luni, 19 ianuarie 2026
„Începe să îmi placă mai mult decât să joc"
JASMINA MITRICI DESPRE DEBUTUL ÎN REGIE CU YASMINA REZA
Jasmina Mitrici: Cred că e una dintre cele mai dificile poziții în care m-am plasat vreodată, pentru că la bază sunt actriță, nu regizoare. Chiar dacă mi-am dorit asta mai mult decât actoria. Sunt conștientă că am nenumărate lacune, iar când ești într-o poziție de coordonator - că, practic, un regizor asta e - responsabilitatea se simte mult mai acut. Din punctul ăsta de vedere, da, am fost tentată să joc, pentru că m-ar fi scutit de o doză mare de presiune ce vine la pachet cu terenurile neexplorate. Mi-aș fi dorit să joc și pentru că mă regăsesc în anumite personaje.
Citisem „Zeul Măcelului” prima dată în facultate, apoi am văzut filmul și mi s-a părut în ambele cazuri că îl înțeleg. Relațiile, subiectul, tot ce bolborosește sub aparențe. „Zeul Măcelului” nu a fost chiar prima mea opțiune dar, după un brainstorming alături de colega mea Elena Nistor legat de cine ar putea fi în distribuție, mi-am dat seama că trebuie să fie acest text pentru simplul fapt că aveam distribuția perfectă.
Marele Ecran: Vâzând înainte filmul, nu m-am așteptat la atâtea surprize de la piesă. V-a ieșit foarte antrenant și, bineînțeles, amuzant. Stă bine pe picioare în română chiar dacă personajele sunt franceze. Am simțit și niște adaptări locale, mai mult sau mai puțin subtile. Trece-mă un pic prin proces, cu ce gânduri ai atacat textul?
Tot ce a venit după, mă depășește că sunt greu de întreținut, cu câteva excepții post și ante: Barfly, When Harry met Sally, Interstellar, A promising young woman, Captain Fantastic, seria Years and Years. La seriale trebuie să trag linie mai drastic că nu mai încheiem acest interviu!
vineri, 9 ianuarie 2026
No Other choice
No Other Choice (de Park Chan-wook) a fost filmul preferat al anului trecut pentru cel care scrie sub numele Kinostetic. Acum dezvoltă argumentele pentru această decizie, în prima cronică găzduită pe Marele Ecran. Distribuit de Bad Unicorn, filmul tocmai a intrat în cinematografele noastre.
luni, 22 decembrie 2025
2025 pe Marele Ecran
Ne-am reunit din nou Marele Ecran & prietenii, cum e frumos în aceste zile. N-avem pretenții de top sau best of că, evident, nu am văzut tot. Chiar și așa, putem da mai departe o listă cu ce am rămas din 2025, lista cu cine ni s-a părut obraznic de bun sau și-a făcut treaba cuminte. Bineînțeles, nu toate titlurile sunt din 2025, dar toate au fost văzute anul acesta. Să fie de folos și inspirație!
FELIX
Filmul anului (pentru mine):
Women Wearing Shoulder Pads
Recuperărarile anului:
Felix Petrescu aka Waka_X (Makunouchi Bento) e colaborator și prieten vechi. O privire înapoi în arhive zice că asta ar fi (cel puțin) a zecea compilație de recomandări anuale featuring Felix. Apropo, sâmbăta trecută Makunouchi Bento a scos track nou pe compilația Psihodrom (de ascultat aici).
KINOSTETIC
Nu îmi plac topurile - mai ales când e vorba de artă, dar unele filme mi-au plăcut mai mult ca altele. Acum: orice listă cu recomandări de final de an care se respectă trebuie să înceapă cu: nu am văzut toate filmele pe care voiam să le văd și sigur ar mai fi fost măcar unul care și-ar fi găsit locul aici.
Pentru transparență, vorbesc despre un film din 2024 doar pentru că anul acesta și-a găsit loc la noi în cinema. Mai vorbesc și despre două filme la care am avut oportunități aproape unice de vizionare înainte de lansarea lor mondială.
In no particular order, here we go:
One Battle After Another – Viva la révolution!
Începem fun și safe cu noul film al lui Paul Thomas Anderson. O “chemare la arme” light care pică perfect în climatul politic actual, american și mondial, dar și după o lungă secetă de good blockbusters. Filmul nu este perfect, nu livrează politic ceea ce promite în prima jumătate, dar „revoluția” pe care se bazează PTA este mai degrabă una legată de craft-ul în sine decât de ideologii politice.
E fun time, cu acțiune haotică ce din minutul 0 ține accelerația apăsată în blană până la final - lucru care, evident, este o sabie cu două tăișuri.
Nu are rost să sumarizăm sau să explicăm filmul. Nu are rost să vorbești despre el sau să-l descompui. Dar, de amorul artei, Dracula este o mâncare tradițional românească bună - o shaorma cu de toate și un suc rece lângă. Are tot ce vrei și ce nu vrei. Este îndrăzneț, introspectiv, prea funny și apoi prea boring, prea lung și prea scurt.
It’s a mess, but on fire - a hot mess - cu mult cox și elitism, dar și cu multă caterincă mahalagioasă.
Caught by the Tides (2024)
Cu un stil documentaristic concentrat pe om - și pe toate crizele intrapersonale - în relația lui cu o Chină care se modernizează rapid și agresiv. Orașul și țara sunt mereu un „personaj”. Sunetele de fundal nu sunt doar niște sunete, ci comentarii sociale sau un dialog al țării cu crizele personajului.
Ele modelează socialul, influențează relațiile interumane și arată capacitatea omului de a se adapta la impunerea modernității. Personajul principal, narativ, caută pe cineva, dar de fapt caută ceva din trecutul Chinei - identitate, memorie și timp. Practic, este o introspecție națională.
Probabil filmul meu preferat din 2025. N-am avut de ales, fiind bine înrădăcinat într-un discurs critic asupra capitalismului, pe un ton intenționat cheesy și goofy. Filmul explorează cum normele noastre morale și compasul după care ne ghidăm sunt date peste cap și cum deciziile radicale (mai pe șleau, crimele) pe care ajungem să le luăm într-un astfel de sistem nu mai par nebunești, ci justificabile - ca o extensie naturală a evenimentelor.
Este clar cel mai important film al anului. Arată o realitate gravă și cumva mai puțin cunoscută: operațiunile de salvare și presiunea psihologică și emoțională la care chiar și cei mai pregătiți membri ai Crucii Roșii sunt supuși zilnic.
Recreează evenimente reale folosindu-se de înregistrările audio salvate de Crucea Roșie ale lui Hind - o fetiță palestiniană de 6 ani, blocată într-o mașină aflată sub asediul armatei israeliene. Un film greu de urmărit, dar care îți dă un wake-up call despre realitatea paralelă cu a noastră pe care unii oameni o trăiesc.
Kinostetic scrie efervescent și undercover aici. S-ar putea să îl mai găsiți la anul și pe Marele Ecran.
ANDREEA
Sirat, Parthenope, Triton, Nouvelle Vague, Afternoons of Solitude, The Blue Trail, The Boy and The Heron, Interior zero, Drowning Dry (Surori), Il tiempo che ci vuole (Atât cât trebuie), La Chimera, Red Boogie, Life of a Shock Force Worker, Sulla terra leggeri (Imponderabili). Sunt filme pe care le-am văzut în 2025 și care, din motive tare diferite, mi-au plăcut mult.
Andreea Medinschi a verificat recent numărul de bilete la cinematografele din Timișoara în ultimii trei ani și a ajuns pe la 500, cu tot cu invitații. Rezultă o medie incredibilă de un film la aproape două zile (bine, i s-a expandat mult lista în timpul festivalurilor). Probabil a văzut cele mai multe filme dintre noi, sigur la cinema. E motivul pentru care am și rugat-o să contribuie. Bine, și pentru că Studio e și pentru ea a doua casă.
RICHIE
LUCIAN
The Mastermind, un nou mic film mare de la Kelly Reichardt sau "jaful secolului" în stil naturalist
Sirat, pentru boxele alea uriașe, pentru Sergi Lopez dar și pentru colegii lui, actori neprofesioniști și, evident, pentru deșertăciunea umană
Kontinental '25 (de Radu Jude, cu care am discutat aici), pentru satiră din aia bună, care pică greu (no, îi a la Cluj). Din filmele românești de ficțiune ale anului, rețin și Dinți de lapte (de Mihai Mincan, interviu aici) care dezvăluie, prin ochi de copil, monstrul din comunism (important acum, mai ales că monstrul am fost și noi)
Afternoons of Solitude, pentru că nu-ți poți desprinde ochii de la carnagiu, deși ai avea zece motive pe minut
Loveable, pentru Helga Guren și miile de emoții pe care le evocă doar cu chipul ei (și pentru una din cele mai uplifting disco-periri ale anului de pe coloana sonoră), probabil la egalitate cu Sorry, Baby / Eva Victor
Under the Vulcano (2024), văzut în competiție la Ceau, Cinema! și a (e)rupt
Un simple accident, dacă nu pentru curajul lui Panahi de a filma din nou clandestin, cu riscul închisorii pentru el și ceilalți implicați, atunci măcar pentru cât de inventiv folosește umorul într-un context politic atroce
Die My Love, pentru jocul feroce al lui Jennifer Lawrence
The Smashing Machine - iată un film american despre sporturi de contact, care n-are nimic din - să zicem- Rocky, în schimb are multă "tandrețe de fan", cum observa Victor Morozov
Weapons și Bring her Back, pentru că-s abordări proaspete din zona horror
My Dear Theo, pentru altă față a războiului de lângă noi: o mamă în linia întâi
A want in her, pentru cea mai sfâșietoare/ memorabilă experiență de la Astra Film 2025, care te bagă în vertijul alcoolismului prin ochii relației mamă-fiică și pe ruinele unei familii
Riefenstahl, pentru reamintirea brutală că "Never again" e pentru unii un slogan provizoriu și asta doar pentru că istoria n-a ținut (deocamdată) cu ei.
Despre preferințele noastre în materie de documentar vorbește mai bine selecția din programul derulat în 2025 la Studio, cu premiere de la Mrs. Buică la Pocalul sau Triton. Cu această ocazie, ne-am îndeplinit visul de a o invita pe Dana Bunescu la Timișoara, un adevărat cadou. Altă întâlnire care a produs ecouri la Timișoara: invitația legendarului Karpo Godina la Ceau, Cineclub și, evident, descoperirea filmelor sale, de la scurte avangardiste filmate în zonă, la clasicul Red Boogie.
Seriale: The Rehearsal (sezonul 2) - cea mai revoluționară chestie de la TV sau un non-sens grandios, asta ține cred de cât de tare îl antipatizezi pe geniul comic Nathan Fielder.
The Chair Company - David Lynch se întâlnește cu Larry David
The Studio le-a ieșit lui Seth Rogen & Evan Goldberg. Hollywood-ul face mișto de el însuși, fiind când cringe, când super-amuzant. Plus Zoe Kravitz.
Hype-nehype, Pluribus, măcar pentru plăcerea de a o vedea pe Rhea Seehorn și noul truc al creatorului Vince Gilligan: părăsește universul Breaking Bad, fără să iasă din Albuquerque.
Aș nota și câteva cărți citite anul ăsta: Andrei Gorzo (Ce am învățat de la Graham Greene), Werner Herzog (The future of Truth și jumătate din Every man for Himself and God against all), A fost ca-n filme (Liviu Tofan & Stejărel Olaru), autobiografia lui Al Pacino (Sonny Boy) și Andrei Ujică despre Andrei Ujică în volumul Meridian. Țin să menționez și A muri pentru o idee de Costică Brădățan (reeditată de Spandugino) care, chiar dacă ai zice că n-are treabă cu filmul, vorbește despre viața plină de primejdii a filosofilor folosind tehnici și metode de lucru din cinema (de exemplu, arta montajului), ca să nu mai vorbim de cinefilia și erudiția autorului dovedită în zeci de eseuri despre cinema. (Lucian Mircu)
În final, un ultim cuvânt /avertisment din partea sponsorilor:
sâmbătă, 20 decembrie 2025
Top Binga 2025
A sosit topul tradițional și extravagant primit de la cititori, un mic cabinet al curiozităților care își deschide festiv-intempestiv sertarele înainte de Crăciun, eliberând tot felul de spirite:
