joi, 19 august 2010

Everybody's Fine (2009)

rating: Brainwash de calitate

Eram gata sa ratez ultima performanta a lui Robert de Niro daca nu-mi vorbea ea de film asa cum a facut-o, atragand atentia ca e vorba despre niste probleme foarte prezente in viata noastra: parintii care te imping de la spate cu toate sacrificiile lor sperand ca tu sa faci ceva cu viata ta si apoi teama ta de a nu-i dezamagi si micile minciuni albe cu care te prezinti la raport. Everybody's fine e povestea unui tata ramas vaduv si singur, cei patru copii traind fiecare pe picioarele lui intr-un alt oras, facand ceva cu viata lui. Frank (Robert de Niro) muncise toata viata intr-o fabrica de cabluri iesind la pensie cu o frumoasa boala de plamani si acum nu prea avea voie sa calatoreasca..asa ca isi cheama copiii la el pentru un picnic. E adorabil sa-l vezi la inceputul filmului cum pregateste totul in curte, la fel ca pe vremea cand copiii erau mici, punand masa, umfland piscina aia de cauciuc, cumparand un gratar nou-nout de vreo 600 de $, carne proaspata, vin scump... omul stie ca e un moment special si vrea sa-l faca perfect. Si apoi seara il suna pe rand toti ca sa-si anuleze vizita. Scuzele lor care par realmente cusute cu ata alba iti dau primul indiciu despre relatia care exista intre ei si tata. Il iubesc dar de la distanta.

Doar ca Frank nu-i omul care sa renunte. A doua zi isi face bagajul si pleaca la drum cu gandul de a le face cate-o surpriza fiecaruia din ei si a vedea cu ochii lui cat de fericiti sunt. Asta i-ar aduce o multumire sufleteasca macar, ar sti ca tot efortul lui a fost cumva rasplatit prin succesul lor. Si are si de ce sa fie mandru de dansii: David e pictor celebru in NY, Amy (Kate Beckinsale) e asociata la o firma de publicitate in Chicago, Robert (Sam Rockwell) e dirijor in Denver iar Rosie (Drew Barrymore) o faimoasa dansatoare in Vegas. Calatoria lui Frank transforma filmul intr-un mic roadtrip prilejuind cateva din fantasticele peisaje americane intr-o lumina aproape ireala. Schimband trenuri si autobuze Frank are ocazia sa-si vada munca lui intinzandu-se peste intreaga America, cei 3000 de km de cablu invelit de mainile sale in PVC. Negasindu-l pe David acasa Frank pleaca spre Amy aparandu-i la usa fara veste. Ideea lui de a ramane cateva zile cu nepotul si fiica se loveste de scuzele vesnicelor probleme de servici, lucru care se va repeta si la Robert si la Rosie. Copiii nu stiu cum sa-i vorbeasca tatalui, cum sa se deschida si prin urmare-l mint pentru binele lui iar peste toate mai au si de rezolvat probleme lui David care fusese arestat in Mexic.


Doar ca nici Frank nu-i nascut ieri: el simte ca ceva s-a petrecut cu David intrucat era cel mai "problematic" copil, observa raceala dintre fiul lui Amy si tatal sau, descopera ca Robert nu e mare dirijor ci doar un marunt percutionist si ca Rosie il cara cu limuzina si-l cazeaza intr-un apartament de lux pentru a-l impresiona.. dar nu vrea sa accepte ca presiunea pe care a pus-o el in educatia lor e vinovata pentru disconfortul si raceala pe care le provoaca acum copiilor. Convins insa de fericirea lor "relativa" decide sa se intoarca acasa insa infarctul din avion prevesteste furtuna emotionala care urmeaza sa vina iar scena suprarealista in care viseaza constient o masa cu cei 4 copii in care toate banuielile sale sunt confirmate este de o finete remarcabila.. Filmul se incheie intr-o nota destul de trista dar un pic optimista si mie unul cel putin mi-a dat de gandit.


Rolul lui de Niro e insa unul din cele mai frumoasa din ultima vreme si e imbucurator faptul ca a iesit un pic de faza cu comediile stupide pentru a arata un pic de clasa. E genul de actor care nu necesita replici elaborate pentru a-si traduce gandurile.. asta se vede prin expresiile chipului sau. Restul distributiei e la fel de reusita iar cei trei copii sunt excelent jucati de trioul Beckinsale, Barrymore si Rockwell. In special Rockwell intra perfect in rolul unui tip relaxat si nestresat de viata dar caruia prezenta tatalui ii este intotdeauna intimidanta si generatoare de conflicte. Pacat insa ca personajele lor n-au timp sa devina mai "carnoase". Filmul cred ca e extraordinar in redarea acelei idei simple: in viata suntem mai fericiti facand ceea ce ne place sau ceea ce cred parintii ca trebuie facut? De discutat..
Ar mai fi de spus ca Everybody's Fine in regia lui Kirk Jones e un remake dupa mai vechiul Stanno tutti bene al lui Tornatore.

3 comentarii:

  1. si mie mi s-a parut ca R.de Niro a facut cel mai bun rol din ultima vreme. Un film simplu, dramatic, care ne arata ce inseamna sa fi parinte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Il am in calculator de ceva timp si parca am tot ezitat de teama iz-ului melodramatic tipic americanesc care parca nu e compatibil cu fosele mele nazale, dar pentru de Niro si mai ales pentru Rockwell o sa il...miros:P

    RăspundețiȘtergere