luni, 7 aprilie 2014
August: Osage County (2014)
„A fi mamă e una
dintre cele mai grele meserii: oricum faci, tot nu e bine până la urmă”, constata
nu fără ironie Luminiţa Gheorghiu la un atelier TIFF de anul trecut, apropo de
legătura dintre rolul avut în Poziţia
copilului şi viaţa ei reală. Iar adevărul e că puţini dintre noi nu au
nimic de bombănit când vine vorba de educaţia care ne-a fost oferită. Puţini
părinţi scapă necriticaţi. Poate pentru că perfecţiunea e o chestie foarte
relativă când vine vorba de parentaj. (Şi asta realizezi cel mai bine când
ajungi tu însuţi să fii părinte – sorry if I
sound like you mom now :))
Dar dacă rolul
Luminiţei Gheorghiu vi s-a părut plin de tot felul de erori de parentaj, de la spiritul
posesiv complet exagerat în relaţia cu fiul ei şi până la refuzul de a-l trata
ca pe un adult, aflaţi că ele sunt nimic pe lângă ce a pregătit un alt rol
matern foarte premiat anul acesta. Mă refer la cel al lui Merryl Streep, din August: Osage County, care a fost
nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun rol principal feminin (şi a pierdut
în faţa lui Cate Blanchett).
De fapt, şi dacă
am putea aduna la un loc toate lucrurile pe care o mamă nu ar trebui să le facă
atunci când îşi creşte copiii – de la a nu-i umili în public la a nu exprima sus
şi tare că iubeşte mai tare pe unul dintre copii decât pe altul –, probabil că tot
nu am avea suficient material pentru a creiona personajul de o răutate vicioasă
jucat de Merryl Streep.
„Mama de coşmar” pe care o joacă în August: Osage County e figura ce domină
o familie atât de profund disfuncţională, încât filmul are şanse să te vindece
de orice păreri proaste ai putea avea apropo de felul în care ai fost crescut. Atmosfera maladivă
în care cele trei fiice ale sale (jucate de Julia Roberts, Juliette Lewis şi Julianne
Nicholson) şi-au petrecut copilăria nu are legătură cu privaţiunile materiale
sau cu sărăcia. Ci cu o mamă despotică şi nevrotică, ce înghite Xanax-uri de parcă ar fi pastile Tic-Tac, în timp ce se luptă cu amintiri
tulburi şi dureroase din propria copilărie.
Cu greu poţi găsi linii de dialog în care figura matriarhală jucată de Streep nu atacă pe cineva. Iar replicile cad ca lamele de cuţit şi desfigurează emoţional pe toţi cei din jur. Scorpia perfectă, ea otrăveşte toate relaţiile cu cei din jur şi transmite fiicelor tendinţe similare.
Adunate în casa
părintească cu ocazia morţii tatălui, cele trei fete se trezesc rapid
dorindu-şi să fugă cât mai repede de atacurile înveninate ale mamei lor. Pe de
o parte reprimându-şi un inevitabil sentiment de vină, pe de alta nerăbdătoare
să scape de atmosfera sufocantă a fostei case părinteşti, ele ajung să facă o
serie de gesturi extreme. Întorsăturile melodramatice şi concentrarea pe
dialoguri în detrimentul acţiunii dau filmului un aer teatral tangibil. Motivul
e uşor de înţeles dacă ne gândim că autorului filmului, John Wells, şi-a
perfectat stilul regizoral semnând mai mult episoade de sitcom-uri (ER şi The West Wing, printre altele). Ceea ce nu înseamnă că te
plictiseşti urmărind filmul. Dimpotrivă. Wells are un stil desăvârşit de
cultivare a tensiunii.
Cu o distribuţie în care nu e strecurat nici din greşeală vreun actor anonim, şi având la bază o piesă de teatru câştigătoare a premiului Pulitzer, August: Osage County reuşeşte să facă portretul unei familii cu probleme complet ireconciliabile. Iar Julia Roberts şi Merryl Streep conduc fără cusur acest scenariu, bazat exclusiv pe dialog în lipsa unui fir narativ prea solid. În mâna oricăror actori de mâna a doua, replicile care mustesc de melodramă ar fi sunat cabotin, dar rostite de aşa un line-up de profesionişti ele sună fără nici o notă falsă. Nici unul, dar absolut nici unul nu are vreun cusur la capitolul joc actoricesc. Chiar şi cei cu un rol discret, cum e Ewan McGregor sau Abigail Reslin, îşi spun partitura fără cusur.
Undeva între
Carnage-ul lui Polanski şi un film de Alexander Payne în care personaje la
vârsta a treia îşi varsă veninul şi dezabuzarea peste cei din jur, August: Osage County e un film care
merită văzut pentru intensitatea dialogurilor şi pentru jocul actoricesc. Şi,
de ce nu, pentru a te vindeca de motive de bombăneală apropo de familia ta proprie :).
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.