miercuri, 5 mai 2010

Nowhere Boy (2010)

 rating: Brainwash

Profit de ziua barbatilor de care se tot vorbeste azi ca sa imi exprim satisfactia provocata de aparitia inca unui film bun regizat de o ... femeie. Debutul in lung metraj al regizoarei Sam Taylor Wood poarta numele de Nowhere Boy si relateaza adolescenta zbuciumata a celui ce mai tarziu va ajunge iconicul John Lennon. Asadar inca un film biografic muzical si inca unul bun pe deasupra. Vreau sa atrag atentia ca nu e vorba despre istoria Beatles ci de inceputurile muzicale ale unui tanar de 15 ani, despre frustrarile unui copil fara tata dar cu doua mame si despre gasirea drumului in viata de catre un om caruia toti ii profeteau ca nu va ajunge nicaieri. Scenariul lui Matt Greenhalgh (responsabil pentru Control, un alt biopic misto despre Ian Curtis) e superb construit pe baza cartii biografice scrisa de sora vitrega a lui John, dezvaluind (sau poate imbogatind) trecutul unuia din cei mai mari muzicieni.

John la 15 ani era un pusti arogant, rebel si incapatanat, crescut de matusa sa Mimi dupa ce fusese abandonat de mama sa in urma cu 10 ani. Aceasta insa reapare in peisajul oraselului provincial manifestand tendinte de "recuperare a timpului pierdut". John ajunge astfel prins intre doua femei foarte diferite prin fire si comportament, alergand de la una la alta dupa cum il fericeau sau dezamageau. Cand mama adoptiva (Kristen Scott-Thomas), femeie stoica si plina de pragmatism, il certa pentru neseriozitatea lui tinereasca, John fugea la mama biologica. Cand Julia, femeie frivola si cu chef de distractie acum reconvertita in sotie si casnica, isi dezvaluie trecutul plin de marinari, John fuge inapoi la prima mama. Prin urmare Nowhere Boy e un film destul de emotional si cu multa adancime psihologica in ce priveste modul de conturare a personalitatii tanarului Lennon.


Paralel cu stresul sau emotional ni se dezvaluie si latura artistica a muzicianului. John e un fan Elvis Presley, cu atitudine si stil imprumutate de peste ocean. E un rocknrolla. Chiuleste de la ore, perde vremea cu tovarasii, ademeneste fetele-n boscheti, calatoreste PE autobuz sau fura discuri pe care le asculta cu mama sa biologica, Julia. De la ea invata sa cante la banjo, dar cea care ii cumpara prima chitara este Mimi, cu toata reticenta ei la ideea de a avea un viitor cu asta. Visul sau se contureaza insa: isi va face o trupa de rock and roll. Prima urcare pe scena se intampla la o serbare campeneasca cand alaturi de colegii lui de scoala presteaza sub numele de The Quarrymen. Succesul ii motiveza si treptat apar in scena tanarul McCarthy si apoi George Harisson, ceea ce duce la o imbunatatire stilului si creativitatii trupei.


Filmul lasa sa se inteleaga ca tanarul John a avut o multime de mother issues in copilarie, iar asta e de inteles avand in vedere ca a fost abandonat de una, crescut de alta, apoi prima s-a intors pentru ca sa dispara iar cand tocmai isi rezolvasera conflictele. In plus, absenta unei figuri paterne si o dragoste cel putin suspecta intre John si Julia, pe care filmul o prezinta cam la o distanta de o palma de un mic incest, toate astea sunt usor de responsabilizat pentru un spirit framantat. Pentru mine, ca un neofit in ce priveste muzica Beatles si John Lennon, filmul chiar a atins o coarda a curiozitatii. Asta se datoreaza in mod majoritar "anonimului" Aaron Johnson care construieste un personaj cu adevarat credibil in framanatarea, revolta, slabiciunea sau eliberarea sa prin muzica. Cu adevarat de vazut.
Trailer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu