miercuri, 29 mai 2013

De ce îmi place Asghar Farhadi

Înainte de Le passe (2013), prin care Berenice Bejo a câştigat recent trofeul de interpretare femină la Cannes, şi de ultrapremiatul şi deja clasicul A Separation (2011), a fost About Elly (2009). Asghar Farhadi obţinuse şi cu About Elly un premiu important - cel mai bun regizor la Berlinala din 2009. Acela a fost de altfel momentul când iranianul a pătruns în lumea marilor festivaluri şi a regizorilor cu reputaţie internaţională, deşi impresionase, dar în competiţii mai puţin importante, şi cu primele trei lungmetraje -  Dancing in the Dust (2003),  Beautiful City (2004),  Fireworks Wednesday (2006).

Asghar Farhadi
După ce i-am văzut trei dintre filme - Fireworks Wednesday, About Elly şi A Separation - şi din ce am citit despre Le passe, Farhadi pare unul din rarii cineaşti care schimbă foarte puţin temele şi abordarea stilistică de la un proiect la altul. Ce îmi place foarte mult - şi acest lucru este uşor de remarcat în filmele sale - sunt senzaţiile de improvizaţie, de autenticitate, de firesc, de prezenţe vii pe care le transmit actorii.

Nu este greu să te ataşezi de personaje şi să empatizezi cu ele sau să le respingi, asta pentru că Farhadi este suficient de versat încât să acorde fiecăruia (pe rând sau simultan) dreptate, dar şi şansa la eroare sau meschinărie; să le picteze în culori prin care le împinge cât mai mult spre spectatori.

Fireworks Wednesday
Situaţiile dramaturgice sunt atât de atent, detalit şi nuanţat construite, încât par infailibile în logica proprie şi, prin urmare, extrem-realiste.

La Farhadi, mizanscena este esenţială, pentru că determină raporturile dintre personaje, dar şi felul în care se raportează publicul la ele. Fiecare mişcare a corpului, fiecare cuvânt, fiecare tăcere, fiecare umbră de pe chipurile protagoniştilor contează în modul în care iranianul dozează tensiunea.

Lui Farhadi îi place să ţină spectatorii implicaţi în poveste, să ofere piste false pe care le clarifică ulterior, să ascundă prin elipse părţi esenţiale ale puzzle-ului doar pentru a menţine trează atenţia.

About Elly
El încearcă să se păstrează mereu în limitele verosimilului şi să evite direcţiile care ar putea duce la demonstrativism şi la o rezolvare deus ex machina. Cu toate acestea, există uneori senzaţia de artificiu la nivel scenaristic, însă nu la un grad deranjant (aici ajută foarte mult şi abandonarea muzicii, dar şi montajul liber, viu, aparent neglijent, adaptat fiecărei situaţii).

Protagoniştii lui Farhadi sunt prinşi între dorinţa de libertate şi limitele impuse de o societate cu destule reguli greu acceptabile. Filmele sale au multe personaje, care se intersectează, se apropie şi se îndepărtează, se ceartă şi se împacă, se acceptă sau se resping, fac alianţe sau deschid fronturi de luptă. Farhadi urmăreşte cupluri în criză şi tensiunea care apare în astfel de momente. Este interesat de felul în care trecutul influenţează prezentul. De ideea de asumare a responsabilităţii. De curajul alegerii.

A Separation
Protagoniştii  dialoghează mereu şi se află într-o neîntreruptă mişcare şi deplasare - de unde şi dinamismul filmelor lui Farhadi.

Aflat la apogeul carierei, iranianul este, cu siguranţă, unul din cei mai influenţi regizori ai momentului, dotat cu o capacitate fermecătoare de a radiografia meandrele sufleteşti.

Ionuţ Mareş 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu