luni, 1 iulie 2013

1, 2, 3, 4...


În vest, luna iulie debutează în forţă, contrazicîndu-i pe cei care cred că vara nu se mai întîmplă nimic în marile oraşe.

În 1 şi 2 iulie, timişoreanul Florin Iepan face AraDocs  (Open Industry Session) la hotelul Continental Forum din Arad. Un eveniment dedicat producătorilor independenţi, care se deschide diseară cu proiecţia unui film nominalizat anul trecut la Oscar la categoria documentar: 5 Broken Cameras (regizat de un palestinian şi un evreu, da, chiar aşa!). Intrarea liberă.



Pe 3 şi 4 iulie, la Timişoara, putem ieşi in nou în Grădina de Vară. Zilele Filmului de Umor ni-l introduc pe agentul 117 al lui Jean Dujardin. OSS 117 Rio nu mai răspunde e un spof după filmele de spionaj, o parodie răcoritoare plasată într-un decor tropical (un film care se asortează perfect Timişoara, vara, mai ales că avem şi palmieri). Turneul lui Mathieu Amalric e unul din cele mai bune filme din 2010 (Marele Premiu pentru Regie şi Premiul criticii la Cannes) pe care nu l-am bifat încă. Mă bucur că o să-l văd în aer liber. Ambele proiecţii încep la 21.30, intrarea liberă.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu