Marele Ecran: Independent Days la Karlsruhe. Independent Films. Partea întâi

vineri, 1 aprilie 2016

Independent Days la Karlsruhe. Independent Films. Partea întâi

Îţi permiţi să faci un festival dedicat aproape exclusiv scurtmetrajelor independente, ale unor regizori amatori sau aspiranţi, dacă eşti în Germania.
Şi asta pentru că la cinematografe găseşti, săptămână de săptămână, cam tot ce ţi-ai dori ca cinefil. Adică multe din filmele pe care în România nu le poţi vedea decât prin festivaluri.
Cel puţin aşa am putut deduce din programul celor trei săli ale cinematografului arthouse Schauburg din Karlsruhe, acolo unde se desfăşoară cea de-a 16-a ediţie a Independent Days FilmFest, prietenii germani ai Ceau, Cinema! care ne-au invitat să-i vizităm.
Însă nu e totul un paradis cinefil. În Germania, la fel ca în alte câteva ţări europene, filmele străine – la cinema şi televizor – sunt dublate. Măcel! Practic, dacă aş sta aici, aş refuza să merg la cinema (ceea ce ar fi nasol, pentru că nici internetul nu are cum să fie la fel de bun ca cel din România, care, aşa cum ştim de la Bernie Sanders, e mai bun şi decât în America).
Cum să-i aud pe Tim Roth sau Samuel L. Jackson vorbind Deutsch în noul film al lui Tarantino, intens promovat la acest cochet cinematograf Schauburg din acest cochet oraş german (în prezent, parţial şantier) aflat la doi paşi de Franţa şi cu o populaţie aproape cât a Timişoarei?

Totuşi, nu e dracul atât de negru, aşa că aş merge probabil miercurea la cinema. Nu cu Orange Film, ci pentru că miercurea sunt filme vorbite în limba engleză proiectate exact în limba engleză – sub sloganul English Please!
De aia şi buluceala care ar trebui să se vadă în poza de mai jos.

M-am strecurat şi eu, din curiozitate (nu aveam bilet, ci doar badge-ul de guest al festivalului). Sală male, cortină roşie care se dă la o parte. Lume cu popcorn, bere sau păhărele cu suc de portocale primite la intrare. O ieşire obişnuită la cinema cu prietenii.
Se proiecta „A Bigger Splash”. Film vorbit în engleză, însă prezentat fără subtitrare Deutsch! De la o „extremă” la alta. Aş fi rămas, dar îl văzusem la Bucureşti. Am prins-o însă pentru a doua oară goală pe Tilda Swinton, care nu e totuşi Olivia Wilde!

Aşa că am revenit la proiecţiile de scurte de la Independent Days, unde anterior avusese loc deschiderea festivalului, organizat de Oliver Langewitz şi de a sa fundaţie Filmboard, care, pe lângă aceste eveniment, se ocupă de facilitarea găsirii de locaţii de filmare în landul Baden-Württemberg şi de diverse programe de educaţie cinematografică.
Deschidere în cadrul căreia a fost proiectat şi scurtmetrajul „Lilelula”, de Mihai Salajan şi Adelina Bulibasa, pe care Lucian i l-a propus lui Oliver şi pe care îl vom proiecta şi noi în iulie la Ceau, Cinema!
După cum se poate vedea şi în fotografia de mai jos, eu şi cu mâna mea stângă rebelă am încercat să spunem câteva vorbe înainte de proiecţie despre Ceau, Cinema! şi despre „Libelula”.

După, nu au mai fost discuţii, deşi eram pregătit, mai ales că Mihai îmi explicase generos prin telefon, cu o zi înainte de plecarea mea în Germania, tot ce se putea explica despre realizarea „Libelulei”.

La recepţia de după deschidere, după ce schimb două-trei vorbe cu o tipă producătoare şi asistentă de regie din Rusia (foarte vorbăreaţă, deşi vocabularul ei de limbă engleză nu trecea de câteva cuvinte poticnite) şi cu un regizor din... Singapore (venit cu un horror de 9 minute pe care m-a invitat să-l văd vineri noapte), sunt abordat în limba română de un domn.
Un domn care îmi spune că nu a mai vorbit de zeci de ani limba română. Un neamţ de la Sighişoara, plecat cu părinţii în 1979, la 17 ani, din România la Karlsruhe, unde acum lucrează ca reprezentant pe publicitate la un ziar local.
Se bucură că poate vorbi română, deşi îşi găseşte cu greu cuvintele. Îmi spune că nu s-a mai întors niciodată în România de atunci (nu mai are nicio rudă acolo), dar că poate o va face la un moment dat.
Doar fiica lui vrea să vadă acum unde s-au născut tatăl şi bunicii săi, aşa că în luna aprilie ea va merge pentru prima dată la Sighişoara. Îl îndemn s-o facă şi el cândva.
După ce în prima noapte m-am rătăcit puţin între cinema şi hotel, pe o ploaie măruntă şi printre tineri care stăteau la cozi să intre în cluburi, a doua zi dimineaţă am pornit pe jos spre sediul Filmboard, acolo unde îşi are biroul Oliver.
Imaginea de mai jos nu e dintr-un film SF, ci e doar o fotografie cu un tramvai din Karlsruhe, care poate peste vreo 30 de ani va ajunge şi în România ca donaţie şi va fi privit ca o nouă minune a lumii şi semn al modernizării noastre administrative româneşti.

După un drum pe jos de peste 30 de minute, ajung, cu harta în mână, la sediul Filmboard. După ce Oliver îmi prezintă biroul şi pe un coleg (Sven, parcă), un alt tip ne face o prezentare a unui fel de atelier cinematografic pentru amatori organizat de el cu reprezentanţi din Germania, Polonia şi Ucraina.

În „public”: doar eu, Sven, un alt tip de la Filmboard, rusoaica de cu o seară înainte (care tot împarte cărţi de vizită în limba rusă) şi un domn trecut de 60 de ani. Domn care mă întreabă dacă actorii din România sunt uşor de luat în film, pentru că are o poveste care ar avea legătură cu România.
Scrie la ceva şi ar vrea ca povestea lui să ajungă într-un film, făcut poate chiar de el, ceea ce l-ar transforma într-un debutant în cinema.
Îl întreb despre ce e vorba, iar el îmi spune ceva de o româncă prostituată din Germania, de care se îndrăgosteşte un neamţ. Femeia ar avea o fată în România, care la un moment dat ar veni şi ea în Germania etc. Restul detaliilor le-am uitat. I-am urat, oricum, succes.
Pe drumul de întoarcere, puţin după ora 13, îmi atrage atenţia o străduţă laterală, puţin ascunsă. Intru, din curiozitate de jurnalist, şi descoper că e o stradă „din aceea”. În vitrine, câteva femei sumar îmbrăcate (din cât am apucat să văd, mai degrabă milf) mă privesc din scaunele pe care stau. Una pare că îmi zâmbeşte, încercând să se vândă şi să mă ademenească să intru. Alta, vizavi, se uită plictisită în ceea ce pare o tabletă. Nu îndrăznesc să scot telefonul pentru o poză, aşa că fac cale întoarsă şi plec rapid.
Pe drum, un gând nu-mi dă pace: dacă una dintre ele o fi chiar românca din povestea bătrânului cineast aspirant?
Seara, în faţa cinemaului, câţiva suporteri turci protestează împotriva corupţiei şi aranjamentelor din fotbalul turc şi internaţional. Oliver îi fotografiază. Protestul are legătură cu un documentar proiectat joi seară în cadrul festivalului, documentar al unui jurnalist CNN despre corupţia din fotbal.