luni, 5 august 2013

Mea Maxima Culpa: Liniste in Casa Domnului


Un puternic documentar despre abuzurile sexuale petrecute in sinul parohiilor catolice si musamalizate de episcopi la ordinul Vaticanului. Documentaristul Alex Gibney (Taxi to the dark side) porneste de la un astfel de caz petrecut in SUA intr-o scoala pentru copii cu deficiente de auz condusa in anii '60 de un preot care a abuzat sistematic peste 100 de copii incapabili sa spuna cuiva ce li se intampla. Filmul evoca episodic prin interviuri cu victimele parcursul investigatiei care a inceput cu primele plangeri impotriva clerului facute public si s-a concretizat in anii 2000 cu un caz foarte mediatizat, cu falimentarea unei arhidieceze si cu intentarea de procese inclusiv Scaunului Papal. Destul de emotionant sa vezi barbati maturi rememorand amintiri crunte ale copilariei si realmente revoltator sa afli ca episcopiile si Vaticanul erau permanent informate despre asemenea cazuri - care se petreceau in toata lumea catolica - dar refuza sa arunce din sinul sau aceste vipere. Daca n-ati acordat atentie scandalurilor de acum cativa ani care scoteau la iveala pedofilia tolerata a unor reprezentanti ai Bisericii Catolice, documentarul asta e o buna trecere in revista desi, datorita tacerii uneia din parti, poate fi considerat un pic cam partinitor. Dar, la fel ca in cazul victimelor, semnele sunt suficiente in atribuit culpa. Motivatiile tacerii la varf insa sunt, cred, ceva mai complexe, tinand de doctrina credintei si de istoria si practicile celei mai vechi institutii existente. 




6 comentarii:

  1. Richie:
    "dar refuza sa arunce din sinul sau aceste vipere. "

    Problema nu e ca nu au pedepsit acesti monstrii - problema mare e ca i-au recirculat/ascuns ca si "curati" din parohie in parohie. La asta nu exista niciun fel de scuza pe acest pamant. Practic asta inseamna trecerea cu vederea, ba chiar indirect incurajarea pedofiliei.

    "datorita tacerii uneia din parti, poate fi considerat un pic cam partinitor."

    Cum poate sa fie partinitor un documentar despre ceva ce toata lumea stie, e dovedit legal etc. Faptul ca cei vinovati tac, face un documentar partinitor !?

    "Motivatiile sunt ceva mai complexe"
    Motivatiile pentru pedofilie sunt ceva mai complexe !? Sau nu inteleg eu. Exista cazuri (complexe sau nu) cand pedofilia trebuie acceptata !?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa ma explic:
      "poate fi considerat partinitor" in sensul de one-sided si in stricta referinta cu musamalizearea asa cum e vazuta din pozitia noastra. Eu nu-l consider partinitor ci apreciam ca pot exista voci care sa-l considere 'critic la adresa Bisericii'.

      Cand am spus motivatii eram sigur ca cineva se va gasi sa faca exact precizarea aia. vorbeam de motivatiile din spartea unei structuri ierarhice de a proteja structura proprie si "sacralitatea" unui legamant de orice pata venita din partea 'catorva oua stricate'. Cred ca mai multi s-au implicat in acoperire decat efectiv s-au dedat la asemenea gesturi sub-umane..

      Ștergere
  2. stai putin ca nu inteleg. normal ca documentarul e o critica la adresa Bisericii Catolice. ce altceva trebuie sa fie ? de ce ne-am purta cu manusi cand au fost sute de abuzuri si musamalizari de cazuri ? toate astea trebuie judecate si pedepsite de lege.

    RăspundețiȘtergere
  3. dupa cum zici si tu - nu e vorba de "cateva oua stricate" (pe care le gasim peste tot) ci de faptul ca cei care conduc Biserica au decis sa-l spele si sa-i curete, sa-i lase sa abuzeze in alte locuri. Asta fara doar si poate se numeste "incurajare" - si sunt mai vinovati ca cei care au pornit sirul de nedreptati. Si cum orice institutie, sfanta sau nu, e formata din oameni ...

    RăspundețiȘtergere
  4. problema e mai larga si foarta actuala:
    de ce ar trebui sa ne supunem unor sarlatani in halate si bling-blinguri care sustin una si alta ? pe motive istorice ? istoria ne demonstreaza ca au facut cat rau au putut sa faca si au fost mana in mana cu "puterea" si represiunea. pe motive culturale ? ei ne tin in preistoria culturala a omenirii. alte motive ? nici nu merita discutate. oamenii astia trebuie sa plateasca pentru mizeriile facute. sa fie criticati fara frica si sa raspunda in fata legilor umanitatii. cine ii critica cu jumatate de gura e dominat de vrajile lor patetice.

    RăspundețiȘtergere
  5. Richie:
    iti aduci aminte din documentar, cum povestesc copii ca se duceau la parinti sa le spuna de abuzuri si nu ii credea nimeni ?! li se spunea sa taca din gura, ca un slujitor al lui Dumnezeu nu ar face asa ceva !? vrea cineva ca prejudecatile astea infioratoare sa se propage !?
    daca nu - nu vad de ce sa nu criticam direct.

    RăspundețiȘtergere