubenița din imagine ne-a fost trimisă recent de un spectator Ceau, Cinema! de anul trecut, care se gândește la festival. Acest gând face cât o finanțare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu