Marele Ecran: Cu ce rămânem după 2023 (II)

marți, 9 ianuarie 2024

Cu ce rămânem după 2023 (II)

VALUL DOI DE RĂSPUNSURI

Cercul se închide. Consemnăm încă o serie de răspunsuri din partea oamenilor care în 2023 și-au declarat în fața Marelui Ecran previziunile, temerile sau așteptările. Desigur, nimeni nu vine cu concluzii definitive. Toți știm că lucrurile mai au nevoie de timp pentru a se așeza, pentru a se decanta. Cum spune Florin Unguraș, "unii parametrii concreți vor putea fi cuantificați exact după un an". Până atunci, servim câteva impresii la cald.

apus de soare cu auroră boreală, Timișoara, ianuarie 2024

GORAN MRAKIĆ

Marele Ecran: Am revăzut ce spuneai anul trecut: "Sper ca după 2023 să se diversifice oferta culturală, să apară cât mai multe proiecte independente și originale, să se înființeze la Timișoara o editură mare, cu acoperire națională și internațională, să reapară anticariatele, să se redeschidă unele cinematografe și centre culturale, să se aloce mai multe fonduri pentru cultură, etc." E clar că unele s-au împlinit, altele nu. Cu ce rămânem, cu ce rămâi tu?

Goran Mrakić: Nu am fost implicat, în afară de câteva evenimente la care am fost invitat, în ceea ce a însemnat Anul cultural 2023. Înțeleg că a fost o chestie importantă pentru Timișoara, pentru instituțiile culturale, pentru oamenii implicați în cultură, pentru artiști, dar viziunea mea despre cultură este ușor diferită, așa că nu-mi pot permite să comentez despre ce și cum au făcut alții, mai ales că n-am apucat să asist nici la 10 % din evenimente.

Goran Mrakić este un scriitor timișorean de naționalitate sârbă. Mai întâi, am vorbit despre 2023 aici.

evenimentul preferat de Lucian Barbu, la Balamuc (colectiv de artiști)

LUCIAN BARBU

Marele Ecran: Am promis că revin, pentru a revedea în oglinda cele spuse la începutul lui 2023. Așadar, cum vezi orașul în urma rezidenței de un an aici?

Lucian Barbu: Mai mult ca sigur am ajuns să îl cunosc mai bine. Încă nu am pătruns prin toate colțurile cartierelor periferice, dar sper că vor exista ocazii care să mă poarte și pe acolo. Mai mult decât clădiri, semafoare și parcuri, am ajuns să pun și oameni pe hartă, pe care i-am cunoscut (sau i-am cunoscut mai bine) anul acesta.

M.E.: Ce te-a surprins plăcut? Ce s-a confirmat?

L.B.: S-a confirmat atmosfera de la Balamuc, unde am petrecut toată primăvara-vara desenând, gătind, mâncând și interacționând cu vizitatorii (fie participanți la evenimentele deschise publicului din cadrul rezidenței, fie prieteni vechi de-ai Balamucului care au trecut în vizită la un bol de supă și o bârfă). S-a confirmat și așteptarea că o să îmi placă orașul. Surprinzătoare a fost viteza cu care am fost integrat în comunitatea de aici, căldura oamenilor, planurile și proiectele care au răsărit din interacțiuni. Nu mă așteptam nici să fiu inclus permanent în Balamuc. La cât mai multe supe împreună!

M.E.: Cu ce rămânem după 2023? Cu ce rămâi tu, personal?

L.B.: Pot răspunde mai sigur la nivel personal. Simt că rămân cu multe întrebări, multe liste, cu un loc la Balamuc și cu recunoștință pentru toate persoanele cu care am avut ocazia să vorbesc / colaborez / lucrez. Mai rămân și cu un domiciliu nou și cu un teanc de cutii pe care trebuie să le transport cumva de la Cluj aici. Mai general, cred că rămânem unii cu ceilalți.

M.E.: Care ar fi cele 3-5 evenimente pentru care ar fi meritat să vii de la Cluj (sau din alte părți) dacă nu locuiai în Timișoara?

L.B.: Știu că ediția de anul ăsta de Sit+Read m-ar fi adus în oraș categoric. După mulți ani de fomo și un an în care am participat de la distanță, am avut ocazia să particip fizic în 2023 la târg. CozZzmonautica, dar și CultureQuest, organizate de Indecis m-ar fi făcut iar să cumpăr niște bilete de tren Cluj-Timișoara. O urmăresc religios pe Sorinei Vazelina pe Instagram și aș fi făcut tot posibilul să ajung la lansarea ei de hartă cu atelierele meșteșugarilor din oraș, dar și să îi fiu martor la proiectul din cadrul Bienalei ArtEncounters. Proiectele organizate de Simultan iar m-ar fi scos din Cluj. În materie de expoziții, pentru Performing 89 și Chronic Desire aș fi străbătut kilometri. Evenimente la care nu am ajuns, dar la care aș fi vrut să merg: Zona & și ieșirea cu pluta pe Mureș, Escape From Timișoara, a lui Vlad Cadar.

Lucian Barbu este artist full time - o cincime Balamuc, o pătrime After Hours Work Club, o noime ArtiViStory și o jumătate din LuciAna. Declarația din 2023, aici.

OTILIA GHIȚESCU

Marele Ecran: Spuneai la începutul anului că nu știm să fim o comunitate. S-a avansat sau nu în sensul asta?

Otilia Ghițescu: Eu cred că da. Gândește-te că au fost, nu știu, vreo 3.000 de voluntari de toate vârstele. Am regăsit printre ei oameni la care nu mă așteptam, pentru că nu mi-aș fi imaginat că i-ar putea interesa o astfel de activitate. I-am și întrebat pe unii de ce s-au „băgat” voluntari și mi-au zis că au simțit că e nevoie de ei. Na, pentru mine asta înseamnă că, undeva, cel puțin la unii, s-a declanșat ceva care i-a făcut să vrea să facă parte din povestea asta. Și cred că e mare lucru.

Sunt și oameni care au lucrat pe mai multe proiecte, în echipe diferite. Și-au pus cap la cap abilitățile și cunoștințele, pentru a lăsa în urmă ceva bun, ceva de calitate. De cele mai multe ori a ieșit. Ceea ce, cred eu, e un pas înainte. Cred că ăsta e și marele câștig al anului. Sau unul dintre ele. Sper să construim mai departe.

M.E.: Vezi curcubeul ala de la capatul anului cultural, curcubeul de care vorbeam acum un an?

O.G.: Da, chiar l-am văzut, în ciuda celor care spun că nu s-a întâmplat nimic în oraș. Doar că, știi, în timp ce plouă, nu prea știi, sau știi de puține ori, că la final va apărea curcubeul. Uneori te ajută lumina. Adu-ți aminte că, la finalul interviului de acum un an, am ieșit cu tine în stradă să caut curcubeul, fiindcă văzusem pe geam cum s-a schimbat lumina.

Așa și cu anul ăsta, nu-mi era foarte clar când, unde și, la un moment dat, chiar dacă o să apară curcubeul ăsta. Fiindcă la un moment dat, trebuie să recunosc, nu-mi părea prea fain. Dar l-am găsit. Pentru mine, curcubeul ăsta au fost întâmplările culturale la care nu mă așteptam să aibă loc sau nu mă așteptam să-mi placă. Și nici n-am văzut tot ce s-a petrecut, că nu am avut timp, așa cum n-au avut mulți. Dar mare parte din ce am văzut mi-a plăcut.

Și, dacă tot ai zis de curcubeu, astă-vară, în ultima zi în care se juca „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în Piața Libertății, era duminică, stătuseam toată după-masa cu ochii în aplicațiile meteo, să vedem când vine furtuna, că se anunțase ceva. Se tot apropia ora de start, a început să plouă un pic, s-a decalat, era așa, nici-nici. Doi stropi, niște soare… Și, la un moment dat, așa, din spatele Bibliotecii Județene, a apărut un uriaș curcubeu dublu. Pentru mine a fost semnul că e bine ce facem. Și-a fost, fiindcă, deși s-a mai pornit o repriză de ploaie, s-a oprit la timp cât Făt-Frumos să-și ducă la capăt călătoria.

M.E.: Deci s-au întâmplat și lucrurile bune la care sperai…

O.G.: Sigur că s-au întâmplat. Am văzut „Măiastra” lui Brâncuși, că nu apucasem la Tate și m-am tot minunat din ce timp și spațiu vine, am văzut expoziția Brauner, care pentru mine a fost spectaculoasă, am făcut un interviu cu Pascal Bruckner, care m-a făcut să râd, ca să-mi treacă stresul, am prins bilet la Malkovich la spectacolul ăla de „la matineu”, fix în ultimul rând, de-am zis că o să murim lichefiați de cald… Am trăit la maximum „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, am fost, puțin, și ghid-spiriduș la o expoziție de artă naivă în Palatul Ștefania care m-a făcut să întâlnesc și să povestesc cu oameni despre copilărie și vremuri, am văzut de alte câteva ori „Grand Hostel”, la Auăleu…

Am fost și la Cargo X, cu Rimini Protocol, am fost și la Cazarma U, și la garnizoană, în Libertății… Și la filarmonică am fost, și la film, și la festivalul La Pas… și la MV am fost… Tot pe drumuri am fost în 2023 și sigur am uitat destule. Și nu fiindcă nu au fost faine, ci pentru că, sincer, nu am făcut încă ordine la mine în cap după anul ăsta. Nu complet. Și o să mai dureze un pic. (sublinierea Otiliei, n.n.)

Că ziceai de lucruri bune, uite, s-a deschis Cinema Timiș și, pe final de an, am văzut acolo „De ce mă cheamă Nora, dacă cerul meu e senin” și „Pe aripile vântului”, la primul cu sala plină-plină, la al doilea, aproape plină. Păi ce zice asta despre noi?

M.E.: Cu ce mai rămânem? Care-s provocările ce urmează?

O.G.: Am avut multe, chiar dacă n-am avut, știu eu, concerte de-alea cu zeci de mii de spectatori. Nu întreb iar unde le-am ține, că știm răspunsul. Dar, uite, am văzut-o pe Roisin Murphy acasă, la Timișoara, chiar dacă pentru Bjork a trebuit să merg la Praga (râd). Lăsând gluma la o parte, am avut multe și, așa cum am scris de-a dreptul obsesiv în newsletter-ul de la TM2023, aproape în fiecare săptămână: “numai dacă n-ai ieșit din casă n-ai găsit ceva care, dacă nu să-ți placă, măcar să te facă curios”. Și cred că ăsta ar fi primul semn bun: obișnuința de a ieși din casă și de a căuta un lucru care să-ți placă.

Am uitat să zic mai sus, avem de anul ăsta Muzeul Apei, în Calea Urseni. A avut 20.000 vizitatori în șase luni, deși e la marginea geografiei și, dacă n-ai mașină sau nu biciclești, n-ai cum ajunge acolo cu transportul public. Păi oamenii au mers până acolo, fiindcă au fost curioși. Minunat că se întâmplă asta și bravo echipei care a făcut lucrurile să se întâmple.

Cu ce rămânem om vedea. Sper ca oamenii care au făcut lucruri faine în 2023, cât mai mulți dintre ei, să vrea să meargă mai departe. Să-și găsească motivația și inspirația de a crea întâmplări care să meargă la sufletul oamenilor. Sper ca autoritățile să fi înțeles, după 2023, atât ce lipsește orașului pentru a putea organiza mega-evenimente pe care publicul și le dorește, cât și că, dincolo de festivaluri și concerte cu artiști ultra-cunoscuți, e nevoie de un strat de cultură, să-i spunem mai puțin glamour, dar consistent și constant. Și, dacă au înțeles, să și facă ceva concret, că de promisiuni e plin podul, vorba aia.

Provocarea va fi, absolut, restrângerea resurselor financiare. Fiindcă un an ca 2023 n-o să mai prindem. Dar chiar sunt curioasă ce va urma, mai ales că 2024 e și an electoral.

Otilia Ghițescu: jurnalist (RFI România), călător și cititor. Primul curcubeu pe 2023 s-a văzut aici.

Florin Unguraș (foto pe film de Cristian Gordan)

FLORIN UNGURAȘ

Marele Ecran: Spuneai că evaluarea autentică după eveniment e mult mai importantă, chiar dacă nu o faci perfect, a ceea ce rămâne celor din comunitate. "Măcar ăștia cu cultura să ne evaluăm onest, nu ca politicienii. Să nu ai o butaforie doar pentru că trebuie să chelutuiești niște bani. Ăsta ar fi cel mai mare eșec".

Florin Unguraș: Rămân în continuare în spatele acestor afirmații. Chiar cred că trebuie să facem foarte obiectiv această evaluare, să vedem cu ce ne-am ales. Cel puțin în ceea ce privește partea muzicală a programului, evaluarea ar trebui făcută în etape. Ar trebui să lăsăm măcar un an să curgă, în care să evaluăm niște parametri concreți: cu câte locații noi ne-am ales, câte trupe și câți DJ noi am reușit să plasăm pe altă traiectorie artistică, cât de bine vând bilete festivalurile de vară din Timișoara și câte evenimente muzicale tip concert/festival cu bilet se organizează în oraș, lista poate continua. Sunt parametri după care putem evalua peste un timp dacă acest moment festiv ne-a influențat într-un mod pozitiv sau nu.

Așteptările mele nu erau foarte mari, cum ți-am zis și la interviul anterior. Și asta din două motive. În primul rând, citisem foarte atent bid-book-ul și muzica nu ocupa un rol central în ceea ce își propusese Capitala Culturala la Timișoara, lucru care s-a confirmat. Este o opțiune strategică pe care o pot înțelege pentru că și la nivel global muzica pop a pierdut oarecum din preponderență în ultimii 10-15 ani, cel puțin ca vizibilitate. Cred că mulți din generația mea au această percepție, pentru că Timișoara dacă a excelat în ceva a fost pop-culture. Mă refer la toată muzica pop, rock, inclusiv jazz. Unii așteptam poate un soi de relansare a scenei muzicale timișorene. Care Timișoară a fost capitală muzicală autentică, nu stabilită de un juriu, niște zeci de ani, cel puțin pentru România.

În al doilea rând, era un program european, guvernamental, într-un fel sau altul. Există limitări administrative întotdeauna, proceduri. Nu e ca și cum cineva are câteva zeci de milioane de euro într-un cont și îi cheltuie după o viziune proprie, într-un mod strategic foarte coerent. Eficiența nu e punctul cel mai important într-un astfel de program. Din această inadecvare izvorăsc și multe nemulțumiri care există și care, în bună parte, cred că sunt pe nedrept catalogate ca hate. Îmi displace profund viziunea asta foarte dihotomică.

M.E.: Care sunt cele 3-5 evenimente care te-au provocat și pentru care ai fi venit, cum vorbeam, în oraș?

F.U.: Chiar am curaj să fac câteva nominalizări de lucruri care mi-au plăcut, dar strict legat de muzică. În celelalte domenii nu am expertiză, deși m-am bucurat de unele. Per ansamblu, întreg programul mi s-a părut de succes. Mi s-a părut important că s-a mobilizat comunitatea, oamenii s-au ajutat. O parte din obiective au fost atinse pentru că programul chiar a însemnat ceva pentru orașul Timișoara. N-au fost nici fail-uri majore. Mă temeam de asemenea momente penibile, dar nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta.

Revenind la evenimente, aș puncta că festivalurile de jazz au fost amândouă mult mai puternice ca de obicei. S-a simțit alt suflu. Cu siguranță, Wynton Marsalis la Filarmonică și închiderea programului Capitalei Culturale. În special a doua zi a fost un eveniment de un calibru care putea să ne inspire. Au fost și multe evenimente mici și reușite cu artiști locali și aș vrea să accentuez faptul că artiștii locali au fost foarte susținuți și au avut o parte din acest program. Mi s-a părut un lucru foarte pozitiv, care cred că va conta destul de mult.

M.E.: Cum vezi perioada care urmează? Îți reamintesc ce ai spus: "Sunt printre cei care prognozează că 2024 va fi un setback, după efervescența asta alimentată totuși artificial. Consider că așa cum va fi acest an, bun-prost, o să ne aducă și beneficii. Vom vedea spații noi și o creștere a interesului public pentru evenimente. Problema e că, intrând atât de mulți bani în acest ecosistem într-o perioadă scurtă, după ce acești bani nu vor mai exista va fi mai greu să supraviețuiești în domeniu. Sunt convins că vor fi și lucruri care vor rămâne."

F.U.: Da, la ce ziceam se adaugă și dificultățile economice care încep să apară, destul de evident. Va fi definitoriu pentru toată scena, pentru dorința publicului de a plăti bilet, pentru capacitatea de a susține niște spații. Din păcate, spații publice noi, în afară de cinematografe -care nu sunt exact genul de spații de care ai nevoie pentru concerte- nu prea s-au deschis. Pentru moment n-am câștigat mult în zona asta. În schimb, s-au deschis câteva spații private de tip club. Pentru ele, anul 2024 va fi absolut decisiv dacă vor supraviețui, dacă își vor defini identitatea, dacă își vor găsi public și vor supraviețui financiar.

Nu cred că anul (2023) în care au fost foarte multe evenimente muzicale gratuite o să ajute din punct de vedere al mentalității și al dorinței de a plăti un bilet. Vom vedea. De asta spun că e necesar să treacă niște timp ca să vedem dacă obișnuința asta - care a existat în 2023- de a consuma evenimente de tot felul va determina în continuare o deschidere mai mare a publicului pentru a susține spații și evenimente, nu doar muzicale.

Florin Unguraș (UFO) este organizator de evenimente muzicale, fondator TM Base. Cu el am început discuția la finalul lui 2022, aici.

imagine din spectacolul 1978 (Teatrul Maghiar)

VESNA ROȘCA

Marele Ecran: Erai pesimistă, ziceai că suntem nepregătiți. Am făcut din rahat-bici, heirupul de care ziceai? Cu ce rămânem? Sperai la un apetit crescut și împrietenirea oamenilor cu „diferite versiuni de cultură”.

Vesna Stepanov: Am fost circumspectă înainte de 2023 și o parte din presupuneri mi s-au confirmat, altele nu - și mă bucur că e așa. Cea mai mare surpriză e că oamenii s-au urnit din case pentru câteva evenimente la care nu aș fi zis că va exista interes (pentru că erau de calitate îndoielnică sau prost gândite sau locația era foarte departe de centru), ceea ce arată că au fost de toate pentru toți și că există speranță să chemăm publicul în continuare.

Reversul medaliei e ca în viață – the rich will get richer, the poor will get poorer, adică operatorii mari s-au descurcat bine și au dus proiecte cu adevărat importante și bine finanțate, iar cei mici se vor chinui în continuare cu finanțările, nu văd un mare miracol să se fi produs pentru problemele de sistem. Infrastructura e în continuare insuficientă pentru domeniul în care lucrez, artele spectacolului, și va fi așa încă mult timp. Aș zice că s-a făcut prea puțin export de cultură timișoreană în alte orașe și țări, ceea ce ar fi fost binevenit și mult mai ușor de finanțat în 2023 – în schimb am importat din toate părțile evenimente, încât am atras turism cultural pentru artiști invitați (de calitate sau nu) mai mult decât pentru locali.

O ultimă remarcă e că activarea cartierelor periferice nu s-a produs, astfel că o bună parte a locuitorilor nici nu au simțit că ar exista ceva deosebit pentru ei în acest an. Din toate evenimentele anului, rămân cu superba expoziție „Individual compus” de la Garnizoană, spectacolul „1978” de la Teatrul Maghiar și concertul lui Tarek Atoui de la Sinagogă.

Vesna Roșca se ocupă de comunicare și relații internaționale la Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely Timișoara. Este co-curator TESZT și parte din echipa Ceau, Cinema! Am vorbit despre 2023, tot aici.

Interviurile au fost consemnate de Lucian Mircu