miercuri, 2 octombrie 2013
Stories We Tell. Un documentar experiment care nu se uită uşor
Când am dat de el într-un număr recent ale revistei CINEASTE, numele Sarah Polley nu-mi spunea nimic. Aşa că l-am ocolit o perioadă.
Ştiind însă cât se selectivi sunt cei de la cunoscuta publicaţie americană, mi-am zis că trebuie să fie ceva acolo dacă au găzduit un interviu cu ea, întins pe câteva pagini consistente în idei despre cinema.
Cunoscându-mi memoria catastrofală, m-am dus rapid la IMDB, de unde mi-am dat seama că, de fapt, o ştiam pe actriţa Sarah Polley din filme ca The Adventures of Baron Munchausen, Exotica, The Sweet Hereafter, eXistenZ. Şi că a mai jucat în alte câteva lungmetraje relativ importante, pe care, însă, nu le-am văzut, deşi aparţin unor regizori de top: Go, The Weight of Water, The Claim, No Such Thing, My Life Without Me, The Secret Life of Words, Mr. Nobody.
Tot de pe IMDB am mai aflat că, prin 2009, s-a cam lăsat de actorie, luându-şi în serios partea cu regia. Până la Stories We Tell, primul ei documentar, mai regizase trei lungmetraje de ficţiune, pe care, de asemenea, le-am ratat: All I Want for Christmas (2002), Away from Her (2006, ajuns şi pe la Oscaruri), Take This Waltz (2011).
 |
| Sarah Polley şi tatăl ei, Michael Polley |
În primul rând, este vorba de pretextul în sine: povestea extraordinară a mamei cineastei, exuberanta actriţă Diane Polley, care a murit de cancer când Sarah avea 11 ani, şi a întregii familii. Membrii acesteia, dar şi apropiaţi sunt aduşi în faţa camerei pentru a oferi propria versiune despre Diane şi despre o întâmplare din urmă cu mai mulţi ani care a schimbat radical viaţa actualei regizoare.
De aici Sarah Polley se îndreaptă, sclipitor, spre o investigaţie despre ea însăşi şi, mai important, despre memorie, cinema, adevăr şi complexitatea sufletului omenesc.
 |
| Sarah Polley |
În afara interviurilor şi a filmărilor din arhiva familiei, Sarah Polley apelează la o strategie care, deşi în ultimii ani a început să fie folosită tot mai des, aici îşi dovedeşte pe deplin justificarea. Dezvăluirea ei ar strica o parte din farmecul şi miza filmului, de aceea o să mă opresc, îndemnând la o vizionare cât mai rapidă (documentarul e, din fericire, disponibil din surse alternative).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
multumesc de imbold, ca ma codeam si eu sa-l vad/sa nu-l vad. :)
RăspundețiȘtergerema bucur. eu zic ca merita. astept impresii aici. sunt curios in ce masura ti se va parea si tie la fel de bun...
ȘtergereHello, Dawn of the Dead!
RăspundețiȘtergereda, si ala. dar cum nu sunt un mare fan al genului, nu l-am vazut si nici nu l-am mai mentionat. dar stiu ca a avut rolul principal si banuiesc ca a fost buna...
Ștergere