joi, 7 februarie 2013

Start la Berlinale 2013


Festivalul de Film de la Berlin – pe scurt, Berlinale – se deschide azi cu cea mai nouă realizare a lui Wong Kar Wai, preşedintele juriului la ediţia din 2013. Marele Ecran, fan al regizorului, aşteaptă cu nerăbdare The Grandmaster (prezentat în afara competiţiei), dovadă că încă de acum mult timp aţi putut vedea trailerul chiar aici

Wong Kar Wai
Tot din afara competiţiei ne vin alte trei filme pe care sperăm să le vedem cât mai curând, ceea ce vă urăm şi vouă: Night Train to Lisbon (al cărui trailer l-aţi putut vedea acum câteva zile la noi), de Bille August, unul din foarte puţinii regizori cu două premii Palme d’Or, dar şi un cunoscut al Berlinalei. Filmul pare a avea multe atuuri, dar, pentru mine, cea mai importantă este prezenţa lui Jeremy Irons, care apare, după prea mulţi ani, într-un rol principal demn de calibrul lui de actor al naibii de bun. Tot extrem de aşteptat este şi Before Midnight, de Richard Linklater, continuarea îndrăgitelor Before Sunrise (1995) şi Before Sunset (2004), cu la fel de îndrăgiţii (sper că nu mă contraziceţi) Ethan Hawke şi Julie Delpy (aceasta din urmă, recunosc, una din slăbiciunile mele). Mai avem apoi Dark Blood, al unui cunoscut al Berlinalei, George Sluizer.

În competiţia oficială, printre cele 19 filme, întâlnim, bineînţeles, Poziţia copilului, de Călin Peter Netzer. Pentru a nu rămâne mai prejos faţă de cei de la Cannes, organizatorii Berlinalei pare să acorde şi ei atenţie sporită noului cinema românesc (vă mai amintiţi de succesul din 2010 cu Eu când vreau să fluier, fluier), şi bine fac. Să sperăm că Poziţia copilului va atrage cel puţin atenţia şi că va repara ceva din nedreptatea pe care unii critici de la noi i-au făcut-o lui Netzer când s-a lansat Medalia de onoare (2009). 

Poziţia copilului

Două filme din competiţia oficială care vor veni imediat şi pe marile ecrane de la noi sunt semnate de Gus Van Sant, Promised Land, şi, respectiv, de Steven Soderbergh, Side Effects. Numele celor doi cineaşti extrem de experimentaţi şi versaţi ar trebui să fie suficiente pentru calitatea celor două producţii. Le vom comenta, bineînţeles, la timpul lor.

Nume cunoscute şi obişnuite ale festivalurilor sunt şi următoarele: incomodul austriac Ulrich Seidl încheie, cu Paradise: Hope, o trilogie cu care anul trecut a bifat Cannesul şi Veneţia şi iată, acum, Berlinale. Cei de la TIFF au anunţat deja că în mai-iunie toate cele trei filme ale trilogiei vor putea fi văzute la Cluj. Sud-coreeanul Hong Sang-soo, apreciat în rândul cinefililor şi al criticilor, aduce Nobody's Daughter Haewon. Cineastul are până acum nu mai puţin de cinci participări la Cannes şi una la Berlin (în afară de cea de anul ăsta). 

Francezul Bruno Dumont, un extrem de greu digerabil regizor, dar foarte precis în înţelegerea naturii umane, ne propune Camille Claudel 1915, cu minunata Juliette Binoche (o altă slăbiciune personală). Gândindu-mă că şi Dumont este un favorit al Cannes-ului, unde a luat de două ori Marele Premiu al Juriului, îmi dau seama acum că Berlinul pare să fi primit un aer proaspăt şi revigorant de pe Croazetă.

Deşi în arest la domiciliu şi cu interdicţie de a face filme, iranianul Jafar Panahi, alături de Kambozia Partovi, trimite totuşi o nouă peliculă unui mare festival, Parde (Closed Curtain), după ce în 2011 a expediat clandestin la Cannes excelentul documentar This is Not a Film. S-ar putea să avem astfel un nou film iranian premiat la Berlin, după capodopera din 2011 A Separation, de Asghar Farhadi. Un regizor cu o bună cotă internaţională este şi bosniacul Danis Tanovic (nu e unul din favoriţii mei), care propune An Episode in the Life of an Iron Picker.

Jafar Panahi
 Las la o parte suprizele plăcute care ar putea veni (şi experienţele din ultimii ani ne-au arătat că vor veni) din partea unor regizori pe care eu nu-i cunosc (poate mă ajutaţi voi), cum ar fi David Gordon Green, Boris Khlebnikov, Emir Baigazin (la debut), Denis Cote, Sebastian Lelio, Thomas Arslan, Guillaume Nicloux şi Pia Marais.

Şi mă opresc asupra pariurilor mele personale, deşi nici despre ele nu ştiu foarte multe. De pildă, mizez pe poloneza Malgoska Szumowska, care are câteva filme premiate în ultimii ani, din care eu n-am văzut însă decât Elles (2011), cu iradianta Juliette Binoche, într-unul, nu glumesc, din cele mai puternice roluri ale sale. Noul film al polonezei este W imie... (In the Name of), realizat în propria ţară. 

Ar mai fi, apoi, Emmanuelle Bercot, cu Elle s'en va, un film ce o are cap de afiş pe Catherine Deneuve (da, chiar ea). Despre Bercot nu ştiu decât că a jucat în Polisse (un reuşit film, stricat însă îngrozitor de final), la care a fost şi co-scenaristă. Al treilea pariu este un debut, The Necessary Death of Charlie Countryman, de Fredrik Bond (un titlu şi un nume care sună, nu ştiu de ce, foarte mişto). Filmul îi are în distribuţie pe încă tinereii Shia LaBeouf şi Evan Rachel Wood şi a fost filmat la.... Bucureşti. 

Câte din pariuri vor fi câştigătoare vom vedea pe 17 februarie, la închiderea festivalului. Până atunci, ţinem evident pumnii filmului regizat de Netzer şi stăm cu ochii pe Berlin.

Ionuţ Mareş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu