luni, 31 octombrie 2011

KINOdiseea, editia III

Pentru copiii bucuresteni saptamana asta va fi una speciala pentru ca se intampla KINOdiseea, singurul festival international de film din Romania dedicat copiilor si adolescentilor care insa se adreseaza si familiior aflate in cautare de evenimente culturale de calitate. Festivalul organizat de Asociatia Culturala Metropolis a ajuns la cea de-a 3-a editie si pare tot mai vanjos de la un an la altul. Intre 1-6 noiembrie au de gand sa proiecteze o selectie de 12 de lung-metraje si 12 scurt-metraje la Grand Cinema Digiplex, Cinema Eforie si Noul Cinematograf al Regizorului Roman plus o retrospectiva a filmului polonez pentru copii. Salutam festivalul, regretam distanta si personal astept reactii privind pelicula cehului Jan Sverak: Koky se vraci (Kooky se intoarce).


La fel de interesante par si Decolarea, inspirat din povestea reala a unui pilot columbian aterizat fortat intr-un orasel din Irlanda si o comedie de aventuri nemteasca Crocodilii loves din nou. Mi-as duce copilu la filmele astea.

Stim ce aveti de facut marti seara!

Anunt important pentru iubitorii filmului romanesc din toate timpurile (nu doar din epoca minimala). Desi probabil au aflat deja: Dan Pita este invitatul cinematecii de la Biblioteca Centrala Universitara Timisoara (marti, 1 noiembrie, ora 18.00). Daca deja cunoasteti opera, acum puteti cunoaste si autorul. Regizorul a anuntat ca vrea sa intalneasca si sa poarte discutii cu cinefili timisoreni. Cu aceasta ocazie se va proiecta si Pas in doi, unul din marile succese ale lui Pita. Revenim cu detalii...picante.





Sleeping Beauty (2011)

rating: Brainwash

Una din cele mai aţâţătoare, obraznice si intrigante pelicule de anul asta este filmul de debut al scriitoarei australience Julia Leigh. Cu un titlu care face trimitere directa la basmele copilariei, Sleeping Beauty nu e nici pe departe un film de audienta generala, chit ca are constructul unei fabule cu miez tare. E o pelicula plina de erotism care abordeaza poetic niste teme suficient de incomode pentru a intra in zona controversei: obiectivizarea sexuala a femeii, voyeurismul, perversiunea traditionala a elitei moderne si caracterul adictiv al unei experiente de abandon total.

Frumoasa adormita e Lucy (Emily Browning) o studenta cam aeriana ce parca pluteste anesteziata intre cele 2 slujbe part-time si cursurile universitare. E complet indiferenta cu tot ce tine de trupul ei, de familie, de colegi, cutreiera cluburile de noapte cedandu-si virtutea la o aruncatura de ban, intr-un cuvant e o mica depravata, lucru care contrasteaza strident cu imaginea de puritate si inocenta care o insoteste. Peste toate astea fetei ii place cu adevarat sa doarma, fiind o adormita “cronica”, probabil ca rezultat al modului de viata adoptat. 



Din ratiuni financiare Lucy accepta o sluja delicata de “chelnerita in lenjerie” pentru dineurile private ale unor bogatasi discreti. Lucrand sub atenta indrumare a unei madame parca din alta epoca, Claire (Rachael Blake), Lucy parcurge repejor scurtul drum spre dormitorul placerilor interzise. In Camera Frumoasei Adormite se ofera goala, parfumata si sedata celor mai grotesti printi pe care si i-ar fi imaginat, totul cu consimtamantul dansei si cu asigurarea clara ca “vaginul nu-i va fi penetrat”.

In ciuda ideilor neortodoxe filmul Juliei Leigh e de o estetica riguroasa. Are o amorteala stilistica extraordinara (de influenta Haneke-iana), rod al unei cinematografii de poet sau pictor, e insinuant si totusi ermetic facandu-te sa scotocesti prin sertarele memoriei dupa chei desfacatoare. Aproape fiecare scena e simbolica, dublu semnificativa, incepand de la oferirea fetei pe bani unui testari endoscopice ce presupune inghitirea voluntara a unui cablu cu camera si pana la vopsirea buzelor in culoarea “partilor intime”, dupa cum cere ceremonialul gastii de aristocrati discreti. Cea mai simpla paralela care-mi vine in mintea e Salo al lui Pasolini. Si-acolo era o alegorie perversa sugerand dominatia totala a claselor superioare si ravasirea inocentei. Sleeping Beauty se concentreaza insa mai putin pe istorie politica si mai mult pe conceptia populara a pasivitatii femeii si a agresiunii sexuale masculine ca parte a dominatiei prin forta.



Atuul acestui film e fara indoiala personajul Lucy, care, cu trupul sau alb de portelan, fixeaza niste aparitii menite sa adaste o vreme-n minte. Lucy e astfel nu doar o prezenta magnetica ci si una oarecum ireala, plutind undeva la limita dintre material si necorporal. Bizara fascinatia fata de moarte pe care o impartaseste cu cel mai bun amic, Birdman, e inca un indiciu asupra instrainarii fetei. Practic e o fiinta in deriva fara alta ancora care s-o tina-n realitate decat banii castigati. Felul straniu in care accepta sa-i castige e mai simplu de acceptat daca intelegem ideea fetei despre intimitate. Actul sexual nu reprezinta nimic special, “vaginul ei nu e un templu” cum declara singura, si orice teama de abuz sexual e doar principiala. Fata e total detasata in aceasta chestiune si singurul moment cand manifesta o oarecare emotie e cel al mortii lui Birdman, scena care poarta in ea semnificatia unei intimitati intunecate. Aprofundand astfel un asemenea personaj misterios, fara trecut si fara motivatii clare, putem doar specula ca asistarea involuntara la moartea unui strain e perceputa ca un viol moral, lucru ce explica mai clar oroarea resimtita in final.


Cu toate astea, indiferent de explicatiile oferite, ma vad nevoit sa asigur ca filmul e destul de senzorial, apeland la alte simturi decat ratiunea. E un film atent construit, aproape arhitectuaral, in mod clar axat pe atmosfera si principii stilistice din zona picturii. Kubrick ar aprecia probabil acest film. I se poate imputa ca e prea criptic, ca dialogurile sunt uneori teatrale dar Emily Browning e ca Venus pasind din spuma marii. Pastreaza in proportii egale doze de inocenta, mister, senzualitate si perversitate incat sa nelinisteasca audienta. E astfel eroina pasiva si voluntar sacrificata unor batrani masculi alfa dar pedepsita pentru un moment de curiozitate excesiva. Din acest motiv ii este imposibil sa ma miste emotional. Sleeping Beauty isi reteaza astfel un pilon de baza in relatia cu spectatorul ramanand doar un remarcabil exercitiu de stil. Unul cvasi-erotic si semi-frustrant.

duminică, 30 octombrie 2011

Trailerul zilei: La Conquete

Nu pierdeti filmul de inchidere al Festivalului Filmului Francez (azi, la cinema Timis, ora 20.00): La Conquete (de Xavier Durringer) prezinta ascensiune sinuoasa si savuroasa a lui Sarkozy spre Campiile Elizee. Povestea unui om care castiga puterea dar isi pierde sotia. Si unul din rarele filme despre un presedinte inca aflat in oficiu.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

In time (2011)

rating: eroare


V-ati intrebat vreodata de ce nu se grabesc oamenii bogati?
Pentru ca au o gramada de...timp (cea mai valoroasa activa din toate timpurile).

In Time e o alegorie cam stravezie vizavi de inegalitatea sociala a lumii contemporane (1 % controleaza restul de 99%). Situatia asta a amorsat o miscare gen "Occupy Wall Street" in lumea reala. In lumea lui Andrew Niccol (Gattaca) declanseaza un action vindicativ gen Bonnie & Clyde meets Robin Hood in care cei doi rebeli lupta cu "minutarii" si "oamenii-cronometru" (Timekeepers - un fel de politie politica). Cuplul frumos si furios (Timberlake + Seyfried, nemuritori si seci) sparge bancile de...timp pentru a cumpara mai mult minute celor din ghetou.

Poate ca nu-ti vei considera timpul cu totul irosit daca inghiti premisa SF, dealtfel provocatoare. Undeva in viitor oamenii vor fi modificati genetic sa imbatraneasca doar pana la...25 de ani, dupa care trebuie sa alerge zilnic pentru a-si reincarca ceasul de pe mana. Asa cum alergam azi sa ne platim facturile si abonamentele. Fuga dupa bani e inlocuita cu fuga dupa timp. Pai nu sunt oricum acelasi rahat? Va invit sa inlocuiti - in orice replica din film- cuvantul "timp" cu "bani" si propozitiile isi vor pastra adevarul

As fi inghitit galusca daca ansamblul ar fi fost mai plin de viata, atent stilizat sau macar fara trucaje rudimentare. Altfel universul asta imaginat de Niccol e doar un decor pentru sofisme de crasma pe care le discuti cu baietii de-abia dupa a treia bere.

cu: Justin Timberlake, Amanda Seyfried, Cillian Murphy, Olivia Wilde (si printre putinele placeri ale filmului, revederea a doi actori consacrati in seriale) Johnny Galecki (The Big Bang Theory) si Vincent Kartheiser (Mad Men)


Trailer

vineri, 28 octombrie 2011

Astra


Din ciclul "as vrea sa fiu si eu acolo", trebuie sa amintim cel mai important eveniment de gen din Romania: Astra Film Festival. Am ratat din pacate si editia aceasta, iar urmatoarea e de-abia in 2013. Partea buna e ca prietenii nostri - Rodica si Mihai- sunt acolo si au promis ca ne vor aduce vesti de acolo, daca nu chiar o corespondenta de la fata locului. Inca ar mai fi timp sa dati o fuga la Sibiu si sa prindeti doua zile pline de docuri, intre care numai eu stiu doua must see-uri: Lumea vazuta de Ion B si Crulic plus alte evenimente conexe nu mai putin interesante (fotografie, muzica, workshop, masterclass).

Ca sa intrati putin in atmosfera, dati tare la difuzoare secventelor de mai jos din The Shukar Collective Project, prezentat si el sambata seara la Astra.

Odessa. A work in progress

FLORIN IEPAN: "Astept sa fim toti coautori"


L-am reintalnit pe regizorul timisorean Florin Iepan (Decreteii, Unicul, Adevaratul Tarzan) la premiera Loverboy. Mi-a marturisit atunci ca se duce la Bucuresti pentru a provoca o dezbatere pe marginea ultimului sau proiect (inca in lucru), Odessa. E vorba despre masacrul de la Odessa comandat de Antonescu in 22 octombrie 1941 in urma caruia au pierit mii de locuitori evrei din oras. Dar filmul e mai mult decat un documentar de razboi. Este si despre felul in care ne raportam astazi la (sau mai bine zis "bagam sub pres") un moment dezonorant din istoria noastra recenta. Vizita regizorului (insotit de ultimul supravietuitor al tragediei, Mihai Zaslavsky) in studiourile de televiziune de la "centru" a coincis cu un nou moment halucinant, dar -vorba unui invitat din studioul Realitatii-“tipic romanesc”. Mai jos gasiti inregistrarea pe pelicula a acestui moment ireal, care va fi integrat in film. Miza documentarului este "asumarea si a trecutului nostru nazist si o reparatie morala fata de una din cele mai mari executii in masa din timpul celui de-al doilea razboi mondial (...) Ca orice film despre asumarea istoriei trebuie sa aduca beneficii astazi si maine". Florin Iepan are asteptari mari cu acest film. De la noi toti.

"Eu astept o reactie a societatii romanesti. Astept sa fim toti coautori. Asta e un film care incepe cu un autor -care sunt eu- si intr-o lume ideala ar trebui sa se incheie cu sute, mii de coautori. Cu oameni care sa faca lucruri independente de filmul meu si care sa aiba un efect benefic cu noi astazi. Eu sunt fundamental pozitiv. La capatul zilei, toti suntem romani. Nu cred ca un om normal se poate uita in ochii domnului Zaslavsky si sa-i spuna: "Bine ti-a facut Antonescu, ca ti-a omorat familia".

Este doar o secventa din discutia pe care am initiat-o cu Florin Iepan, discutie care va continua. Regizorul tocmai a descoperit cateva materiale valoroase pe care mi-a promis ca le va impartasi in premiera si pe Marele Ecran. Pana atunci, banda, va rog!


joi, 27 octombrie 2011

The Muppets parodiaza Hollywood-ul

Ultimul trailer la The Muppets (The Movie) e incantator de relaxant si de amuzant. De fapt intreaga lor campanie de promovare a fost un lung sir de parodii destepte (fata de cea infantila facuta pentru Strumfi) si pot spune ca desi nu am fost vreodata fan The Muppets am ceva mai multa incredere in viitorul acestui film.

 

Frantuzisme

"Aproape toate filmele franceze au stilul si eleganta lor proprie, ca sa nu mai amintim un umor care, spre surprinderea mea, n-a devenit consacrat precum cel englezesc. (...) Totusi, n-am ales unul dintre filmele de comedie, ci deosebita drama a unicei voci Edith Piaf. Marion Cotillard m-a convins ca nu e doar o aparitie seducatoare, ci si o actrita care se implica total si se pierde in rolul ei, iar alegerea regizorului Olivier Dahan in privinta expunerii vietii specialei Edith Piaf am considerat-o ca fiind indrazneata si aparte. La Mome Piaf (La vie en rose) prezinta viata ei nu dupa clasicul fir cronologic, ci mai degraba in cautarea unui echilibru intre experientele frumoase intr-o combinatie cu cele tragice din viata artistei. Impactul acestui film a rezultat in achizitionarea intregii discografii a lui Piaf precum si citirea biografiei scrise de sora ei dupa tata, Simone Berteaut (...) Pasiunea pentru Edith a fost insa declansata de vraja frumosului film, fara de care n-as fi fost atat de imbogatita azi. "

Camelia Filip e unul din oamenii care a primit invitatia noastra de a scrie despre pelicula frantuzeasca favorita. Iar acum va primi si invitatia la filmul din deschiderea Festivalului Filmului Francez la Timisoara. Mai aveti 24 de ore sa va revendicati si voi invitatia de 2 persoane la comedia De vrais mensonges (Minciuni adevarate) de Pierre Salvadori, cu Audrey Tautou si Sami Bouajila.



ps. astazi inca mai figureaza in program multapreciatul film regizat de Mathieu Amalric, Tournee. Bucurati-va de vremea frumoasa, pentru ca s-ar putea sa fie ultima proiectie pe care o mai prindeti in acest sezon in frigiderul de la Studio.

miercuri, 26 octombrie 2011

In cinema, cu cele mai bune intentii

Cel mai recent film al lui Adrian Sitaru (Pescuit Sportiv) se lanseaza saptamana asta (si) in Romania. Din dragoste cu cele mai bune intentii si-a facut deja intrarea ca, mai nou, o buna majoritate din bruma anuala de filme romanesti, pe ecranele internationale de pe 3 continente insfacand la Festivalul de la Locarno trofeul pentru cel mai bun regizor si cel mai bun actor (Bogdan Dumitrache). Ramane sa constatam pe propriile piei calitatile acestei pelicule sperand gusturile juriilor internationale coincid intr-o masura si cu cele ale noastre. Despre film stim doar ca e povestea unui personaj nevrotic, Alex (Bogdan Dumitrache), care o cam ia razna pe ulita dupa ce mama sa sufera un accident vascular si e internata in spital. "Alex se găseşte prins într-un spectacol burlesc plin de personaje neaşteptate şi evenimente surprinzătoare." glasuieste comunicatul de presa. Mie unul imi place spectacolul burlesc. Voi reveni.
Trailer:

luni, 24 octombrie 2011

The Three Musketeers (2011)

LUAT IN BALON
rating: eroare


Cei Trei Muschetari este filmul pe care as fi vrut sa-l vad in copilarie. Poate atunci mi-ar fi placut.

Firul narativ principal este destul de fidel cartii (mai putin "copertile" de inceput si sfarsit ale filmului). Am recunoscut si stilul mucalit al unor dialoguri: "Ai ajuns in oras numai de azi dimineata si ti-ai aranjat deja trei dueluri? Esti un tanar ocupat" sau "Esti obraznic, impetuos si prost imbracat, dar oricine e dusmanul lui Rochefort e prietenul meu". Replicile sunt cand intepatoare cand candide (mai ales candide) - ca sa nu zic sfoaraitoare si dulcege in cele mai nepotrivite momente. De exemplu cand eroii sunt bombardati in aer de o corabie zburatoare.

Ati auzit bine, corabii din lemn zboara cu ajutorul unor baloane umplute cu aer, inventie atribuita chipurile lui Da Vinci care ar revolutiona ars bellum din timpul lui Ludovic al 14-lea (nu luam in discutie improbabilitatea acestor aparate de zbor, cu "nacele" mult prea grele pentru a zbura fara sa atenteze la legea gravitatiei).

Reinventarea "legendelor" e binevenita, cata vreme nu ne insulta inteligenta si gusturile asa cum face regizorul Paul W.S. Anderson. Ca da filmului conotatii de Bond si fantasy nu e asa grav. Pacatuieste cand da copy& paste aproape in intregime la scene din seria Resident Evil (pe care a scris-o si regizat-o). Apoi cand ii face scapati pe eroi din cele mai incomode situatii, fara sa se insiste asupra detaliilor.

Si mai ales cand avem scene precum asta: valetul se plange cand e trimis sa doarma pe balcon unde e in pericol sa fie gainatat de porumbei. Ia ghiciti ce vedem in cadrul imediat urmator? Rotofeiul Planchet (James Corden) se trezeste din somn din cauza a doua gainaturi care ii aterizeaza pe frunte exact in acelasi loc. M-am surprins intrebandu-ma din nou daca fizic e posibil acest lucru. Cam asta e singura activitate distractiva pe care ti-o faciliteaza filmul. Sa carcotesti in loc sa chicotesti.


Cei Trei Muschetari ar fi amuzant daca n-ar fi asa ridicol. Ok, sa trecem cu vederea fantasticele zepelline, dar totusi ce-i cu mitralierele alea pe care le manuieste Aramis (am uitat cum il cheama pe actor si nu merita sa-l caut pe imdebeu)? Finalul deschis spre o continuare este straveziu in legatura cu planurile creatorilor. Cei Trei Muschetari se vrea o noua serie gen Piratii din Caraibe. Doar ca trilogia bruckheimer-iana avea un Jack Sparrow care lua in balon permanent structura si cliseele unui film de aventuri. Aici insa nu exista niciun personaj care sa detoneze siroposenia generala (ar fi valetul Planchet, dar are prea putin timp de ecran).

Imi pare rau pentru actorii britanici de prima linie din distributie. Ii simpatizez pe Matthew Macfadyen/Athos (Death at a funeral), Ray Stevenson/Porthos (Rome) si pe danezul Mads Mikkelsen (Pusher, Valhalla Rising). Fetele il simpatizeaza probabil pe Orlando Bloom/Buckingham asa ca nu discutam de el. Producatorii s-au gandit la publicul masculin cand au introdus-o pe Milla Jovovich/Milady - care parca zicea ca se retrage din cinema (n-ar fi fost rau). Iar Christoph Waltz cred ca merita un film care sa-i reaprinda nucleul vulcanic, pentru ca nu prea se intrebuinteaza in rolul lui Richelieu (probabil in urmatorul Tarantino, Django Unchained, unde am inteles ca si-a dislocat deja osul pelvian, in urma unui accident de calarie).


Tabloul deloc atragator este completat de o traducere din topor. Ex: "You like the show?" tradus ca "Iti place zapada?". Ceea ce ma face sa cred ca traducatorii nici nu se mai uita la film (probabil primesc doar textul). Hai sa remarcam si ceva pozitiv: interioarele si exterioarele (filmate in Germania) sunt placute ochiului.

Verdict: Daca aveti un copil pana in 14 ani acasa (preferabil sa fi citit cartile lui Dumas), s-ar putea sa nu-i displaca noua adaptare a povestii muschetarilor. In schimb insotitorii vor simti ca au muscat-o destul de rau (la pretul de 20 lei pentru proiectia 3D). Ceea ce nu va dorim.

Boing boing

Lamentarile mele de acum cateva zile pot parea (si chiar sunt) exagerat retorice. Stiam ca mai sunt oameni care stiu ce vad. Care observa imbutelierea si comercializarea sangelui prin tubul catodic (si nu numai). Reactii similare din lumea larga am gasit aici . Despre echivalenta dintre snuff si porn s-a vorbit si pe boing boing (ca e asa puteati vedea astazi pe un site tabloid romanesc, unde trimiterea la imaginea cadavrului gol al "colonelului" era vecina cu doua pupeze dezbracate).

"Really, there isn’t much of a distinction left between porn and snuff, between selling sex and selling death, between the world’s desire to see a dead person dragged through the street by a hooting mob and the media’s desire to give us what we want no matter what it is."

De admirat nivelul ridicat al comentariilor de pe blogul american (inceput acum 15 ani), chiar acolo unde parerile in contradictoriu erau vehemente (lucru mai rar in "polemica" online de la noi). N-am fost surprins ca Marian va prelua strigatul meu in desert si ca il va duce undeva. Nu cred ca se va supara daca ii preiau si eu imaginea.


later edit: Oful meu e starnit si de felul in care televiziunile au stiut sa acopere, sa speculeze, sa amplifice si sa acuze inchizitorial si tabloidizant in "dosarul Serban Huidu".

duminică, 23 octombrie 2011

Not my life

Exista un trafic care merge impecabil in Romania. Traficul de fiinte umane. Not my life - prezentat zilele acestea pe CNN - dezvaluie harta mondiala a sclaviei moderne. O industrie de miliarde de dolari unde suntem fruntasi pe ramura.

Trailerele zilei

In caz ca va intrebati de ce nu ajung si in tara filme precum Melancholia desi ele apar in programul Cinema City Bucuresti se pare ca regula e asta: daca nu au premiera simultan cu capitala inseamna ca nu vor ajunge niciodata. Cele doua de mai jos vor ajunge...just In time:



...and from the director of Gattaca:

vineri, 21 octombrie 2011

Snuff cu Gaddafi

CU ACORDUL PARINTILOR...TELEVIZIUNILOR DE STIRI
rating: oroare

Oare nu observa nimeni
cruzimea imaginilor care curg de peste 24 de ore in programele de stiri?

Oare chiar trebuia aratata in intregime agonia lui Gaddafi ca sa fim siguri ca a murit? Nu ajungea o fotografie? Da, stiu ca vorbim despre un tiran. Poate ca merita sa fie chinuit pentru deceniile in care si-a chinuit poporul. Probabil ca a fost un om diabolic. Cu toate astea, sa nu uitam ca in imaginile acelea este prezentat - orice s-ar zice- UN OM CARE MOARE.

Mai precis, este ucis.

Imaginile sunt difuzate de dimineata pana seara. Inainte si dupa prime-time. Oare nu se gandeste nimeni ca vor fi vazute si de copii (numai la TVR 1, chipul muribundului este blurat)? Nu vedem ca violenta (tele)vizuala pregateste calea spre si mai multa violenta? In lumea reala...

Oare ni s-au amortit simturile (mai ales bunul simt) in asemenea hal? Am devenit atat de toleranti la violenta absoluta?

Oare asa de subtire e poleiala noastra de civilizatie? Ma tem ca suntem la fel de salbatici ca si libienii care se pozeaza cu exuberanta langa cadavrul tiranului. Si suntem la fel de cruzi ca tiranii atunci cand facem audienta (si bani) din cadavrele lor, neracite inca.

Oare nu-si da seama nimeni ca televiziunile difuzeaza de fapt...UN SNUFF CU GADDAFI?

snuff = gen de film care descrie moartea sau uciderea unei persoane in realitate, fara ajutorul efectelor speciale, cu scopul precis de a distribui si distra si pentru a-l exploata financiar (sursa Wikipedia)

Citatul zilei:

"Tree of life e bun ca sursa de wallpaper-e pentru National Geographic".

E declaratia amicului Dave (care pe blogul personal se ocupa de muzica). True...

Mi-a placut si ce a scris Adina Baya, "omoloaga" mea de la revista Orizont. Ea vazuse filmul in premiera mondiala la...Cannes. Realizare care contrazice parerea preconceputa ca (visul meu de) a ajunge pe Croisette e o distractie exclusivista (din ce mi-a povestit, acreditarile nu sunt greu de obtinut si poti dormi cu 25 de euro la zece minute de inima festivalului).

Eu, in schimb, nu ma pot pronunta pana nu vad filmul la cinema. Pe ecranul de laptop, chiar si un film mare este mic (nici calitatea inferioara a sunetului nu ajuta). Ceva tot am de zis: o vreme m-a urmarit imaginea soarelui filtrata de ramurile copacilor sau de nori. Nu stiu daca imaginea asta cautata vrea sa spuna ca suntem "copiii soarelui" sau are vreo alta incarcatura simbolistica, mistica. Ce stiu e ca pe laitmotivul acesta scrie cu majuscule numele directorului de imagine Emmanuel Lubezky (The New World, Sleepy Hollow, Children of Men). Ultimul Malick e in foarte mare masura si filmul lui.


PS. curios, dar cand l-am intrebat pe Google (tree of life + imagini) mi-a dat si poza asta a cuplului stelar Jolie-Pitt, care respecta aceeasi gramatica vizuala

joi, 20 octombrie 2011

Peacock (2010)

rating: Brainwash


O oprire obligatorie pentru fanii lui Cillian Murphy dar si pentru detractorii sai - sau cei care nu-l vad mai departe de roluri de suport in filme cu buget - este Peacock, thriller psihologic de anul trecut cu sambure hitchcockian si carne nobila de Ellen Page, Susan Sarandon sau Bill Pullman. Regizat de un debutant, Michael Lander, Peacock e mai degraba onorat de prezenta la montaj colaboratoarei preferate a lui Tarantino, Sally Menke, acest film fiind si ultimul montat de dansa. Drama "paunului" e construita abil pe filonul legaturii mama-fiu, mai precis a trainiciei acestei legaturi si a sechelelor pe care le creeaza o iubire abuziva. Travestit intr-un prequel modern al iconicului Psycho, filmul lui Lander explica mai bine ideea de personalitate multipla (sau tulburare disociativa de identitate) si felul in care una ajunge s-o domine pe cealalta.


Subiectul clinic e John Skillpa (Cillian Murphy), un tip foarte anxios si interiorizat, anti-social, infantil si blocat nu doar intr-o rutina de slujbas intr-un oras insignifiant dar si intr-o perpetua copilarie. De un an de zile traieste singur in casa parinteasca iar pentru a suplini absenta mamei autoritare si-a construit-o pe Emma, o personalitate feminina care sa-i pregateasca micul dejun ca-n vremurile bune. Un eveniment neasteptat (intotdeauna exista unul de genul asta, ce-ar fi viata fara ele?) il expune unei atentii nedorite si-l forteaza sa ia decizii imposibile. Moment in care Emma, personalitatea mai calma, iese efectiv la lumina si se integreaza in comunitate drept sotia lui John. John, deloc incantat de noua directie a vietii sale, face tot posibilul sa limiteze intruziunea Emmei insa aspecte neplacute ale trecutului sau ies la iveala. Ca si cum n-ar fi de ajuns, o fantoma din trecut intrupata in chelnerita (Ellen Page) se intoarce sa-l usureze de-o pensie alimentara.


Filmul face ture ritualice in jurul metamorfozei John-Emma, petrecand considerabil de mult timp cu fiecare din cele doua personalitati si dezvaluind un Cillian Murphy admirabil de talentat. Nu stiu daca Peacock a fost un tur de forta pentru el caci ambele fatete il prind destul de natural. Intra atat de usor in piele unui John plin de cicatrici emotionale, vizibil victima a unui trecut abuziv si apoi cu usurinta unui sedinte de machiaj se converteste intr-o femeie calma, curioasa si cu destul de putine scrupule. A ajutat probabil si aspectul sau usor efeminat la construirea unei impresii de autentic dar Peacock e mai mult decat travesti si make-up. Adevarata diferenta e in psihologia personajelor si felul in care ele se interogheaza in raport cu mediul. Felul cum se definesc, modul in care evolueaza. Murphy atinge aici zona aceea fina dintre dublu-rol si dublu-sine. Iar pentru asta filmul merita mai mult decat o lansare pe DVD.





Se recomanda cu caldura Tomatei pentru a fi adaugat colectiei sale de barbati in roluri de femei.

Trailer



Short: SYNDROMES

Pentru zece minute de deconectare se recomanda a urmari Syndromes, parte scurt-metraj realizat de Kristoffer Borgli, parte videoclip sonorizat de The Golden Filter. O idee intriganta care sugereaza posibilitati de dezvoltare ulterioara si o imagine hiper-realista, atmosferica care v-ar face sa comandati pe loc o camera de filmat RED..


miercuri, 19 octombrie 2011

5 invitatii la FFF editia (1)5

Cinefilii timisoreni stiu: Festivalul Filmului Francez e unul din evenimentele pe care n-au avut voie sa-l rateze. Chiar daca s-a intamplat in "frigiderul" de la Studio, unde era indicat sa vii echipat cu sac de dormit din puf de gasca, asa ca pentru o campare la poalele Anapurnei. Anul asta se va tine la cinema Timis, unde e cu cateva grade mai cald. Este editia cu numarul 5 la Timisoara si cu numarul 15 in tara si va rog sa retineti cifrele acestea pentru ca prietenii nostri de la Institutul Francez pun la bataie 5 invitatii (de 2 persoane) pentru filmul din deschiderea festivalului daca ne scrieti in maxim 15 randuri (de word) o recenzie la filmul vostru favorit de limba franceza (de la fratii Lumiere incoace), pana joia viitoare (ora 23.59).

Bon Chance! Si ne vedem in fata Marelui Ecran.

marți, 18 octombrie 2011

Trailerul zilei: A fost odata in Anatolia

Astazi si joi puteti vedea ultimul film de Nuri Bilge Ceylan, Once upon a time in Anatolia (Marele Premiu la Cannes in 2011) in cadrul Les films de Cannes a Bucharest.

La cinema

De cateva zile am patruns si eu in categoria celor permanent conectati la mediul online via telefoane destepte. M-am upgradad, cum s-ar spune, intr-un proaspat posesor de smartphone, modest ce-i drept, dar totusi dotat cu Android. Si care credeti ca a fost prima aplicatie instalata pe virginul meu Samsung? Da, twitter normal dar a doua a fost La cinema, o aplicatie facuta de-un roman, Eduard Scarlat il cheama, prin care poti verifica foarte simplu filmele ce ruleaza in orasul tau, orele de difuzare si cateva informatii sumare despre ele. O aplicatie binevenita care ma scuteste de navigari intortocheate pe saituri neprietenoase si fara versiune mobile pentru a descoperi ce fras de film si de la ce ora ruleaza intr-un cinema (fost)comunist.




Printre facilitatile aplicatiei:
• programul cinematografelor din Romania (29 de orase pana acum)
• lista filmelor ce vor fi in curand la cinema (utila daca vrei sa vezi cand se lanseaza ceva in Romania)
• detalii despre fiecare film (link IMDB, actori, etc.) si cinematograf (localizare GPS pe hartă, numere de telefon pentru rezervări bilete, etc.)
• un film (sau cinema) poate fi marcat ca favorit.

Probabil ca droizii mai vechi o stiu deja, si eu am aflat-o de la Ovi, aka fandroid, dar poate mai exista cinefili care n-au aflat de ea asa ca dam mai departe. Aplicatia e gratis pe Android Market.

luni, 17 octombrie 2011

Loverboy (2011)

UN FEL DE A TRAI INTENS
rating: brainwash


"Stii cat costa o fata in ziua de azi? 500 de euro, o mie...".

E o frantura din discutia dintre Catalin Mitulescu (Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii) cu colegul sau de breasla, Florin Iepan (Decreteii) la care am asistat dupa proiectia de gala (cu jumate de sala goala) a filmului Loverboy. In holul Cinema City mai era si protagonistul George Pistereanu (la al doilea rol principal in numai 2 ani). Vazut de aproape, m-a frapat ca actorul nu are aceeasi statura impunatoare ca pe marele ecran. In mijlocul holului aglomerat nu se deosebea de spectatorul tipic de multiplex. Imbracat casual (jeansi+ pulover in V) in culori inchise, cel mai in voga actor roman (dupa Men's Health) e chiar o prezenta discreta si amabila. N-ai fi zis ca ai in fata un loverboy.

Totusi, ce e un loverboy? In terminologia Politiei, un tanar care agata fete dragute si prostute pe care le transforma in prostituate, furnizor de marfa proaspata pentru traficantii de carne vie pentru export. El e jucatorul cel mai mic "din combinatie, dar totul poate sa pice pe el". Din discutia celor doi regizori, am inteles ca un fost loverboy a jucat si in filmul lui Mitulescu. "A avut 3 fete (se vorbeste de posesia lor, ca despre un bun, o valoare) A ramas cu una. El e tipul cu plete (din film). Cretul. Prietenul eroului principal. "

Cum actioneaza un loverboy? Totul incepe ca o idila normala intre tineri. Flirt, plimbari cu masina, party si sex. Am zis normala? Ma rog...Luca (George Pistereanu) ii da tarcoale lui Veli (Ada Condeescu) calare pe un scuter. "Hai vii?" Zvacneste nervos de pe loc si se invarte iar in jurul ei, ca intr-un bizar ritual de curtare. Apoi se opreste la fel de brusc. E tacut, trist si ceva sumbru se intrevede in ochii lui intunecati, de obicei acoperiti de ochelari cu lentile mari, gen Police.

In fine, fata urca si atunci vedem inscrisul de pe tricoul tanarului: department of juvenile corrections. Poate a fost doar o coincidenta, dar nu mi-am putut scoate din cap ideea ca Loverboy e o continuare la Eu cand vreau sa fluier, fluier (tot dupa un scenariu de Catalin Mitulescu) in care personajul lui Pistereanu e inchis intr-un centru de detentie pentru tineri. Acolo vroia sa o scoata la o cafea pe aceeasi Ada (mai cuminte si mai ingenua). Aici o baga in pat.



Asa cum a declarat publicului dupa proiectie, Catalin Mitulescu vroia la inceput sa filmeze o poveste de dragoste intr-un context aproape imposibil. Adica intre un baiat care era peste si fata lui. Dupa ce s-a documentat la politie si in centrele de recuperare a fetelor si dupa ce a discutat chiar cu fosti participanti la traficul de carne vie, Mitulescu a descoperit un fenomen mai raspandit decat am putea crede. "Loverboy e un termen folosit de politie. Ei au diferite denumiri pentru membrii unei retele. Primul e loverboy-ul, apoi e cineva care are grija de fata cand ea lucreaza, desi ea crede ca inca apartine de loverboy, apoi e cel care o transporta..."

[Vine o intrebare din public pentru George Pistereanu: E foarta buna actrita. E colega ta?]

Dupa ce promite galant ca va transmite complimente partenerei care n-a putut veni la Timisoara, actorul a recunoscut dificultatile rolului: "Nu stiam de existenta tipilor astora. A fost altceva. Eu stiam de proxenetii clasici care iau fetele la bataie. A fost o perioada grea la inceput pana am inteles, pana am reusit sa aduc personajul la mine si sa las si eu ceva in personaj".

Filmarile au durat aproape 2 luni si s-au facut la Harsova si Cernavoda. Din aceeasi zona a recrutat Mitulescu si actorii secundari (gasca lui Luca), destul de importanti pentru poveste: "Cand am dat probe la Harsova am inchiriat sala teatrului, de fapt fostul cinematograf si am avut vreo 50 de baieti care au dat proba pentru secundari. Proba consta in a vorbi cu o fata de-a lui care era in Spania si care vroia sa plece iar el trebuia s-o convinga. Au fost cateva probe care aveau un realism extraordinar si senzatia era ca ei chiar vorbeau cu fetele lor. Am vrut sa-i cunosc si unii dintre ei erau foarte in tema si au ajuns sa joace in film. Asa se explica poate firescul, naturaletea lor." In afara de acesti actori de ocazie, trebuie amintiti Ion Besoiu (in rolul bunicului senil) si Bogdan Dumitrache (in rolul politistului).



Pentru documentare, Mitulescu a discutat cu un loverboy care acum are 30 de ani si care a urcat toate treptele retelei. A fost loverboy, peste, apoi a avut probleme cu politia si a renuntat. "Alt loverboy a ramas cu una din fete cu care a avut o relatie –sa zicem- normala, s-a despartit de ea si apoi s-a lasat. Am aflat de la Politie ca se intampla asta si in liceele din Bucuresti. E un fel de a trai intens, de a fi altceva in plus fata de relatia normala pe care poti s-o ai cu o fata. Sunt anumite limite care se depasesc si asta m-a incarcat sa spun povestea asa cum am spus-o."

Asa cum a spus povestea, m-a pierdut de cateva ori. Insusi regizorul recunoastea ca e un film greu de vazut, "are un ritm destul de liniar" si se bucura ca spectatorii (atat cati au fost) au ramas pana la sfarsit.

Cum ziceam, dupa proiectie am asistat la discutia din hol dintre cei doi regizori. Iepan venise cu familia la film. Regizorul timisorean (saptamana asta se duce el in Bucuresti pentru a porni o dezbatere in legatura cu ultimul sau proiect, Odessa) intrebat de oaspete cum i s-a parut pelicula a zis...OK. A remarcat finalul, operatorul (Marius Panduru), "o anume poetica vizuala si dealurile alea, zici ca erai in Toscana".


Nu mi s-a parut foarte convins, dealtfel documentaristul a si admis ca nu prea e cu minimalismul. Nu stiu daca a fost doar politicos cand a spus apoi ca barometrul lui sunt "fetele mele, (care) au stat pana la sfarsit. Daca lor nu le place, ele ies imediat". Apoi ducand discutia spre zona lui de cinema, Iepan remarca un paradox romanesc: filmele de fictiune sunt tratate in stil de documentar, in timp ce nu se fac documentare observationale. "Suntem in afara realitatii. La noi se fac documentare despre doi intr-o caruta. Imagineaza-ti cum ar fi sa intri in lumea astora". Lui Iepan i s-ar fi parut interesant un documentar despre loverboy sau alti interlopi.

Mitulescu i-a spus ca documentarul asta exista deja. "3 pusti care au jucat in Fluier...au fost urmariti de o camera cand au iesit din inchisoare. Unul din ei devine chiar loverboy. E o scena in care vezi o fata super-indragostita de el, pe care o alunga si dupa care o ia iar, o mangaie, iar o iubeste" Scena asta a folosit-o si in filmul sau, cu Luca alungand-o pe Veli in mod repetat, parca vrand sa-si testeze puterea asupra ei. Personajul lui Pistereanu foloseste tot felul de trucuri pentru a manipula sau, dupa caz, impresiona fetele: isi sparge buza, isi invineteste ochii (cu machiaj) si recurge la auto-mutilari (nu am inteles daca tot pentru efecte speciale sau pur si simplu dintr-o placere sadica).

Asa cum l-am vazut eu, Loverboy e despre adolescenta corupta. E descrierea drumului unei fete de la dragoste din pasiune la dragoste pe bani. Transformarea se produce asemeni muscaturii de vampir. In mod bizar mi-am amintit de seria Twilight, vazandu-l pe Luca (Pistereanu) cum isi exercita puterea de seductie asupra "fetelor lui". Intr-un fel, e un portret destul de realist asupra unei generatii debusolate, care nu recunoaste alte valori in afara de cele inscrise pe bancnote si pe siglele masinilor de lux. Sau a unei generatii care si-a pierdut prematur inocenta si simturile. Trebuie sa exagereze pentru a mai simti ceva. Secventa-rapel: Luca scoate mana pe fereastra masinii si vrea sa atinga crengile de pe marginea drumului in goana bolidului de lux (care nu ii apartine, e doar un instrument de seductie; face parte din arsenalul sau de aparente). O generatie in viteza, care zboara cu capul inainte spre niciunde. Generatia care-o arde aiurea. Sau pe un pachet de tigari.

Un punct in plus al filmului a fost tratarea matura a scenelor de amor, care pana la Marti dupa Craciun erau prezentata in cinematografia noastra cam la doua extreme: pudibonderie sau viol (aceeasi poveste ca in literatura). Injuraturile sunt la cote acceptabile. Dupa cum spune si Iepan: filmul e, cu mici exceptii, "curatel" din acest punct de vedere. Pe mine m-a racait pe ureche muzica (preponderent manele), dar am inteles ca personajele acelea nu puteau asculta Chopin. Asadar, veti regasi pe coloana sonora opusul "Nu te las" si alte piese nemuritoare ale rapsozilor populari.

Lasand ironia la o parte, cred ca lansarea -pe model american- a soundtrack-ului filmului ar avea succes. Dar nu cred - sper sa fiu contrazis -ca filmul va avea mare succes la publicul de mall. Mitulescu a rezistat tentatiei de a face un film dupa tiparul clasic al povestilor despre lumea interlopa, tipar care presupune reglari de conturi, personaje mafiote puternice (acestea apar sporadic). A refuzat sa creeze "curbe emotionale" artificiale doar pentru a face pelicula "mai comerciala".

Mi se pare interesant felul in care si-a descris autorul opera in seara premierei Timisorene: "Eu am gasit si ceva din modul asta de a trai in graba, de a-ti gasi propriile tale reguli, mai ales cand esti adolescent. Reguli care te fac puternic pentru ca lumea e destul de haotica si fiecare trebuie sa se descurce cum poate. Am regasit si ceva din ritmul vietii mele in acest film." Poate ca filmul este despre viata in viteza, dar mie mi s-a parut o lunga asteptare. Sau daca vreti, o asteptare nerabdatoare, asa cum e starea lui Luca in timp ce se balanseaza meditativ pe un scaun vechi de masina scos in fata atelierului sau de reparat scutere si distrus suflete.

PS. "Mi-e frica", mai spunea Catalin Mitulescu in holul Cinema City. In acea seara, aflase din mai multe surse ca filmul ar fi deja pe net. Asta dupa ce a trimis 2500 de dvd-uri oamenilor din industrie (din toate zarile) dupa nominalizarea la European Movie Awards. Voi, ce stiti, chiar se gaseste?

duminică, 16 octombrie 2011

Crazy Stupid Love (2011)

Despre iubire, cu acordul parintilor

rating: Brainwash


In categoria extrem de larga a comediilor romantice americane o prezenta distincta face si cel mai recent film al cuplului Glenn Ficarra - John Requa, Crazy Stupid Love. Probabil numele autorilor nu va e foarte familiar asa ca e suficient sa stiti ca mai au la activ I Love You Philip Morris, unul dintre acele filme care nu s-a jenat sa ia la misto prejudecatile si cliseele care-i inconjoara pe gay si sa le amenajeze “dragut” intr-o comedie romantica nu doar extrem de hilara dar si bine infipta in realitate. Crazy Stupid Love nu are in centrul sa vreo drama americana reala si usor gasibila pe wikipedia lucru insa ce poate insemna un spor in universalitate. E la mintea cocosului galic ca L’amour e o trebusoara incurcata care-i duce pe oameni la tot felul de lucruri nebune sau stupide, bagandu-i in incurcaturi din care abia mai pot iesi fara o imagine terfelita. In Crazy Stupid Love avem toate acele erori personale care duc “iubirea” in corzi cu putin timp inainte de KO-ul final. Avem plictiseala, blazare, inselare, coincidente neplacute, gesturi patetice, sfaturi gresite, prea multa sinceritate cand nu trebuie sau prea multe minciuni albe. Iar apoi primim reteta pentru sanatate emotionala: "go and get her back".

Comedia aduce la un loc un manunchi de personaje intre care unul se incapataneaza sa-si arate disperarea mai vrednic decat ceilalti facandu-l astfel port-drapelul (dez)iubirii. Cal (Steve Carell) se trezeste ca nevasta si singura femeie din viata sa (Julianne Moore) ii da papucii din motive de nefericire conjugala, ba chiar a avut o escapada amoroasa cu un alt barbat (Kevin Bacon). Dezbracat si de ultima bruma de mandrie Cal sfarseste ca ultimul trist intr-un bar, plangadu-si soarta intre doua cocktailuri si privindu-i pe masculii alfa cum papa gazela dupa gazela. Unul din acesti masculi, Jacob Palmer (Ryan Gosling), se satura de vibratiile negative ale lui Cal si-i propune un curs intensiv de regasire a masculinitatii. Cu alte cuvinte ii face un training de ‘cum sa fii jucator’. Suna a cliseu vazut in o mie de alte filme banale dar stangacia lui Carell cuplata cu magnetismul si siguranta de sine a lui Gosling fac toata intreprinderea sa para cu adevarat inspirationala. Una din probele lui Cal va fi sa seduca o profesoara (Marisa Tomei) lucru care mai tarziu se va dovedi mai pagubos decat doza de sex-appeal castigata.


Paralel cu povestea patetica a lui Cal avem un al doilea fir nefericit pornit din dormitorul fiului sau de 13 ani, Robbie, caruia i s-au aprins calcaiele dupa baby-sitter. Pustiul e un idealist naiv care crede in suflete pereche si declaratii siropoase de dragoste. Jessica (Annaleigh Tipton), cu 4 ani mai mare, n-are ochi pentru el intrucat i s-au incins hormonii dupa tatal baiatului, Cal, mai ales ca acesta a devenit un adevarat playboy. Ca toate sa fie cu fundul in sus, Jacob afemeiatul ajunge si el intr-o pozitie de iluminare personala cand Hannah (Emma Stone), o femeie ce nu accepta vrajeala ieftina, revine si preia initiativa lasandu-l perplex.


Filmul opereaza bine cu personajele desi uneori pare sa se concentreze pe cate o pereche uitand complet de restul. Incurcaturile sunt moderat hazlii, dialogurile spontane si proaspete mustesc de melodrama, momentele inconfortabile sunt excelent expuse iar legaturile dintre personaje total neasteptate. Ideile desprinse usor din povestea asta sunt doua: fiecare are un suflet pereche undeva insa e destul de rar ca cele doua sa se gaseasca iar o relatie de lunga durata se hraneste cu mai mult decat iubire, intrucat in timp pasiunea se mai domoleste si rutina se impune. E nevoie de constientizare si efort de vointa pentru a-l tine mai departe de cel de langa tine. Iar cand ai un sfert de secol de viata conjugala s-o incepi de la zero fara sa fi epuizat solutiile de criza nu e doar dificil dar si stupid.

Trailer 

Done in 60 seconds


Pe IqAds am gasit evolutia The Big Bang Theory si Californication in postere. Doua seriale din care am vazut doar primul sezon. Sunt destul de colorate, amuzante si usurele, dar n-au avut acel ceva care sa ma impinga la devorarea a 3 episoade pe noapte. La Californication, pot sa va spun si de ce. Hank Moody (Duchovny) e un personaj reusit, la fel si cuplul format din impresar si nevasta-sa. Dar pur si simplu nu am crezut nicio secunda in personajul fostei gagici (Natascha McElhone) si in relatia hot'n cold pe care o are cu scriitorasul nostru cu libido crescut.

Tot de pe IqAds am aflat de competitia Jameson Empire (Done in 60 seconds), in care filme celebre sunt comprimate intr-un minut. Castigatorul ultimei editii si-a prins degetele in 127 Hours pe care l-a "taiat" in 60 de secunde.



S-ar putea sa va placa si Exorcistul, Inception, Titanic sau (favoritul meu) Terminator Salvation. Au inceput inscrierile pentru editia 2012 si se primesc lucrari din toata lumea. Io zic ca putem si noi, macar sa aratam ca suntem deasupra rivalilor nostri traditionali, vecinii bulgari.
.

sâmbătă, 15 octombrie 2011

They mimic us, we mimic them

Una din mantrele emise in Mimic-ul lui Guillermo del Toro. Pentru nostalgici a aparut Director's Cut-ul. "Evolution has a way of keeping things alive."






Mimic (1997, r. Guillermo del Toro, d. Mira Sorvino)

Trailerul zilei: Shame

Daca tot a pomenit Luci in articolul precedent de Steve McQueen e momentul potrivit sa atragem atentia asupra unui alt Steve McQueen, britanic de data asta, si care se afla la doar al doilea film din postura de regizor. Dupa debutul fulminant din 2008 cu bio-pic-ul Hunger, un film crud si inconfortabil despre greva foamei asumata de cativa detinuti irlandezi din IRA in 1981, film nominalizat si la Bafta printre altele, Steve face din nou echipa cu Michael Fassbender pentru un film total diferit, Shame. Din trailer si cateva declaratii de presa deduc ca e vorba despre un tip singur cu o viata sexuala scrantita (e dependent de sex in orice forma, oricat de perversa atata vreme cat nu presupune iubire si intimitate) si despre "reabilitatrea" la care este supus de aparitia neasteptata a surorii sale (Carey Mulligan). Tipul de personaj inchis in sine, fara emotii vizibile si cu trecut dubios ori rusinos, atmosfera filmului si prezenta lui Carey Mulligan imi lasa un sentiment straniu de sequel la Drive, minus violenta si masini.
Verificati trailerul. A fost oferit in exclusivitate pentru theguardian si l-am imprumutat si noi.


vineri, 14 octombrie 2011

Execut graffiti cu punctuatie


DISCLAIMER: Acum vorbesc pentru cititorii nostri devotati (adica pentru cei fara de care n-am fi). Pentru oamenii care au anumite asteptari de la noi (sau carora le-am creat anumite asteptari).

Ati remarcat probabil ca in ultima vreme o jumatate din echipa (respectiv subsemnatul) a furnizat numai cinestiri, pe cand cealalta a pus -ca sa-l parafrazez pe Tony Soprano- "carne pe masa" (respectiv continutul nostru de toate zilele aka recenzii). Asta e, uneori (de cele mai multe ori) viata bate filmul cu facturi, dead-line-uri, to-do-lists, ASAP-uri si alte sarcini inevitabile. Nu toti traim din blog asa cum fac o parte din invitatii Social Media Summit . Dupa prezentarea unui chinez, m-am privit in "oglinda 2.0" si mi-am amintit ce caut eu in blogosfera: sa scriu ce vad. Si pentru ca nu vreau sa-mi fac cont de tweeter (atat imi trebuie, inca un cui in talpa pe care sa mi-l bat zilnic cu telefonul, eu care nu sunt tocmai un Button al butoanelor) cred ca o sa inagurez un nou concept de recenzie: cronica ciripita direct pe blog in plusminus 160 de caractere.

Vreau sa va asigur ca nu am incetat sa vad filme. Dar nu mai apuc sa scriu despre ele. Ma rog, nu mai apuc sa scriu pe curat. Ar trebui sa vedeti cum arata insemnarile mele dupa Tree of Life, Friend with Benefits, Crazy, Stupid, Love. In ultima instanta, cred ca o sa-mi scanez carnetelul. Pana atunci, cateva lucruri pe care vroiam sa vi le comunic pe scurt:

Drive (N.W. Refn, 2011) Va rog, grabiti-va sa-l mai prindeti la cinema! Eu l-am vazut si pe ecranul de acasa si nu se compara. E ca si cum te-ai plimba prin Central Park intr-un tanc. Nu simti culorile, personajele si oh! muzica. Mai ales Muzica. Poate ca Drive nu e filmul anului, dar sigur e cea mai intensa experienta cinematografica pe care am trait-o in 2011. Am fost smuls din scaunul de cinema si pus in scaunul "Soferului". Richie l-a numit neo-noir. Imi imaginez ca dupa vizionare, Ritchie (Guy) si-ar lua notite despre cum trebuie facut un heist ratat. Iar Tarantino cred ca a inteles ca "there's a new kid in town". Prevad multe nominalizari pentru intreaga distributie (incepand cu Bryan Cranston si terminand cu Albert Brooks). Despre Gosling zic doar atat: e noul George Clooney si noul Steve McQueen intr-unul singur. Daca s-ar vinde geci din alea cu scorpion pe spate eu stiu ca mi-as comanda una.

rating: orgasmultiplu meu absolut vinovat; colectabil, daca ma intrebati rational



Contagion. Ce film incepe cu Ziua 2? Unul de Soderbergh fireste. A obisnuit sa adune multe vedete pe metrul patrat de pelicula (seria Ocean's...). Pe care tura asta le cam omoara. Pregatiti-va sa vedeti multime de beautiful corpses (ALERTA SPOILER: Matt Damon se pare ca a mostenit imunitatea din seria Bourne). Ce au in comun Drive si Contagion? Acelasi versatil Bryan Cranston, fabulos in seria Breaking Bad (ajunsa acum la sezonul 4 in State). Ultimul Soderbergh e o relatare cvasi-documentaristica, rece, clinica si cinica, despre raspandirea unei pandemii, concomitent cu incercarea de a afla cum a izbucnit boala si cine e pacientul 0. Adica un fel de Hangover de dimensiuni planetare minus partea in care se rade. Fiecare epidemie are un indice de transmitere notat cu R. Daca avem R x 2, atunci statistica spune ca purtatorul va imbolnavi alte doua persoane. La sfarsitul filmului, vei realiza ca pandemia cu cel mai mare numar R este...Panica. De raspandirea careia se ocupa si bloggerii (de exemplu blogarul jucat de Jude Law).

Key-words: "A blog is not writing. Is graffiti with punctuation"

rating: brainwash spre colectabil


Asadar, permiteti-mi sa fac si eu niste mazgalituri din astea pe blog. Graffitiul de azi:

O pereche grozava ajunge in oras: Loverboy si Pina (la Studio). "Dansati! Dansati! Altfel suntem pierduti!"
.

joi, 13 octombrie 2011

Habemus Papam. Hors Satan.

FILME DE CANNES
Link
Noi, "provincia", ne roadem din nou unghiile de invidie fata de cinefilii din capitala. A inceput de azi sa cada Les Films de Cannes a Bucarest. In deschidere, comedia Habemus Papam (Nanni Moretti), cu venerabilul Michel Piccoli in rolul suveranului posesor de papamobil.



Focus pe regizorul Bruno Dumont, cu 3 din filmele sale (pentru ca am vazut Flandres, as fi tare curios sa vad L'Humanite si Hors Satan).



Si asta a fost doar prima zi (programul complet aici). Mai urmeaza ultimele de Malick (Tree of life), Von Trier (Melancholia), Almodovar (La piel que habito), Kaurismaki (Le Havre), Loach (Route Irish). Plus cele mai cunoscute titluri ale celor mai vizionati regizori romani pe croazeta. Plus ca vin sa si le prezinte singuri. Bonus: proiectie Taxi Driver (versiunea restaurata). Ce sa mai...God art, fata!

If a bear can do it...

Obsesiile indelungate se materializeaza finalmente in ceva constructiv... am sau n-am dreptate?


Premiera de gala Loverboy

Maine seara la Cinema City suntem invitati la proiectia filmului Loverboy in compania actorilor din rolurile principale. "Protagoniştii George Piștereanu și Ada Condeescu, regizorul Cătălin Mitulescu și producătorul Daniel Mitulescu vor fi prezenţi la Cinema City, de la ora 20.00. La finalul proiecției, echipa va oferi autografe și va răspunde întrebărilor spectatorilor.După eveniment, echipa filmului îi aşteaptă pe timişoreni la petrecerea „Loverboy”, în club Le Cinema, situat pe strada 3 August 1919, nr. 3, vis-a-vis de Parcul Poporului. Până la ora 00:30 intrarea este liberă."

Despre film se stie deja ca e povestea unui tanar pe nume Luca (Pistereanu) ce-si face de lucru seducand fetele naive si plasandu-le apoi traficantilor de carne vie din Constanta. Una din victime, Veli (Ada Condeescu) ii cade cu tronc si astfel se naste o aventura de vara cu muzica dance, masini luxoase si fete bronzate. Presimt insa ca filmul lui Catalin Mitulescu nu e doar atat caci a avut premiera anul asta la Cannes si este totodata singurul film romanesc selectat la European Film Awards ("Oscarul" european, daca vreti). Mai mult Ada a luat premiul pt cea mai buna actrita la Festivalui de Film de la Sarajevo iar George echivalentul la Pristina, unde filmul a luat si trofeul. Deci macar din aceste ratiuni cred ca merita vazut. Nu mai insist pe raritatea unor vizite "de gala" pe malul Begai.