sâmbătă, 9 februarie 2013

Margarete - Anarhic, subversiv, eliberator

Margarete (1966), de Vera Chytilova, ar putea ţine loc de cea mai bună introducere în spiritul Noului Val din cinematografia cehă a anilor '60. Filmul a făcut senzaţie la vremea respectivă şi a marcat un punct decisiv în evoluţia şcolii cehe. În timp ce vecinii lor polonezi, mai gravi în atitudine şi mai conservatori în viziunea lor cinematografică, s-au preocupat în special de istoria recentă şi dileme morale, cehii, un popor recunoscut pentru umorul atipic, s-au dedat spiritului ludic, contestaţiei răvăşitoare şi inovaţiei stilistice.

Iar Margarete (Sedmikrásky în cehă, Daisies în engleză), celebru film al celei mai cunoscute femei cineast din Cehoslovacia, conţine toate cele trei trăsături. Supărate pe depravarea iremediabilă a lumii, două tinere simpatice, profund neintegrabile şi exploziv de neîncadrabile, comit cele mai trăsnite gesturi, aruncând în aer convenţiile şi morala ipocrită a vremii (Cehoslovacia era totuşi în comunism, chiar dacă într-o perioadă de oarecare liberalizare, care a şi fost înăbuşită la sfârşitul anilor '60 de sovietici).

Se întâlnesc cu bărbaţi în vârstă doar pentru a profita de ei, luând mese îmbelşugate în oraş. Mânâncă şi beau ce le cade la îndemână (ultima scenă a filmului este un fel de act gastronomic teroristo-anarhist). Îşi omoară plictiseala (şi, nu-i aşa, cum să te plictiseşti în timpul comunismului?!) în cele mai originale feluri. Se îmbracă sumar şi extrem de colorat. Vorbesc în dodii. Nu par a avea vreo activitate "serioasă". În ieşirile publice sunt repudiate din cauza comportamentului scăpat de sub controlul unei raţiuni care condamnă la seriozitate şi conformism. Îi înnebunesc pe băieţi, dar îi tratează cu indiferenţă. Nu este de mirare, prin urmare, că filmul a fost interzis imediat de autorităţi.

Dar ceea ce atrage cu adevărat la această operă postmodernă unicat este felul în care Chytilova îmbină creativ şi ludic stiluri cinematografice - de la absurd, filmul mut şi suprarealismul bunuelean, la musical, Noul Val francez şi documentar. Montajul şi tăieturile clasice sunt ignorate fără scrupule, în favoarea unui aparent hazard revigorant. Logica narativă obişnuită este uitată pe drum. Sunetele sunt mereu surprinzătoare, la fel ca şi replicile personajelor. Toate culorile posibile se schimbă de la un cadru la altul, fără a deranja sau a forţa kitsch-ul.

Însă nu trebuie să ne lăsăm păcăliţi: Margarete nu este o simplă joacă sau un manifest feminist, ci un film  profund subversiv. Sau, aşa cum scrie Jeremy Richey într-un volum despre cinematografia est-europeană, Margarete "nu este doar un film depre speranţa libertăţii, ci însăşi o operă a libertăţii şi eliberării".

P.S. Filmul Verei Chytilova mai poate fi văzut duminică, 10 februarie, de la ora 14.30, la Cinemateca Eforie din Bucureşti sau, oricând, la linkul acesta. (Re)vizionare plăcută.

Ionuţ Mareş

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu