luni, 23 octombrie 2017
Corespondenta Astra 24 (I)
De data asta am fost si noi doua zile la editia 24 a festivalului de film documentar Astra, dar numai Razvan (entuziasmat ca de obicei) a apucat sa si scrie despre filme.
Am început cu un
film panoramic, la Domul amplasat în Piața Mare: Hello Earth al regizoarei
poloneze Paulina Majda. Întâmplator, am făcut cunoștiință cu ea chiar
înaintea proiecției și am aflat că lucreaza la Centrul de științe "Copernicus" din Varșovia pe care îl vizitasem chiar vara
aceasta. Spectaculosul “Hello Earth” te transpune în universul științific și în același timp fantastic al istoriei comunicației: de la construirea Turnului Babel până
la Internet. Apoi avem imaginea tridimensionala a frecvențelor tuturor comunicațiilor
văzute din
cosmos si paralela între multimea de stele si galaxii și complexitatea neuronală a creierului
uman. Filmul nu putea evita nici tema comunicarii cu altă civilizație.
Gust de ciment mă întoarce cu picioarele pe pământ, un Pământ fragil, cu ale sale construcții
vulnerabile în fața războaielor. Dar când acestea se termină e nevoie
de reconstrucție și de forță de muncă, chiar dacă aceasta provine din Siria măcinată de război. Muncitori sirieni aflați la lucru în
Libia sunt închiși peste noapte chiar în interiorul turnului pe care îl ridică
spectaculos ziua. Jocul camerei de filmat ofera perspective atipice și simbolice si invită, după caz, la speranță sau resemnare. Reflexiile
muncitorilor în bălți murdare din crăpăturile în ciment, planurile alternative cu tancuri distrugatoare, descriu o lume suferindă, crudă, cu gust profund de ciment.
Comisia de recrutare (Convictions) dezvăluie nedreptatile sistemului de recrutare in armata rusă. Comisiile scrupuloase, întotdeauna filmate de la distanță,
obiectiv, decid viitorul tinerilor ruși, filmați de aproape,
subiectiv. Regizoarea Tatiana Chistova, aflată la primul film, urmareste cateva personaje care cer înlocuirea serviciului
militar cu muncă în folosul comuintății. Atunci când cererea are în spate o
literă de lege, comisia este dispusă la derogări, dar când
cererile se justifică doar prin pacifism sau orientare sexuală, opacitatea se
revarsă pe fețele membrilor acestora. Avem aici un
strop din lumea ruseasca reală, cateva piese din masinarie, dincolo de propaganda și fake-news.
Sala arhiplină la
premiera filmului lui Iosif Demian (la 35 de ani de la productie), Baloane
de curcubeu a trecut prin 18 comisii de cenzură, pierdut, regăsit, păstrat în și la saltea, apoi
în pivniță, restaurat și adus acum pe covorul roșu la Sibiu de echipa filmului. Deși amprenta timpului e vizibila (unele mici dungi dansează în
partea din dreapta a ecranului), umorul filmului e nealterat. Cu situații absurde, tragicomice și uneori pur si simplu amuzante, prin descrierea colectivității din jurul unui CAP. Cel putin muzica aminteste de Kusturica
(dacă nu și alte detalii). La Q & A actorii Dorel Vișan, Magda Catone și regizorul Iosif Demian, au adus povesti de la filmari.
Am incheiat seara de vineri cu o
picanterie: Phoenixxx, poate cu doar două din X-uri prezente. Tânărul regizor
Mihai Gavril Dragolea face un film remarcabil, atât prin subiectul ales, cât
mai ales prin autenticitatea celor două personaje. Subiectul oarecum
tabu - viața din culisele industriei video-chat-ului bucureștean - le aduce în prim plan
pe Mona – motivată de creșterea fiicei- și pe Georgiana – motivată de intrarea în top 3 în industria mondiala a sex
chat-ului propulsata de implantele cu silicon. Ambele sunt dezinvolte în fața camerei care le urmareste peste tot, la job,
acasă, dar și în satele lor natale, în vizită la părinții mai mult sau mai putin constienti de carierele fiicelor lor.
(guest-post: Razvan Baloi)
(guest-post: Razvan Baloi)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.