miercuri, 1 august 2012

Coriolanus (2011)

O, a kiss long as my exile, sweet as my revenge!

rating: Colectabil

Cand vine vorba de Shakespeare trebuie sa recunosc am citit foarte putin din scrierile sale si-am vazut chiar si mai putine din piesele sale. In schimb am devorat orice film inspirat din opera lui indiferent cat de multe libertati artistice si-a luat regizorul respectiv. Se poate chiar spune ca prefer adaptarile moderniste, fanteziste sau cat mai ‘lejer’ bazate pe textul shakespearian, asa cum e cazul extravagantului The Banquet sau a exuberantului Romeo + Juliet (Baz Luhrmann) . Nu spun pas nici dramelor costumate plasate in perioada istorica in care a trait dramaturgul si care-si propun sa-l cosmetizeze (Shakespeare in Love) ori sa-l reinventeze (Anonymous). Din categoria primelor face parte si Coriolanus, adaparea moderna a tragediei shakespearinene pusa la punct de un Ralph Fiennes a carui dragoste pentru textul clasic respira prin fiecare gura ce rosteste-o replica, in ciuda cadrului contemporan si a referintelor politice actuale. Da, e Shakespeare cu tancuri si kalashnikoave dar, totusi, e Shakespeare.

Coriolanus, astfel updatata istoric, ramane o tragedie “romana” in care un general victorios dar mult prea mandru pentru a participa de buna voie la baile publice atat de iubite de popor, ajunge sa fie exilat de propriul sau oras (‘unul oarecare numit Roma’) si, drept urmare, sa se alieze cu fostii dusmani pentru a pedepsi obraznicia fostilor concetateni. Regizorul Ralph Fiennes s-a distribuit pe sine si in rolul principal, lucru binevenit intrucat nu-mi imaginam alt actor britanic mai vrednic sa interpreteze o personalitate atat de orgolioasa, cruda si temperamentala ca cea a generalului Caius Martius Coriolanus. Intors in citta dupa zeci de confruntari cu volscii lui Tullus Aufidius (Gerard Butler), acoperit de rani dar si de gloria pe care i-o aducea cucerirea cetatii Corioli, Martius capata nu doar onorurile Senatului si ale familiei dar si o promovare in rangul de consul. Pentru consfiintirea ei insa mandrul soldat trebuie sa “cerseasca” increderea poporului aratandu-si ranile capatate-n lupte. Insa cei doi tribuni ai plebei, stiind cat de mult omul detesta gloata, o asmutesc constant impotriva sa.


Cunoscandu-l pe Ralph Fiennes din oricare alt film pana la Coriolanus, inclusiv seria Harry Potter, nu e greu de imaginat gradul de complexitate pe care-l aduce unui personaj cu asemenea pedigree. Posedand un simt al corectitudinii si onestitatii aproape imposibil dar fiind, totodata, un rasfatat al aristocratiei si avand niste vederi cam fasciste, invingatorul de la Corioli se vede propriul sau garant al dreptatii si autoritatii. Dupa exilul sau (produs, cum altfel decat intr-o emisiune televizata), Martius apuca drumul pribegiei cautand refugiu la dusmanii sai de moarte, volscii. In mainile lui Aufidius isi va depune astfel cutitul oferindu-se pe el drept arma care sa ingenuncheze Roma. Dar Roma are si ea o arma teribila impotriva vointei de razbunare a unui barbat: propria sa mama (Vanessa Redgrave intr-o aparitie hipnotica).

Intre noi fie vorba, Coriolanus nu e ceva ce intalnesti prea des. Adica ideea puterii care corupe (mintea) si a gloatei careia ii lipseste mintea, nu e noua, dar enuntate in engleza lui Shakespeare si amestecate cu realitatile sociale moderne: criza economica, protestele de strada, bataile cu jandarmii, oglinda mass-mediei sau disputele nationaliste, e mai cu dichis. Plus ca filmul a fost chiar filmat in zone din Serbia si Muntenegru, state care au proasptata amintirea conflictelor si a schismei. Scenariul lui John Logan mi s-a parut excelent, oferind gravitatea unei piese de teatru, iar regia lui Fiennes curata si precisa, fara burti suspecte. Desi dureaza aproape 2 ore, Coriolanus e destul de concis la nivel de fir al actiunii si profunzime dramatica pentru a ne pastra concentrarea si a da un feeling de perenitate nobila textului shakespearian.


2 comentarii:

  1. Nu stiu de ce, dar aveam retineri sa vad Coriolanus. Totusi, ai scris despre el intr-o maniera extrem de interesanta si, de ce sa nu recunosc, mi-ai starnit interesul.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur atunci. e un film care merita atentia noastra. Nu doar prin subiect dar si pentru cele cateva sclipiri actoricesti ale lui Fiennes si Redgrave.

    RăspundețiȘtergere