marți, 3 ianuarie 2012

The Girl with the Dragon Tattoo (2011)

She's different in every way

rating: Colectabil

Ultimul film vazut in cinema in 2011 a fost chiar ultimul lansat in Romania, The Girl with the Dragon Tattoo, ecranizarea de catre David Fincher a primului roman din supervanduta serie Millennium a suedezului Stieg Larsson. Venind dupa nici doi ani de cand versiunea lui Niels Arden Oplev ne-o introducea pe Noomi Rapace cu-a ei piele tatuata si atitudine de angry goth-punk, varianta Fincher nu aduce neaparat un plus de originalitate dar imbraca thriller-ul in haine noi, oferindu-i acea eleganta stilistica cu care ne-a obisnuit deja autorul si potentand un pic atmosfera sumbra. Nu in ultimul rand, Fincher recreaza personajul iconicei Lisbeth Salander dintr-un trup nou, transformand-o pe ingenua Rooney Mara in fantezia suprema a unui iubitor de comics. Se pare ca dupa scurtul derapaj prin lumea retelelor sociale maestrul ploturilor pervers rasucite si stilizate a revenit in zona sa confortabila, thrillerul elaborat.


Pentru cei familiarizati cu romanul lui Stieg Larsson plotul nu mai reprezinta un mister. E un caz clasic de crima cu ucigas necunoscut a carui investigatie aduce in echipa doua personaje extrem de diferite si de “carnoase”. Mikael Blomqvist (Daniel Craig) e un jurnalist cazut in disgratie dupa ce a fost acuzat de calomnie de un mare afacerist din Stockolm, chemat de un alt mogul rival, Henrik Vagner (Christopher Plummer), intr-o oaza de liniste unde sa cerceteze imprejurarile unei disparitii vechi de 40 de ani. Pornit pe urmele nepoatei Harriet, Blomqvist patrunde intr-o increngatura dinastica cu adanci radacini in Suedia, cu parinti degenerati si copii abuzati, cu coruptie si legaturi naziste, pentru a-l descoperi pe rapitor. Rasfoind tone de rapoarte, fotografii si taieturi de ziare, Mikael pune cap la cap indicii care sugereaza ca Harriet ar fi doar una din victimele unui “ucigas de femei” in serie iar suspectul ar fi un mebru al familiei Vagner.




La polul opus se afla Lisbeth Salander (Rooney Mara) probabil cel mai bizar amestec de tipologii umane de cand s-a inventat cinema-ul. Lisbeth e o tanara in solda statului, cu un trecut spinos si o personalitate damblagita care lucreaza ca detectiv/hacker, in principal datorita inteligentei sale si a memoriei vizuale, ceea ce ne face s-o suspectam si de Asperger, cu un fetish pentru tatuaje si bodypiercing, atitudine de punkista suparata, silueta de gothchick si nu in ultimul rand, bisexuala. Ah, si poseda o motocicleta. Cu un bagaj literar ce frizeaza ridicolul e cu atat mai remarcabila constructia acestui personaj intr-o fiinta umana credibila. Talentele ei o vor atrage intr-un parteneriat cvasi-intim cu Mikael insa doar dupa ce Lisbeth isi va rezolva proprii demoni (aici sub forma unui tutore legal cu inclinatii sodomiste).

Intalnirea celor doi se produce relativ tarziu in film, dupa aproape o ora si jumatate (filmul are 2h38) in care cele doua personaje s-au dezvaluit alternativ publicului, si nu face decat sa intensifice ritmul oricum destul de alert. Lisbeth ofera investigatiei acel sprint necesar pentru a deveni o cursa contra cronometru. Motivatia ei nu e greu de ghicit: a suferit enorm din cauza barbatilor astfel ca pedepsirea unui ucigas de femei e o chestiune de principiu. Dreptate pentru toate femeile abuzate. Flerul jurnalistului si aptitudinile hackerului vor face echipa buna descalcind un secret de familie criminal.

Asa cum probabil era de asteptat Rooney Mara e extraordinara in aceast noua reincarnare a unui personaj deja iconic. E deopotriva dura si vulnerabila, plina de cicatrici emotionale vizibile doar in atitudinea ei distanta si tendintele de autoizolare. In acelasi timp ascunde o ferocitate lucida care se declanseaza rar dar cu efect devastator. Daniel Craig ofera insa un Mikael Blomqvist doar decent dar asta probabil din cauza imaginii reziduale a lui James Bond. Chimia dintre ei functioneaza insa iar scenele intime sunt reusite (intr-un fel usor pervers). Desi viitorul relatiei celor doi e pastrat incert sper ca Fincher va explora mai adanc efectele pe care jurnalistul le va avea asupra lui Lisbeth. Asta in ideea ca trilogia va deveni realitate. Pentru moment insa gasesc noua versiune The Girl with the Dragon Tatoo ca un film de sine statator destul de reusit, cu toate ca, daca dai deoparte bagajul literar, nu e decat un mister a la Agatha Christie cu ucigasul in sufragerie. Insa e unul dens, plin de subtilitati si slefuit intr-un produs de mare finete de mainile unui specialist.
Trailer


later edit: La ora la care Richie scria acest articol cuprinzător şi elocvent, mă aflam în fotoliu de cinema din acelaşi motiv. Pentru cei care au văzut originalul, se pune o întrebare cardinală: "de ce să văd acest remake?". Eu am găsit următoarele motive:

-deşi nu credeam că cineva o poate înlocui pe Noomi Rapace din costumul lui Lisbeth Salander, trebuie să recunosc că nu i-am simţit foarte tare lipsa; şi aici meritele aparţin lui Stieg Larsson (care a creat un personaj distinct, inconfundabil şi, totodată, atît de bogat) şi tinerei Rooney Mara care a fost la înălţimea provocării, cu multitudinea ei de feţe, freze, faze şi fraze tari (un premiu ar trebui să meargă şi la echipa care a îmbrăcat-o, machiat-o şi coafat-o)

-nu pot să-i fac acelaşi compliment lui Craig, uniform şi sec, ceea ce totuşi nu dă rău în tandem cu personajul flamboaiant şi inflamabil al lui Mara şi în contact cu secundarii Stellan Skarsgard (perfect în roluri de tipi răi) şi Christopher Plummer (82, să-l ţină Dumnezeu!)

-nu credeam că suspansul mai poate exista într-un film ale cărui răsturnări le cunoşteam prea bine, dar The Girl with the Dragon Tatoo varianta Fincher a reuşit să-mi dea fiori, iar aici trebuie să-i dăm credit regizorului, într-o formă care aminteşte de cele mai bune momente din Zodiac sau Seven

-muzica semnată (din nou după The Social Network) de duo-ul Ross& Reznor care face parcă să treacă mai plăcut cele peste două ore şi jumătate ale filmului (un pic lungit faţă de original, mai ales în partea finală); au picurat acid şi kerosen pe peliculă încă din genericul fulminant (mostră aici)

-în concluzie, un remake care nu era necesar (în prima oră e copiat cadru cu cadru după original, ca să vă daţi seama cît de bună a fost varianta suedeză) se dovedeşte pînă la urmă o reinterpretare demnă de vizitat, datorită protagonistei, viziunii regizorale distincte şi atmosferei pe cît de apăsătoare, pe atît de captivantă. (Lucian)

3 comentarii:

  1. Pentru atmosfera de thriller creata mai mereu de Fincher, o sa ma uit la film. Mi-a placut aia cu Aghata Christie si nu cred ca Fincher se incurca cu inca 2 parti. poate o sa se finalizeze, dar nu cred ca el va semna regia.

    RăspundețiȘtergere
  2. din cate stiu actorii au contracte semnate si pentru partea a doua iar fincher a comandat "opening sequence"-ul ala artsy ca un resumat al unor momente esentiale din toata seria. cred ca se va implica in functie de proiectele care le mai are. si de criticile primului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ieri seara am reusit sa il vad si eu (la cinema), desi, proiectia a fost una slaba si m-a obosit un pic. Filmul este un thriller in adevaratul sens al cuvantului, desi, pe alocuri, are mici derapaje, iar finalul ( cu ultima parte dupa ce este descoperit criminalul) este de prisos. Asta bineinteles, daca nu a fost facut special, pentru a exista un element de legatura intre urmatorul film ce se pare ca va fi realizat tot de David L.
    Admirabil jucat mi s-a parut rolul lui Lisbeth Salander, spre deosebire de Daniel Craig care nu m-a impresionat deloc. In afara de coloana sonora si genericul de inceput al filmului, mi s-a parut remarcabil si monologul criminalului, in care descrie resorturile psihologice si reactiile victimelor sale suprizandu-ma cu veridicitatea lui, trecand dincolo de sfera cinematografica si facandu-ma sa realizez ca intr-o anumita masura toti procedam asa " teama de a nu dezamagi depaseste frica de moarte'' si astfel luam decizii total nefavorabile noua.
    Per ansamblu, un film pe care merita/trebuie sa il vezi si a doua oara, pentru a savura/analiza mai bine finetea/arta anumitor scene.

    RăspundețiȘtergere