vineri, 31 ianuarie 2014

Marele Ecran prezintă: Cîinele Japonez



Cîteva amănunte despre proiecția de marți:

-Cîinele Japonez a fost selectat anul trecut la Festivalul de Film de la San Sebastian. A fost distins cu premiul Ex-aequo la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, în secțiunea dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj. Juriul și-a motivat alegerea astfel: "Pentru tandrețea cu care ne sunt dezvăluite personajele și lumea acestora".

-Colegul nostru, Ionuț Mareș, îl considera cel mai reușit debut românesc din 2013: "Cîinele japonez este un film despre povara singurătăţii, despre asumarea trecutului şi despre împăcare. Un debut reuşit, care dezvăluie un regizor matur din punct de vedere artistic, în pofida celor doar 29 de ani."

-Tudor Cristian Jurgiu se remarcase deja prin scurtmetraje. Ultima oară, la Cannes 2013, unde a luat premiul III la secțiunea Cinefondation pentru În Acvariu.

-În interviul pe care i l-am luat la Cannes, Tudor mi-a vorbit și despre Cîinele Japonez: "Am primit scenariul de la Tudor (Giurgiu, n.m.), scris iniţial de Ioan Antoci. L-am rescris împreună cu Gabriel Gheorghe. Apoi am mai rescris un pic la el împreună cu operatorul Andrei Butică în timp ce făceam decupajul. Experienţa a fost foarte ok. Şi cu Rebengiuc a fost mai uşor decît m-am aşteptat, că eram un pic speriat". Filmările au durat 22 de zile. Pentru că s-a încadrat în timp și în buget, a mai avut două zile extra în care a refilmat niște secvențe.






-Filmul e produs de Libra Film, casa de producție a lui Tudor Giurgiu (da, e amuzantă coincidența de nume). Cînd am vorbit cu producătorul executiv al filmului, Bogdan Crăciun, pentru a-i cere acordul de proiecție, mi-a spus DA imediat: "ne dorim și noi ca filmul să fie văzut".

-Acesta e al treilea an în care Asociația Marele Ecran face proiecții  la Timișoara. Dacă la început, căutam noi spațiile de proiecție, acum ne-a căutat "spațiul" pe noi. Direcția Județeană pentru Cultură Timiș ne-a invitat să aducem filme la Casa Artelor, clădirea de lîngă Piața Unirii, pe care o administrează (aici a funcționat prima bibliotecă cu împrumut din Imperiul Austro-Ungar). Direcția își dorește o cinematecă săptămînală. În 2011, cînd am început, ne-am fi dorit să existe posibilitatea asta și o asemenea ofertă generoasă.

-De-a lungul timpului, mai mulți participanți la evenimentele noastre și-au oferit sprijinul și disponibilitatea de a se implica în proiect. Îi invităm pe aceștia, în mod special, la film. Acum au ocazia să se implice (detalii, după film). Cîinele Japonez va fi proiectat marți, 4 februarie, de la ora 19.00, în sala-studio de la Casa Artelor. E o sală mică, cu doar 50 de locuri. Partea bună: scaunele sunt dispuse în stil amfiteatru. Mulțumim Carmen Bayer pentru editarea afișului.


Vinerea animata: TUSSILAGO de Jonas Odell

miercuri, 29 ianuarie 2014

Nympho-fobie?

XXX


Ultimul film de Lars Von Trier a fost lansat în Europa în două părţi. Volumul I a intrat deja în cinematografele din România. Volumul II a fost interzis de CNC (pentru toată lumea, nu doar pentru minori). O decizie ciudată: ca o partidă de amor fără finalizare. Sunt foarte curios cum vor explica membrii CNC faptul că au permis preludiul, dar interzic dreptul spectatorilor la orgasm.

Ionuţ Mareş, care le-a văzut pe amîndouă (a fost la vizionarea de presă), zice că mai grav e faptul că filmul nu e interesant. Acum, în urma reclamei, lumea se va buluci să vadă prima parte (pînă se rezolvă contestaţia depusă la CNC de distribuitor).

Să mai zicem că LvT plănuieşte lansarea, tot anul ăsta, a versiunii integrale de 5,5 ore, care va fi mult mai deochiată, conform Screen Daily. Pe care, cei interesaţi de nebunia/boala danezului, o vor vedea cel mai probabil via un torrent de lîngă dumneavoastră.

later edit: Anca Grădinariu, pe twitter: "Comisia se întruneşte să vadă din nou filmul. A început să le placă perverşilor. Adică ei să vadă de două ori filmul şi noi niciodată?"


În spatele cortinei



Azi, la Timişoara, puteţi vedea filmul În spatele cortinei (regia Bogdan Mustaţă, 2013) despre instaurarea comunismului în România. De la ora 18.00, aula BCUT, intrarea liberă. 

Iar mîine, în acelaşi loc, vor fi lansate un album foto-documentar şi două reviste de benzi desenate. "Albumul foto-documentar reprezintă prima încercare de popularizare a subiectului rezistenţei armate anticomuniste și se centrează pe istoria a şase grupuri care au activat în munţi în perioada 1947-1958, respectiv cele conduse de Toma Arnăuţoiu, Gheorghe Arsenescu, Leon Şuşman, Teodor Şuşman, Ion Gavrilă Ogoranu şi Nicolae Dabija. Cele două volume intitulate „Experimentul Piteşti. Umilinţa" şi „Experimentul Piteşti. Păpuşarii”, fac parte din colecţia de benzi desenate dedicată fenomenului Piteşti, una dintre cele mai inumane acţiuni represive din întreaga istorie recentă, care s-a desfăşurat între anii 1949-1951” (mai multe aici).

E bine că, încetul cu încetul, scoatem de după cortină şi de sub preş, o parte ascunsă (pe nedrept) din istoria recentă. E o formă de recuperare nu doar a memoriei ci şi, dacă vreţi, a demnităţii naţionale.



luni, 27 ianuarie 2014

Cainele Japonez la Timișoara


Tocmai am primit confirmarea de la Libra Film că putem proiecta la Timișoara Cîinele Japonez (2013), unul din cele mai interesante filme românești de anul trecut și un debut promițător în lungmetraj. Cu Victor Rebengiuc și Șerban Pavlu.

Proiecția va avea loc marțea viitoare în sala-studio de la Casa Artelor (acolo unde și azi se întîmplă ceva cinema, grație Asociației CitiZenit).  Mulțumim regizorului Tudor Jurgiu,  producătorului Bogdan Crăciun (Libra Film) și lui Carmen Bayer (Direcția Județeană de Cultură Timiș - Casa Artelor). Revenim cu detalii despre prima proiecție Marele Ecran din acest an. Deocamdată vă spunem că va fi o întîlnire specială. Și, poate, începutul unei frumoase...cinemateci.

Interviul cu Tudor Jurgiu la Cannes aici.
Despre film a scris Ionuț Mareș aici.







sâmbătă, 25 ianuarie 2014

Frances Ha (2012)

New York, umor dulce-amărui, dialoguri fain scrise, filmare în alb-negru şi personaje aflate într-un soi de derivă. Sună cunoscut? Poate vă aminteşte de avocatul divorţat din Manhattan-ul lui Woody Allen, prins între două iubiri reprobabile. Sau poate de taximetristul imigrant veşnic rătăcit pe străzile new-yorkeze din Night on Earth de Jim Jarmusch.

La fel de generos ca filmele de mai sus la capitolul „personaje suspendate undeva între două lumi, mişunând pe străzile new-yorkeze în alb-negru”,  însă mult mai haios şi light şi dătător de energie pozitivă, Frances Ha e o comedioară dramatică care ar trebui inclusă în manualul rezidentului urban ce se apropie de 30 de ani. Pentru că surprinde cu limpezime o mare parte din lipsa de certitudini care îi macină pe mulţi dintre posesorii acestei vârste. Şi ai unei vieţi ce nu pare să meargă în nicio direcţie clară. Blocată în stand-by undeva între plăcerile ludice ale post-adolescenţei şi conştientizarea faptului că a nu avea un job "de viitor" şi/sau o relaţie stabilă la 30 de ani e o formă de eşec.


Dansatoare profesionistă aspirantă, dar fără perspective clare în carieră, Frances schimbă colegi de apartament cu aceeaşi uşurinţă ca un student de anul I. În plus, suferă de perpetua criză financiară tipică vieţii de student, chiar dacă s-au adunat deja câţiva ani de când a absolvit universitatea. Aflată într-o veşnică incertitudine apropo de sursele financiare care îi vor acoperi chiria pe luna viitoare, Frances duce o viaţă care spune multe despre încăpăţânarea de a nu păşi în maturitate, despre singurătate şi despre relaţiile cu cei din jur consumate ca plăceri pasagere, interşanjabile.

Pe de altă parte, filmului îi lipseşte aerul pesimist al lui Oh boy, de exemplu, care are în centru un personaj aflat într-o derivă similară. Cu un pas în viaţa de om matur şi cu altul în cea de adolescent. Frances primeşte tot ce i se întâmplă cu un fel de voioşie molipsitoare, cu auto-ironie detaşată. Rolul e scris în mod evident numai şi numai pentru Greta Gerwig, care îl joacă cu o carisma irezistibilă.

„I like things that look like mistakes”, spune Frances la un moment dat. Iar în fraza asta stă un mic manifest de film independent. Concretizat prin dialoguri aparent lipsite de sens pe alocuri, extrase dintr-un context domestic uneori banal, futil. Dar care sfidează reţetele cauzale de tip Hollywood şi construiesc un gen de discurs fresh, ce se depărtează îndrăzneţ de mainstream. Chiar dacă are happy-end.  

Impotriva uitarii



Din anul 1996 data de 27 ianuarie a devenit în Republica Federală Germania zi oficială de comemorare a victimelor regimului nazist. Se implinea atunci jumatate de secol de cand soldaţii Armatei Roşii i-au eliberat pe supravieţuitorii lagărului de concentrare Auschwitz-Birkenau (27 ianuarie 1945). În anul 2005 această data a fost numită de către Naţiunile Unite ca fiind Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Cu ocazia acestei comemorări, Centrul Cultural German Timișoara dorește să vă invite în 27 și 28 ianuarie 2014 la proiecția a două filme documentare în care supraviețuitori ai Holocaustului își expun poveștile lor de viață. În data de 27 ianuarie va fi prezentat filmul „Gerdas Schweigen“, din anul 2008, în regia Brittei Wauer, iar în data de 28 ianuarie filmul „Zeitabschnitte des Werner Bab“ a regizorului Christian Enders, din anul 2005. Ambele proiecții au loc la ora 20 în Cuib d`Arte (str. Mărășești 14).



Gerdas Schweigen“ este un documentar în care un jurnalist investighează povestea Gerdei, supraviețuitoare a Holocaustului, caută urme și poartă discuții cu aceasta. Întreaga viață a Gerdei a fost marcată de durere. În tinerețe, aceasta a fost deportată în lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau, unde a adus pe lume o fetiță. După naștere, nou născuta ei fiică este lăsată să înfometeze, iar Gerda nu poate face nimic pentru a împiedica această faptă. Din acea zi, viața Gerdei este marcată de durere și tăcere.




În filmul „Zeitabschnitte des Werner Bab“, Werner Bab, supraviețuitor al Holocaustului, își expune propria poveste de viață și descrie atât soarta poporului evreu de la începutul celui de al Doilea Război Mondial, cât și viața de zi cu zi din lagărele de concentrare Auschwitz, Mauthausen și Ebensee. Se evidențiază de asemenea faptul că doar puțin cetățeni evrei au putut supraviețui impactului național-socialismului, muncii silite, pierderii, deportării și distrugerii.

Proiecția filmelor are loc cu sprijinul Goethe-Institut.



****

Si tot ca reminder, desi intr-o cu totul alta nota,  punem aici invitatia Casei Artelor la o proiectie de scurt-metraje organizata de Asociatia CitiZenit in Sala Studio din curtea sediului de pe Augustin Pacha nr 8, unde veti putea urmari cateva filme ale unui tanar regizor aradean, Bogdan Gligor, si apoi discuta cu el povestile din spatele lor si, desigur, primi raspuns la niste intrebari. Intrare libera. Film-makers in the spotlight are loc luni, 27 ianuarie, de la ora 18, si anunta cu optimism deschiderea unui loc nou pentru cinefili despre care vom mai vorbi in curand ;). Pentru ca lucrurile se misca.


Astra. După 20 de ani


"Fu*-va cu cultura voastră! Știți cît mă costă 1 metru de asfalt?!"

Asta a strigat primarul Sibiului din 1993 înainte să-l dea afară pe Dumitru Budrală. Inițiatorul Astra venise să ceară ajutor pentru prima ediție a festivalului de film documentar. Era o vreme cînd, dacă voiai să faci un eveniment cultural, trebuia să inventezi modalitatea de a îl face. Una din primele sponsorizări a constat în 2 remorci de cartofi.

La 20 de ani distanță, organizatorii acestui festival (care între timp a devenit o mișcare) privesc în urmă la principalele momente. O reconstituire duioasă și lejeră, în care îi veți regăsi pe Mircea Săucan, Cristi Puiu, mulți documenatariști, antropologi, dar și pe locuitorii din localitatea sibiană Jina (de data asta, fără celebrul cioban). O lecție (de bun simț) despre cum se face un festival de film.

Astra e un festival care a plecat de la...o bicicletă. Boy, what a ride!



luni, 20 ianuarie 2014

24h


Prietenii noștri fotografi, Cristian Ilea (Camera 4) și Mircea Gherase, împreună cu alți doi colegi, revin cu proiectul lor: 24h. E rezultatul explorării fotografice a orașului în intervalul a 24 de ore. Vernisaj azi, de la ora 18, în noul spațiu expozițional al Primăriei Timișoara din Piața Victoriei.



The real American Hustle

E(SC)RO(C)UL CAPITALIST CADE MEREU ÎN PICIOARE 



Am fost atras de cînd mă știu de filmele cu "hustlers"/ țepari, poate și pentru că încerc să mă feresc cît pot de ei în viața reală. The Hustler (1961), Cacialmaua (1973), House of Games (1987) sunt borne ale genului și favoritele mele. După ce am văzut The American Hustle /Țeapă în stil american m-am simțit înșelat ca la alba-neagra. 

Dincolo de prestațiile reușite ale ansamblului, filmul (cu foarte multe, inexplicabil de multe nominalizări la premii) e un mare bluf. Chiar dacă atmosfera de caricatură e intenționată, e o caricatură proastă după lumea lui Scorsese (pe care regizorul O’Russell o evocă și prin scurta apariție a lui De Niro, în rol de boss mafiot). 

Pe adevaratul "american hustle" îl veți găsi chiar în noul film al lui Scorsese: Lupul de pe Wall Street. Cel mai fun film al său de la Goodfellas (1990) încoace. De fapt, e Goodfellas plasat în lumea financiară. Fun-fact: Margot Robbie, actriță australiană și soția lui DiCaprio în film, avea 2 luni cînd a avut loc premiera Goodfellas.

În rolul “lupului”, Leo DiCaprio a dat tot ce avea. S-a tîrît, s-a dat de-a dura/peste cap și a arătat ca un MC evanghelist/ business guru (multă vreme am afirmat că pe DiCaprio nu îl ajută fața: e prea frumușel, baby-face, ca să îl iei cu adevărat în serios, dar rolul de "Wolf..." e depășit poate doar de ce a făcut în Shutter Island). Prestația lui e egalată de Matthew McConaughey, aici într-un mini rol, confirmînd că e unul din cei mai în formă actori ai momentului. O mostră mai jos, scenă în care McC. sigur a improvizat și a luat-o "off-script". 


Lupul de pe Wall Street e un film pe care Scorsese îl face de multă vreme, despre hubris și natură umană. Concluzia: ca să existe lupi, trebuie să existe turmele de oi. Vor fi mereu oameni care se hrănesc și prosperă din răul (și prostia) altora.  E probabil cea mai savuroasă comedie americană a anului trecut.

Și totuși, poate că nu e chiar în regulă să fie atît de fun.

Discutînd cu Felix (waka_x) după vizionare am constatat că lipsește ceva din film (rîndurile de mai jos reprezintă un fel de transcriere a discuției). După Goodfellas, Scorsese a fost acuzat că glorifică lumea răufăcătorilor. Acuzația se repetă acum, dar e mai fondată. Fabula cu lupi și oi nu are morală.



Filmul e cinic într-o manieră veselă, plăcută, aproape extatică. Cinematograful mainstream se adresează unui public. Entertainmentul are responsabilitate morală, arta nu. În filmul ăsta există arta cinematografului, există arta actoriei dar nu e un film de artă. E o comedie în care personajele care fac rău nu sunt pedepsite. Pedeapsa e primită de cei proști, dar care nu apar în film. 

Vedem aici sistemul de divertisment capitalist funcționînd fără opreliști. Niște etape de cinism se desfășoară una după alta, ca o matrioșka. Personajul Jordan Belfort e real. A fraierit o grămadă de oameni și a făcut milioane de dolari din șmecherii, ilegalități. A intrat la pușcărie unde a scris o carte care s-a vîndut bine. Producătorii au cumpărat drepturile de a ecraniza cartea, au făcut bani din ea și, în continuare, escrocul primește o grămadă de bani pentru că noi rîdem la cinema de faptul că a prostit niște oameni. Iar acum i se vor vinde mai bine cărțile și seminariile despre succesul în afaceri. În capitalism, escrocul nu moare niciodată. 

Cei păgubiți nu numai că nu sunt arătați (sau despăgubiți), ci sunt băgați în mașina de măcinat carne și tot ei plătesc. Oamenii care au fost fraieriți se duc la film și îi plătesc tot escrocului bani. Poate chiar aplaudă la final. Asta e bizar la filmul lui Scorsese. Îi lipsește un minimum de morală. A ecranizat cartea lui Belfort din punctul de vedere al escrocului, fără adăugiri, ba chiar umflă personajul cît se poate de mult. Adevăratul Belfort nu era așa carismatic, n-avea clasa pe care i-o dă DiCaprio. Era un golănaș de Wall Street (după cum puteți vedea aici). 

 

E un sistem atît de viciat, că escrocul prosperă mereu. Ceea ce poate fi o metaforă și pentru Wall Street și capitalism. "Eroul" capitalist folosește toate dezavantajele sociale ca avantaje. Multora li se pare un semn de abilitate.  Doar că nu suntem animale și filmul ar trebui să aibă o minimă morală. Poate că Scorsese l-a făcut așa tocmai pentru a stîrni revolta spectatorilor, dar aspectul subversiv e inconsistent. Propagînd o poveste de genul ăsta, în felul ăsta, propagi stereotipul eroului capitalist. 

Și totuși e fun...

miercuri, 15 ianuarie 2014

About Time (2013)

'All the time traveling in the world can't make someone love you.'

rating: Brainwash

La o privire mai atenta comediile romantice cu calatorii in timp nu sunt atat de rare pe cat ne-am astepta. Doar in ultimii 5 ani am avut 4 titluri foarte populare (Midnight in Paris, Safety Not Guaranteed, Time Traveler’s Wife si About Time) iar Rachel McAddams a jucat in doua dintre ele. Ultima ‘speculatie’ pe tema asta ii apartine scenaristului devenit regizor Richard Curtis, textierul unor comedii british extrem de populare (Notting Hill sau Four Weddings and a Funeral) care a dovedit insa ca are inclinatii si pentru regie (The Boat That Rocked e una din comediile muzicale revigorante). About Time e al 3 film scris si regizat de Curtis si cel care face subiectul acestei cronici usor tardive, fiind vorba de unul din crowd-pleaserele anului 2013.


Filmul e fara indoiala unul foarte agreabil, oferind un cocktail echilibrat de poante si momente sentimentale usurele astfel incat sa nu cada greu la stomac. Subiectul calatoriilor in timp e tratat la fel de lejer, in maniera schematic familiala, fara a a simti nevoia unor explicatii stiintifice sau constrangerea unor reguli de logica. Altfel spus, time-travel-ul e un plot-device subordonat nevoilor intrigii, care la randul ei e subordonata nevoilor personajului central, manipulat de Curtis pentru a ne conduce spre una din cele mai banale revelatii posibile: ‘Pretuieste fiecare moment al vietii.’ Chiar si ‘efectul fluture’ pare sa se supuna unor conventii arbitrare impuse de autorul scenariului, producand valuri doar acolo unde permutarile infinite sunt prea personale pentru ca schimbarile sa fie acceptate. Avem parte asadar de o abordare foarte egoista a conceptului.


Eroul povestii, Tim (Domhnall Gleeson), primeste la implinirea varstei de 21 de ani un cadou inedit de la tatal sau (Bill Nighy): secretul calatoriei in timp prin izolarea intr-un loc intunecat si o strangere de pumni. Ceea ce ne este servit insa drept calatorie in timp e de fapt o sondare a propriilor amintiri, foarte vie si controlabila, prin care sa pot repeta anumite momente in care lucrurile n-au iesit bine. Faptul ca Tim e un adolescent intarziat si un romantic stalker creeaza cateva situatii hilare, majoritatea fiind legate de Mary (Rachel McAddams) care devine si aici iubita calatorului in timp dupa ce in prealabil e manipulata in directia asta de multiplele fail-uri ale lui Tim, un print calare pe cal alb cu degetul pe butonul de restart. Oare ce parere or avea feministele despre o astfel de hartuiala prin timp si spatiu in care un barbat, fie el si simpatic, repeta prima intalnire sau prima noapte impreuna pana iese cum vrea el.


About Time e, din fericire, imprevizibil in drumul sau, beneficiaza de personaje simpatice si actori talentati (Bill Nighy e in maxima forma), foloseste gagurile inteligent si surprinzator, dar renunta la ele in partea a doua pentru a accentua, nu fara o doza de sentimentalism, samburele motivational, carpediem-ian, care te coboara in realitate amintindu-ti ca nu poti retrai momentele pe care le-ai pierdut, ca maturizarea presupune sa faci sacrificii, si ca nu le poti “repara” vietile altora dar le poti fi un sprijin in eforturile lor. Pe langa astea exista insa si niste detalii stridente care “te scot din film”, ca afisul cu Amelie din camera lui Tim, recurenta numelui Kate Moss si poanta rasuflata si amnezica a unchiului, lucruri de care un regizor mai matur s-ar fi dispensat, cred, fara a sta pe ganduri. In concluzie un film satisfacator, de duminica dupa-amiaza.

marți, 14 ianuarie 2014

Globurile de aur



Ceva fain de la Golden Globes. Monologul de deschidere al lui Tina Fey & Amy Poehler.  Ireverentios, pe alocuri ofensator, amuzant cit incape. Da, a fost un an bun pentru filmul american.



sâmbătă, 11 ianuarie 2014

Chaos Cinema: eseu video despre incoerenta filmelor de actiune moderne

Daca traiti cu sentimentul ca in ultima vreme iesiti din sala de cinema, dupa ce-ati urmarit un film de actiune, nauci si confuzi in urma bombardamentului audio-video la care tocmai ati asistat, inseamna ca va va interesa scurtul eseu video realizat de Matthias Stork cu privire la evolutia filmelor de actiune din ultimii 50 de ani.

Pe scurt, pozitia lui e urmatoarea: in ultimul deceniu metoda clasica de a filma si monta o scena de actiune (meticulos si cu rabdare, acumuland treptat suspansul, cu miscari de camera si compozitie care aveau sens si scop clar si anume de a mentine spectatorul orientat in spatiul de actiune) a fost abandonata in favoarea uneia mai agresive bazata pe supraincarcare senzoriala, dezorientare si inrobire a privitorului printr-o avalansa de tertipuri vizuale (shaky-cam, close-up, taieri rapide) dublate de un soundtrack din ce in ce mai sofisticat. Cu alte cuvinte autorul eseului denunta lipsa de coerenta a scenelor de actiune din cinemaul mainstream si foloseste ca argument exemple din piese atat clasice cat si moderne pentru a evidentia contrastul.

Merita urmarit macar pentru a intelege de ce unele filme de actiune facute in trecut sunt atat de solide, de eficiente si de perene (Bullit, French Connection, Die Hard, Indiana Jones, Hard Boiled, The Wild Bunch).




marți, 7 ianuarie 2014

Twin Peaks follow-up?


Un anunt misterios -cum altfel cand e vorba de Lynch- aprinde imaginatia si sperantele fanilor serialului cult de la inceputul anilor '90. Sa fie "casting call"-ul de azi indiciul ca va filma intr-adevar un promo sau, poate, un follow-up?!

TWIN PEAKS PROMO. Directed by David Lynch. Shoots in Los Angeles on Tuesday, January 7, 2014. Prob a 6 hour or less day. Rate is 150/8. You must live in LA to submit. 
HOT Caucasian girl – BRUNETTE OR REDHEADS ONLY to play waitress. Age 18-27. MUST have an amazing body. Busty, very period looking face. Please submit two current color photos (one body shot, one face shot), your sizes, union status...

luni, 6 ianuarie 2014

Vagabondul 100: Making a living



Acum fix o suta de ani, Charles Chaplin apuca un baston, un joben si un fel particular de a merge, si isi facea intrarea in istoria filmului cu scurtmetrajul Making a Living (1914, Henry Lehrman). Fun-fact: multi ani mai tarziu, la un concurs de imitat personajul Charlie Chaplin, adevaratul Charlie Chaplin a luat locul 3. 






joi, 2 ianuarie 2014

The Coconut Revolution. Cateva idei pentru protestatari


Bastinasii din Bougainville, o mica insula de langa Papua Guinee, au dat o lectie de demnitate si constiinta atunci cand s-au luptat pentru bucata lor de jungla, distrusa de o exploatare miniera britanica in anii  '90. La inceput au luptat cu arcuri si sageti homemade impotriva unei armate cu elicoptere. 10 la suta din populatia insulei (160.000) a pierit in aceasta prima "eco-revolutie". Trimiterile spre Avatar sunt inevitabile (e posibil sa fii servit drept inspiratie). The Coconut Revolution (Dom Rotheroe, 2001, UK) ar putea inspira si cauze mai bune. Filmul se poate viziona pe youtube sau cautati-l prin alte izvoare, daca doriti imagine de calitate.