marți, 29 mai 2012

Iron Sky (2012)

We come in peace. For revenge.



rating: Brainwash

Am asteptat filmul lui Timo Vourensola vreo doi ani de zile, inca de la primul teaser care dezvaluia nebuneasca idee de a-i propulsa pe nazisti in spatiul cosmic si a le pastra exact atata minte incat sa puna la cale invazia celui de-al IV-lea Reich. De pe Luna. Am urmarit indeaproape productia (bazata in mare parte pe crowdsourcing), am chicotit la materialele promotionale dezvaluite si i-am invidiat pe cei care se aflau la Berlinale in momentul lansarii. Avand in vedere ca in Romania Iron Sky nu poposeste decat la TIFF (6 iunie) am fost nevoit sa recurg la metode mai oculte de vizionare. Ceea ce va doresc si voua.


Filmul e o parodie neconventionala facuta cu multa grija, remarcabila ca nivel de productie (vorbim de un film independent finantat partial de entuziasti) care se vrea si o satira moderna a politicii si mediei traditionale. Ni se propune ipoteza ridicola in care nazistii din ‘45 scapa refugiindu-se pe partea intunecata a Lunii unde infloresc militar si tehnlogic intr-o armada de ozn-uri si dirijabile gata sa descinda pe Terra. Planul lor e deconspirat de o expeditie lunara americana lansata de o presedinta (ce seamana izbitor cu Sarah Palin) sub sloganul Black on the Moon - Yes She Can. Scopul intoarcerii pe Luna e aparent doar electoral - sa punem un negru pe Luna, pentru ca putem - insa exista si un unghi economico-strategic intrucat s-a mirosit un depozit de Helium-3 care le-ar prinde bine americanilor in 2018.

E la mintea cocosului ca punerea unui negru pe Luna nazistilor e rost de conflict etnic. Mandrii arieni nu scapa momentul de a-l testa pe mr. Washington in laborator, dupa reteta lui Michael Jackson. Folosindu-se apoi de accesul sau la Presedentie pun in miscare un plan de nimicire a Statelor Unite din interior si din exterior deopotriva. Aici musca cel mai abil satira lui Vourensola, aservind democratia simulata de americani si gustul lor pentru glamour unei propagande politice neo-fasciste. Spalarea de creiere a functionat la fel de ingenios si in sanul noului Wermacht care invata inca de pe bancile scolii istoria Dictatorului urmarind doar 10 minute din filmul lui Chaplin. Si nu cele potrivite.



Ceea ce m-a nemultumit la Iron Sky a fost usoara confuzie si inconsistenta dramatica. Pe de-o parte marsa pe luat la misto clisee si tipare plus populismul politic contemporan iar pe de alta parte se cauta sa se afiseze o anumita solemnitate a momentelor culminante de tip Independance Day. Mi-as fi dorit mai mult umor negru din partea finlandezilor. SF-ul era oricum lipsit de credibilitate, puteau sa-l ia si pe el la misto. Puncte valoroase insa pentru ducerea la bun sfarsit a celei mai improbabile batalii spatiale vazute vreodata, in care rachete indiene si sateliti chinezesti lupta cot la cot cu statia orbitala MIR si naveta americana (da, toate erau inarmate si deci violand legislatia internationala) impotriva dirijabilelor naziste si a infernalului Götterdämmerung(?). Da, in mod evident, isi merita timpul alocat.
Trailer

4 comentarii:

  1. Mie mi-a placut mult filmul! isi merita fiecare minut!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-ar parea rau sa nu ajunga prin cinematografe, pentru ca as vrea sa dau bani sa merg sa il vad. Mari sperante nu imi fac, pentru ca nu am vazut pe net mai mult decat un incert "programul viitor" pe site-ul unui cinema bucurestean...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sorry, nu sunt de acord cu cele enuntate, filmul mi-a placut mult. Abunda in trimiteri: Bond movies, Space balls, Dr Strangelove, Independence Day, you name it. Chiar m-am mirat cat de bine a surprins societatea americana un finlandez (o campanie electorala nazista ce se potriveste ca o manusa unui candidat al GOP? - genial). Eu zic ca isi merita banii cu prisosinta.
    Achh, si Julia Dietze arata delicios, Wie ein Wiennerapfelstrudel ;-)

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.