sâmbătă, 8 noiembrie 2014

Plesh goes to Hollywood IX

În care Cristian Plesh (care ne-a scris în mai multe rînduri despre Gone Girl) ia un virus foarte contagios și răspândit între locuitorii de la Hollywood, care îndrăznesc să se plimbe cu visele descoperite pe Sunset Boulevard.  Acum, primim două episoade deodată. 




Stiu ca n-am mai scris de mult timp. Motivul e simplu: sunt deprimat. Si, cum se poate vedea in multe filme, cand un scenarist sau regizor sufera de deprimare (care apropo e adevarata si constanta; variaza ca si efecte vizibile in functie de perioade si evenimentele din jur, dar e acolo inauntru, intotdeauna) nu prea are chef de vorba cu nimeni.

Acum sunt intr-un moment in care am chef. Asa ca voi relata alta intamplare pe care o voi denumi "The illusion of the false dawn".

O luna dupa ultima relatare (wow, nu pot sa cred ca a trecut un an) am primit un telefon pe la 11 noaptea daca pot fi pe platou a doua zi la 7 dimineata. Asta nu se face in industria profesionista. Trebuie sa anunti persoana cu minim 10 ore inainte. In fine, am zis DA si am fost informat ca voi lucra pentru 21 de zile la un lungmetraj. Filmul inca nu este lansat asa ca nu-i voi spune titlul. 

Ajung pe platou, lucrez zilele promise, se pare ca fac asa un job OK ca primesc si bonus. Bonusul trebuia sa fie surpriza si nu trebuia sa stiu de la cine vine (Unit Production Manager sau UPM-ul a luat hotararea) dar in general pe platou se pare ca am talentul de a intra in vorba cu oameni, iar cineva "din birou" mi-a dezvaluit cine a fost binefacatorul.

Casa de productie are multe filme programate in urmatorii ani asa ca m-am gandit ca, daca am facut o impresie buna, s-ar putea sa mai pun mana pe cateva filme. Gandirea mea a fost "sound", cum se spune in engleza. Peste doua luni primesc telefon de la aceeasi casa de productie, daca sunt liber pentru alte 28 de zile. Ma declar liber.

Mi se spune la ce film voi lucra, o continuare la unul din hiturile verii (film prost, dar a facut bani? a facut) si deja ma gandeam ca in sfarsit se imbunatatesc lucrurile dupa evenimentele de la inceputul anului. Think again! Dupa trei zile primesc un alt telefon prin care sunt informat ca nu mai pot lucra la film. 

De ce? 

Desi e aceeasi casa de productie, persoanele din productie (cum ar fi UPM-ul) sunt diferite iar acest UPM nu a vrut sa-si bata capul cu angajarea mea pe motiv ca necesita hartagorie in plus.

Lucrurile stau asa: cand e nevoie crunta de oameni, hartagoriile se pot rezolva (pe cale corect legala apropo, nu e vorba de niciun mismas), dar cand e destul timp pana ce incepe productia nu se oboseste nimeni sa semneze 2-3 hartii in plus. Mai ales daca esti "a low ranking foreigner".

Cum am spus data trecuta: va trebui sa intru calare pe poarta cea mare.


*


Data trecuta am zis ca ma voi concentra, pe bune, pe scris. Asta am si facut. Din ianuarie 2014 si pana acum am tot lucrat la un singur scenariu. 

Pe parcurs, totusi, am si produs doua scurt metraje. Nu ca producator principal (asa ca, daca scurtmetrajele castiga ceva, nu voi urca eu pe scena), dar totusi in echipa de productie... sau cum li se spune: in the grown-ups department" (nota: cei din echipa de filmare cu tot cu regizor sunt considerati copiii, producatorii care se ocupa cu organizarea filmarilor sunt considerati adultii).

Aceste doua scurtmetraje mi-au luat cam 4 luni, deci nu am lucrat exclusiv pe scenariu. Dar credeti ca e gata? Cand cineva mi-a spus ca i-a trebuit doi ani sa-si termine scenariul m-am gandit: la naiba, ce poate sa dureze atat?! 

Acum am vazut. Scenariul curent este la a 6-a varianta...din care 3 variante au fost scrise (si rescrise) de la 0. Pentru a scrie un scenariu de la 0 la aprox 90 de pagini iti trebuie minim o luna. Mie mi-a trebuit cam o luna jumate. Daca esti geniu poti termina si intr-o saptamana, dar nu e cazul.

Uite asa au trecut 10 luni. Partea mai plină a paharului e ca, in aceasta perioada, am reusit sa atrag interesul a doi producatori diferiti, care amandoi s-au angajat in imbunatatirea scenariului. Suna bine, nu? Partea proasta e ca amandoi sunt proaspat absolventi de la AFI, deci amandoi sunt cam in acelasi stadiu ca mine. Se chinuie sa-si croiasca intrarea in industrie. Si nu sunt nici copii de bani gata, adica nu pot produce din banii propri. 

Apropo, cand vine vorba de "copii de bani gata" in lumea filmului ma refer la un copil Spielberg sau de genul. Nu la posibilul copil a lui Kevin Smith. El, saracul, ar avea ceva legaturi in industrie dar posibitatea sa-si finanteze un film mai decent pe banii lui, nu prea. Un posibil esec financiar ar putea avea repercusiuni drastice pe plan profesional si privat.

Oricum, decat sa am o idee si pe nimeni interesat, mai bine sa am o idee si doua persoane interesate. Programul de producator de la AFI este destul de bun si studentilor li se ofera sansa de a putea pune mana pe un numar de telefon de la o persoana mai importanta. Asa ca nu stii niciodata.

Si cu asta sunt la zi. Deocamdata am inca speranta ca poate, incetul cu incetul, acest scenariu, lent si timid, va ajunge la cine trebuie. Dar in acelasi timp trebuie sa raman cu picioarele pe pamant, mai ales dupa unul din episoadele de dezamagire din trecut. Este mai probabil ca speranta mea sa ajunga la marginea lui Grand Canyon, sa se uite in adancurile lui si sa sara in abis cu capul inainte, decat sa ajunga acolo unde se aduna visurile Hollywood-iene indeplinite.

http://3.bp.blogspot.com/-ySVAl9lkiBI/U0Q4-IxtoSI/AAAAAAAAGk8/N8EiVW9JUtc/s1600/noah-image01.jpg


PS. Filmul care mi-a prilejuit "dezamagirea colosala" a fost... Noah. Partea buna este ca, pana ce m-au expediat, am reusit sa schimb 3 propozitii cu Darren Aronofsky. Hmm...poate de aia m-au trimis acasa!? (Cristian Plesh, Holywood)



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu