vineri, 12 iulie 2013

Sindromul "Los Angeles"

PLESH GOES TO HOLLYWOOD VI

La prima lui vizită în State, Cristian Plesh a lucrat cu Val Kilmer, Gina Gershon şi Ray Liotta. A fost motivul care l-a convins să "give a shot" la Hollywood. După o îndelungă absenţă, tînărul regizor timişorean (care s-a mutat de peste 1 an în Los Angeles) revine cu un update. 




Desi am promis ca o sa fiu mai punctual nu e sa fie. Se pare ca incep sa ma imbolnavesc si eu de “sindromul Los Angeles”. Ce este acest sindrom? Faci o promisiune cuiva, dupa care nu mai dai nici un semn de viata. Se intampla extrem de regulat pe aici. Alarmant de regulat. Sa continuam de unde am ramas...
 
Imediat dupa acea productie fantoma la care am fost prim asistent m-am hotarat sa ma concentrez pe ale mele si sa scriu un scenariu de lungmetraj. De fapt nu eu trebuia sa-l scriu, dar partenerul cu care aveam o intelegere a prins si el sindromul Los Angeles…Doar ca el e in Bucuresti. 

Acea persoana este un scenarist mult mai bun decat mine. Stie sa se exprime in cuvinte pe hartie mult mai elocvent decat o fac eu. Dupa multe amanari si promisiuni neimplinite am realizat ca trebuie sa-l scriu eu insumi. Teoretic, sa scrii un scenariu nu e o chestie complicata, trebuie sa scrii “ce vezi”; sau mai exact…sa scrii ca si cum ai povesti ce vezi pe ecran unui nevăzător. 

Desi stiu teoria, cand ma pun sa scriu fac mai mult un rezumat...Toate detaliile care imi trec prin cap ca si regizor dispar in mod misterios cand fac pe scenaristul. Cand i-am povestit cuiva o secventa din film am intrat intr-o tona de detalii precum unghii, imbracaminte, stare spirituala a personajului, decor etc., dar care nu se regasesc in scenariu si dintr-un motiv sau altul imi este extrem de greu sa le pun pe hartie.
 
In fine. M-am pus cu chiu cu vai sa scriu. Practic am luat cam sase luni pauza din a mai lucra la productii. In aceasta perioada am scris doua scenarii. Unul este la dosar… Ideea inca ma intereseaza dar necesita rescrieri la greu. Cealalta idee…imi place ce-a iesit si acum incerc sa caut oameni carora sa le arat scenariul.

In toate cartile de scenaristica si “how to make it in Hollywood as a screenwriter” se spune ca daca ai un scenariu bun esti rezolvat. Nici unde nu scrie cat de greu este sa convingi pe cineva sa-ti citeasca scenariul (fie el bun sau prost). De exemplu am dat scenariul la vreo cinci persoane din industrie (mai mult sau mai putin implicate in productie, dar unii cu prieteni sus-pusi) si toti mi-au spus “Da, sigur ca o sa citesc. Iti spun ce parere am, unde mai poti imbunatati etc etc”. Ei bine, au trecut vreo 3-4 luni de atunci…Nici una din acele persoane nu mai raspunde la telefon. 

Oricum, nu ma dau batut. Au existat si vor exista asemenea cazuri in Hollywood. De exemplu, lui Sylvester Stallone i-au trebuit ani de zile pana cineva sa-i citeasca Rocky. La fel si cu Jon Favreau si Swingers, care a devenit un simbol al vietii in Los Angeles. Desigur avantajul mare pe care l-au avut ei fata de mine - pasaport American si fara termen limita impus de viza de sedere. Vom vedea...
 
In “editia” urmatoare voi vorbi despre marea dezamagire traita in Los Angeles...ca doar trebuie sa avem si din astea. Ajuta pe viitor. (text: Cristian Ples)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu