luni, 10 februarie 2014

Nu vă lepădaţi de Gary Cooper

Nu credeam că mă mai pot lăsa uşor manipulat emoţional de un film din vechiul şi legendarul Hollywood. 

Mărturisesc însă că amestecul imprecis de teamă, fragilitate, demnitate şi curaj pe care Gary Cooper (50 de ani la acea vreme) îl imprimă, în High Noon (1952), şerifului abandonat de un întreg oraş în faţa unei bande de patru tâlhari veniţi să caute răzbunarea a frânt orice rezistenţă raţională.

„Do Not Forsake Me Oh My Darling”, balada filmului (care poate fi ascultată aici), are, e drept, un rol hotărâtor în a stabili tonul melancolic al peliculei lui Fred Zinnemann, un austriac ajuns unul din marii meseriaşii de la Hollywood în anii ’40-’50-’60.

Însă felul în care şeriful în prag de retragere Will Kane (rol pentru care Gary Cooper câştiga al doilea şi ultimul său Oscar de interpretare), proaspăt căsătorit cu o frumoasă quakeră (Grace Kelly), străbate singur, într-o duminică extrem de călduroasă, străzile pustii ale orăşelului în căutare de ajutoare pentru a le face faţă bandiţilor este memorabil. 

High Noon, s-a spus, a deschis o nouă etapă a westernurilor. Una în care eroul nu mai este un supererou – dilemele, slăbiciunile şi temerile sale încep să iasă la suprafaţă.

Gary Cooper
La Fred Zinnemann, nu acţiunea defineşte atmosfera filmului, ci tensiunea, aşteptarea, psihologia personajelor (chiar şi cele secundare sunt atent nuanţate). 

Remarcabil este că durata acţiunii coincide cu durata reală a filmului. Numai că, spre deosebire de utilizarea timpului într-un film precum Cleo de la 5 la 7 (1962, r. Agnes Varda), unde camera urmărea numai peregrinările protagonistei, în High Noon perspectiva este cea a unui narator omniscient, care este la locul potrivit la momentul potrivit

Prin urmare, secvenţele nu construiesc întotdeauna acţiuni succesive, ci şi fragmente de naraţiune simultane.

High Noon, despre care a mai scris aici şi colegul Richie, este ceea ce se cheamă un clasic oricând vizionabil, care îşi merită pe deplin faima. 

Un comentariu:

  1. M-ai fericit cu articolul asta :)). E unul din western-urile preferate. Nu ma asteptam sa faci incursiuni din-astea.

    RăspundețiȘtergere