miercuri, 25 august 2010

The Double Life of Veronique (1991)

De ce două? Se strică usor...

rating: Colectable

Am hotarat in sfarsit sa servesc niste Kieslowski si inainte de a face pregatirile pentru efectul Trois Couleurs am sondat un pic adancimea de nuanta din Dubla Viata a Veronicai (La double vie de Véronique). Precizez ca genul asta de filme solicita stari speciale si asta explica de ce imi vine atat de greu sa ma pun in fata ecranului kieslowskian. Nu poti indesa un film de acest fel intre doua episoade True Blood sau inainte de a adormi. E sacrilegiu. Pentru ca The Double Life of Veronique e un film cu ritm molcom dar admirabil construit si cu suficiente calitati pentru a ti-l pune in colectia personala. Are tonul acela misterios, fermecat si pe alocuri rau-prevestitor, dar pe care muzica lui Zbigniew Preisner il indulceste suficient de mult pentru a nu-l incadra intr-un thriller ci mai mult intr-o meditatie cinematica asupra sufletului si a destinului.


Filmul se invarte initial in jurul vietii unei Weronika (jucata de senzuala Irene Jacob), nascuta in Polonia si care se muta in Cracovia pentru a-si gasi locul in lume manata de un sentiment ciudat: crede ca mai exista una ca ea. In acelasi timp in Franta traieste o Veronique (jucata de aceeasi Irene Jacob) care e patrunsa de acelasi sentiment inexplicabil. Ai putea crede ca sunt gemene dar nu exista vreo referinta la un grad de rudenie.  E un exemplu de doppelganger. Amandoua sunt pasionate de muzica si canta extraordinar doar ca in vreme ce "dublura" poloneza sacrifica tot pentru visul de a urca pe scena, "dublura" franceza este prea firava si ravasita emotional si renunta la cantat alegand sa predea muzica. Restul filmului se concentreaza pe a doua Veronica si pe incercarile ei de a da un sens sentimentelor sale. Fascinata de un spectacol de papusi in care o printesa moare pentru a renaste sub forma unui fluture Veronique devine interesata de maestrul papusar. Totodata insa, o persoana necunoscuta o atrage intr-un joc enigmatic trimitandu-i mici obiecte pe care desi nu-i apartin le simte foarte familiare.


Filmat in culori suprasaturate care ii dau o nuanta aproape ireala de poveste magica, cu pasaje intime fierbinti si cu muzica aceea 'bantuitoare' a lui Zbigniew - Verso il cielo - Viata dubla a Veronicai nu e o gustare cinematografica obisnuita. Filmul lui Kieslowski mi s-a revelat in intregime abia la final si pentru asta e nevoie de rabdare. Pentru ca desi pe parcurs poate parea confuz si incalcit, fara o naratiune clara, doua fraze in final pur si simplu explica totul. Nu trebuie uitat ca regizorul unui film poate folosi o paleta larga de simboluri iar in cazul lui Kieslowski ele pot insemna mai multe lucruri pentru ca, sincer, nu cred ca lui ii convine o interpretare clara a lucrurilor. El prefera sa lase spectatorului deliciul dezbaterilor de dupa vizionare, actul constient al punerii propriilor intrebari si al gasirii propriilor raspunsuri. Spectacolul tine de mainile papusarului, concluziile le tragi singur. De asta cred ca trebuie vazut minim inca o data.



Ps: multumim d-rei din ozeneu pentru recomandare.

2 comentarii:

  1. Mircea, nu inteleg de ce te-ai oprit in antreul a ceea ce vrea sa insemna acest film. Ai inceput extrem de provocator si dupa nu ne-ai mai oferit nimic. Ba ai mai completat si cu o descriere in mare a filmului, fortata si subiectiva. Poate faci o revizionare si ne dai mai multe idei despre ce anume ai simtit si cum ai trait momentele incarcate de semnificatie ale acestui film.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumim foarte mult de reactie. E incurajator ca primim feedback si la 6 ani departare de la scrierea unei cronici. Dar, totusi, cine e Mircea?

    RăspundețiȘtergere