Marele Ecran: 3 din '23

miercuri, 20 decembrie 2023

3 din '23

TOPUL MARELE ECRAN & PRIETENII

Nu am mai făcut acest exercițiu de câțiva ani, de pe vremea când blogul era activ și scriau mai mulți oameni aici. Să-i spunem miracolul Crăciunului. Ne-am adunat din nou preferințele, cu rezerva că nu am văzut nicicare cât și-ar fi dorit pentru a avea o imagine completă (dar cine o mai are?). Am pus recomandările la un loc măcar cu gândul de a servi de inspirație pentru alți iubitori de film. Lista lungă, sărăcia omului: am plecat de la ideea alegerii unui singur film (de ficțiune), a unui documentar și a unui serial care ne-au mișcat anul acesta. În final se vor vedea multe abateri de la regula auto-impusă, dar sperăm că măcar nu ne-am întins prea tare. După principiul care guvernează sezonul (the more the merrier), am invitat și câțiva colaboratori mai vechi sau, pur și simplu, confrați întru cinema. Ilustrațiile au fost făcute de Felix (Waka_X) cu trucurile lui magice și surprind, printre altele, marea bucurie a anului pentru timișoreni (s-a luminat din nou marele ecran de la Timiș). Sperăm ca 2024 să ne aducă și deschiderea cinematografului Studio.

ADINA BAYA

The Zone of Interest. Pentru cum portretizează ”banalitatea răului” (torționarul trăindu-și visul mic burghez) și pentru cum sunetul construiește o poveste paralelă în film. Dar poate mai ales pentru că Jonathan Glazer ne obligă să medităm profund la definiția umanității. Nu doar în contextul Holocaustului. Metafora poate fi ușor aplicată aici și acum, când „dincolo de ziduri” (sau de graniţele Europei) se întâmplă atâtea grozăvii pe care alegem des să nu le privim în faţă, hrănind iluzia că gardurile cu care ne înconjurăm pot crea o insulă paradisiacă.

Anatomy of a Fall. Pentru cum intră în miezul mlăștinos al unui mariaj între doi scriitori, unde realitatea și ficțiunea se combină într-un mix otrăvitor. Pentru cum Justine Triet cultivă atent incertitudinea la tot pasul și o împletește în jurul tău ca un fel de cocon în care stai nemișcat cu ochii lipiți de ecran, în timp ce noi și noi detalii îți pun părerile la încercare. L-a ucis sau nu? Aproape nu mai contează până la final.

Tár. Deși s-a lansat la final de 2022, eu l-am văzut abia în 2023 și mi-a rămas adânc în minte, așa că îl las aici. Pentru că, la fel ca cele două de mai sus, în al căror centru se află superba Sandra Hüller, și aici povestea e ținută de un personaj feminin care eclipsează tot restul distribuției: Cate Blanchett. Pentru cum vorbește despre muzică și pentru cât de finuț subminează stereotipurile și se joacă (niciodată nu știi din ce direcție) cu temele obsedante ale Hollywood-ului, de la feminism la cancel culture.

BOGDAN PUȘLENGHEA

Seriale n-am văzut, iar documentarele românești de anul acesta nu m-au impresionat mai deloc (dacă ar fi fost să aleg totuși unul, ar fi fost Între Revoluții). Așa că top 3 pentru mine ar fi:

Europa (Sudabeh Mortezai, 2023)

Prezintă o "Europă" mai aproape de adevăr - decât ăla ideologizant -, în care o companie pe nume Europa cumpără terenuri strategice pentru niște programe secrete, în Albania, încercând să-i păcălească pe proprietarii de drept, niște țărani, considerați înapoiați după standardele actuale.

Fallen Leaves/ Frunze Căzătoare (Aki Kaurismäki, 2023)

Un univers de idioți reci (zombies, and the dead don't die, cum nici capitalismul nu moare) în care băutura e una din șansele de a-ți mai păstra o urmă de demnitate, însa te lași de băut ca să intri într-o ordine superioară, a dragostei, a iubirii care ne depășeste și ne aduce împreună, dupa ce am depășit pragurile de încercare, după ce a dat trenul peste noi.

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii (Radu Jude, 2023)

Pentru că e singurul film românesc mai răsărit de anul ăsta. E inventiv, se joacă cu mediile vizuale ale prezentului și realmente te ține în priză timp de două ore și jumătate.

FELIX PETRESCU

filmul anului: Yannick (de Quentin Dupieux)

Maestru al absurdului și cel mai interesant și jucăus regizor francez modern ne ia ostatici într-o sală intimă de teatru și ne plimbă cu montagnes russes prin toate cotloanele minții spectatorului contemporan. Nimic nu e prea (s)acru de luat în balon: starea artei contemporane, critica, pasivitatea spectartistului dar mai ales dilemele rusești: dragostea, singuratatea și mai ales ce locuri ocupăm pe spectrul sindromului Stockholm. M-a făcut să râd și să plâng în același timp - cu mult har!

serialul anului (și animația anului): Scavengers Reign

Serialul ăsta chiar m-a luat prin surprindere. De când nu mai văzusem așa o minunăție: sf cu adevarat SF, adică din ăla care te face să regândești relația ta cu Planeta și Cosmosul, să nu pună Omul mereu în prim-plan, să te facă să simți fiori de alienare și frică de necunoscut și mai ales sa te ducă în aventuri greu de vizualizat. Mi-a adus aminte de fantasticele animații ale lui René Laloux și benzile desenate de Jean Giraud. Adăugăm și o coloană sonoră tare bună și așteptam cu sufletul la gură sezonul 2...

documentarul anului: Lombard (The Pawn Shop)

Un docu tragi-comic despre măruntaiele celei mai mari Case (Depozit) de Amanet din Polonia. Un univers bizar cu oameni pe care ai vrea să-i inviți la masă și cu un fel de dragoste pe care eu o numesc "nebunie în folosul comunității". Am vizitat un loc rar cu oameni la fel de rari, un orfelinat de obiecte cu miros de geci de piele tare vechi și de cărți cu coperțile pătate de lacrimi. Mai mult decât fermecător! Dacă mai ajung prin Polonia, o să trec sigur pe acolo.

FLORIN IEPAN

Cele mai bune seriale:

Copenhagen Cowboy (Netflix)

Succesion (2023, HBO)

The Bear (sezonul 2, Disney +)

Irma Vep (HBO)

IONUȚ MAREȘ

Cel mai bun film - "Fallen Leaves" (r. Aki Kaurismäki)

La Kaurismäki, e greu, aproape imposibil, să nu te laşi sedus de felul unic - un cinema pur, atât de artificial şi totuşi profund umanist - prin care reprezintă viaţa oamenilor simpli.

*trebuie să menţionez că, dintre filmele cu vizibilitate şi o bună receptare, deocamdată n-am văzut “Zone of Interest”, de Jonathan Glazer, şi “Cerrar los ojos”, de Victor Erice (în schimb, am bifat "Poor Things", de Yorgos Lanthimos, dar nu sunt un fan)

Cel mai bun film românesc - "Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii" * (r. Radu Jude)

*trebuia să marchez entuziasmul pe care mi l-au produs cele două vizionări

Jude vorbeşte despre epuizarea şi angoasele unei întregi generaţii, printr-un film care traversează furtunos şi chestionează subtil diverse tipuri de imagini.

Cel mai bun documentar - "Sur l'Adamant", de Nicolas Philibert

Ştiu, pare o alegere la îndemână, şi chiar e, într-un fel, pentru că nu am văzut suficient de multe documentare din 2023 şi nici nu am ţinut evidenţa celor totuşi văzute. Însă documentarul lui Philibert chiar e un mare film, prin modul empatic şi generos, dar în acelaşi timp percutant şi nesentimental, în care surprinde viaţa unei mici comunităţi de persoane cu diverse probleme psihice dintr-un centru de îngrijire plutitor de pe Sena.

LUCIAN MIRCU

Filmul anului: Fallen Leaves

Frunze căzătoare e infuzat cu dragoste de cinema. Oricât ar părea de naiv-copilăresc, am simțit că magia e acolo. Până la urmă, autorul finlandez mi-a reamintit că filmele de Crăciun - alea, cele mai bune - nu sunt aproape niciodată expres "filme de Crăciun". O oarecare speranță în umanitate e restaurată, cel puțin pentru 81 de minute.

Dacă am zis 'filme de Crăciun', trebuie să menționez și The Holdovers, măcar pentru Paul Giamatti, dacă nu pentru Alexander Payne, în revenire de formă. La fel, Anatomy of a Fall (de Justine Triet, 2023), măcar pentru Sandra Hüller. Afire (de Christian Petzold, 2023) e probabil cel mai jucăuș-amuzant al germanului și totuși reușește să strecoare natural în "comedia de vacanță" tema urgentă a crizei climatice.

Mențiuni de la noi: "Spre Nord" (de Mihai Mincan), "Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii" (Jude e printre puținii români care se mai ia la trântă cu actualitatea și nu iese învins).

Serialul anului: Slow Horses.

Demult n-am mai simțit plăcerea aia pe care o ai la un serial bun (poate de la Breaking Bad și Better Call Saul). Parcă galopează prea repede minutele în care ești în compania anti-eroilor din (cea mai amărâtă branșă) MI5, misfits and losers, vorba cântecului de pe generic cântat de, nimeni altul, Mick Jagger (fan și el al seriei). În rest, ai vrea ca timpul să treacă mai repede până vine următorul episod. Faptul că sunt doar 6 este, din aceste motive, simultan bun și rău.

Motivul principal ar fi Gary Oldman, pe cât de nesuferit și slinos, pe atât de fascinant. Jumătate din replicile lui sunt instant citabile, fără ca asta să scadă din credibilitatea personajului. În plus, pare că și restul actorilor s-au distrat la filmări. Și tot ca în cazul serialelor deja pomenite, devine din ce în ce mai bun de la un sezon la altul (bonus: sezoanele 2 și 3 au ieșit ambele într-un singur an calendaristic, alt lucru rar). Nu aștept prea mult de la sfârșitul lumii, dar dacă prind încă două-trei sezoane de Slow Horses, presupun că ar fi un sfârșit cât de cât suportabil.

"Doc-ul anului" sunt de fapt mai multe:

The Pigeon Tunnel e tot cu spioni. Errol Morris face un film ludic despre prietenul lui, o enigmă în sine, David Cornwell alias John le Carré (cu puțin timp înainte să moară). Doi meseriași în câmpurile lor de interes, care nu mai au nimic de dovedit. Aparent, scriitorul vine cu toate cărțile pe masă și totuși lasă seiful încifrat. Ba mai mult, parcă adâncește misterul, în ciuda noilor clu-uri prezentate.

Puzzle incomplet rămâne și halucinantul inclasificabil Mister Organ. Pe urmele unui subiect misterios, jurnalistul neozeelandez David Farrier (care a făcut Tickled) o ia pe spirală în jos spre vizuina iepurelui și devine chiar el vânat de o specie stranie de prădător. Întâlnirea îți lasă o stare de rău, numai din ce emană dinspre ecran.

Mențiuni: Still. A Michael J. Fox Movie (de Davis Guggenheim), pentru nostalgia întoarcerii în timp și pentru curajul protagonistului de a înfrunta prezentul & Ennio (slăbuț ca structură, uriaș personajul, ma que musica, maestro!).

RĂZVAN BĂLOI

filme de ficțiune: Al Treilea Război Mondial (Jang-e jahani sevom, r. Houman Seyyedi, Iran, 2022)

Ingredientele duhnesc a luptă de clasă, dar și a curaj în a aborda un subiect ca prostituția într-un Iran dogmatic. Cadrele cu evrei din filmul din film -un Hitler interpretat de Shakib, timid la început, dar care devine tot mai violent pe măsură ce viața i-o cere- duhnesc și ele a corigență la o istorie suficient de recentă pentru a nu fi uitată sau repetată.

Piano Piano (r. Nicola Prosatore, Italia, 2022) e un debut care evocă nostalgii și înduioșează prin candoare și fragilitate. Nu se îndepărtează prea mult de stereotipuri (săracie, deci violență) când livrează conflict între generații și procesul de maturizare al unor copii napolitani din 1987, marcați deci de regele Maradona, de Mafie și de încercările de dezvoltare a infrastructurii urbane în dezacord cu mentalitatea oamenilor simpli din cartiere.

documentar: Amar (r. Diana Gavra, România-Spania, 2023)

M-a copleșit, m-a intrigat în aceeași măsură în care m-a amuzat. Mi-a rămas pe retină și în suflet. Lumea hoților de buzunare din România și implicit din Europa e o lume de nebănuită tandrețe și zbucium. O lume a contrastelor, în care diamante neșlefuite stau acoperite de noroi și au nevoie de un regizor ca Diana Gavra sau de un spectator ca mine și ca tine să le descopere. Și poate să le lase acolo, dacă strălucirea lor nu merită permanentizată.

Bonus: mi-a plăcut mult filmul lui Florin Iepan, My Journey to Romania – Letter from Timișoara (2023, incomplet) pe care l-am văzut împreună cu fiul meu de 12 ani și care l-a apreciat în aceeași măsură, pentru că dezvăluie poveștile unor oameni mai puțin cunoscuți, de etnii și culturi diferite, din chiar orașul în care trăim. Un documentar care face foame de oameni faini și de artă.

RĂZVAN CORNICI

Încep cu un mic avertisment: anul acesta nu am văzut film pe care să-mi doresc să-l revăd, sau mai mult, să vreau să-l dețin ulterior pe ceva suport media. Acestea fiind spuse, topul meu la filme de ficțiune este:

1. The Holdovers - Film de Crăciun cu iz de anii '70 în care Paul Giamatti are un fel de strabism. Multă zăpadă și, de la un punct încolo, simți că filmul este prea lung.

2. Spider-Man: Across the Spider-Verse - Întortocheat și fain vizual.

3. BlackBerry - Aici joaca un tip din serialul "It's Always Sunny in Philadelphia". Îmi place mult serialul, în special primele 5 sezoane.

*n-am văzut ultimul film de Aki Kaurismäki, este posibil să fie bun.

la seriale:

1. The Fall of the House of Usher - Mai mult mi-a placut "Midnight Mass" dar merge și ăsta.

2. The Last of Us - Am jucat jocul și nu sunt mari diferențe între el și serial, poate doar episodul 3, care este și cel mai fain.

3. Gen V - Explodează penisul unui personaj enervant și este și plin de glume.

La documentar stau prost, foarte prost, n-am văzut nimic "din afară". Tot ce-am văzut a venit din rețelele de streaming și în mare sunt documentare biografice. Așa că...

1. Arnold - Nu credeam că este așa de modest și că-i plac poneii. Fain!

2. Beckham - Tulburare obsesiv comportamentală, fotbal plus muzica faină din anii '90.

Am mai văzut și alea cu Robbie Williams și Sylvester Stallone. Da.

RICHARD MARIUS ILIE

Filmul preferat: Only The River Flows (r. Wei Shujun)

Un thriller polițist procedural/ chinese noir care te ține în priză pînă la final, dar mai ales un film de artă contemplativ cu o narațiune complexă și o cinematografie superbă. De revăzut.

Doc-ul preferat: Ennio (r. Giuseppe Tornatore).

Portretul lui Ennio Morricone zugrăvit din filmări de arhivă, interviuri, inconfundabilele teme muzicale cu care a orchestrat sute de filme e o vizită obligatorie atât pentru fanii artistului cât și pentru cei pasionați de munca din spatele unei coloane sonore. Captivant, emoționant, senzorial.

Serialul preferat: Silo (Apple TV)

Adaptarea unui roman SF postapocaliptic în care resturile omenirii stau "încuiate" într-un adăpost subteran uriaș. Mister dezvăluit gradual, personaje creionate excelent, intrigă, suspans și emoție, are potențial de a deveni un serial de consum excesiv.

BONUS: BENGA TOP 3

CĂLIN LAZEA ne-a băgat în ultimii ani spaima în oasele cinefile cu recomandările lui bizar-obscure din zona horror. Anul acesta, "mâncat de capitala culturală", vine și el cu 3!

Katharina (Florian Zapra, 2023). "Lemora: A Child's Tale of the Supernatural" întâlnește "Acțiunea Zuzuc".

Mammalia (Sebastian Mihăilescu, 2023). Nae Caranfil ilustrând cinematografic un album Dordeduh.

Invincible Fight (Rainer Sarnet, 2023). Dacă "Timișoara 2023", prin retina proprie, ar fi ecranizată.