Marele Ecran: Cu ce rămânem după 2023

joi, 4 ianuarie 2024

Cu ce rămânem după 2023

PRIMUL VAL DE RĂSPUNSURI

Exact în urmă cu un an am început aici o serie de interviuri cu peste douăzeci de oameni reprezentativi din sfera culturală locală, de la graficieni la manageri culturali. Am promis că revin la final să vedem ce profeții și idei s-au adeverit, ce surprize au apărut și, în general, cu ce am rămas după anul de Capitală Europeană a Culturii. Luminile abia s-au stins, neoanele sunt călduțe încă, poate e devreme să avem o imagine clară. Dar trebuie să începem undeva să închidem paranteza deschisă la începutul lui 2023. Așadar, iată prima serie de oameni care s-au trezit la început de an puși față în față cu declarațiile lor vechi dar și cu impresii noi, la cald. Va urma.

ANABELLA COSTACHE

Marele Ecran: "E drept că trebuie să încercăm să scoatem ce e mai bun din oportunitatea asta, dar, înainte de toate, organizațiilor culturale și artiștilor ar fi trebuit să li dea șansa să evolueze în mod organic, (...) tocmai pentru că pătura asta independentă de activiști și de creativi e atât de fragilă și pentru că nu avem exercițiul lucrului împreună, în echipă, al solidarității, al identității comune, al sentimentului de apartenență la ceva care ne unește." Cum vezi spusele tale un an mai târziu? Am învățat să construim împreună?

Anabella Costache: Mi-e destul de greu să trag concluzii. Nu toată lumea a terminat deconturile și oamenii epuizați abia acum încep să se resimtă. Așa la cald, cred că Timișoara 2023, în 2023, a fost o surpriză plăcută pentru multă lume. Ne-a făcut să ne simțim mândri și parte dintr-o comunitate pe mai toți cei care locuim în Timișoara. Am avut posibilitatea să facem lucrurile altfel, să încercăm produse culturale noi, colaborări mai inedite. Ne-a forțat să mergem și către cei care nu vin singuri la evenimentele culturale din centrul orașului și, sper eu, să ne dorim să continuăm munca și în direcția asta.

Am reușit să lucrăm mai mult împreună și asta mă bucură. De învățat, s-a învățat mult, asta e clar. Mi-e ciudă, însă, că s-a lucrat haotic, că n-am avut timp să sistematizăm și asimilăm așezat ce am învățat nou. Iar acum suntem istoviți și mulți dintre noi deja a trebuit să trecem la proiecte noi. Cred în continuare că avem nevoie de obiective comune și de direcții clare, iar aici Centrul de Proiecte va avea în continuare o misiune importantă. S-au dat deja niște direcții sănătoase prin apelurile de finanțare, prin felul în care s-a lucrat, dar e nevoie de consecvență și de continuitate. Cred că e un moment bun să ne gândim ce a mers cel mai bine, ce merită continuat și dezvoltat, și poate să ne luăm de-acum încolo timpul să investim mai structurat și în operatorii culturali.

M. E.: Ce provocări vezi începând de anul ăsta? Am câștigat public nou? Cu ce rămânem?

A. C.: Am primit des întrebarea „Și mai țineți deschis și după 2023?” sau afirmația apăsată, ușor ironică, „Să vedem ce-o să mai fie de la anul”. Bineînțeles, din partea beneficiarilor, a publicului. Eu cred că Timișoara a arătat că are public. Un public mult mai numeros și curios decât cel cu care eram obișnuiți. Dar e un public care nu se lasă ușor, pe care trebuie să învățăm să-l cunoaștem mai bine și pe care va trebui să ne străduim să-l provocăm constant. Iar asta e greu, costisitor, necesită timp, perseverență și loc în agenda publică. Numai că vin alegerile. Eu sper din tot sufletul că entuziasmul ăsta pe care l-am urnit cu atâta efort să nu se risipească pe scandal electoral. Să ne păstrăm un pic din energia pozitivă, din încrederea pe care am dobândit-o în lunile astea pentru a continua ce am început. Asta e cel mai important.

La evenimentul de închidere am auzit de la mai mulți dintre oamenii cu care am lucrat anul ăsta, artiști și educatori, că le-am oferit speranță. Speranță că se poate. De câte ori auzim în România cuvântul ăsta? Cel mai trist ar fi să irosim speranța asta. Și o mai spun încă o dată, cu riscul de a părea naivă: nu fondurile ne lipsesc cel mai tare, ci viziunea, obiectivele clare și țintite către binele comun. Și aici mă refer la întreaga țară.

Anabella Costache este manager de proiecte educaționale și culturale, cu experiență în instituții publice și ONG-uri din Spania, Franța și România. Am vorbit prima dată despre scena culturală din Timișoara, aici.

ALEXANDRU HIGYED

Marele Ecran: A adus 2023 cultura mai aproape de oameni, asa cum sperai? Ai formulat așa speranța: - "să nu se lase cortina între public și artiști după ce se termină toată treaba asta". Cum vezi acele așteptări un an mai târziu? Cu ce rămânem, cu ce rămâi?

Alexandru Higyed: A fost un an plin, plin. Am impresia că am ieșit puțin ruginit după toate astea. Regret cumva că nu am apucat să fiu peste tot (deși cred că oricum era imposibil). Au fost, cum se spune, de toate pentru toți. Am avut și ocazia să ajut la construirea multor proiecte foarte mișto: Festivalul de film și cultură Balcanică Taifas, expoziția Victor Brauner, Bienala ArtEncounters, expoziția Brâncuși, Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran, expoziția Individual Compus, 50% mai aproape de un final memorabil (proiect personal realizat în urma unei burse de creație – Energie! - oferită de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara), am terminat un manuscris pentru un viitor volum de poezie.

Mă bucur să văd că am reușit să infiltrez într-o oarecare măsură micul meu proiect literar, Comuna 30, în tot amalgamul ăsta de cultură. În privința asta, am reușit să îmi fac ce îmi propusesem de când am început. Am avut câte o lectură publică în fiecare lună. E un proiect pe care îl văd crescând și la anul. Mai ales că observ că se dezvoltă încet, încet un public pentru poezie în Timișoara. Și cred că lipsea asta. Încep să nu mai țin pasul cu numărul de tineri scriitori emergenți care trec pe la noi prin comună. Nu se poate decât mai bine de aici încolo. Mai ales că avem două festivaluri de poezie acum: Festivalul Internațional de Poezie Ion Monoran (pe care am avut onoarea de al coordona anul acesta), și Reverse Poetry; și tineri poeți care să crească.

Vorbeam cu un amic nu de mult și spuneam că nu prea ai cum să ajungi la un eveniment, dacă nu l-ai organizat tu. Ei, am învățat multe. Cum să mă organizez mai bine, cum să spun „nu” (cred că cel mai greu lucru de până acum), cum să prioritizez lucrurile în așa fel încât să îmi fie (și) mie bine, cum să îmbin „utilul cu plăcutul”, cum s-ar spune.

Ziceam că voi hiberna anul care vine, dar cred că 2023 ne-a dat tuturor un avânt de care nu știu dacă o să scăpăm curând. Alex cel sceptic de la început de an s-a cam pierdut, sincer. Am încredere că acea cortină de care ziceam n-are cum să se lase. Da, probabil că va fi puțin mai aerisit, dar nu cred că se pune problema să se piardă publicul. Am fost sufocați de evenimente anul ăsta, adevărat, dar nu pot spune că a fost neapărat un lucru rău.

Alexandru Higyed e poet, librar (la Două Bufnițe), editor și traducător. Am vorbit în 2023 așa.

Andreea Medinschi (dreapta), cu echipa de la cinema Victoria

ANDREEA MEDINSCHI

Marele Ecran: Spuneai la începutul lui 2023 că Timișoara nu este un oraș cultural. Cum e? Se menține diagnoza?

Andreea Medinschi: Anul acesta mi-a demonstrat (parțial) contrariul. Totuși... e ca și cum ai face o baie lungă, cu uleiuri, săruri și bulbuci, în urma căreia starea de bine îți pătrunde în toți porii. După ce ieși din vană, starea aceea fresh se menține o vreme... mai apoi e necesar însă... măcar un duș J. Pentru ca Timișoara să devină organic orașul care a început să fie anul acesta, e nevoie ca entuziasmul și coerența programelor să se mențină nu doar printre consumatorii tradiționali de cultură, în instituțiile în care cultura e obiectul muncii, ci să ajungă în continuare și... pe după blocuri. Că s-a câștigat public nou – e incontestabil. Au fost atâtea evenimente și de atâtea feluri că doar dacă nu ai vrut nu ai putut să găsești ceva care să ți se potrivească. Iar cine spune că în 2023, în Timișoara nu s-a întâmplat nimic, e ori răuvoitor, ori cu siguranță că a viețuit într-o realitate paralelă.

M.E: Între "La vita e bella" și "The End of Days" cu ce rămânem?

A.M. Rămânem cu inocența și umorul din Fallen Leaves, cu puterea de a visa din White Plastic Sky, cu adevărul incomod pe care ai curajul să îl privești în ochi din Sur L’Andamant, cu ironia din Carbon, cu frământări ca în Tar, cu povești care te răscolesc ca Chleb i Sol. Și uite așa îți răspund parțial și la următoarea întrebare.

M.E: Cu ce ai rămas tu? Alea 3-4-5 evenimente pentru care merita să faci drumul în Timișoara, fie că stăteai în Giroc sau Sibiu...

A.M. Pentru mine întrebarea ar trebui pusă cumva... invers: Dacă au existat evenimente la care a meritat să renunț și să fac drumul către Giroc, acolo unde locuiesc. J Mărturisesc că anul acesta m-am răsfățat cultural cum nu am mai făcut-o vreodată. Mi-e greu să fac un top, dar... mi-au rămas cele câteva zeci de filme excelente pe care le-am văzut la cinema Victoria (cinematograful ăsta e una dintre marile mele bucurii), programul impecabil pe care l-a avut Filarmonica Banatul tot anul acesta (și aici nu intră doar concertele-vedetă dirijate de Cristian Măcelaru sau Gabriel Bebeșelea, ci și niște întâlniri muzicale absolut neașteptate cum ar fi cele cu pianistul Daniel Ciobanu), niște spectacole de teatru pe care o să le țin minte multă vreme de acum înainte (La Gioia cu Pippo del Bono sau Păsările lui Kokan Mladenovic, de la Teatrul Maghiar), minunea (și nu exagerez) pe care a reușit să o facă Sorina Jecza în Cazarma U, evenimentele puse la punct de cei de la Asociația Prin Banat, întâmplările prietenilor de la Auăleu și, evident, programul pe care l-am pus pe picioare împreună cu colega mea Dana Stancovici, la DJC Timiș: proiectul Amintiri necesare, un demers care i-a adus în fața publicului pe acei artiști plecați dintre noi, dar fără de care urbea noastră nu ar fi arătat la fel.

Andreea Medinschi a fost jurnalist cultural mai bine de 17 ani. Din 2016 este consilier pe comunicare la Casa Artelor (Direcția Județeană pentru Cultură Timiș). Am mai vorbit despre 2023 și aici

BOGDAN RACZ

Marele Ecran: În 2023 ai fost "Everything Everywhere All at Once". Ca inginer de sunet știu că ai avut mult de lucru. Ce te-a bucurat, ce te-a surprins plăcut?

Bogdan Racz: M-a bucurat mobilizarea de ultim moment pentru o mulțime de evenimente. M-a surprins plăcut faptul ca oamenii (cu mici excepții) au fost deschiși si dispuși sa ajute “pro bono” pentru buna desfășurare a unui eveniment. “A friend in need is a friend indeed”. Timișoara e plină de prieteni.

M.E: Rămânem deci cu o comunitate mai unită, așa cum ai sperat?

B.R.: Din perspectiva mea, răspunsul e clar: DA.

M.E: Cu ce ai fi vrut să rămânem și n-a fost să fie?

B.R.: Partea de infrastructura culturală e încă deficitară.

M.E: Trei-patru evenimente pentru care ai fi venit și dacă nu lucrai la ele?

B.R. "Dschiderea" si "închiderea", cu siguranță. Evenimente super faine!

Bogdan Racz este inginer de sunet, care mai și cântă uneori. Pasionat de activism civic. Declarația inițială despre cum va fi 2023 e aici.

CARINA DUMITRU & RADU RACZ

Marele Ecran: Cu ce rămânem? Cu ce ati rămas voi, ca oameni care și consumă cultură? A fost sau n-a fost un oraș în care să ai ce face într-o zi de luni, așa cum ați sperat?

Carina & Radu: Am zice ca da, a fost. Pe fast forward, dar a fost. Highlight-urile: deschiderea capitalei, închiderea, expoziția “Brâncuși” au atras mulți oameni, au fost promovate bine și organizate de profesioniști. Din păcate, nu putem spune același lucru despre toate evenimentele. Simțim că marea majoritate dintre ele au fost făcute mai mult pentru o categorie mică de oameni care deja erau înclinați spre cultură și înainte, fără deschidere către publicul larg.

Carina Dumitru și Radu Racz sunt membrii trupei Phaser. Au vorbit tot pe o singură voce și în 2023.

GAVRIL POP

Marele Ecran: Spuneai anul trecut: "Ceva o să rămână, cum o să se arate ceva-ul ăsta, om vedea. Poate nu voi rămâne eu aici." E mai clar cu ce rămânem? Tu rămâi?

Gavril Pop: Dacă e să mă gândesc la chestii concrete, nu știu nici acum. Rămânem cu mai multă experiență și conexiuni mult mai strânse. Mă mai întreabă lumea, acum, la sfârșit și tot o țin pe asta că sunt mult mai curios de perioada ce vine, să vedem în ce formă or să continue legăturile astea. Am o rezervă senină și cu toate astea am rămas. Mai stau un an sigur (în Timișoara), așa cu pauze; nu numai eu, dar cred că noi toți avem nevoie de un refresh. Să-i vedem și pe alții, să avem și alte experiențe.

M.E.: Ai citat dintr-un film: "I have absolutely no idea what we're doing here. Or what I'm doing here, or what this place is about, but I am determined to enjoy myself. And I'm very intrigued, and, oh my, this soup's delicious, isn't it?" A fost delicioasă supa? Avem o idee mai clară acum despre ce facem aici?

G.P. Delicious at times, maybe too much at other times. Cred că am o idee mai clară despre cum am putea face ceva aici. Perioada asta o văd ca pe o mega-excepție și e natural să nu ne mai așteptăm să vedem prea curând ceva la o anvergură asemănătoare. Ceva s-a schimbat, nu pot să-ți spun foarte clar ce, mă mână doar o mare curiozitate.

Gavril Pop a început 2023 ca rezident la Balamuc și a încheiat anul ca membru al colectivului de artiști. Am vorbit prima oară aici.

JASMINA MITRICI

Marele Ecran: Deplângeai acum un an lipsa de colaborare. După 2023 am câștigat pe partea asta? Sau suntem la fel de... deficitari?

Jasmina Mitrici: E o vorbă faină, la noi, la români: "Nu aduce anul ce aduce ceasul". Cam așa stau lucrurile. Am văzut pe parcursul anului niște exerciții de colaborare, inclusiv cu entități din afara orașului, ceea ce e mai mult decât binevenit. Însă efectele acestui an cred că nu se văd acum, la final de 2023. Acum cel mult rememorăm și facem bilanțuri. Nu știu dacă oamenii vor fi mai deschiși înspre munca în echipe mai diverse, sau, mai bine zis, în ce măsură. Dar e destul de clar că s-a petrecut ceva în noi toți în acest an multi-culti. Sper să rămânem pe o curbă ascendentă.

M. E.: Sperai într-o evoluție, totuși n-aveai prea multe așteptări

J.M: Și bine am făcut. Altfel riscam să fiu dezamagită fără măcar să dau o șansă. Gurile rele vor continua să spună ce știu ele mai bine, însă o evoluție clar a existat. O spun cu toată sinceritatea. Au avut loc întâlniri care, în alt context, poate nu ar fi existat, s-a clădit peste ceea ce deja exista în Timișoara, ne-au vizitat și, după caz, au aflat de existența noastră, oameni din exterior și am petrecut și mai mult timp împreună cu cei din domeniul nostru sau alte ramuri ale artelor. Dacă nimic altceva, măcar ne-am strâns relațiile și rândurile mai mult. Că doar tot NOI rămânem și după. Personal am rămas cu 97 de reprezentații de "Grand Hostel Timișoara" la teatrul Auăleu, o colaborare așa cum tot strigam la cer că vreau, la Teatrul Basca prin "Zambara Kabarett", deplasări, încă un premiu UNITER (deși nu îmi aparține decat vreo 0,5 din el), oportunitatea să scriu pentru Liternet și festivaluri, ediția aniversară Ceau, Cinema! și multe evenimente la care am alergat ca o bezmetică să prind și eu ceva. Să ne bucurăm, zic. Nu a fost un eșec. Nici nu avea cum.

Jasmina Mitrici este actriță. A răspuns pe larg la 2-3 întrebări despre 2023, aici.

Interviuri consemnate de Lucian Mircu