luni, 6 noiembrie 2017
Marele Ecran, noua spre zece
Cine a dat pe aici in ultimii ani a simtit poate ca s-au pus panzele de paianjan si au cam napadit buruienile. La un moment
dat -ce epoca glorioasa- eram cinci oameni care scriam pe pagina asta. In 2009 am atins cifra-record de 115 cronici, cam una la 3 zile.
Tema blogului a ramas ca la 2007 toamna, cum
ne-au tot batut obrazul prieteni IT-isti, deranjati de aerul vintage (iar asta e un eufemism). Unul dintre ei, Ionut, chiar s-a oferit sa ne
actualizeze design-ul. Pana ne-am mosmondit cum sa arate, ne-am
dat seama ca nu mai scriem atat cat sa se merite deranjul.
Nu e ca si cum am fi pierdut interesul. In
continuare vedem filme cat incape (cate incap). Doar ca nu prea mai apucam sa scriem despre ele.
Azi se fac 9 ani de la prima postare (pentru posteritate, ii apartine tovarasului Richie). In loc de aniversare, unii ati zice poate ca e mai potrivita o comemorare a blogului. Haha!
Marele Ecran n-a murit, doar s-a transformat, vorba cantecului.
Daca venea cineva in noiembrie 2008 sa ne spuna ca vom ajunge co-producatori la un
film (documentarul Superhombre, la care se filmeaza din 2015), i-am fi zis sa-si ia masina timpului si sa si-o bage in service.
Totul a inceput ca un blog de film, pe care -conform indemnului unui actor - am scris ce am vazut. N-am vrut sa ne luam jucaria prea tare in serios. Au luat-o altii. Asa ca am strigat tot mai tare ca vrem cinema de arta la Timisoara. Tare, tare pana am ragusit si a trebuit sa ne confectionam in 2011 portavocea asta numita Asociatia Marele Ecran.
In scurt timp, am pus la cale Zilele Filmului Alb-Negru German impreuna cu alti idealisti mai mult sau mai putin vindecabili (Andreea & Peter Erli + Marian Radulescu). Ne-am instalat apoi la Casa Filmelor, la invitatia
prietenilor de la Plai.
Cu colegele de la Pelicula Culturala am impartasit acelasi dor pentru cinema(tografe), asa ca am
indraznit in 2014 sa pornim impreuna un festival de buzunar. Acum lucram la editia a cincea.
Cei +500 de spectatori care ni s-au alaturat la nebunia Aventurile Printului Ahmed rescored by Makunouchi Bento, cei +600 de spectatori care au umplut cinema Timis la Doua Lozuri, respectiv cei +700 de la Gradina de Vara (pentru Planeta
Petrila) au confirmat ca suntem pe drumul cel bun.
Sunt cateva din momentele de varf, cu sute de momente faine, momente grele si luni pline de munca intre ele. Blogul Marele Ecran a facut un pas in spate si a devenit o anexa, un simplu instrument in slujba festivalului, desi e unul din "parintii" Ceau, Cinema!
Da, s-au intamplat multe in 9 ani. Viata se intampla. Nu mai suntem la fel, nici noi, nici voi. Si probabil e bine asa. Au fost bloguri de film mult mai profi, cu redactii in toata regula, care in ultimii ani au inchis sandramaua (un exemplu aici, dar fenomenul nu e izolat).
Asta nu inseamna ca excludem posibilitatea sa ne reapuce harnicia scrisului. Pana una alta, raman in arhiva cateva sute, spre mia de cronici. Multumiri se cuvin si celorlalti tovarasi care au scris aici de-a lungul timpului: Adina Baya, Ionut Mares, Felix Petrescu (Waka_X). Au mai intervenit: Razvan Baloi si Bumbacesxu.
Sunt multi oameni care ni s-au alaturat in calatoria asta, prea multi ca sa incercam sa ii numim pe toti fara sa riscam a uita pe cineva. Multumiri speciale trebuie sa primeasca Eric Baude (pentru insistenta de a ne face ONG) si voluntarii-veterani ai Asociatiei care au pus umarul, de atatea ori, in viata reala: Ciprian, Vesna, Tudor, Eugen, Cristina, Mihai, Anca, Elena, Sinziana, Zoli, Dulama, Iulia, Costel si apoi toti voluntarii Ceau, Cinema!
In fine, desi poate suna a cliseu, Marele Ecran n-ar exista fara tine, da, tu care ne citesti, fie de la inceputuri, fie ca incepi azi. Ai comentat, ne-ai incurajat, ai reactionat sau ne-ai dat peste nas cand am meritat. De cativa ani platesti bilet la proiectiile noastre sau ne directionezi 2 % din impozitul pe profit. Sub o forma sau alta, ne-ai dat combustibil sa mergem inainte. Marele Ecran (si prin extensie Ceau, Cinema!) nu mai e doar visul a 4-5 oameni. A devenit visul nostru.
Daca Marele Ecran a fost viu in acesti noua ani si daca face, speram noi, ceva mai substantial pentru comunitate, este si datorita tie. Nici nu stim cum sa-ti multumim. De fapt, stim o varianta. Am putea sa-ti multumim in persoana, chiar vinerea asta, cand proiectam Ouale lui Tarzan (de Alexandru Solomon). Nu e o invitatie mascata la film. E motivul pentru care am abandonat scrisul in favoarea actiunii. Deci, actiune!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
La multi ani plini de actiune! Sa se mai adauge inca 9 ani frumosi, iar la aniversarea de 18 ani sa sarbatorim impreuna maturitatea primului cinema de arta independent din Timișoara! ;)
RăspundețiȘtergereS-aveti gura aurita!
RăspundețiȘtergere