joi, 7 aprilie 2011

Trei maimute (2008)

NURI SI NORI

Intr-o noapte, un politician calca un om cu masina si produce un clasic hit and run. Sub pretextul ca nu vrea sa-si ingroape cariera politica, il implora pe soferul sau Eyup (Yavuz Bingol) sa ia crima asupra sa. Ii promite o recompensa babana la iesirea din inchisoare. Eyup accepta. El e "maimuta" numarul 1.

Imaginea celor trei maimute e asociata in Orient cu maxima: “see no evil, hear no evil, speak no evil’’. Pe scurt indeamna la facerea de bine (legat de asta, au si romanii o maxima). In cultura vestica e un pic pe dos. Triada maimutelor simbolizeaza pasivitatea, nepasarea distrugatoare. “Maimutele” sunt persoanele care se fac ca nu vad adevarul si privesc in alta parte. Sunt cei care refuza sa auda si sa spuna adevarul. Acesta poate fi talcul peliculei 3 Maimute. Filmul i-a adus premiul de regie la Cannes in 2008 lui Nuri Bilge Ceylan (Uzak, Climates) si a ajuns saptamana trecuta la Timisoara in cadrul Festivalului Filmului Francofon.

A doua "maimuta" poate fi Hacer (Hatice Aslan), sotia lui Eyup, o femeie coapta, dar inca cu nurii la purtator. Un fel de Malena mai batrana. La insistentele fiului care taie frunza la caini, Hacer cere politicianului (fara stirea sotului) un avans. Pe langa bani va primi si multe avansuri. Le accepta. Fiul Ismail (Rifat Sungar) vede adulterul, insa alege sa taca.

In aceasta familie adevarurile dureroase nu se rostesc niciodata, desi toti le gandesc. La fel cum amintirea dureroasa a unui fiu inecat ii bantuie pe toti trei, ca o fantoma, dar nimeni nu il pomeneste. Apasatoare si in acelasi timp de o sensibilitate rara sunt aparitiile fiului mort. De exemplu, cand isi petrece o manuta pe umarul tatalui care plangea singur in patul conjugal. Trei maimute e un film despre scheletele din dulap ale familiei. Si despre faptul ca un compromis nu vine niciodata singur.

Din ce am scris pana acum, personajele ar putea parea schematice, ca intr-o tragedie antica. Ca si cum totul e dirijat "din cer", cu intentii moralizatoare. Nu e asa. A treia maimuta e surpriza.

"Scopul meu e să ating o anume realitate, chiar dacă e foarte urîtă ori tragică, ori genul pe care majoritatea oamenilor ar prefera să n-o vadă
".

Cum face asta regizorul turc (unul din cei mai buni din cinematograful actual)? Cu cadre lungi filmate cu camera nemiscata si cu un soi de umor negru ca la Cristi Puiu (comparatia nu e fortata, va asigur). Ca atunci cand lui Hacer ii suna telefonul in biroul politicianului si soneria e un cantec de jale, un blestem de dragoste (premonitoriu?) interminabil. Ceylan filmeaza cu spiritul de observatie al unui procuror, cu ritmica unui poet si cu un ochi de pictor. Rareori ti-este dat sa vezi asemenea nori vorbitori/judecatori/amenintatori ca in filmele turcului. Ca si cum cerul ar fi totusi un personaj.



2 comentarii:

  1. wow. numa zic. acum regret ca n-am putut veni sa-l vad la FFF.

    RăspundețiȘtergere
  2. superb film! iar scena cu bratul de copil care se incolaceste pe gatul tatalui este complet ravasitoare...

    RăspundețiȘtergere