vineri, 29 aprilie 2016

Vinerea animata: UNCANNY VALLEY



In the slums of the future, virtual reality junkies satisfy their violent impulses in online entertainment. An expert player discovers that the line between games and reality is starting to fade away. 3DAR’s latest short film explores the frightening potential of our next technological revolution. Stay connected, but not too much ;)
Artwork and process in www.3dar.com

Behind the scenes video: https://vimeo.com/148692811

miercuri, 27 aprilie 2016

Concluzii după dezbatere


Ieri, 26 aprilie, la Timișoara, "independenții" -așa cum ne-a numit presa- am avut o întâlnire reușită, chiar dacă au lipsit reprezentanții Primăriei. Ne vom prezenta însă cu concluziile noastre cât de curând și în fața ediililor. În mare, cerem mai multă transparență, claritate a procedurii de finanțare, dialog cu sectorul independent și mai ales demararea acțiunilor prevăzute în Strategia Culturală a orașului, asumată deja prin vot. Mai jos e comunicatul cu solicitările noastre, la care au aderat deja mai mulți operatori culturali din Timișoara și București. Lista e deschisă...





În atenția domnului primar Nicolae Robu,
a domnului viceprimar Dan Diaconu
și a Comisiei de Cultură a municipiului Timișoara

În urma mesei rotunde inițiate marți, 26 aprilie, de Asociația Română a Filmului Independent, Asociația Documentor, Asociația Simultan, asociațiile Marele Ecran și Pelicula Culturală pe tema finanțărilor de la Casa de Cultură Timișoara a proiectelor culturale din sesiunea martie 2016, mai mulți operatori culturali contestă modul în care s-au acordat aceste finanțări la Timișoara.

În esență, principalele nemulțumiri luate în discuție sunt următoarele:

ü  lipsa de corelare între punctajul obținut de proiecte în urma jurizării şi finanțarea alocată.
ü  lipsa de transparență și claritate a competiţiei de proiecte şi procedurii de alocare a bugetelor.
ü  conflictul de interese în care se află o parte din membri comisiei de jurizare.
ü  suplimentarea selectivă, fără nici o consultare, în ședința de plen din 5 aprilie, a bugetelor câtorva proiecte.
ü  inexistența unui răspuns până în acest moment la contestațiile depuse la Casa de Cultură de mai multe asociații.
ü  disproporția foarte mare între fondurile nerambursabile pentru ONG-uri şi sumele alocate direct proiectelor Casei de cultură şi/sau instituțiilor de cultură de stat.
ü  lansarea cu întârziere a call-ului de proiecte culturale, ce determină pierderea a 4 luni din an din implementarea acestora.
ü  nerespectarea propriilor termene privind evaluarea proiectelor si semnarea contractelor cu operatorii culturali.

Soluţionarea acestor probleme este cu atât mai stringentă, cu cât o parte din aceste prevederi sunt conținute în Strategia culturală 2014-2024 a municipiului Timișoara, adoptată prin Hotărâre de Consiliu Local în octombrie 2014. De exemplu, la capitolul Instrumente de bună guvernare asumate de Primăria Timişoara în alocarea fondurilor pentru cultură, luarea deciziilor de politică publică şi în general, comunicarea cu operatorii culturali: “Se urmăreşte îmbunătăţirea calităţii şi transparenţei evaluării cererilor de finanţare pentru proiecte culturale prin mai multe măsuri”

Ca urmare a celor prezentate, solicităm Primăriei Timișoara luarea unor măsuri active pentru implementarea cât mai rapidă a prevederilor și acțiunilor asumate prin Strategia Culturală 2014 – 2024:

ü  suplimentarea finanțărilor în funcţie de punctajul obţinut de fiecare proiect în parte.
ü  adoptarea unor procese de evaluare existente în cadrul altor competiţii de proiecte naţionale sau europene, care să asigure transparenţa şi caracterul echitabil al competiţiei de proiecte. În acest sens, organizaţiile semnatare îşi manifestă disponibilitatea de a participa la consultări.
ü  implicarea unor evaluatori independenţi în procesul de evaluare.
ü  clarificarea urgentă a aspectelor de management al competiţiei de proiecte pentru a eficientiza comunicarea operatorilor culturali cu autoritatea finanţatoare.
ü  Pentru evitarea conflictelor de interese şi sprijinirea unor proceduri transparente în ceea ce priveşte alocarea banilor publici se necesită înfiinţarea unui Centru de proiecte pentru sectorul operatorilor culturali independenţi prin care să se deruleze următoarele competiţii de proiecte culturale.

Menționăm că la dezbatere au mai participat: Siegfried Geilhausen, viceconsulul Republicii Germania la Timișoara, domnul Daniel Malbert, directorul Institutului Francez Timișoara, Simona Neumann, director al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, Mona Petzek, director al Centrului Cultural German Timișoara, alți operatori culturali și ziariști.

Întrucât domnul viceprimar Dan Diaconu nu a putut participa la această masă rotundă, propunem stabilirea unei noi întâlniri pentru a-i prezenta pe larg solicitările noastre și propunerile de îmbunătățire a procedurii de finanțare a sectorului independent la Timișoara, cu scopul de a crește calitatea acțiunilor culturale din oraș și competitivitatea proiectelor culturale.

Acest demers este susținut de:

ASOCIAȚIA DOCUMENTOR

ASOCIAȚIA MARELE ECRAN

ASOCIAȚIA PELICULA CULTURALĂ

ASOCIAȚIA ROMÂNĂ A FILMULUI INDEPENDENT

ASOCIAȚIA SIMULTAN

ASOCIAȚIA CULTURALĂ METROPOLIS

CENTRUL CULTURAL GERMAN TIMIȘOARA

CONSULATUL REPUBLICII GERMANIA LA TIMIȘOARA

INSTITUTUL FRANCEZ TIMIȘOARA

ORDINUL ARHITECȚILOR DIN ROMÂNIA (FILIALA TERITORIALĂ TIMIȘ)

STREET DELIVERY TIMIȘOARA

Update: se alătură și

CARAVANA NEXT

și autorii Strategiei Culturale a Timișoarei 2014 - 2024

ASOCIAȚIA METRUCUB (prin Raluca Iacob-Pop)

ASOCIAȚIA PENTRU TRANZIȚIE URBANĂ (prin Vera Marin)

CRISTINA MODREANU (critic de teatru și jurnalistă)






marți, 26 aprilie 2016

Ultimul lup (mongol) la Timisoara


Deseara la 20:45 Le dernier loup / Wolf Totem, cel mai recent film al lui Jean-Jacques Annaud (Sapte ani in Tibet, Numele trandafirului) poposeste in Timisoara la Ambasada. E o co-productie chino-franceza generos bugetata, ecranizare a unui roman semi-autobiografic foarte popular dar si controversat scris de Lu Jiamin. Protagonistul sau este Chen Zen, un student din Beijing trimis in timpul Revolutiei Culturale in Mongolia Interioara, o regiune autonoma din nordul Chinei, ca sa-i invete carte pe pastorii nomazi. Efectul e insa opus, invatatorul devenind elevul lor si descoperind o cultura bogata si profunda ce are in centrul ei mitul lupului mongol, a carui existenta e amenintata de un activist de partid supra-zelos.

In ciuda unei relatii complicate cu China (filmul Sapte Ani in Tibet este inca interzis acolo), Jean-Jacques Annaud a fost co-optat in realizarea acestui film datorita experientei sale in lucrul cu animalele (The Bear, Two brothers). Echipa sa de filmare a cuprins 480 de tehnicieni, 200 de cai, aproape o mie de oi, 25 de lupi și vreo 50 de dresori și îngrijitori care s-au ocupat de acestea. Lupii au fost obtinuti de la diferite gradini zoologice din China iar antrenamentul lor a durat 4 ani sub comanda unui dresor canadian, Andrew Simpson. Desi dupa filmari s-a incercat pastrarea lupilor in China, faptul ca raspundeau doar la comenzi in engleza a dus la relocarea lor in Canada.

Dincolo de aceste detalii, filmul Ultimul lup este o experienta vizuala intensa, rod al splendidei cinematografii care captureaza in detaliu frumusetea impozanta si nemarginirea "marii de iarba" stapanita in vremuri stravechi de hoardele triburilor de mongoli razboinici. Muzica lui James Horner acentueaza senzatia de atemporalitate si vesnicie a locurilor punctand bine si momentele de suspans. In plus, filmul comenteaza fluent asupra ideilor de libertate, comunitate si responsabilitate, descifrand totodata pentru spectatori legatura complexa dintre om si lup.




Proiectia, realizata cu ajutorul Independenta Film, va avea loc deseara la 20:45 la AMBASADA (Str. Anton Seiller nr 2) la etaj iar pretul unui bilet este de 10 lei.

vineri, 22 aprilie 2016

A fi sau a nu fi Capitală Culturală


La cum se mișcă lucrurile în Timișoara mai degrabă s-ar potrivi sintagma "A fost sau n-a fost...", a lui Corneliu Porumboiu decât a bătrânului Will. Dar să nu anticipăm. Facem și noi ce putem. O masă rotundă  - de fapt vor fi mai multe mese în cafeneaua Atelier (Piața Unirii, nr. 5). După cum puteți citi în comunicatul de mai jos (trimis deja către presă), organizatorii dezbaterii au toți cinema-ul în comun. Asta pentru că a fost mai ușor să ne strângem. Dar invităm toți "operatorii culturali" interesați de subiectul alocării finanțărilor pentru proiecte culturale la Timișoara.

Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), Asociația Documentor, Asociația Simultan, Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală propun o dezbatere în legătură cu procedura de finanțare a proiectelor culturale de la bugetul local pentru anul 2016.

În acest an, 114 proiecte au fost depuse de fundații, asociații și ONG-uri cu activitate în domeniul cultural, pentru finanțare nerambursabilă din partea Primăriei Timișoara. Suma totală destinată acestor acțiuni culturale a fost de 1, 2 milioane de lei.  Clujul, singurul oraș cu un buget de cheltuieli comparabil cu al Timișoarei, a pus la dispoziția sectorului independent cultural, prin două sesiuni de concurs, suma de 8.9 milioane de lei.  

Procedura de jurizare a fost gestionată de Casa de Cultură Timișoara. 99 de proiecte au primit finanțare, toate într-o proporție mică față de suma solicitată, ceea ce a generat nemulțumire în rândul multor aplicanți. Nici reprezentanții Primăriei Timișoara nu au fost mulțumiți de modul în care s-au alocat finanțările, drept pentru care, în plenul din 5 aprilie, au suplimentat (selectiv,  fără reanalizarea tuturor proiectelor) unele alocări de fonduri.

În scopul unei mai bune organizări pe viitor a întregii proceduri, asociațiile numite mai sus organizează o masă rotundă, marți, 26 aprilie, ora 11, la cafeneaua Atelier ( în piața Unirii, nr. 5). Sunt invitați să participe viceprimarul Dan Diaconu, Pavel Dehelean (directorul Casei de Cultură), ziariști, precum și reprezentanții ONG-urilor care doresc să contribuie la discuție.

Se vor lua în discuție sumele alocate proiectelor culturale, criteriile de departajare ale proiectelor depuse, corelarea între nota obținută din partea juriului și suma alocată pentru finanțare, transparența întregului proces și propuneri de îmbunătățire.

Precizăm că organizatorii acestei mese rotunde sunt operatori culturali care realizează de mai mulți ani evenimente de interes public la Timișoara: festivalurile Timishort, Simultan, Ceau, Cinema! și Open Documentary Session. Inițiatorii demersului consideră că este un subiect de interes general, mai ales în contextul candidaturii Timișoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană în 2021.



                                                         foto: Zorislav Stojanovic

Vinerea animata: Les Quatre sans cou


"The Four without necks" is a short film adapted from the poem " The Four without necks " by Robert Desnos, 1934. This film is part of the collection "En Sortant de l'école" produced by Tant Mieux Prod for France 3. It's a cut out animation movie.



Réalisation/animation: Alix Fizet
Animation additionnelle/ Additionale animation: Alice Bohl
compositing: Sami Guellaï
musique: Julien Divisia
voix: Jacques Gamblin
production: Tant Mieux Prod, Delphine Maury

marți, 19 aprilie 2016

VIN IMEDIAT! Plecat pe urmele lui Superhombre, în Himalaya.


Astăzi, co-autorul (DOP-ul, cameramanul etc.) SUPERHOMBRE, Mircea Gherase, se va îmbarca pentru un drum de 23 de ore, spre Kathmandu, Nepal. De acolo va ajunge, în câteva zile, în tabăra de bază a muntelui Manaslu. Horia aka SUPERHOMBRE a început să echipeze deja taberele superioare ale muntelui.




Iată și comunicatul oficial:

În noiembrie 2015, au început la Timișoara filmările la documentarul independent SUPERHOMBRE. Pe 19 aprilie 2016, directorul de imagine Mircea Gherase pleacă în Himalaya pentru a-l filma pe alpinistul Horia Colibășanu la peste 5000 de metri altitudine.

În primăvara lui 2016, alpinistul de 39 de ani din Timișoara va încerca să deschidă o rută nouă pe Manaslu (8163 m., Nepal), unul din cele paisprezece vârfuri de peste 8000 de metri ale planetei. În caz de reușită, această performanță echivalează în alpinism cu o medalie olimpică. Colibășanu este la a doua încercare de acest fel. De data aceasta e însoțit de un cameraman: Mircea Gherase va sta alături de Colibășanu mai multe săptămâni în tabăra de bază a muntelui Manaslu și va surprinde pe cameră cele mai importante momente ale expediției.

În premieră pentru România, se vor realiza materiale video la altitudine extremă, filmate profesionist la cea mai înaltă calitate (în format 4K). Cunoscut fotograf, Gherase are și o experiență de peste 20 de ani în alpinism, ceea ce îl va ajuta să se cațere pe urmele lui Colibășanu, chiar mai sus de tabăra de bază (4800 m.).



SUPERHOMBRE este un documentar despre căutarea libertăţii într-o lume în care timpul e tot mai scurt. Pentru Horia şi colegii săi de coardă, Himalaya este unul dintre ultimele locuri de pe pământ unde mai poţi trăi neprevăzutul, aventura autentică. Lungul drum până la 8000 de metri începe însă cu marșul de zi cu zi  în probabil cel mai plat oraș din România. În afară de Timișoara, documentarul este filmat în munții  Banatului, munții Tatra (Slovacia) și în Nepal.

Producție independentă,  SUPERHOMBRE este realizat de Mircea Gherase și Lucian Mircu. Finalizarea filmului e prevăzută să aibă loc în toamna anului 2017. Co-producător: RomaniaOne

Moment în care ne amintim că aventura noastră cinematografică n-ar fi posibilă fără sprijinul consistent al unor super-parteneri: Haufe Group, Vitas România, Club Sportiv Alternative TM. Partener media: RockFm.

Românul cu cele mai mari performanţe în alpinismul de altitudine, cu șapte “optmiari” urcați. Horia Colibășanu se cațără în stil pur alpin, fără șerpași de altitudine și fără oxigen. A stabilit 5 premiere românești, începând cu K2 în 2004, supranumit ‘muntele alpiniștilor’.

Mircea Gherase este fotograf independent din 2006, lector Diafragma 9 și organizator al unui workshop de fotografie in India (2013 – 2015). Lucrările sale au fost publicate în Nature (SUA), National Geographic (Portugalia), Mediafax, Decât o Revistă, Esquire, Financial Times (Anglia).

Namaste la toată lumea!


luni, 18 aprilie 2016

Trebuie să vorbim (și noi) despre Taxi!



După Offside, regimul iranian i-a interzis lui Jafar Panahi să mai facă film timp de 20 de ani, sub amenințarea cu închisoarea. Așa că Taxi, al treilea (deja) film clandestin al iranianului Jafar Panahi este un act de rebeliune în sine. N-a mai fost nevoie deci de o rebeliune explicită, deși ridică pumnul în aer în câteva scene și, câteodată, chiar un deget mijlociu spre regim.

Fan-fact: primul film făcut de Panahi în ciuda interdicției, This is not a film (2011), a ajuns la Cannes pe un stick vârât într-un tort.

"Un film este distribuibil dacă respectă următoarele reguli: purtarea vălului islamic, fără contact între bărbat și femeie, cravată poartă doar personajele negative și se evită realismul sordid". Acestea sunt regulile pe care copiii le învață la școală la ora de cinema (!) și sunt enumerate în Taxi chiar de nepoata cineastului, o fătucă guralivă, de o naturalețe incredibilă, ulterior protagonista unui moment de realism sordid dar și a unei întâlniri cu un personaj cu cravată.

Dincolo de momentele subversive și răfuiala în subtext cu regimul, tonul e foarte detașat, luminos, (aproape) comic. Filmul (o docu-ficțiune autoreferențială) e vioi ținând cont că cele 80 de minute se petrec într-un taxi. Asta datorită personajelor foarte colorate din Teheran care se perindă în mașina la al cărei volan stă chiar regizorul. De la un pitic care vinde dvd-uri de contrabandă cu ultimul Woody Allen sau filme cu zombie până la avocatul pentru drepturile omului care ne face cu ochiul și ne oferă un trandafir "pentru că pe oamenii din cinema te poți baza".

Oamenii din cinema i-au dat lui Panahi Ursul de Aur în anul cu Aferim-ul lui Jude. Probabil că premiul a avut și o puternică încărcătură politică (în mod ironic, regimul iranian a dat o declarație de apreciere a premiului obținut la Berlin), dar Taxi este în primul rând o scrisoare de dragoste către Teheran, Iran și cinema. Cinema-ul care te ajută să-ți păstrezi mințile (și vocația) atunci când lumea din jurul tău pare că a înnebunit.

E probabil prima oară în viața mea când un drum cu taxiul a fost o călătorie de plăcere de la un capăt la altul.





vineri, 15 aprilie 2016

Newman!


Apariţia lui Wayne Knight (a.k.a Newman din serialul Seinfeld) e doar una dintre surprizele savuroase pe care le rezervă ultimul film al fraţilor Coen: Hail, Caesar! Printre altele se numără Frances McDormand, Ralph Fiennes şi Tilda Swinton (la pătrat) în nişte roluri episodice absolut memorabile şi picante. Plus viniete din filosofia Şcolii de la Frankfurt puse pe tavă de Herbert Marcuse. 

Mereu la intersecţia dintre un umor grosier, de circ, replici intelectualiste de mare fineţe şi profunzimi filosofice privind viaţa în capitalism, Hail, Caesar! aruncă o privire în culisele unui mare studio hollywoodian al anilor '50. Mai exact, printre micile trucuri aproape magice pe care producătorul Eddie Mannix (Josh Brolin) le face pentru a ţine sus faţa starurilor şi a da publicului exact atâta circ de cât are nevoie pentru a fi motivat să plătească biletul de intrare în sala de cinema. 

Un pic nostalgic, un pic caricatural şi mai ales foarte ironic, atingând în râs subiecte de o nebănuită complexitate, filmul reconfirmă stilul de autor al fraţilor Coen. Cu straturi multe şi dense, glazură înaltă şi o cireaşă grasă pe tort, cu numele George Clooney gravat  frumos pe ea.  


Vinerea animata: A Dog’s Life

marți, 12 aprilie 2016

Florin Iepan: "Competiţia liberă pe proiecte culturale este o glumă proastă"


Pentru că s-au adunat iarăși mai multe, le strângem la un loc.

O simplă privire la ce fac concurenții noștri de la Cluj ar trebui să umple edilii din Timișoara de rușine (dar ei au o campanie de câștigat, campanie care nu are legătură cu titlul de Capitală Culturală Europeană).

Primăria Cluj susține TIFF cu 1,4 milioane lei. Adică o finanțare mai mare decât au primit toate ONG-urile culturale din Timișoara LA UN LOC! (vezi aici).

Și nu luăm în calcul "suplimentările" și "re-alocările" care s-au acordat prin votul unor consilieri (pe sub masa) de la Primăria Timișoara, după publicarea rezultatelor. Vorbim de cele acordate conform hotărârilor Primărie și jurizării de la Casa de Cultură. 

Să mai dăm niște cifre:
Conform bugetului pe 2016 la capitolul cultură, Primăria Timișoara "investește în continuare în dotarea instituțiilor culturale: 852.000 de lei pentru Teatrul German, 261.370 de lei pentru Teatrul Maghiar, 550.000 de lei pentru Filarmonica „Banatul”. Agenda Casei de cultură și programul de finanțări nerambursabile în domeniul culturii și tineretului depășesc 15 milioane de lei în acest an." 
Poate depășesc pe hîrtie 15 milioane, pentru că în realitatea de la Casa de Cultură au depășit doar puțin peste 1 milion de lei. Asta în timp ce Primăria Cluj finanțează ONG-urile cu aproape 7 milioane. În caz că vă interesează, cam acesta este și raportul de viață culturală la Timișoara față de Cluj: 1 la 7. 
TIFF e susținut, cum ziceam, de Primăria Cluj cu peste 1,4 milioane de lei. Festivalurile de film din Timișoara primesc însumat vreo 57.000 de lei. Timishort, Ceau, Cinema!, Festivalul Filmului Francez, Filmului de Umor. Scuze, dar nu găsesc nimic de râs.

Nu găsește de râs nici regizorul Florin Iepan:

"Din punct de vedere cultural, Timişul si Timişoara au fost reduse la nişte pieţe de desfacere pentru producţii culturale din afară. Am ajuns groapa de gunoi a creaţiilor culturale expirate de oriunde şi ale oricui. Sectorul independent, cultura vie si industriile creative locale sunt ignorate total. Bani, resurse si infrastructura sunt destule, dar se aruncă milioane de euro în bugetele unor instituţii de cultură de stat care funcţionează dupa reguli rămase neschimbate din perioada stalinistă. Se dau sute si sute de mii de euro unor artişti sau performeri de o oră sau două care au mari dificultăţi să găsească Timişoara pe hartă. Comunitatea cu ce rămane după ce ei pleacă de la noi din colonie? În timpul ăsta, talentul local din toate generaţiile se zbate la limita subzistentei. Bugetul pentru cultură este distribuit la fel de discreţionar ca banii de protocol, pentru cafea si fursecuri. Competiţia liberă pe proiecte culturale este o glumă proastă. Infrastructura culturală este dată în arendă, pe vecie, unor baroni culturali locali care-şi fac veacul prin anticamere cu şoferii si secretarele. De ce suntem în situaţia asta? Pentru că decidenţii locali de la toate partidele sunt rău intentionaţi? Nu. Nici vorbă. E mai simplu. Sunt doar incompetenţi în domeniul politicilor culturale, ca şi in alte domenii."

luni, 11 aprilie 2016

Fiul lui Saul ajunge la Timișoara



Câștigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film străin din acest an, “Fiul lui Saul”, în regia lui László Nemes, va putea fi vizionat, într-o proiecție specială, la Filarmonica “Banatul” din Timișoara, joi, 14 aprilie, începând cu ora 19.00. "Oscarul pentru cel mai bun film străin" e adus de colegele noastre de la Pelicula Culturală, în parteneriat cu Transilvania Film.

FIUL LUI SAUL/SON OF SAUL, debutul în lungmetraj a lui László Nemes, nu este un film uşor de urmărit, însă este un film necesar.

”Pe vremea aia era o societate care se considera normală cum ne considerăm și noi acum și cumva, pe neobservate, s-a ivit șansa unor orori incredibile. Tot ce putem noi să facem și ce s-a dorit și cu acest film e să facem imposibilă apariția, chiar și a ideii, ca fiind o soluție viabilă. Asta trebuie noi să facem. Ăsta e motivul pentru care cred că mai e loc pentru filme despre Holocaust.” declară Levente Molnar, actor la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca, care are un rol cheie în acest film. El îl interpretează pe Abraham Warsawski, cel mai apropiat prieten al lui Saul, aflat alături de el în lagarul de concentrare.

Filmul, inspirat dintr-o culegere de texte scrise de foşti membri ai Sonderkommando din lagărele de exterminare, “descrie cu precizie, la timpul prezent, aici şi acum, funcţionarea „normală” a unei fabrici a morţii, cu organizarea, regulile, ritmul, schimburile, neprevăzutul şi productivitatea maximă ce o caracterizau.” spune regizorul.

Pe lângă Oscar, filmul a mai fost distins și cu Marele Premiu al Juriului și cu Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, cu Cel mai bun film străin la ediția din acest an a Globurilor de Aur şi cu alte peste 40 de premii.

Prețul unui bilet este de 10 lei şi poate fi achiziţionat de la Librăria Cărtureşti - Mercy (dacă mai sunt, că un prim lot se epuizase în aceeași zi)

Filmul este subtitrat în limba română.

luni, 4 aprilie 2016

Dați câte o finanțare să ajungă la toată lumea!

FACEM CE PUTEM ȘI NU NE RUGĂM DE NIMA'

În 2014, când am pornit Ceau, Cinema! am considerat că e un pariu cu orașul.

Știam că nu va fi ușor să-l creștem mare. Știam că trebuie să fim mereu all in.

Dar nu ne-am imaginat că o vom lua ca de la zero, cu fiecare ediție.

Când am aflat deunăzi rezultatele jurizării proiectelor culturale finanțate de Primăria Timișoara via Casa de Cultură am simțit ceva între dezamăgire și indignare. Dar să nu ne emoționăm prea tare și să lăsăm faptele să vorbească:

Proiectul elaborat și depus de colegele noastre de la Pelicula Culturală pentru co-finanțarea festivalului Ceau, Cinema! a fost notat de juriu cu 98,75 de puncte din 100. Adică, este al șaselea cel mai bun proiect dintr-un total de 114. Cu toate acestea, primește doar 8900 lei din 44100 lei, aproximativ 20 % din suma solicitată. Sau jumătate din suma primită de festival anul trecut (deși primarul se laudă cu "inițierea și organizarea festivalului").

Nu că ar fi Ceau, Cinema! singurul nedreptățit. Același "algoritm" a fost aplicat la majoritatea proiectelor culturale depuse. La fel în cazul proiectului notat cu 100 din 100 (al prietenilor de la Plai), dar și în cazul proiectului notat cu 65 (nota minimă pentru a primi finanțare).

Ceea ce ridică mai multe întrebări: cum se corelează notele juriului cu sumele primite? care e procentul/ algoritmul de calcul după care nota influențează suma finanțată? La ce mai e util juriul, dacă notele nu contează prea mult? Poate că ajunge să lăsăm proiectele la poarta Casei de Cultură?

(Apropo, am aplicat pentru finanțare și cu Asociația Marele Ecran, cu un proiect de film documentar. A fost respins cu motivația "lipsă documente buget". În ziua când am depus documentația nu ne-a sesizat nimeni că ar lipsi ceva din -nu puținele- hârtii. Mai mult, am scanat tot dosarul și l-am trimis și online pe adresa Casei de Cultură, conform regulamentului. Varianta online conține toate actele, inclusiv bugetul. Avem și o confirmare de primire în acest sens. Este atât de greu să verifice cineva dacă lipsește bugetul și în dosarul online? Atunci, de ce îl mai solicită, dacă nu servește la nimic? Contestația depusă azi la Casa de Cultură contestă doar procedura. Nu mai dorim bani pentru că, dacă ni s-ar aloca 20 % din cât am cerut, nu ne-ar ajuta cu nimic. Tot ce vrem este ca procedura să fie mai clară și mai eficientă pe viitor).

Toate aceste vicii de procedură ridică întrebări serioase legate de transparența și corectitudinea procesului și lasă loc la interpretări. Pare că s-a desfășurat sub deviza Dați câte o finanțare să ajungă la toată lumea! Ceea ce mi-a fost confirmat, neoficial. La Casa de Cultură mi s-a spus că anul acesta a fost același buget ca anul trecut (hm! păi nu era vorba că l-au mărit?), dar au participat un număr dublu de proiecte. Așa că s-a preferat să dea bani la cât mai multe organizații/proiecte.

Parcă suntem în God Almighty, când Jim Carrey se joacă de-a Dumnezeu și îi face câștigători pe toți participanții la loterie. Toți câștigă câte 1 dolar, deci toți sunt nemulțumiți. Sigur, la loto e vorba și de noroc. La un asemenea concurs de proiecte, criteriul de departajare ar trebui să fie meritul proiectului. Dar 98,75 din 100 se pare că nu e suficient.

Descurajantă pentru evenimentele independente mici, ca al nostru, este și susținerea de către Primăria Timișoara a unor proiecte similare, de talie națională, cum e Caravana Metropolis (primește 14.400 de lei finanțare). Nu spunem că aceste proiecte din afară nu ar trebui susținute. Și nici că proiectele culturale de aici ar trebui finanțate integral de Primărie. În fond, de aceea și vrem să rămânem festival independent: pe lângă contribuția proprie, beneficiem și de sponsorizări. Dar, totuși, 8900 de lei (adică 2000 de euro) nu acoperă nici fondul premiilor pe care le acordăm cineaștilor în competiția Ceau, Cinema!.

În asemenea condiții, e foarte greu să crești un festival de buzunar (din buzunar), ca al nostru. Un eveniment făcut de voluntari. Din câte se vede, acțiunile care dau culoare și prospețime vieții culturale locale, sunt făcute mai mult "în ciuda" decât "cu sprijinul" municipalității. O situație tristă (să nu zicem revoltătoare) în contextul candidaturii orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană.

Vă mărturisesc că, la sfârșitul fiecărei ediții, ne gândim că va fi și ultima.

Dar imediat ne gândim la oameni. La cei care și-au luat abonamente la festival din clipa în care le-am pus în vânzare. La cei care au venit la filmele din competiție în "sauna" care a fost Casa Artelor. La cei care au rămas la discuții în fața Grădinii de Vară după filme. La cei care ne-au urmat 50 de kilometri și au campat la Gottlob. La invitații din lumea filmului, care s-au îndrăgostit de festival și au promis că vor reveni. La regizorii români care ne-au oferit filmele lor în mod gratuit. La producătorii străini, precum estonianul care ne dăruiește trei animații, fără pretenții financiare. La o companie locală care ne sprijină al treilea an la rând. La partenerii culturali care ne acordă tot suportul, din puținul lor. La voluntarii care își iau concediu în funcție de perioada fest-ului. La cei peste 2000 de spectatori care au plătit bilet, spectatori care gândesc ca Ana. Până la urmă, Ceau, Cinema! este făcut de toți aceștia.

Pentru ei trebuie să continue...așa cum va continua. Mai mare, mai de buzunar. E o vorbă în Banat (puteți s-o rostiți cu accent de Cimișoara): facem ce putem și nu ne rugăm de nima'. Combustibilul care alimentează un festival este entuziasmul organizatorilor. Din păcate, entuziasmul e o cantitate finită, care se consumă cu fiecare nouă frână.

Până una alta, pentru sprijin mai consistent s-ar putea să mergem tot la Gottlob. Acolo nu ne rugăm de nima' și tot primim. Măcar lubeniță.

PS. Lubenița din imagine ne-a fost trimisă recent de un spectator Ceau, Cinema! de anul trecut, care se gândește la festival. Acest gând face cât o finanțare.



vineri, 1 aprilie 2016

Vinerea animata: The Leaf of the Poplar

Independent Days la Karlsruhe. Independent Films. Partea întâi



Îţi permiţi să faci un festival dedicat aproape exclusiv scurtmetrajelor independente, ale unor regizori amatori sau aspiranţi, dacă eşti în Germania.
Şi asta pentru că la cinematografe găseşti, săptămână de săptămână, cam tot ce ţi-ai dori ca cinefil. Adică multe din filmele pe care în România nu le poţi vedea decât prin festivaluri.
Cel puţin aşa am putut deduce din programul celor trei săli ale  cinematografului arthouse Schauburg din Karlsruhe, acolo unde se desfăşoară cea de-a 16-a ediţie a Independent Days FilmFest, prietenii germani ai Ceau, Cinema! care ne-au invitat să-i vizităm.
Însă nu e totul un paradis cinefil. În Germania, la fel ca în alte câteva ţări europene, filmele străine – la cinema şi televizor – sunt dublate. Măcel! Practic, dacă aş sta aici, aş refuza să merg la cinema (ceea ce ar fi nasol, pentru că nici internetul nu are cum să fie la fel de bun ca cel din România, care, aşa cum ştim de la Bernie Sanders, e mai bun şi decât în America).
Cum să-i aud pe Tim Roth sau Samuel L. Jackson vorbind Deutsch în noul film al lui Tarantino, intens promovat la acest cochet cinematograf Schauburg din acest cochet oraş german (în prezent, parţial şantier) aflat la doi paşi de Franţa şi cu o populaţie aproape cât a Timişoarei?



Totuşi, nu e dracul atât de negru, aşa că aş merge probabil miercurea la cinema. Nu cu Orange Film, ci pentru că miercurea sunt filme vorbite în limba engleză proiectate exact în limba engleză – sub sloganul English Please!
De aia şi buluceala care ar trebui să se vadă în poza de mai jos.


M-am strecurat şi eu, din curiozitate (nu aveam bilet, ci doar badge-ul de guest al festivalului). Sală male, cortină roşie care se dă la o parte. Lume cu popcorn, bere sau păhărele cu suc de portocale primite la intrare. O ieşire obişnuită la cinema cu prietenii.
Se proiecta „A Bigger Splash”. Film vorbit în engleză, însă prezentat fără subtitrare Deutsch! De la o „extremă” la alta. Aş fi rămas, dar îl văzusem la Bucureşti. Am prins-o însă pentru a doua oară goală pe Tilda Swinton, care nu e totuşi Olivia Wilde!


Aşa că am revenit la proiecţiile de scurte de la Independent Days, unde anterior avusese loc deschiderea festivalului, organizat de Oliver Langewitz şi de a sa fundaţie Filmboard, care, pe lângă aceste eveniment, se ocupă de facilitarea găsirii de locaţii de filmare în landul Baden-Württemberg şi de diverse programe de educaţie cinematografică.
Deschidere în cadrul căreia a fost proiectat şi scurtmetrajul „Lilelula”, de Mihai Salajan şi Adelina Bulibasa, pe care Lucian i l-a propus lui Oliver şi pe care îl vom proiecta şi noi în iulie la Ceau, Cinema!
După cum se poate vedea şi în fotografia de mai jos, eu şi cu mâna mea stângă rebelă am încercat să spunem câteva vorbe înainte de proiecţie despre Ceau, Cinema! şi despre „Libelula”.


După, nu au mai fost discuţii, deşi eram pregătit, mai ales că Mihai îmi explicase generos prin telefon, cu o zi înainte de plecarea mea în Germania, tot ce se putea explica despre realizarea „Libelulei”.


La recepţia de după deschidere, după ce schimb două-trei vorbe cu o tipă producătoare şi asistentă de regie din Rusia (foarte vorbăreaţă, deşi vocabularul ei de limbă engleză nu trecea de câteva cuvinte poticnite) şi cu un regizor din... Singapore (venit cu un horror de 9 minute pe care m-a invitat să-l văd vineri noapte), sunt abordat în limba română de un domn.
Un domn care îmi spune că nu a mai vorbit de zeci de ani limba română. Un neamţ de la Sighişoara, plecat cu părinţii în 1979, la 17 ani, din România la Karlsruhe, unde acum lucrează ca reprezentant pe publicitate la un ziar local.
Se bucură că poate vorbi română, deşi îşi găseşte cu greu cuvintele. Îmi spune că nu s-a mai întors niciodată în România de atunci (nu mai are nicio rudă acolo), dar că poate o va face la un moment dat.
Doar fiica lui vrea să vadă acum unde s-au născut tatăl şi bunicii săi, aşa că în luna aprilie ea va merge pentru prima dată la Sighişoara. Îl îndemn s-o facă şi el cândva.
După ce în prima noapte m-am rătăcit puţin între cinema şi hotel, pe o ploaie măruntă şi printre tineri care stăteau la cozi să intre în cluburi, a doua zi dimineaţă am pornit pe jos spre sediul Filmboard, acolo unde îşi are biroul Oliver.
Imaginea de mai jos nu e dintr-un film SF, ci e doar o fotografie cu un tramvai din Karlsruhe, care poate peste vreo 30 de ani va ajunge şi în România ca donaţie şi va fi privit ca o nouă minune a lumii şi semn al modernizării noastre administrative româneşti.


După un drum pe jos de peste 30 de minute, ajung, cu harta în mână, la sediul Filmboard. După ce Oliver îmi prezintă biroul şi pe un coleg (Sven, parcă), un alt tip ne face o prezentare a unui fel de atelier cinematografic pentru amatori organizat de el cu reprezentanţi din Germania, Polonia şi Ucraina.


În „public”: doar eu, Sven, un alt tip de la Filmboard, rusoaica de cu o seară înainte (care tot împarte cărţi de vizită în limba rusă) şi un domn trecut de 60 de ani. Domn care mă întreabă dacă actorii din România sunt uşor de luat în film, pentru că are o poveste care ar avea legătură cu România.
Scrie la ceva şi ar vrea ca povestea lui să ajungă într-un film, făcut poate chiar de el, ceea ce l-ar transforma într-un debutant în cinema.
Îl întreb despre ce e vorba, iar el îmi spune ceva de o româncă prostituată din Germania, de care se îndrăgosteşte un neamţ. Femeia ar avea o fată în România, care la un moment dat ar veni şi ea în Germania etc. Restul detaliilor le-am uitat. I-am urat, oricum, succes.
Pe drumul de întoarcere, puţin după ora 13, îmi atrage atenţia o străduţă laterală, puţin ascunsă. Intru, din curiozitate de jurnalist, şi descoper că e o stradă „din aceea”. În vitrine, câteva femei sumar îmbrăcate (din cât am apucat să văd, mai degrabă milf) mă privesc din scaunele pe care stau. Una pare că îmi zâmbeşte, încercând să se vândă şi să mă ademenească să intru. Alta, vizavi, se uită plictisită în ceea ce pare o tabletă. Nu îndrăznesc să scot telefonul pentru o poză, aşa că fac cale întoarsă şi plec rapid.
Pe drum, un gând nu-mi dă pace: dacă una dintre ele o fi chiar românca din povestea bătrânului cineast aspirant?
Seara, în faţa cinemaului, câţiva suporteri turci protestează împotriva corupţiei şi aranjamentelor din fotbalul turc şi internaţional. Oliver îi fotografiază. Protestul are legătură cu un documentar proiectat joi seară în cadrul festivalului, documentar al unui jurnalist CNN despre corupţia din fotbal.


La finalul a două zile de festival (mai sunt încă trei), o urare: Good Movies! Cu siguranţă veţi avea parte de ele la Ceau, Cinema! 2016.


Corespondenta Ionut Mareş din Karlsruhe.


Cinema Studio rămâne cinema


O știre care m-a făcut să mă opresc din tot ce făceam. Și, recunosc, nesperată.

Viceprimarul Dan Diaconu a anunțat pe facebook recâștigarea în instanță a cinematografului Studio pentru Timișoara.
"In urma cu 2 ani, cand am inceput sa studiem posibilitatile de a readuce in patrimoniul public Cinematograful Studio, parea o misiune extrem de dificila. O misiune care insa acum e incununata de succes pentru primul sau pas. Cinema Studio revine in proprietatea Statului Roman. 
Curtea de Apel, in 29.03:
Admite apelul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara …….. Constată nulitatea absolută a contractului de dare în plată autentificat sub nr. ****** privind imobilul situat în Timişoara, str. Lenau, nr. 2, înscris în CF nr. ****** Timişoara, nr. top *****, reprezentând Cinematograf Studio (fost Thalia). Dispune restabilirea situaţiei anterioară de Carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român.
Cinematograful de Arta in Timisoara e acum mult mai aproape de infaptuire, aici sau in cadrul altui cinematograf. Chiar daca inca mai sunt pasi de facut pentru a ajunge efectiv in proprietatea municipiului si a putea incepe lucrarile de reabilitare si dotare, astazi soarele a iesit pe strada tuturor iubitorilor de cinema din Timisoara."

A durat ceva tot acest proces, dar n-avem cum să nu ne bucurăm alături de edili de victoria lor de etapă. Dacă Studio își va și recăpăta și funcția de lăcaș al filmului european și al cinemaului de artă în general (tocmai am aflat de la colegul Ionuț că orașul-înfrățit Karlsruhe are trei asemenea săli), atunci ar fi știrea anului pentru iubitorii de film din Timișoara.
Felicitări celor implicați pentru acest pas. Hai și cu următorii!

PS. Pentru cei care nu cunosc contextul îi invităm să citească mica noastră "anchetă" independentă cu privire la Studio.