luni, 27 mai 2013

Marele Ecran intră cu The Crossing în Casa Poporului

The Crossing, scurtmetrajul multipremiat de care Marele Ecran a fost şi continuă să fie foarte apropiat şi despre care a dat seamă de mai multe ori (1, 2, 3, 4), va ajunge săptămâna aceasta şi în Bucureşti. Filmul din 2010, scris de Victor Dragomir şi regizat de Cristian Plesh, va fi proiectat miercuri, 29 mai, de la ora 14.00, în Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului (Casa Poporului), în cadrul Salonului Naţional al Artelor 2013.

Proiecţia va fi însoţită de o expoziţie de fotografii de la filmări.

Boris Gaza, lângă regizorul Cristian Plesh
Marele Ecran va fi prezent la eveniment. Ca unic reprezentant din Bucureşti al asociaţiei şi al site-ului pe care tocmai aţi dat click, am fost desemnat, la iniţiativa lui Lucian şi prin intermedierea prietenoasă a lui Boris Gaza, unul din cei doi actori faini ai filmului (al doilea interpret este Toma Cuzin), să vorbesc câteva minute, alături de două prezenţe feminine, înainte de proiecţie.

Am înmagazinat (cred) toate informaţiile necesare, am văzut filmul de mai multe ori (cu pixul în mână), aşa că sper să distilez cât mai original şi creativ esenţialul - pentru a nu face de râs Marele Ecran ;)

Înaintea proiecţiei de miercuri, ar trebui ca marţi, 28 mai, să spun, pentru o emisiune la TVR2, câteva vorbe despre film, vorbe ce ar urma să fie difuzate ulterior într-un material legat de Salonul Naţional al Artelor. În cadrul aceluiaşi material, despre eveniment va vorbi în principal artistul Răzvan Paul Mihăescu. Dacă se va confirma până la urmă mini-interviul, singura dorinţă ar fi să nu mă blochez şi să spun ce trebuie, pentru că mă pândesc uşoare emoţii. 

Dar, pentru că îmi place mai mult "în scris", cred că merită să explic aici, înainte de toate, de ce The Crossing mi se pare foarte bun:

- pentru că este un scurtmetraj aparte, care nu se rezumă la o simplă anecdotă, consumabilă doar în timpul vizionării

- pentru că oferă diverse registre de interpretare

- pentru că mizează pe o ambiguitate niciodată explicată până la capăt, ceea ce îl transformă într-un film care cere să fie văzut de mai multe ori în încercarea de a-i pătrunde ascunzişurile

- pentru că pune în valoare actorii, corporalitatea şi interioritatea lor

- pentru că are o imagine splendidă; un montaj dinamic, curajos, în cel mai bun stil american; o coloană sonoră sugestivă şi inteligent folosită; şi o muzică diegetică ce este în sine un personaj, deoarece face legătura misterioasă între două lumi

- pentru că are şi ceva umor (discuţia de noapte dintre soldaţi este simpatică), dar şi suficient suspans şi dramatism; pentru că vorbeşte simplu, dar eficient, despre prietenie, camaraderie, maturizare şi moarte

- pentru că reconstituie o epocă dispărută, dar tragică (sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial)

După cum vedeţi, destule idei declanşate de un film de nici 20 de minute. De aceea spun că trebuie văzut sau revăzut. Iar persoanele din Bucureşti o pot putea face în cadru public, cu ocazia proiecţiei de miercuri. Eu zic că merită.
  
Ionuţ Mareş
 
Publicat de Ionuţ Mareş la 17:05
Categorii: , , ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)