joi, 6 octombrie 2011
Drive (2011)
rating: Colectabil
Mai devreme sau mai tarziu orice regizor european va atrage privirile peste ocean si va fi curtat pentru a-si “imprumuta” ochiul cineast. Nu e vorba ca americanii duc lipsa de vigoare si sange proaspat ci doar ca europenii fac film dupa alte manuale. E si cazul lui Nicholas Winding Refn. Danezul are o carte de vizita bogata (de la trilogia traficului de droguri -Pusher- pana la suprarealistul Valhalla Rising si vodevilianul Bronson) si daca vezi macar unul dintre ele remarci destul de repede ca e ceva distinctiv, ceva care-l scoate din obisnuit. Drive a exact tipul de film care face parte dintr-un anume categorie, imprumutand caracteristici si teme, dar care in acelasi timp se ridica deasupra tuturor celorlalte filme de gen ramanand distinct si original. Cel mai recent film al lui Refn e o poveste existentiala despre un sofer fara nume (Ryan Gosling) pus in situatia de a deveni erou peste noapte cu toate ca nimic din personalitatea sa nu dezvaluie asemenea inclinatii.
Nasterea acestui film e la fel de distincta ca si filmul in sinea lui. Drive trebuia sa fie initial un blockbuster de vara bugetat de Universal cu 60 de milioane $ si avandu-i atasati pe Neil Marshal la carma si Hugh Jackman ca star. Cei de la Universal insa nu prea citisera romanul lui James Sallis (dupa care Houseim Amini realizase un scenariu) si sperau doar un “pulpy action getaway movie”. Cand au dat de story-ul existential cu soferul insomniac care are probleme mai grave decat spartul bancilor si fuga de politie, au abandonat proiectul. Noroc cu producatorii independenti care nu lasa ideile bune sa moara in fasa si cu Ryan Gosling care a simtit ceva si a tinut mortis sa-i pitch-uiasca proiectul lui Refn. Intalnirea celor doi e memorabila si merita auzita din gura regizorului:
Nicolas Winding Refn: I was only in LA for four days and I had really bad flu. I was like, “Oh, I gotta get out of bed. OK…” So I took these US meds, these anti-fever meds, which was like… smoking morphine! (Laughs) I was high as a f*cking kite! I’d had to read this script that my manager said Ryan was thinking about doing, and he set up a meeting for us. I’d read the script, but only once, and it was a bit hazy in my mind. All I remembered was that it was quite well written, technically, but that it was bit of a studio mess. So I agreed to meet with Ryan, I met him at a restaurant, and I sat next to him. But I couldn’t look at him. I just simply could not look at him.
Why not?
Nicolas Winding Refn: Because I was so ill! I couldn’t move my body, I had a stiff neck and all that. And he was really trying to pitch the film to me, saying how cool it would be and how much he loved everything I’d done and referencing all the movies I’d made so far… I said, “Yeah, yeah. Would you please take me home?” Because I didn’t drive a car. (Laughs) It was like a blind date gone really bad! So we got in the car and we were driving to Santa Monica where I was staying, and Ryan turned on the radio, because the silence was unbearable. He wanted to get it over and done with really fast! And on the radio comes REO Speedwagon’s Can’t Fight This Feeling Any More. And for some reason I started singing along. And I got louder, Then I turned it up really loud. And I started to get really emotional, to tear up. And I suddenly turned to him, for the first time since we met. It was like, “Are you gonna kiss him now or what?” (Laughs) And I said, “I got it! I got it! I know what we’re gonna make! We’re gonna make a movie about a guy who drives around at night listening to pop music because that’s his emotional release!” And Ryan was like, “Let’s do it.” restul interviului aici.
Si l-au facut. Chiar foarte bine. Drive (premiu pentru regie la Cannes 2011) e printre cele mai bune filme de anul asta si pariez ca va fi nominalizat la Oscaruri anul viitor. Vizual arata superb, e construit cu precizie de mecanism fin, Refn manipuleaza timpul si estetica ca un bijutier si permanent inunda imaginea cu muzica de sintetizator. Practic coloana sonora e cea care dicteaza ritmul, asa cum Refn a si dorit. Se poate spune ca filmul aduce a clip muzical pe alocuri dar cu atat mai bine. Normal ca si naratiunea te absoarbe. Personajul central - Pilotul - sufera de anestezie emotionala. Pur si simplu nu pare a fi uman, plutind parca in deriva intr-o mare de liniste. O masca impersonala care nu spune nimic despre cel care o poarta. Stii despre om ca e un sofer excelent care lucreaza ziua ca si cascador la Hollywood iar noaptea ca sofer de fuga pentru diversi infractori. Dar atat. N-ai idee cum a ajuns in situatia asta sau ce se ascunde in spatele privirii sale visatoare. Dar orice se ascunde e mana cereasca pentru o razbunare ca la carte.
Drive e in egala masura film de actiune si fabula introducand personaje arhetipale si punandu-le in situatii limita. Pilotul e unul din ele, eroul nebanuit dezvaluit doar de faptul ca e insemnat inca de la inceput (jacheta cu scoprion). Irene (Carey Mulligan) e demoazela in pericol, fiinta inocenta care merita salvata. Copilul ei devine legatura emotionala dintre cei doi iar sotul apare ca factor perturbator si declansator al haosului anuntat doar de prea-linistea voita a primei parti a filmului. Refn e un estetician in primul rand iar lucrul e vizibil in felul cum utilizeaza contrastele, atat de ritm si muzicalitate cat si de culoare. A doua jumatate a filmului schimba viteza catre un thriller pur-sange in buna traditie a filmelor americane cu masini, bani si gangsteri. Un neo-noir travestit in heist-gone-wrong cu aer retro si muzica electro-pop. Unele scene sunt poezie in slow-motion in vreme ce altele beneficiaza de o infuzia 'refniana' de creieri zburati si capete zdrobite, pentru realism Refn sfatuindu-se si cu Gaspar Noe.
Lumea subterana a afacerilor dubioase mascate de paravane legale e perfect sustinuta de un Ron Perlman amenintator si de un Albert Hughes asa cum nu l-am mai vazut: viclean si necrutator. Cei doi fac o echipa pe cinste. Totusi, si ei, intocmai ca broasca din fabula, nu fac decat sa-l subestimeze pe ‘scorpionul’ Ryan, un om fara nume dar cu principii solide. Indiferent ca tine in mana un volan, un pistol sau un ciocan de tamplarie Ryan e la fel de precis si livreaza o pedeapsa si-o interpretare magistrala. Daca lumea are nevoie de un erou... ar putea la fel de bine sa fie el. O aparitie meteorica dar de o savoare neasemuita are Christina Hendricks din Mad Man.
Trailer
Categorii:
Filme de (re) vazut,
Made in Hollywood
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
supeeeeeeeeeerb film. Eu sunt fan declarat.
RăspundețiȘtergereFoarte bine. De data asta esti pe aceeasi lungime de unde cu Luci. ;)
RăspundețiȘtergere