miercuri, 28 septembrie 2011

Mingling

SAGA UNEI INTALNIRI DE GRADUL 3



to mingle: a se amesteca in multime, a socializa, a-ti face noi prieteni, cunostinte; termen popularizat de serialul Seinfeld

Larry David ar fi mandru de mine. Am comis din nou o gafa de proportii.
Era o luni dimineata cand am dat buzna in sediul Saga Film pe o strada linistita, ascunsa inexplicabil in mijlocul Bucurestilor. Pentru ca veneam direct de la gara n-am apucat sa-mi arunc bagajul in camera de hotel asa ca, incurajat de privirea calda si zambitoare a tinerei “primaveri” de la receptie, am indraznit sa-mi cazez temporar valijoara in spatele biroului sau.

Trei ore mai tarziu m-am intors sa-mi recuperez boarfele. Zana cea buna era in continuare amabila, oferindu-se chiar sa-mi comande telefonic un taxi. Eu de mic am fost invatat sa multumesc frumos dar -trebuie sa fiti de acord- serviciul care mi s-a facut si mai ales gratia prestatorului meritau complimentate. In timp ce buna domnita oferea coordonatele operatoarei de taxi, i-am observat silueta invaluita intr-o vaporoasa si distinsa rochie cu motive florale. Noi, cei cu numele Mircu, ne mandrim cu un spirit vulturesc de observatie, o combinatie de Bond si Holmes (adica privire patrunzatoare si un sistem fara gres de deductii rapide). Am decis, mai repede ca ecograful, ca in spatele rochiei se ascunde indubitabil un inceput de sarcina.

Cand domnita va aseza receptorul, va intelege ce inseamna sa fii complimentat de un cetatean din departatul dar galantul oras vestic, altadata apartinator de stralucitoarea Viena. Ca sa nu o infricosez cu perspicacitatea mea, am gasit ca e mai cuminte sa imprim introducerii o nuanta de dubiu: "Sper sa nu fac o gafa, dar asa e ca asteptati un copil?". Si abia dupa asta venea complimentul. Pe care n-am mai apucat sa-l fac.

Primavara de pe chipul gazdei s-a tranformat intr-o iarna siberiana. N-o sa uit prea repede etapele acestei transformari subite. Pentru inceput fata ei a fost cuprinsa de stupoare, ca si cand credea ca vreau sa fac o gluma. Dar apoi: "Ce fel de om face o asemenea gluma?". Intelegand ca pur si simplu are in fata un idiot, mi-a aruncat o privire glaciala. Dar apoi a simtit pumnalul pe care trebuie ca i l-am implantat in inima, pentru ca s-a uitat in jos spre burta ei, si-a netezit rochia si a spus: "Nu, e doar rochia asta, mai larga, pe care..." Apoi m-a privit din nou si, amintandu-si ca are in fata un idiot, n-a mai zis nimic. Mi-am luat bagajul si am iesit cat am putut de repede in strada cu case vechi si cochete.

In rest, excursia mea in incinta Saga Film a decurs normal. Si totusi, ce cautam eu acolo?

Vizita mea de lucru la Bukresh a coincis foarte convenabil cu Atelierul de Scenaristica organizat de Saga Film, unde am fost primit ca si observator prin gratia Oanei Kelemen. Alta persoana amabila, care -slava Domnului!- NU purta rochie. Din pacate, era ultima zi a primei sesiuni de atelier. Din fericire: era ziua cu masterclass-ul de scenaristica a lui Corneliu Porumboiu.


Treaba asta se intampla in mansarda casei de pe Racovita 8. By the way, pana sa ajung la mansarda, drumul meu a trecut prin sali mari de casa boiereasca de inceput de secol XX, amenajate ca de inceput de secol XXI. Am fost impresionat de ambianta, treaba pe care i-am marturisit-o si Oanei Kelemen (factotumul care se ocupa de bunul mers al lucrarilor), pe care am descoperit-o in chicineta de langa terasa. Ea mi-a marturisit ca cei 9 cursanti erau destul de sifonati dupa criticile care li s-au adus la scenariu, “dar acum stiau ce au de facut”. Oana pregatea o cafea: era totusi 10 dimineata. Pe terasa erau trei oameni. Cei mai buni (in ochii mei) scenaristi romani contemporani: Corneliu Porumboiu, Razvan Radulescu si Alex Baciu. Ma ardea buza sa ma bag in seama, dar am ramas cu nasul strivit de geam, ca Al Bundy in fata unei vitrine cu mezeluri.

Porumboiu si-a inceput masterclass-ul (in fapt, o discutie) anuntand ca nu e un bun pedagog (motiv pentru care nici nu a ramas cadru didactic la UNATC). Pot sa confirm asta. In schimb poate fi un placut partener de discutii. Iar daca cei 9 finalisti ai concursului de scenaristica prezenti in sala, au fost per total timizi (sau n-au avut prea multe nedumeriri), subsemnatul l-a cam hartuit pe tanarul regizor cu tot felul de curiozitati, mai mult sau mai putin la subiect. Dar despre toate astea intr-o viitoare postare, cand imi pun in ordine inregistrarile.


Dupa cele 90 de minute regulamentare de convorbiri, Porumboiu a iesit din nou pe terasa cu priveliste minunata, unde i s-a alaturat lui Razvan Radulescu, care avea cateva degete in ghips (in capul meu se derula deja un film in care oamenii lui Sergiu Nicolaescu l-au urmarit intr-o noapte si i-au rupt degetele: "E ultimul avertisment. Daca mai scrii proiecte castigatoare la CNC, urmeaza toata mana. N-o sa mai ai cu ce, bai scriitorasule!").

Alex Baciu, partenerul de scris al lui Radulescu de cateva filme incoace, era singur in mica bucatarie. Asa ca l-am atacat. Vroiam inca de Marti, dupa Craciun sa-i spun cat mi-a placut Hartia va fi albastra. Si mai nou, Principiile lui de viata, despre care am avut ce vorbi, mai ales ca eu tocmai ii intervievasem pe Gabi Huian (protagonist) si pe Constantin Popescu (regizor). Pentru ca l-am prins la inghesuiala, n-a avut ce sa faca si mi-a ascultat politicos trancaneala. In momentul in care Baciu a gasit o bresa in conversatie si a scapat si el pe terasa, m-am alaturat grupului ca si cum ar fi fost cel mai natural lucru din lume.

Aici, desi simteam ca incep sa-l obosesc deja pe A.B., l-am intrebat ceva ce ma macina de multa vreme: “Cum reusiti sa scrieti aceste dialoguri atat de autentice, de proaspete? Inregistrati replici care va plac atunci cand iesiti, io stiu, cu prietenii la bere? Sau cand calatoriti cu metroul?”. “Nu. E vorba de antrenament. Iti antrenezi un anume spirit de observatie” a zis el, dupa care s-a mutat pe scaun langa R.R. si au inceput un schimb rapid de replici. Cu care mintea mea lenta de banatean nu a mai tinut pasul.

Cateva minute mai tarziu, R.R. aude o sonerie de telefon, de la un etaj de mai jos. “Asa suna telefonul la contabilitate.” Dandu-si seama ca a prins un fir, isi imagineaza pe rand cum ar suna la IT si la alte departamente. Baciu se uita la mine razand: “Vezi, asa functioneaza. Are urechea antrenata”. Apoi prinde si el ideea lui Radulescu din zbor si se intreaba cum ar suna ringtone-ul lui cutare. Freestyle-ul continua cateva zeci de secunde sub privirile amuzate ale lui Porumboiu, pana cand A.B. zice: "Oare cum ar fi sunat telefonul lui Ceausescu?". Moment in care am deschis si eu gura. Nimeni n-a mai ras. Grupul s-a spart in scurta vreme si fiecare a plecat in alta directie.

Da, a fost o intalnire de gradul trei. Nu in fiecare zi ai ocazia sa-ti intalnesti eroii (pentru ca, oricat de greu ar fi de crezut, eroii mei preferati sunt scenaristii, chiar si cand ei devin regizori ca Porumboiu sau actori ca Larry David). Daca am invatat ceva din masterclass-ul de la Saga Film e asta: cand eroii tai vorbesc, taci si asculta!

5 comentarii:

  1. @ciupi

    eh...am zis: Ceausescu ar fi avut o manea, gen Romanie, Romanieee/ cat de draga-mi esti tu mieee...

    Sec

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai Luci tre sa te trimitem mai des in delegatii dinastea. Vii cu geanta plina de povesti inapoi. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. O melodie populara; desigur, nu si l-ar fi setat singur... :D

    RăspundețiȘtergere
  4. Un "Ceausescu PCR, Ceausescu PCR..." rostit monoton in cor, pe fundal de aplauze :))

    RăspundețiȘtergere