marți, 27 mai 2014

Cronica: Godzilla 3D (2014)

'Just to warn you, it's a mess. A total mess.'
rating: Brainwash


Slabit de un scenariu subtirel (Max Borenstein la a doua tentativa de scrib) reboot-ul Godzilla pe sfantul IMAX si in era 3D (post-conversie, nu va isterizati degeaba) n-a avut deloc fala care i se cuvenea. A ramas insa un film impresionant prin ambitii si executie (reptila arata si se misca absolut superb) dar si foarte inselator in asteptarile pe care le creeaza in randul spectatorilor. Gareth Edwards realizeaza cateva scene-tablou fabuloase in dimensiunea lor apocaliptica, care te cam lasa cu gura cascata si iti transmit foarte bine magnitudinea la care se petrec evenimentele insa din pacate asta e singurul punct interesant. Pentru un film cu creaturi monstruoase sa le faci pe acestea mai carismatice decat pipernicitele fiinte umane e de bun-simt insa pentru orice film, indiferent de natura lui, sa lasi personajele umane neimplicate, anoste, executante de actiuni ilogice sau simple obiecte de recuzita e fatal.

Din start filmul lasa impresia ca va fi focalizat pe macar unul din protagonistii cu pregatire “stiintifica”, Dr Serizawa (Ken Watanabe) sau Dr. Brody (Bryan Cranston), lucru dealtfel normal, ambii fiind experti nucleari interpretati de actori cu forta dramatica dovedita. Problema e ca personajul lui Cranston e uzat si ‘concediat’ in prima treime a filmului, confirmand faptul ca a fost doar un carlig de promovare (ca si Juliette Binoche, “ucisa” in primele 10 minute), iar cel al lui Watanabe aluneca in decor imediat ce intra in joc marina americana. Un caz flagrant de deturnare a unei alegorii atomice construita pe tragedia unei natiuni, cu ecouri recente -prologul tinteste direct accidentul Fukushima- catre zona confortabila a metropolelor americane. Reinterpretata e si natura iconicei creaturi, mai putin rodul direct al experimentelor atomice intoarse impotriva noastra cat mai degraba o personificare a sufletului planetar sacait de galagia jocurilor noastre periculoase si hotarat sa ne trimita la colt in epoca de piatra ca pe niste magari aroganti. 




Fara un pion implicat direct ca Dr. Brody -vaduv si suspectand o conspiratie de musamalizare guvernamentala- cade in sarcina cuplului Ford/Aaron Taylor-Johnson - Elle/Elisabeth Olsen sa miste ceva in noi, lucru pe care il rateaza complet fiind niste personaje absolut plictisitoare pe care scenariul le arunca in mod repetat in miezul evenimentelor. In ciuda faptului ca sunt un cliseu umblator, el soldat, ea infirmiera, niciunul din ei nu ajung sa-si foloseasca priceperea intr-o situatie reala si cu oarecare miza. Mai mult Ford e responsabil pentru moartea absolut tuturor tovarasilor sai de unitate si pentru exterminarea fara umbra de regret a oualor unei specii de “tantari” radioactivi giganti (MUTO). E ca si cum vizual filmul exploreaza o anumita sensibilitate (a creaturilor gigant preocupate de propria supravietuire) dar intriga si actiunile oamenilor fac abstractie de asta. Daca asta e un mod de a arata aroganta umana, nu prea functioneaza. 


Cu toate astea filmul nu e intru totul rau. E doar de o calitatea a spectacolului indoielnica, cu gauri de logica si diferente de valoare intre prima parte a filmului, in care se anticipeaza suspansul de mai tarziu dar cu pretul frustrarii, si ultima jumatate de ora in care i se da frau liber reptilei. Cand asta se intampla insa filmul explodeaza pentru ca fiara de 110 metri se dovedeste a fi un veritabil anti-erou, un protector dezinteresat al umanitatii si nu un exterminator al ei (in ciuda faptului ca rade cateva orase destul de populate). Edwards e un mester in plasat camera si construit scene de actiune, probabil ca si-a insusit bine tehnicile lui Spielberg din Jurassic Park. Iar sound designul si coloana sonora (A. Desplat) sunt printre cele mai bune. Unele momente sunt spectacol pur, cum e scena cu trenul militar, iar decizia de a urmari evenimentele intotdeauna dintr-o pozitie accesibila, fie la nivelul strazii, fie dintr-o cladire daramata, de pe-un pod sau dintr-un elicopter, puncte de vedere omenesti care contribuie la crearea senzatiei de imersiune in poveste, e de salutat. Acesta nu e un film semnat Roland Emmerich sau Michael Bay, e un film-dezastru (poanta neintentionata) ce transmite eficient toata confuzia pe care o presupune o avalansa a evenimentelor care ne depasesc. Daca ar fi pierit cealalta jumatate a distributiei de la inceput, ce film extraordinar am fi avut...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu