luni, 5 mai 2014

De ce e Transcendence prost?


Hmm, sper că era mai bună cartea, am glumit la ieșirea de la Transcendence, "ultimul film cu Johnny Depp”. O altă ironie la îndemână: deși e despre inteligență artificială și geniul uman, Transcendence e surprinzător de prost.

Dar de ce e prost?

-pentru că, în primul rând, scenariul e prost: situațiile evidente sunt explicate și subliniate ca pentru copiii de american care cred că Soarele se învîrte în jurul Terrei, iar cele complexe -să le zicem "transcedentale"- sunt rezolvate inexplicabil și trebuie să le înghițim ca pe floricelele de porumb, cu multă cola

-pentru că nici actorii nu au crezut în scenariu, în frunte cu Depp, pe care nu l-am mai văzut într-o formă așa letargică de la Turistul. În loc să îl cred în postura de savant genial, îmi evocă un Austin Powers sub chimioterapie, cu planuri de cucerire a lumii. Apogeul ridicolului este atins de sărmanul Morgan Freeman, etern dezorientat (stare pe care probabil o simțea și în realitatea din platoul de filmare), siderat, cu ochii bulbucați, pare rătăcit în filmul ăsta, aterizat din greșeală din alt film în care juca un bolnav de Alzheimer

-relațiile între personaje nu au nici o noimă, nici un sens, ele trebuie să ducă spre "iluminarea" de sfîrșit cu sacrificarea oricărei urme de logică sau reguli dramatice

-pentru că nu poți șterge impresia generală de eră pre-Matrix, în ciuda efectelor vizuale moderne (care, by the way, sunt atât de lucrate încât vezi cu ochiul liber codurile din spatele lor)

-pare inspirat dintr-un articol de revistă (gen WIRED) și era bine dacă era doar atît. Ideea de pornire e validă: când îți faci din tehnologie un zeu s-ar putea să pici rău. Sunt agitate actualele pericole ale dependenței de tehnologie (cît am scris articolul ăsta, am intrat o dată pe twitter și mi-am verificat de două ori e-mailul) și transferul conștiinței unui dude în memoria unui computer. Transcendence e exemplul perfect de cum să distrugi o idee (adevărat, nu foarte nouă, nici foarte originală) prin punerea ei în practică. Pentru că nu duce niciunde.

-nu rămâi cu nimic după el, în afară de evocarea perfectă a senzației de vid, după cele aproape două ore pierdute (același efect îl poți obține dacă te uiți fix timp de 15 minute la geamul pe care scrie HIDRANT din casa scării); nu îți oferă nimic, nici în timpul vizionării, nici la final, iar cele câteva chicoteli pe care sigur ți le provoacă se datorează ridicolului scenelor, nu umorului lor

-pentru că nici acum nu înțeleg care a fost intenția realizatorilor (printre care se numără Christopher Nolan): să facă un thriller-SF, un cyber-romance sau new-age-bullshit

-și, da, vă rog să mă scuzați, "pentru că calculatoare și pentru că seria filmelor cu Johnny Depp". Block-busterul (+100 mil. $) a fost penalizat la box-office. Mă bucur că a fost distrus mitul creator al superstarului invincibil și degrabă vânzătoriu de bilete. Pentru a vinde un film nu ajunge un nume (la succesele anterioare de casă ale lui Johnny D. gen Pirații...-a fost o echipă, o franciză în spate).

Partea și mai gravă din toată istoria asta e că vor continua să apară genul acesta de mega-producții cu conținut (aproape) zero. Dar asta nu cred că mai e o surpriză pentru cineva. Din acest motiv publicul transcede, transhumează (dacă vreți) spre micul ecran, unde lucrurile se mișcă mai cu talent. Valar morghulis?

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.