sâmbătă, 30 aprilie 2011

Oooom shanti om!

O AMINTIRE CU ALEX LEO SERBAN

In pelicula nipona After Life, cei care mor trebuie sa isi aleaga o singura amintire din viata lor. Cu ea vor trece in eternitate. L-am intalnit doar de cateva ori pe Alex Leo Serban. Dar cred ca as putea descrie una din posibilele lui candidate la AMINTIREA SUPREMA.


Noaptea era tanara. Adia o boare racoroasa pe strazile inguste din macadam. Era chiar placut pentru o noapte de inceput de iunie la Cluj. In drum spre cinematograful in aer liber m-am oprit la un colt. Din apropiere se auzea o rumoare vesela. Ca un cor pestrit si galagios. Ooom Shantiom! Apoi i-am vazut. Un grup de tineri care strigau, dansau si cantau. Spectacol in plina strada.

Miscarile corpurilor lipite nu erau chiar coordonate. Repetau intruna -mai ales vocile feminine- aceleasi cuvinte, ca pe o mantra: Ooom Shantiom! Ca pe un inside joke. Joc de cuvinte din care nu intelegeam nimic. Am crezut ca sunt petrecareti. Totusi era devreme pentru dezlantuiri bahice (trecuse abia de ora 11). In plus, oamenii nu aratau deloc beti. Beti de fericire, da. Euforici, desigur. Cu chipurile transfigurate de bucuria descoperirii unui joc care trebuie jucat pana la epuizare, cu o energie pe care numai copiii o pot consuma asa gratuit. Oooooom shantiooooom!

Apoi am inceput sa recunosc chipuri. Pe neobositul Mihai Chirilov si alti organizatori de la TIFF. In mijlocul lor, Alex Leo Serban se misca si el cu naturalete si aceeasi senzatie de descatusare. Se abandonase complet acelui moment de street-dance in grup, tipic filmelor indiene. Oooom shantiooom! In sfarsit am facut legatura. Tribul cinefililor tocmai iesise de la proiectia in aer liber a unui blockbuster de la Bollywood: Om Shanti Om (2007).

Improvizatia ad-hoc a durat cateva minute, timp in care am ramas pironit langa coltul meu de strada. Parea sa mai dureze ore intregi, exact ca o epopee indiana. Brusc, "performerii" s-au desprins unii de altii si au pornit care incotro. Leo m-a recunoscut si m-am alaturat si eu grupului care mergea la petrecerea TIFF din noaptea aceea. La rastimpuri, cineva isi amintea sa strige refrenul indian (abia acum am aflat sensul cuvintelor: un fel de Pace tuturor). Alt om ii raspundea de la distanta. Ooom shanti ooom!


Pe drum, Leo mi l-a prezentat a doua oara pe Mihai Fulger. Prima oara ne-a introdus la Anonimul, cu doi ani inainte. Poate ca am confundat spiritul prietenos al lui Leo cu politetea, la care tinea atat de mult. Sau poate era un iubitor de oameni. Asa cum iubea si filmele, fara prejudecati. Era in stare sa imbratiseze cu toata fiinta un musical neserios cum era Om shanti om. Sau sa gaseasca ceva bun intr-un esec hollywoodian. Ca si critic de film trebuie sa ai tactul sa nu te iei prea tare in serios. Leo avea mult tact.

A doua zi dimineata am ajuns la conferinta de presa dedicata unui regizor sarb. Langa mine stateau doi critici seriosi, doi (sper ca nu ii jignesc) veterani. Valerian Sava si Tudor Caranfil. Am asistat fara sa vreau la un schimb acid de replici din care am inteles ca seniorii fusesera apropiati, dar ca s-ar fi racit din cauza a ceva ce Sava spusese despre (filmul fiului) Nae Caranfil. Domnul Sava sustinea ca la mijloc e o neintelegere. Tudor Caranfil devenea din ce in ce mai serios. Noroc ca a inceput conferinta si cei doi au putut sa-l atace pe regizorul sarb.

La plecare, nimeresc cu Leo in lift. I-am povestit pe scurt ca am fost martor la ciocnirea dintre doi titani. El m-a indemnat sa tin minte discutia, in ideea ca merita consemnata cand cei doi nu vor mai fi. Nu imi imaginam insa ca Leo va disparea inainte sa scriu despre acel episod (pentru cei care nu stiau, criticul de film a decedat in urma unui cancer limfatic, pe 9 aprilie, la Bucuresti).

In seara cu Om Shanti Om am baut o bere impreuna. In clubul clujean muzica era asurzitoare. Am reusit sa schimbam cateva pareri despre filmele din acea editie de TIFF. Au fost poate doar niste politeturi. Dar la sfarsitul dialogului nostru asaltat de wati, cand a.l.s a anuntat ca se retrage, imi statea pe limba sa-l intreb ceva. Fizic, nu isi arata deloc cei 50 de ani, iar in scris cu atat mai putin. Cronicile lui erau mereu fresh, in pas (daca nu in avans) cu vremurile.

-Cum reusiti sa va mentineti asa de proaspat? (l-am intrebat, referindu-ma la condeiul sau).

Mi-a raspuns: "Ei, ma culc devreme".


Ceea ce a si facut.

later edit: pentru a afla mai multe trebuie sa cititi cuvintele lui Andrei Plesu despre Leo & cuvintele lui Leo la moartea lui Cristian Nemescu (alta disparitie prematura) & in fine, probabil ultimele sale cuvinte despre viitorul cinematografului romanesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu