miercuri, 31 iulie 2013

Only God Forgives (2013)

”Wanna fight?”


Rating: Colectabil

Dacă în Drive aveam senzația că Refn face înflorituri pe marginea unui șablon stilistic al anilor '80 – vezi tonul elecro ale soundtrack-ului, fonturile de pe afiș care parcă sunt extrase din Dirty Dancing, celebra jachetă cu scorpionul pe spate etc. –, în Only God Forgives cred că optează pentru reinventarea șablonului stilistic al filmelor kung-fu / cu samurai. Dar nu în maniera de pastișă adoptată de Tarantino în Kill Bill, de exemplu, ci dintr-un unghi neo-noir. Un unghi foarte personal, care demonstrează că poate exista o compatibilitate între ritmul lasciv-lent de filmare al unui Wong Kar Wai, de ex. (mă gândesc aici la In the Mood for Love mai mult decât la The Grandmaster) și genul kung-fu.


Amprenta de autor a lui Refn devine mult mai clar coagulată în acest film decât în Drive. Mă refer aici la apetența pentru scenele nocturne, pentru profilurile filmate sub lumină de neon, pentru violența atroce și aparent nejustificată, pentru cum nu scutește ochiul privitorului de niște scene extrem de sângeroase (vezi camera care poposește dureros de mult asupra unui ochi tăiat cu cuțitul – o reverență adresată horror-ului brevetat de Bunuel, poate?). Mă mai refer și la relația contradictorie dintre scenariul de action movie relativ banal și stilul de filmare tipic unui arthouse movie – camera leneșă, scenele incredibil de lungi, în slow motion, dialogul minimalist, atmosfera onirică ș.a.).

În Bronson și Drive legăturile filiale / familiale cu probleme sunt o pistă narativă secundară. În Only God Forgives ele pășesc în prim-plan. Și nu mai sunt doar „cu probleme”, ci vicioase de-a dreptul. Kristin Scott Thomas joacă rolul liderului matriarhal al unei familii marcate de promiscuitate sexuală și patricid, în care traficul internațional de droguri e afacere de familie”. Dacă în Drive centrul indiscutabil al filmului era Ryan Gosling, aici cred că poziția îi e serios atacată de personajul jucat de Kristin Scott Thomas.


Într-un rol absolut atipic pentru cariera ei cinematografică, ea construiește un personaj care emană o combinație fascinantă de putere și răutate în stare pură. Cocoțată pe tocurile ei cui, fumând țigară după țigară, ea strunește cu un bici imaginar tot restul distribuției. Scuipă venin și zgârie – într-un cuvânt, e exact opusul feminității fragile / materne a personajului jucat de Carey Mulligan în Drive.

Rolul lui Gosling rămâne bazat pe combinația dintre putere și vulnerabilitate din Drive, și își păstrează intactă capacitatea de a reda extrem de clar pe ecran o succesiune de tăceri furioase. Un calm aparent, care ascunde o tornadă interioară gigantică, izbucnind rar, în secvențe de o violență tulburătoare.

Așa cum scria Lucian, care a văzut premiera lui Only God Forgives la Cannes, e greu să răspunzi la întrebarea „Ți-a plăcut filmul?”. Poate și pentru că e greu să pui „plăcerea” la un loc cu violența extremă ce apare în film. În loc de „Mi-a plăcut”, aș spune E un film unic/special, merită văzut”. Combină atât de multe influențe într-un mod atât de neașteptat, și e filmat atât de frumos (afirmația lui Kristin Scott Thomas, făcută la conferința de presă a filmului și notată de Lucian, pare mai reală decât în orice alt film al lui Nicholas Refn: „Nick e un pictor”). Iar soundtrack-ul semnat din nou de Cliff Martinez e o poveste în sine. La fel ca în cazul celei din Drive, presimt că va intra în playlist-ul meu și va rămâne acolo mult și bine. 

15 comentarii:

  1. Un neajuns al filmului mi se pare ca vine din faptul ca nu exista nici un personaj de care sa te atasezi, o figura simpatica.. Spre ex Ryan in Drive era cool, pe cand in OGF e demn de mila si un pic cam las.. Kristin Scott Thomas e fascinanta dar detestabila. Cred ca de asta filmul naste o confuzie in catalogarea experientei.

    RăspundețiȘtergere
  2. la mine nu a nascut nicio confuzie :) nu mi-a placut pur si simplu. ( desi imi plac celelalte facute de el). cu un scenariu de filme VHS nu faci mare lucru. daca "Drive" se bazeaza pe o carte buna, la "OGF" greseala fatala cred ca a fost scenariul scris tot de Refn. ( multi regizori buni au picat in capcana asta, nu e singurul ... ). si vizual arata ca o reclama scumpa la tigari, comisionata unui artist bun. ( tot reclama la tigari ramane ). teribilism si porn vizual. mi-a adus aminte de "The Limits of Control" si m-a plictisit tot cu masura mare. cat despre vizual si moodul de "goliciune pe dinauntru" ... am tot vazut filme asiatic si nordice cu feelingul asta - mult mai bune si de vorbit despre ele. asa ca "OGF" l-am si uitat ...

    eu (ca sa fiu si constructiv) recomand cu caldura restul de filme ale lui Refn, in ordine subiectiva:

    Fear X
    Valhalla Rising
    Pusher (trilogia)
    Bronson
    Drive



    RăspundețiȘtergere
  3. Nu e nicio figura simpatica, dar exista totusi un soi de happy end anemic :) Nu stiu ce sa zic de chestia cu atasatul - pe mine KST m-a cucerit :) Chiar daca e rrrrautatea in persoana.
    Cred ca filmul naste confuzie si pentru ca e mai degraba un experiment stilistic decat un film cu cap si coada, narativ vorbind. Personajele sunt mai degraba caricaturi decat oameni in carne si oase. Refn le pune in scena doar ca sa isi faca poftele estetice. Poate de aia e greu sa relationezi cu ele...Ceea ce nu inseamna ca filmul nu ramane absolut fascinant!

    RăspundețiȘtergere
  4. ad: un experiment stilistic nu arata ca o reclama scumpa la tigari. (sau arata, daca nu ai mai vazut reclame la tigari).

    RăspundețiȘtergere
  5. Reclama la tigari zici? Nu mi-ar displacea sa vad mai des reclame asa frumos lucrate, fata de porcarioarele servite in mod normal la TV :))
    Serios acum, waka_x, de ce reclama la tigari?

    RăspundețiȘtergere
  6. adina: estetica aia "perfecta". ueber-polish. ritmul ala languros. culori saturate. totul incadrat pe mijloc. freeze frame. atentie - se filmeaza.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. adina:
      de ex.
      http://www.youtube.com/watch?v=GxWvVUHcf2g

      dar nu vreau sa mai continui discutia ...
      si o sticla de vin poate sa arate foarte bine.
      nu inseamna ca si vinul din ea e bun.

      unora le place - altora nu -
      bine ca e interactivitate la posturi :)

      Ștergere
  7. Comparatia cu o reclama e nedreapta pentru simplul motiv ca reclama indreapta atentia catre produs nu catre autorul ei sau priceperea lui tehnica. Da, OGF e o stridenta bucata de art-house autoreferential si auto-laudativ care tinteste la prima vedere afirmarea sau ingrosarea unei semnaturi regizorale. Da, filmul striga din fiecare cadru "eu sunt Refn si uite ce pot sa fac". Din punctul asta de vedere poate parea un showreel al vreunei companii de design care vrea sa-si impresioneze viitorii clienti.
    Dar, nu cred ca scenariul e slab. Din contra, e simplificat pana la esenta a ceea ce presupune un revenge story.. Nu are complexitate insa are niste dialoguri care amintesc de violenta pulp. Alaturi de violenta explicita, personajul feminim diabolic si estetica "cautata" asta sugereaza un demn urmas al filmelor noir care si ele au fost exercitii de stil ce ulterior au capatat complexitate narativa devenind capodopere (iar asta datoriata materialului sursa ce deseori era un roman crime sau pulp).

    Pe scurt @waka, respect opinia ta ca nu ti-a placut dar nu cred ca e un film nereusit sau ca a fost dorit sa placa. Refn cred ca stie deja cum sa faca filme care sa placa.. Acum a cautat alceva.. poate o rafinare a stilului pentru proiectele sale viitoare.

    RăspundețiȘtergere
  8. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  9. Richie:
    repet - am vazut cam tot ce merita vazut (cred) din zona noir si cinema asiatic + cinema nordic+ o parte din cinemaul experimental. de aia poate nu mai sunt asa usor de impresionat. nu imi plac si nu mi-au placut demonstratiile de genul asta. (cum nu mi-a placut nici "Enter the Void").
    imi plac experimentele de fel si chip dar sa fie proaspete - marea mea problema cu OGF e ca nici nu-l pot considera experiment (stilistic) sau de alt fel. poate ca trebuia sa scriu doar ca "pe mine nu m-a atins" si atat dar m-am simtit dator sa explic de ce cred ca nu m-a atins.

    RăspundețiȘtergere
  10. Faina reclama, Waka. Nu o stiam si, vazand-o, inteleg comparatia :)
    Insa, la fel ca Richie, cred ca asemanarea e doar superficiala. Ok, poti identifica niste tehnici de filmare comune, insa a compara un clip care vrea sa vanda ceva si care are nici doua minute cu un film arthouse de o ora si jumatate e cam ca si cum ai compara mere cu pere. Cum ramane cu dialogurile? Cum ramane cu suspansul si cu ritmul?
    In fine, pana la urma orice text despre un film nu poate fi altfel decat pur subiectiv :) Si ai dreptate cu sticla aia de vin - poate problema e ca purtam aceasta conversatie in lipsa ei :D

    RăspundețiȘtergere
  11. adina:
    ca sa rezum: e overpolished si overcooked. aia nu imi place. :) e burghezie cinematografica. eu sunt om al muncii - imi pica rau la fiere. :)

    dar ai dreptate ca am dreptate cu sticla de vin :) trebuie sa ne vedem si cu Paul la un vin :)

    RăspundețiȘtergere
  12. GosSling ? sau vreai sa zici grossling :))

    RăspundețiȘtergere
  13. oops, mi-a sssscapat :)
    mersi, am corectat!

    RăspundețiȘtergere