miercuri, 20 aprilie 2011

Avocatul din limuzina (2011)

SI PUSTIUL DIN TRAMVAI
rating: brainwash decent

Am urcat amandoi la statia din Libertatii. Mi-a atras atentia cand a inceput sa dea suturi in usa tramvaiului, fara niciun motiv. Poate din cauza acestor miscari s-a si poticnit tramvaiul, pe podul Decebal. Nu era un aurolac sau vagabond. Era un pusti de 8-9 ani, care arata absolut normal, chiar dragut. Ca un pui de husky, cu o pereche de ochi metalici indaratul carora nu se citea nimic. M-am apropiat de usa din dreptul lui, pregatindu-ma sa cobor. Continua sa dea suturi in usa, compulsiv. "Ar trebui sa incetezi" i-am spus. "Nu vreau"a venit raspunsul taios al pustiului. "De ce faci asta?" l-am intrebat in timp ce coboram amandoi in Piata Traian. "Pentru c-asa vreau" a continuat in acelasi stil necrutatorul meu interlocutor. Am facut cativa pasi impreuna, in inertia departarii de statie, timp in care incercam sa-i explic ca tramvaiul era un bun comun, dar asta nu ne da dreptul sa-l distrugem, ca din munca mea si a parintilor lui se plateste functionarea tramvaiului, ca in fine nu are cei sapte ani de acasa. Dar pe masura ce mi-o taia din scurt, fara urma de rusine in glas la cei opt ani ai lui, mi se facea tot mai frig. Si tot mai frica. Nu replicile lui erau infricosatoare, ci ochii aceia care te inghetau.

Desigur, nu de copil imi era frica. Ci de ceea ce poate el sa devina. Mi-era frica de viitorul lui si, implicit, de al meu. Copii insolenti, cruzi sau nepasatori am mai vazut. Dar in ochii pustiului din tramvai se citea ceva mai mult. Ceva sumbru.

Am zarit pentru o clipa raul absolut.


Asta trebuie sa fi simtit si avocatul Mick Haller (Matthew McCanaughey) cand s-a uitat in ochii tanarului sau client. Aceeasi nuanta de albastru-metalic, datatoare de frisoane. Iar avocatul asta vazuse cate ceva la viata lui. Un tip uns cu toate alifiile, absolvent la Scoala Strazii, care se-nvarte fara greturi printre delicventi si uneori le copiaza metodele. E ceea ce americanii numesc hustler (pe romaneste "smecher"). Limuzina cu care se misca de la sala de judecata, la inchisoare si apoi catre o crasma, ii serveste drept birou. Numarul de inmatriculare al masinii are si rol de firma si reclama: NTGUILTY. Haller e avocatul unei lumi noi, perpetuum mobila si totodata dezradacinata. Treaba lui e sa-si apere clientii cat mai bine, fara sa-i pese prea mult de vinovatia lor. Treaba lui e sa le obtina un deal cat mai bun cu procuratura si sa-si fereasca clientii de "injectie" (pedeapsa capitala in California). Asa stau lucrurile. Si el le ia ca atare.

Pana in ziua in care priveste in perechea aceea de ochi.

Proprietarul lor, Louis Roulet/Ryan Phillipe (I know what you did last summer, 54) e un tanar de 30 de ani din noua high-society, milionar din imobiliare. El a intrat in casa unei prostituate de lux cu gandul sa violeze si sa ucida. Asa cum a mai facut o data. Pentru ca ASA VREA. Pentru ca POATE. Pentru ca "asa merita tarfa aia". Doar ca femeia scapa cu viata, iar tanarul "aristocrat" ajunge pe banca acuzatilor. Pentru crima sa anterioara a fost acuzat un nevinovat, aflat acum la inchisoare in locul sau. Ghiciti cine a fost avocatul nevinovatului? Exact, Mick Haller. Ce minte diabolica tese asemenea capcane? Ca tot vorbeam despre Raul absolut.

Cand Haller e angajat de Roulet crede ca a dat peste jackpot, cand colo se trezeste intr-un caz de cosmar. Are in fata o dilema teribila: cum sa-si apere in continuare clientul, adevaratul vinovat al crimei puse in carca altui client al sau? McConaughey e obligat sa joace credibil un dublu rol: de avocat si procuror. Si trebuie sa recunosc ca pentru un actor care pana acum nu m-a facut sa-i retin numele, ii iese destul de bine consumul nervos, povara compromisului, VINOVATIA mortii partenerului (William H. Macy), cand lucrurile incep sa scape de sub control. Ochii lui injectati, rosii ca de la conjunctivita vs. ochii lipsiti de viata ai clientului sau.

In mod normal la genul asta de filme cu tema legala, avocatul trebuie sa gaseasca o chichita, un truc la care nimeni nu s-a gandit si astfel sa rastoarne cazul in favoarea sa. Avocatul de fata trebuie sa gaseasca o chichita prin care sa-si salveze constiinta si totodata sa nu-si tradeze meseria. E o jonglerie de care regizorul Brad Furman se achita corect, fara mare arta dar si fara mari scapari.

Verdict: Am intrat la Avocatul din limuzina (The Lincoln Lawyer) cu zero asteptari. Pentru un law movie a fost o experienta decenta. La care a contribuit castingul (Marisa Tomei, Michael Pena, John Leguizamo, Frances Fisher etc). Si, intr-o masura covarsitoare, muzica (lista completa, aici). Un sound urban foarte intens, numai bun de ascultat cand rulezi fin in limuzina. Sau, ma rog, la birou. De pilda, acest imn fara varsta, California Soul (Marlena Shaw).

2 comentarii:

  1. Abea acum am apucat sa vad si eu filmul si m-a surprins complet. Nici eu nu aveam asteptari mari si cu toate ca e un classic crime thriller, mie mi-a parut special. Si Matthew McConaughey are tricou pe el pe intreaga durata a filmului :)) Atmosfera, cadrele, muzica ... l-au facut colectabil instant pentru mine.

    Cat despre copilul acela, ma tem ca sunt tot mai multi pe zi ce trece :( Si de vina... sunt adultii, presupusele modele.
    Prea multa filozofie. Gata! :)

    RăspundețiȘtergere