duminică, 25 octombrie 2015

Corespondență Les Films de Cannes a Bucharest I

Șiiiiii premiul pentru cel mai activ festivalier merge anul acesta la...Răzvan Băloi. Care e la a treia corespondență pentru Marele Ecran în 5 luni. De data asta de la Les Films de Cannes a Bucharest. Plus un post scriptum surpriză, la final :)





Sunt prima oară la "Les Films de Cannes a Bucarest” și l-am prins chiar din prima zi. Mi-am propus să văd 8 fime în cele 3 zile cât voi sta la festival.

Ziua 1

Sicario. Fire de praf surprinse în lumina soarelui printr-o crăpătură din ușă, gardul dintre SUA și Mexic, fimat de sus, umbrit din când în când de un elicopter, girofaruri pe cerul nopții deasupra orașului de graniță, Juarez. Sunt cadre care acompaniază o stare de tensiune apăsătoare, continuă, interminabilă.

Apoi sunt imaginile dure, brutale, cu care Denis Villeneuve ne-a obișnuit încă de la filmul său de referință, Incendies (2010). Vibrațiile viscerale sunt întreținute de coloana sonoră, potrivită unui thriller sau horror. Cu islandezul Jóhann Jóhannsson, regizorul a mai colaborat și la muzica din Prisoners. Problema ridicată îți rămâne în minte și după ce ai ieșit din sală: poți învinge răul doar făcând bine? 


La tête haute, în prezența regizoarei Emmanuelle Bercot, a deschis oficial festivalul, la fel cum o făcea și pentru Cannes-ul de anul acesta. O mamă dependentă de droguri + un tată absent rezultă un copil cu tulburări grave de comportament. Șansele pe care le primește de la societate și de la cei din jur  îl conduc centimetru cu centimetru spre un echilibru emoțional (mereu fragil), pe măsura ce băiatul se maturizează. Un film zbuciumat și imprevizibil.





Ziua 2

Une histoire de fou sau Don’t tell me the boy was mad este un film despre răzbunare și despre principii. În anii 1915-16 armata turcă extermină aproape 2 milioane de armeni, într-un proces de epurare etnică. Filmat alb-negru la început, continuă cu nuanțe ceva mai calde, colorate în Marsilia anilor '70 - '80. Toți armenii îi urăsc pe turci este unul dintre miturile distruse de film. Însă există și o categorie mai apropiată de simțul moralității general acceptate: răzbunare-răzbunare, dar nu cu orice preț. Timp de 50 de ani, genocidul există doar în mintea supraviețuitorilor armeni și a urmașilor acestora și este celebrat printr-o slujbă, în curtea bisericii armene din Marsilia. Dar din urmă vine o generație de activiști care vrea ca toată lumea să afle despre teribilul masacru. 



The Assassin, filmul premiat la Cannes pentru regie, a avut partea de cel mai numeros public de până acum. Am intrat repede în magia filmului lui Hsiao-Hsien Hou, plasat în China secolului șapte. Inspirat de Akira Kurosawa, cu cadre lungi și imagini răvășitoare: o minunată cascadă, pădure de mesteceni, peisaje montane dantelate cu ceață. Imaginați-vă un imperiu confruntat cu probleme de nesupunere în provincii, în care o femeie-asasin e trimisă să facă dreptate. Imaginați-vă dacă puteți. Pentru că totul e prezentat ca un tablou de toamnă, ca un poem recitat în chineza veche, cu replici minimale, dar cu bogății estetice consistente.

Journey to the Shore amestecă lumea viilor cu cea a morților mai ceva ca alegerile din Teleorman. Filmul japonezului Kiyoshi Kurosawa e mai mult un basm în care revin imagini din filmul precedent: cascada, pădurea, muntele care prind viață în jurul unui cuplu desprins din poveștile horror. El se întoarce la 3 ani după moarte să-și regleze problemele rămase nerezolvate. O călătorie pe apele Styxului, cum ar veni. (corespondență de Răzvan Băloi)



P.S. În completarea celor de mai sus, am primit câteva scurte impresii și de la corespondentul nostru originar din București, Ionuț Mareș (unul din cei 10 critici 'rezidenți' ai festivalului, care tocmai au discutat în acest week-end despre starea criticii românești de film - așteptăm vești și de acolo):

The Assassin e meseriaş rău de tot. Un deliciu.

N-am văzut decât puţin din Journey to the Shore, al Kiyoshi Kurosawa, dar arăta foarte bine.

Love 3D, al lui Noe, e tot ceea ce credeai că voiai să vezi obraznic într-un film de autor (dar nu ți-a arătat nimeni până acum) şi ceva (mult) pe deasupra. Nymphomanic sau ...Adele par filme pentru copii pe lângă ăsta.









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu