duminică, 13 septembrie 2009

The Bothersome Man (2006)

rating: Colectable


Am vazut Omul Problema acum cativa ani intr-unul din cinematografele "vechi" din oras, inainte de inaltarea Mall-ului si, deci, in conditii nu dintre cele mai bune. Dar mi-a placut. Ma gandesc daca acum, in zilele de glorie ale multiplex-urilor, ar avea loc in program un film norvegian de factura fantastica, o parabola suprarealista ce atinge subtil modul de viata din statele nordice, un cosmar rece cu insertii de comedie neagra in care parca nu ti-ai dori sa sfarsesti. M-am straduit cateva ore sa-mi amintesc cum se chema filmul (Den brysomme mannen e prea mult pentru memoria mea) si dupa o munca "investigativa" pe wiki si imdb l-am redescoperit. Si revizionat, desigur.



Imaginati-va scena urmatoare: pe peron, in statia de metrou asteapta un tip. I se citeste in ochi tristetea, disperarea, sentimentul de pierdere de sine, ceva nu-i in regula. Priveste dezamagit la cuplul de "indragostiti" din spatele lui care se saruta mecanic si fad, ca doua papusi de silicon. O garnitura de metrou trece pe linia cealalta facandu-i parul sa fluture, trezindu-l si totodata aratandu-i solutia. Simte curentul de aer adus de metroul asteptat, isi aduna curajul si sare. Tipul e Andreas, cetatean al unui oras aseptic, o utopie de sticla si otel ce inspira perfectiune si curatenie, aflat in mijlocul unui desert. Nu stie cum a ajuns acolo, cert e ca de cand s-a dat jos din autobuz, era asteptat cu sofer, casa si slujba de corporatist. Asa ca se lasa dus de val, incearca sa se integreze, isi face treaba ca un automat, socializeaza formal cu colegii, isi gaseste o companioana cu care sa aleaga canapele si sa decoreze apartamentu. Dar simte ca ceva nu-i cum trebuie. Ceva lipseste in lumea in care a fost aruncat. E prea mult artificial si prea putin uman. Viata n-are mai mult gust sau miros decat mancarea, pasarica sau alcoolul, dupa cum ii destainuie un coleg de pahar intristat ca nu se poate imbata oricat ar bea. Descopera pe propria piele ca iubirea si sentimentele profunde sunt lucruri straine de aceasta lume distopica. Totul e doar "interesant", nimic nu e special, frumos, senzational, extraordinar sau nasol. Lucrurile care i se par lui normale nu sunt de gasit iar asta e deprimant. Devine deci un inadaptat si un transgresor, incalcand regulile si cautand o cale de scapare. Si atunci descopera lucrul cel mai groaznic: nu poate muri.


Am oscilat intre a considera destinatia lui Andreas un iad sau un rai. E discutabil, pentru ca daca e Iad, te intrebi de ce restul oamenilor sunt fericiti, sau par asa cel putin. Daca e Rai de ce e dansul nefericit, si tot asa. Poate lipsa copiilor e cea care face distinctia. Sau poate nu e niciunul, poate e Purgatoriul, ori doar o metafora care propune un iad desprins din catalogul Ikea. Filmul lui Jens Lien e intrigant, punandu-te intr-o situatie de confuzie si dorinta de raspunsuri, plus ca e chiar amuzant, scenele de dark comedy fiind perfect interpretate de actorul principal cu nume imposibil - Trond Fausa Aurvaag. Cum se zice pe la noi: merita toti banii!

10 comentarii:

  1. Da, am vazut si eu filmul la Studio, a trebuit sa platesc 4 bilete pentru ca filmul sa ruleze din cauza ca eram doar eu si inca o persoana la film :)
    Din pacate, destinatia nu este nici iad nici rai, este o metafora chiar la viata de zi cu zi din statele europene nordice.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lucian: sunt de acord cu Nuzzu. Totusi, scena finala a filmului chiar cred ca e o metafora vizavi de mutarea din Purgatoriu in Iad.

    Sau "viscolul" arctic o fi vreo metafora la caldura din batranele cinematografe romanesti?
    :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa ma gandeam si eu. Viscolul ala nu prea aduce cu Raiul. Desi poate fi interpretat ca o expulsare a sa inapoi pe pamant.

    RăspundețiȘtergere
  4. Sau poate asa e viata in taramurile scandinave contemporane - ca un iad. Un iad aseptic, programat, plictisitor, din care -mai grav- lipseste orice urma de caldura umana. Omul a fost condamnat la singuratate vesnica.

    RăspundețiȘtergere
  5. Oricare ar fi metafora filmului, "it gives you chills"

    RăspundețiȘtergere
  6. Inseamna ca e un film foarte personal pentru regizor :). Oare se considera un "neadaptat"?

    RăspundețiȘtergere
  7. este o critică subtilă adusă societăţii norvegiene. un melanj între romanul orwellian şi "Truman Show". dar mult mai subtil.

    RăspundețiȘtergere
  8. păi cam aşa îl văd eu. şi cunoscând puţin şi din starea de spirit a nordicului... :)

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu inteleg finalul ca o expulzare a unui element anti-social dintr-o lume care a acceptat acest stil de viata fad, fara bucurii. Daca va amintiti Andreas nu poate vorbi despre visele lui cu prietena sa si nici despre angoase cu seful sau, care ii intorc spatele. Este o lume "perfecta" care nu trebuie analizata, ci doar acceptata.

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.