vineri, 5 decembrie 2014

Parada / The Parade (2011)

Până de curând credeam că Krugovi / Circles (2013) e unul dintre filmele care captează cel mai bine punctele cheie care definesc istoria spaţiului ex-yugoslav în ultimele vreo două-trei decenii. Războaiele, migraţia masivă spre Vest în căutarea unui loc de muncă, dramele inter-etnice, recesiunea economică, etc. Dar asta pentru că nu văzusem Parada /The Parade (2011).
Realizat în cu totul alt registru, dar cel puţin la fel de expresiv în a reda atmosfera unei/unor ţări răvăşite război, iar apoi de problemele economice aferente, însă mereu capabilă/e de a-şi ţine coloana vertebrală dreaptă şi fruntea sus. Parada face o trecere în revistă de un comic savuros prin toate conflictele pe care Serbia le-a avut cu restul ţărilor din spaţiul ex-yugoslav. Însă nu folosind tonul sec al unui documentar, ci văzând războaiele ca experienţe personale. În care s-au legat camaraderii chiar şi între oameni care, teoretic, ar fi trebuit separaţi de linia frontului.

Parada se leagă de una dintre ideile ce au servit drept motor al războiului – promovarea naţionalismului sârb şi a lipsei de toleranţă faţă de alte etnii, religii, etc. – şi o plasează într-un context destul de neaşteptat. Un grup (mic şi fragil) de reprezentanţi ai comunităţii gay din Belgrad vrea să pună la cale un Gay Pride Parade. Evident, asta înseamnă să se pună contra unui val de dezaprobare condus nu doar verbal de biserica ortodoxă, ci şi fizic de bâtele extremiştilor care sunt gata să le arate în stradă „care e calea cea bună”.

Susţinerea paradei gay devine, desigur, o metaforă a afirmării oricărei idei minoritare. Fie că e vorba de alteritate sexuală, etnică, religioasă sau de altă natură. În mod paradoxal, acest drept la exprimare al unei minorităţi ajunge să fie susţinut tocmai de un reprezentant destul de tipic al majorităţii. Un homofob parvenit şi învârtitor de afaceri dubioase, care combină sloganuri naţionalist-ortodoxe cu un gust pentru turbo-folk şi design interior kitchios. Cum ajunge el să fie pro-gay? Printr-un artificiu comic, care deşi nu e neapărat verosimil, funcţionează perfect în a duce metafora mai departe.
Deşi vorbeşte, la fel ca Krugovi, despre efectele devastatoare ale intoleranţei, Parada nu face asta pe un ton dramatic, ci se foloseşte de un lanţ de episoade comice. Are un gen de umor balcanic care aminteşte un pic de Kusturica, deşi are o miză diferită. (De exemplu, vă mai amintitiţi secvenţele cu Trabantul mâncat gradual de un porc, în Black cat, white cat? Ei bine, Trabantul revine în Parada, doar că de data asta e roz, e „tunat”, şi în loc să fie mâncat, este mâzgălit cu graffiti. Dar la fel ca în filmul lui Kusturica, secvenţele cu Trabantul oferă un fel de contrapunct, bifează episoadele poveştii.)  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu